Solutionarea cauzei civile se face în limita învestirii – art.129 al.5 Cod pr.civila, iar probele se administreaza în raport de obiectul dedus judecatii.
Reclamantul O.D. a chemat în judecata Comisia judeteana Tulcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia locala a comunei Jijila, precum si pe pârâtii C.A., C.N., C.M.E., C.T. si C.G., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.86607/10 august 2002 emis pe numele pârâtilor C.A., N.C., C.M.E.,C.T. si C.G.
Prin sentinta civila nr.12/7.01.2005 Judecatoria Macin a admis în parte actiunea si a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr.86607/10 aug.2002 pentru suprafata de 3 ha. emis pârâtilor M.E., C.A., C.T. si C.G.si a respins capatul de cerere privind cheltuielile de judecata.
În apel, Tribunalul Tulcea prin decizia civila nr.68 din 13 aprilie 2005 a Tribunalului Tulcea, în sensul ca a admis apelurile pârâtilor C.A. C.M.E., C.T., C.G. si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Tulcea împotriva sentintei civile nr.12 din 06.01.2005 pronuntata de Judecatoria Macin în dosarul nr.540/2004.
A schimbat în tot hotarârea atacata, în sensul ca a respins actiunea pentru constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr.86607/10.08.2002, ca nefondata.
Împotriva deciziei tribunalului reclamantul a declarat recurs.
Recursul este fondat.
Astfel, potrivit art.294 Cod pr.civila, în apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nici nu se pot face alte cereri noi.
Pe de alta parte, potrivit art.129 al.5 Cod pr.civila în materie de drept procesual civil, partea are dreptul sa hotarasca singura cu privire la exercitarea actiunii a carei pornire se concluzioneaza în cererea de chemare în judecata.
În acest scop, ea este obligata sa determine obiectul actiunii, urmând ca litigiul sa fie solutionat în acest cadru si fara ca instanta sa poata depasi limitele fixate.
În cauza, instanta de fond si apel au încalcat limitele investirii, dupa cum urmeaza:
– instanta de fond a analizat ca temei de drept al actiunii numai dispozitiile art.III lit.b din Legea 167/1997 – desi reclamantul invocase si dispozitiile art.11 din Legea 213/1998 – art.221 din Legea 1/2000;
– instanta de apel nu a analizat incidenta dispozitiilor art.22 din Legea 1/2000 invocata de reclamant si îsi motiveaza solutia pe Legea 268/1991 – HG 1172 din 21 dec.2001.
Rezulta ca solutia pronuntata în apel nu a analizat temeiurile de drept cu a carei investire a fost sesizata si încalcând dispozitiile art.294 Cod pr.civila a schimbat temeiul de drept al cauzei.
De asemenea, desi s-a invocat ca terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate face parte din domeniul public al statului, instantele nu au stabilit apartenenta terenului la domeniul public al statului în conditiile art.8 si 9 din Legea 213/1998.
De asemenea, nu s-au facut probe în dovedirea împrejurarii ca terenul în litigiu provine din desecari.
Este adevarat ca potrivit art.III lit.b din Legea 167/1992, sunt lovite de nulitate absoluta actele de constituire a dreptului de proprietate nu si cel de reconstituire cum este cazul în speta, instanta era obligata sa analizeze si celelalte temeiuri de drept, respectiv art.221 din Legea 1/2000 si art.11 din Legea 213/1998.
Procedând în acest fel, instanta de apel a pronuntat o hotarâre esential nelegala supusa casarii.
Asa fiind, s-a admis recursul si s-a trimis cauza aceleasi instante pentru a fi analizata cauza în limitele investirii si a se face probe (acte, expertize) pentru a se stabili apartenenta terenului în litigiu.
