6. Act administrativ. Excepţia de nelegalitate. Condiţii.


6. Act administrativ. Excepţia de nelegalitate. Condiţii.

Potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004  a contenciosului administrativ, „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate”. Prin urmare, este admisibilă excepţia de nelegalitate indiferent de caracterul actului normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă.

Sentinţa nr.422 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea- Secţia comercială şi de contencios administrativ în dos. nr. 4921/90/2007, rămasă irevocabilă prin decizia  nr. 590/R-C din 13 iunie 2008 a CA Piteşti care a anulat recursul formulat de reclamant ca netimbrat.

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de Contencios administrativ în dosarul nr. 2125/288/2006, recurentul  R. C-R.  a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 2151 din 14 iulie 2006, emisă de Primarul Municipiului Rm.Vâlcea, prin care s-a revocat autorizaţia de construire nr. 781/19142 din 7 iulie 2006.

In motivarea excepţiei de nelegalitate  se arată că Primarul Municipiului Rm.Vâlcea, Mircia Gutău a încălcat dispoziţiile art.1 pct. 6 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul administrativ a intrat în circuitul civil şi a produs efecte şi, ca atare, nu mai putea fi revocat.

In dovedirea excepţiei de nelegalitate s-a solicitat proba cu acte.

Instanţa de contencios administrativ este legal sesizată în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.

Primarul Municipiului Rm.Vâlcea, prin întâmpinarea de la fila 13 dosar a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, deoarece dispoziţia nr.2151 din 14 iulie 2006 a fost emisă înainte ca actul administrativ ce a fost revocat să intre în circuitul civil.

Astfel, prin adresa de înaintare cu nr. 22706 din 14 iulie 2006 şi confirmată la data de 15 iulie 2006, a fost comunicată dispoziţia de revocare petentului, iar cu adresa nr.22898 din 17 iulie 2006 i s-a comunicat că autorizaţia de construire a fost revocată şi, ca atare, începerea lucrărilor la data de 17 iulie 2006 nu se mai justifică.

Prin urmare, până la data de 15 iulie 2006, când petentul a primit dispoziţia de revocare, acesta nu a anunţat începerea lucrărilor, situaţie în care actul nu a intrat în circuitul civil.

Examinând excepţia de nelegalitate invocată de petent, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, motivele invocate şi actele depuse la dosar, tribunalul constată că este nefondată.

Din actele dosarului, instanţa reţine că la data de 7 iulie 2006, primarul Municipiului Rm.Vâlcea a emis petentului autorizaţia de construire nr. 781/19142 pentru executarea lucrărilor de construire mansardă imobil, iar cu adresa nr.22294 din 11 iulie 2006 i s-a comunicat să nu înceapă lucrările de execuţie, deoarece documentaţia ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire urmează să fie reanalizată.

In urma reanalizării documentaţiei, Primarul Municipiului Rm. Vâlcea a emis dispoziţia nr.2151 din 14 iulie 2006, prin care s-a revocat autorizaţia de construire menţionată mai sus.

Susţinerea petentului că autoritatea administrativă a încălcat dispoziţiile legale prin emiterea dispoziţiei de revocare a autorizaţiei de construire nr. 781/19142 din 7 iulie 2006 este neîntemeiată, atâta timp cât actul administrativ revocat nu intrase în circuitul civil.

La data emiterii dispoziţiei de revocare autorizaţia de construire nu i se comunicase petentului, iar anunţarea începerii lucrărilor la data de 17 iulie 2006 este ulterioară emiterii actului de revocare.

Potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004  a contenciosului administrativ, „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate”.

Faţă de cele arătate mai sus rezultă că excepţia de nelegalitate invocată de petent privind Dispoziţia nr. 2151 din 14 iulie 2006, emisă de Primarul Municipiului Rm.Vâlcea, prin care s-a revocat autorizaţia de construire nr. 781/19142 din 7 iulie 2006 este nefondată.