Prin încheierea din 16.12.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, printre altele, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive şi de revocare a aceleiaşi măsuri.


Prin încheierea din 16.12.2009, pronunţată de Tribunalul

Vâlcea, printre altele, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive şi de revocare a aceleiaşi măsuri.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs.

Prin decizia penală nr.772/R/MF/21.12.2009, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti, a fost respins ca inadmisibil recursul inculpatului.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut, în

preambulul considerentelor, că încheierea recurată conţine doar dispoziţii

privind respingerea cererilor mai multor inculpaţi de înlocuire a măsurii

arestării preventive, printre care şi cea a recurentului şi respingerea cererii

recurentului de revocare a arestării, nefiind o încheiere prin care instanţa să

se fi pronunţat şi asupra menţinerii arestării preventive.

S-a apreciat că inculpatul nu are deschisă calea recursului

împotriva încheierii din 16 decembrie 2009, situaţie în care nu se poate

trece la o analiză de fond a motivelor de recurs.

Aceasta, deoarece, art.141 alin.1 teza finală Cod procedură

penală, referitor la inexistenţa vreunei căi de atac împotriva încheierii

recurate nu contravine art.2 din Protocolul nr.7 al Convenţiei referitor la

dublul grad de jurisdicţie, care este aplicabil numai judecăţilor asupra

fondului unei cauze, prin care se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia unei

persoane, în materia arestării preventive condiţia fiind doar aceea a

controlului măsurii preventive de către un magistrat independent, calitate

care trebuie recunoscută primei instanţe.

2. Inadmisibilitatea suspendării obligaţiilor impuse inculpatului în raport de

dispoziţiile art. 145 alin. 11 şi 12 Cod procedură penală şi art. 1451  Cod

procedură penală

Art. 145 alin. 11 şi 12 Cod procedură penală

Art. 1451  Cod procedură penală

 

 Dispoziţiile art. 145 alin. 11 şi 12 Cod procedură penală şi art. 1451 

Cod procedură penală nu permit înlăturarea cu caracter temporar a

obligaţiilor impuse inculpatului şi reintrarea în fiinţă a vechilor obligaţii prin

simpla trecere a perioadei de timp pentru care au fost suspendate.

(Decizia penală nr. 765/R/MF/17.12.2009)