Contestatie creditor impotriva procesului verbal de negociere directa intocmit de catre lichiditator in procedura falimentului


R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR.2345/SIND

Sedinta publica din 2 decembrie 2009

Completul compus din:

JUDECATOR SINDIC: A. R. A.

Grefier D. D.

 Pentru astazi  fiind amanata pronuntarea asupra contestatiei formulata de creditorul Directia Generala a Finantelor Publice Brasov  împotriva procesului verbal de negociere directa întocmit de lichidator la 3.09.2009 în cadrul procedurii generale a falimentului, deschisa împotriva debitorului SC R.& C. SRL, potrivit Legii nr.85/2006.

La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor .

Procedura  îndeplinita.

Dezbaterile în cauza de fata au avut loc în sedinta publica din 18 noiembrie 2009, cand partile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedinta din acea zi care face parte integranta din prezenta, iar instanta, fata de lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de 25 noiembrie 2009, apoi pentru data de 2 decembrie 2009.

JUDECATORUL SINDIC:

Constata caci creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV a formulat o contestatie înregistrata la  grefa instantei la data de 17 09 2009 la dosarul nr.8201/62/2007 avand ca obiect procedura insolventei debitorului SC R. & C. SRL – în faliment, împotriva procesului verbal de negociere directa nr.31/03 09 2009 întocmit de catre lichidatorul I.– D. I. SPRL.

În motivarea contestatiei creditorul contestator a aratat ca procedura de negociere directa, ca modalitate de valorificare în procedura falimentului debitorului, activului reprezentand restaurant cu statie de distributie carburanti, 2 magazii + remiza si teren aferent în suprafata totala de 13.432 mp, însotit de mijloacele fixe, situat în comuna Ungra, imobil înscris în CF nr.100067 loc. Ungra, nr.top 15104/2/2/24, la suma de 1.600.000 lei + tva, de catre lichidator, s-a realizat cu încalcarea prevederilor legale.

Astfel, contestatorul a aratat ca în cadrul sedintei adunarii creditorilor din 12 03 2009 s-a aprobat reducerea pretului de valorificare a acestuia activ de la suma de 3.531.500 + tva lei la suma de 2.648.625 + tva lei, acesta fiind pretul minim la care lichidatorul ar fi putut valorifica activul descris mai sus.

În drept au fost invocate prevederile art.21 si 117 din Legea nr.85/2006.

Contestatia este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

La dosarul cauzei contestatorul a depus înscrisuri.

Lichidatorul a formulat la data de 20 10 2009 raspuns la contestatia creditorului. Prin contestatie s-a invocat exceptia tardivitatii contestatiei creditorului ce a fost respinsa de judecatorul sindic la data de 02 12 2009. În motivare lichidatorul a aratat ca la data stabilita pentru organizarea sedintei de negociere directa contestatorul nu a fost prezent, desi a fost invitat de catre lichidator. Cu acest prilej a fost însa prezent creditorul majoritar al debitorului, înscris în tabelul definitiv consolidat al creantelor, LEUMI BANK, care ulterior deschiderii plicurilor cu ofertele participantilor pentru negociere, a fost de acord cu oferta cea mai mare, respectiv a adjudecatarului, la pretul mentionat în procesul verbal de negociere directa contestat. Ulterior lichidatorul a convocat adunarea creditorilor debitorului la data de 15 10 2009, iar la sedinta acestei adunari, creditorii înscrisi în tabelul creantelor debitorului, cu valoarea totala a creantelor de 89,47% au validat operatiunea valorificarii activului identificat, în conditiile stabilite prin procesul verbal contestat.

Analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic retine urmatoarele:

Contestatia creditorului este nefondata pentru urmatoarele considerente:

Creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV a formulat o contestatie înregistrata la  grefa instantei la data de 17 09 2009 la dosarul nr.8201/62/2007 avand ca obiect procedura insolventei debitorului SC R. & C. SRL – în faliment, împotriva procesului verbal de negociere directa nr.31/03 09 2009 întocmit de catre lichidatorul I. – D. I.SPRL.

Se constata ca potrivit procesului verbal contestat rezulta ca activul reprezentand restaurant cu statie de distributie carburanti, 2 magazii + remiza si teren aferent în suprafata totala de 13.432 mp, însotit de mijloacele fixe, situat în comuna Ungra, imobil înscris în CF nr.100067 loc. Ungra, nr.top 15104/2/2/24,  a fost valorificat, în procedura de negociere directa, ca modalitate de valorificare în procedura falimentului debitorului, conform art.117 din Legea nr.85/2006 la suma de 1.600.000 lei + tva.

Se constata ca potrivit hotararii adunarii creditorilor debitorului din 12 03 2009 s-a aprobat reducerea pretului de valorificare a activelor debitorului de la suma de 3.531.500 + tva lei la suma de 2.648.625 + tva lei.

Cu ocazia organizarii sedintei de negociere directa de catre lichidator la data de 03 09 2009 a participat creditorul majoritar al debitorului LEUMI BANK – creditor garantat, însa contestatorul nu a fost prezent. Cu acest prilej creditorul garantat a fost de acord cu oferta cea mai mare constatata ca o consecinta a deschiderii plicurilor ofertantilor si astfel lichidatorul a încheiat procesul verbal contestat.

Ulterior lichidatorul a convocat adunarea creditorilor debitorului la data de 15 10 2009, iar la sedinta acestei adunari, creditorii înscrisi în tabelul creantelor debitorului, cu valoarea totala a creantelor de 89,47% au validat operatiunea valorificarii activului identificat, în conditiile stabilite prin procesul verbal contestat.

La dosarul cauzei lichidatorul a depus înscrisuri.

Analizand aspectul de nelegalitate invocat de catre contestator judecatorul sindic califica ca încalcarea de catre lichidator a hotararii adunarii creditorilor din 12 03 2009 poate fi circumscrisa unei nulitati relative, avand în vedere ca s-ar putea pune problema vatamarii unor interese personale ale creditorilor si nu a unui interes general public.

În consecinta, fata de regimul juridic al nulitatii relative, aceasta poate fi acoperita, de catre cei îndreptatiti potrivit legii sa o invoce.

În speta, fiind încalcata o hotarare a adunarii creditorilor din 12 03 2009, pe baza principiului simetriei actelor juridice, tot adunarea creditorilor este îndreptatita sa acopere o eventuala situatie care ar determina nulitatea relativa a actului juridic, iar aceasta a fost convocata la data de 15 09 2009, iar cu majoritatea ceruta de lege, au fost validate operatiunile desfasurate de lichidator în procedura valorificarii activelor debitorului.

Fata de cele prezentate, judecatorul sindic urmeaza sa respinga contestatia, asa cum aceasta a fost formulata.

Se constata ca în cauza nu s-au solicitat cheltuieli de judecata conform art.274 Cod procedura civila.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge contestatia formulata de catre creditorul DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV, înregistrata la  grefa instantei la data de 17 09 2009 la dosarul nr.8201/62/2007 avand ca obiect procedura insolventei debitorului SC R. & C.SRL – în faliment, împotriva procesului verbal de negociere directa nr.31/03 09 2009 întocmit de catre lichidatorul I. – D. I. SPRL.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 02 12 2009.

JUDECATOR SINDICGREFIER

A. R. A.D. D.

Redactat RA 17.12.2009

Dact DD 18.12.2009

2 ex.

 

3