Acţiunea civilă. Momentul în raport de care se stabileşte calitatea de persoană vătămată printr-o infracţiune silvică.
Punerea în posesie a părţii civile după ce arborii au fost tăiaţi, este irelevantă şi îndreptăţeşte pe aceasta să formuleze pre
tenţii civile după validare cu suprafaţa de pe care au fost tăiaţi arborii.
(Decizia penală nr.381/R din 3 iunie 2009 – cu majoritate)
Prin validare, se recunoaşte dreptul de proprietate, însă calitatea de proprietar este dobândită în momentul punerii în posesie, pentru că atunci
se stabileşte amplasamentul terenului pentru care acesta a fost reconstituit.
(opinie separată)
Prin sentinţa penală nr. 281 din 31 mai 2007, pronunţată de Judecătorie Horezu, au fost achitaţi doi inculpaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni silvice,
însă unul dintre ei a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr.26/1996.
A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă unei părţi civile şi s-a luat act că celelalte părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul
penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul i-a determinat cu intenţie pe cei doi angajaţi ai săi să taie arbori.
La rândul său, alt inculpat a înlesnit cu intenţie săvârşirea faptei de tăiere, prin indicarea arborilor spre marcare şi tăiere, astfel încât ambii se fac
vinovaţi de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de mai sus, în condiţiile art.31 Cod penal.
Pădurea din care s-au tăiat lemnele aparţinea primăriei, iar lemnele au fost luate fără consimţământul reprezentanţilor săi, astfel că inculpatul se face
vinovat şi de infracţiunea prevăzută de art.31 Cod penal, raportat la art.98 alin.1,3,4 din Legea nr.26/1996, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cu privire la latura civilă, cererea pentru despăgubiri formulată de partea civilă a fost apreciată neîntemeiată, întrucât la data tăierii arborilor,
pădurea nu îi fusese restituită, ea era proprietatea primăriei, care nu a înţeles să solicite despăgubiri.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.167/A din 19 noiembrie 2009, a admis apelurile declarate de parchet, partea civilă şi inculpat, a desfiinţat în
parte sentinţa, în sensul că a înlăturat achitarea unui inculpat pe care l-a condamnat şi s-a înlăturat condamnarea celuilalt inculpat, care a fost achitat.
Cu privire la latura civilă, în baza art.14 Cod pr.penală şi art.998 Cod civil, au fost obligaţi inculpaţii la 21.229 lei despăgubiri către partea civilă,
iar în baza art.193 Cod pr.penală, a fost obligat fiecare inculpat la câte 1.130 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, cu privire la acţiunea civilă, s-a reţinut că, având în vedere că la data când s-au tăiat arborii, partea civilă era
deja validată cu suprafaţa de pe care s-au tăiat arborii, că se încheiase protocolul între ocolul silvic şi primărie, pentru a fi predată proprietarilor
pădurea, iar potrivit Legii nr.1/2000, era obligatorie punerea în posesie pe vechiul amplasament, trebuia ca la punerea în posesie să regăsească arborii
existenţi la data validării şi întocmirii protocolului.
In consecinţă, nu are relevanţă faptul că punerea în posesie a părţii civile a avut loc după ce arborii au fost tăiaţi, de vreme ce la data când a fost
validată şi s-a întocmit protocolul, arborii existau, iar organele abilitate erau obligate să procedeze la punerea în posesie pe vechiul amplasament.
Impotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie şi solicitând casarea.
Prin decizia penală nr.381/R din 3 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, cu majoritate, cu privire la latura penală, s-a admis recursul
declarat de parchet, s-a casat în parte decizia şi sentinţa nr.281/2007 a Judecătoriei Horezu, s-a înlăturat achitarea inculpatului, şi în baza art.31
Cod penal, combinat cu art.32 alin.1,2,4 lit.a din O.G. nr.96/1998, republicată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la
un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art.74, 76 Cod penal.
In baza rt.31 Cod penal, combinat cu art.98 alin.1,3 şi 4 din Legea nr.26/1996, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la
2 ani închisoare, cu aplicarea art.74, 76 Cod penal. In baza art.33, 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani
închisoare.
S-a redus cuantumul despăgubirilor civil acordate părţii civile la 20.729 lei, menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
S-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi care au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut, pe latura civilă în opinie majoritară, următoarele: Chiar dacă nu se realizase punerea în posesie a
sa pe terenul cu vegetaţie forestieră asupra căruia îi fusese reconstituită proprietatea, paguba a fost creată indubitabil în patrimoniul său, căci, aşa
cum judicios a observat tribunalul, la punerea în posesie a părţii civile, câteva luni mai târziu, aceasta nu a mai putut beneficia de întreaga valoare a
bunului imobil, asupra căruia îi fusese deja recunoscută proprietatea.
In opinia separată, în legătură cu calitatea de subiect pasiv al infracţiunii de sustragere, s-a apreciat că parte vătămată este primăria şi nu partea
civilă, persoană fizică, găsind astfel întemeiat recursul parchetului, în acest sens.
In acord cu prima instanţă, primăria a fost prejudiciată prin săvârşirea infracţiunilor, deoarece terenul se află în administrarea sa, conform protocolului
de preluare încheiat cu Ocolul Silvic Drăgăşani, la data de 4 august 2000.
Aceasta, deoarece, prin validare, se recunoaşte dreptul de proprietate, însă, calitatea de proprietar este dobândită în momentul punerii în posesie
că atunci se stabileşte amplasamentul terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Până la acel moment, dreptul de proprietate este abstract şi devine concret, prin punerea în posesie, conform procesului verbal.
In raport de aceasta, s-a constatat că la momentul săvârşirii infracţiunilor, nu avusese loc punerea în posesie a părţii civile, persoană îndreptăţită s-o
redobândească.
Este irelevant faptul că ulterior ea a devenit proprietar şi că a primit un teren defrişat, urmare a activităţii ilegale descrise anterior, însă paguba a
suferit-o primăria.
In altă ordine de idei, calitatea de proprietar este raportată la momentul săvârşirii faptei şi nu la momentul ulterior punerii în posesie, când partea
civilă a devenit proprietar.
Stabilirea calităţii de proprietar în raport de consumarea infracţiunilor conferă persoanei prejudiciate calitatea de subiect pasiv al acestor infracţiuni
şi, implicit, dreptul de a fi dezdăunată de persoana care a cauzat prejudiciul.
Aşa cum s-a arătat, primăria avea acest drept, însă, ea nu a formulat pretenţii civile.
