În motivarea acţiunii s-a arătat că în baza unei decizii a Curţii de Apel Bacău s-a dispus transformarea posturilor de arhivar – registrator în posturi de grefier – registrator sau grefier – arhivar începând cu 01.01.2005.
Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, dispoziţiile sale fiind, însă, discriminatorii sub mai multe aspecte:
Astfel, deşi art. 70 nu distinge între grefierii care participă la şedinţele de judecată şi cei care nu participă, aceştia din urmă (grefier documentarist, grefier statistician) beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca şi grefierii de şedinţă; o altă are în vedere aspectul absolvenţilor de studii juridice superioare cărora li se acordă drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite celor fără studii juridice superioare; la un volum de muncă mult mai mare şi la atribuţii mult mai numeroase, grefierii arhivari primesc o remuneraţie mai mică decât cea a grefierului documentarist şi a grefierului statistician.
Verificând discriminarea produsă sub aspectul muncii remunerate trebuie analizate atribuţiile de serviciu ale fiecărei categorii de grefieri, fiind necesar ca salariile să fie stabilite şi în funcţie de muncă şi atribuţiile fişei postului sau atribuţiile reglementate de actele normative, or, în cauză grefierii arhivari, respectiv grefierii registratori, au salarii mai mici decât grefierii de şedinţă, deşi actele normative care reglementează drepturile salariale nu fac asemenea distincţii.
Motivând în drept acţiunea, reclamanţii au invocat dipoziţiile Legii nr. 567/2004, ale codului muncii, ale H. CSM nr. 387/2005 ale L50/1996 şi ale O.G. 137/2000, dar şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
În dovedirea susţinerilor lor, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri (fila 5-36).
Formulând întâmpinare prin reprezentanţii lor legali, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi au invocat excepţia calităţii procesuale pasive a acestora (fl. 50-53, fl. 61-62) iar Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de 3 ani de la data introducerii acţiunii, potrivit art. 1,3,7,8 din Decretul 167/1958 şi art. 283 din Codul Muncii.
Se arată, de asemenea, în întâmpinarea formulată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, că dispoziţiile art. 1 şi art. 21 alin.1 din O.G. nr. 137/2000 au fost declarate neconstituţionale, deciziile fiind definitive şi obligatorii.
În altă ordine de idei, diferenţierea de salarizare aplicată diferitelor categorii de salariaţi din cadrul personalului auxiliar de specialitate nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată precum şi atribuţiile de serviciu concrete ale fiecărei categorii, atribuţiile de serviciu ale grefierului arhivar şi registrator sunt diferite de cele ale grefierului de şedinţă, grefierului statistician şi informatician inclusiv sub aspectul complexităţii. Astfel, s-a cerut a se constata că pretenţiile reclamanţilor nu au nici un temei legal, drepturile salariale ale acestora fiind stabilite în mod concret în conformitate cu conţinutul concret al atribuţiilor de serviciu şi complexitatea acestora iar în ceea ce priveşte plata şi pentru viitor a drepturilor solicitate, s-a arătat că această cerere este prematură, dreptul putând fi invocat pentru fiecare prestaţie în parte numai după prestarea activităţii şi ajungerea la scadenţă (fila 54-58).
La rândul său, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu motivarea că între MFP şi reclamanţi nu există nici un raport juridic legal sau convenţional de natură să creeze în sarcina acestuia obligaţia de a plăti drepturile băneşti în discuţie, drepturi ce decurg dintr-un raport de muncă în care MFP nu este parte. Pe fondul cauzei, a solicitat pârâta respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi a solicitat ca instanţa să ţină cont de Ordinul comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C/2008 precum şi de decizia nr.838/27.05.2009 a curţii Constituţionale (f.61,62).
Examinând înscrisurile aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:
Excepţia prescripţiei extinctive este întemeiată pentru drepturile salariale aferente perioadei 1.01.2005-2.04.2006, având în vedere art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, cererea vizând această perioadă urmând a fi respinsă ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Instanţa va admite şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii CNCD şi MFP având în vedere faptul că reclamantele au solicitat obligarea şi a acestora la plata drepturilor salariale acordate grefierilor de şedinţă, grefierilor documentarişti şi celor statisticieni, deşi între reclamante şi pârâţi nu există nici un raport juridic legal sau convenţional, drepturile solicitate decurgând dintr-un raport specific dreptului muncii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa constată că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor să remunereze munca lor cu aceleaşi drepturi salariale cu care este remunerată munca grefierilor de şedinţă, a grefierilor documentarişti şi a grefierilor statisticieni, invocând în susţinerea solicitărilor lor dispoziţiile art.1 şi 2 din OG 137/2000 prin raportare la dispoziţiile art.18 alin.(1) din L.50/1996 şi la art.70 din L.567/2004.
Prin deciziile nr.818-821/2008, însă, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada unei practici unitare la nivelul întregii ţări în sensul admiterii unor cereri similare pentru a se putea vorbi de incidenţa hotărârii CEDO Beian împotriva României.
Admite excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi în consecinţă respinge acţiunea formulată pentru perioada 01.01.2005 – 02.04.2006.
