Constatarea existenţei raportului de muncă. Obligaţia acordului
angajatorului pentru existenţa acestui raport.
Începând cu data de 01.01.2008, intimata a prestat
activitate specifică funcţiei de administrator în interesul
reclamantei.
La data de 20 martie 2008 a fost organizat un concurs în
vederea ocupării funcţiei de administrator, la care a participat şi
intimata, dar a fost ocupat de o altă persoană, astfel că intimata
a predat documentele contabile la data de 01.04.2008.
Constatarea existenţei raportului de muncă şi după organizarea
concursului de către recurentă este în contradicţie cu voinţa
părţilor care au înţeles să revoce actul încheiat, în condiţiile
art.55 lit.b din Codul muncii, dar şi cu dispoziţiile art.16 din
acelaşi cod, care impun pentru încheierea contractului de muncă,
acordul angajatorului şi al angajatului.
Faţă de acest argument, instanţa de fond trebuia să constate
existenţa raportului juridic de muncă dintre părţi numai pentru
perioada 01.01.2008 – 01.04.2008, nu şi pe viitor, fiindcă procedând
astfel, a constatat existenţa unui raport de muncă în lipsa acordului angajatorului.
(Decizia civilă nr.1160/R-CM din 19 iunie 2009)