Drept comercial -Anulare contract de vânzare – cumpărare încheiat în frauda creditorilor


Drept comercial

Anulare contract de vânzare – cumpărare încheiat în frauda creditorilor

-art. 80 alin. (1) lit. c, art. 83 alin. 1 şi art. 84 din Legea 85/2006.

Prin sentinţa comercială 162/24.05.2011 pronunţată în dosarul nr. …/116/2009 de către Tribunalul  Călăraşi a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I.I. H N în contradictoriu cu pârâtele S.C. P S.R.L. Călăraşi prin administratorul special GM, GM şi DC., a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 la B.N.P. ŢDC încheiat între pârâtele S.C. P S.R.L. Călăraşi şi GM, anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3474/29.10.2009 de B.N.P. ŢDC încheiat între pârâtele G M şi  DC şi a obligat pe pârâta D C să restituie averii debitoarei S.C. P S.R.L. Călăraşi apartamentul situat în Călăraşi, ….., (inclusiv cota de 10/948 mp din terenul împreună cu dreptul de proprietate asupra părţilor şi dependinţelor aflate în proprietate comună) nr. cadastral nedefinitiv 35…/2,0,4, înscris în cartea funciară electronică nr. …-C1-U7 (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 28..), apartament descris în cele două contracte de vânzare-cumpărare anulate.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Prin cererea înregistrată în dosarul …/116/2009 reclamantul C.I.I.  H N , desemnat lichidator judiciar al debitoarei  S.C. P  S.R.L. Călăraşi a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti  prin care să se dispună: 1) anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 încheiat între SC P SRL în calitate de vânzător şi G M  în calitate de cumpărător; 2) anularea actului subsecvent, respectiv  contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3479/29.10.2009 încheiat între G M  în calitate de vânzător şi D C  în calitate de cumpărător; 3) recuperarea în patrimoniul S.C. P S.R.L. Călăraşi a imobilului înstrăinat către subdobânditorul D C.

Iniţial cererea de chemare în judecată a fost formulată de C.I.I. DA  însă ulterior judecătorul sindic a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar cu un altul, respectiv C.I.I. H H N, care a înţeles să îşi însuşească cererea aşa cum a fost formulată.

În motivarea acţiunii formulate s-a arătat de către reclamant că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 la B.N.P. ŢDC încheiat între SC Pa SRL în calitate de vânzător şi G M  în calitate de cumpărător a fost înstrăinat imobilul situat în municipiul Călăraşi, …  cu destinaţia „farmacie ” compus din trei camere şi dependinţe, cu suprafaţa utilă de 64 mp şi cota de 10/948 din terenul aferent, împreună cu dreptul de proprietate asupra părţilor şi dependinţelor din imobil (uscător, casa scării, terasa, subsol) care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună a tuturor coproprietarilor.

Acest imobil a fost proprietatea  S.C. P S.R.L. Călăraşi care a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3258/30.08.2002 la BNP P D cu sediul în municipiul Călăraşi, destinaţia acestuia fiind schimbată din locuinţă în spaţiu comercial – farmacie în baza certificatului de urbanism nr. 7…./2002 a autorizaţiei de construire nr. 3…./16.01.2002 şi a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor  nr. 2…./5.07.2006 – acte eliberate de Primăria Municipiului Călăraşi.

Acest imobil este înscris în cartea funciară nr. 200…-C1-U7 (provenită din conversia pe hârtie a C.F. nr. 28….) a localităţii Călăraşi şi identificat cu nr. cadastral nedefinitiv 35…/2,0,4.

S-a mai arătat că transmiterea proprietăţii, posesia şi folosinţa acestui imobil s-a efectuat în dauna creditorilor, cu vădită intenţie a părţilor implicate în aceste tranzacţii imobiliare de a se sustrage acest imobil de la urmărirea de către creditori.

Astfel, se poate constata că cererea pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a fost formulată la Tribunalul Călăraşi de debitoarea S.C. P S.R.L. Călăraşi la 30.09.2010, iar contractul de vânzare-cumpărare al imobilului autentificat sub nr. 1882/19.06.2009, ce a aparţinut debitoarei, s-a încheiat la 19.06.2009, deci cu 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Vânzarea s-a realizat între SC P SRL prin administrator G M  către persoana fizică G M  iar preţul a  fost sub preţul pieţei, de doar 10.000 lei, fără a fi  efectuată o evaluare prealabilă de către un expert A.N.E.V.A.R. în condiţiile în care imobilul (apartamentul are trei camere) figura în evidenţele contabile cu  o valoare de 132.766,186 lei, aşa cum reiese din datele cuprinse în obiectivul nr. 1 la raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil V T.

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3479/29.10.2009 la rândul său, persoana fizică G M vinde imobilul către D C  – văduvă – în calitate de subdobânditor, cu precizarea că acest subdobânditor este mama pârâtei G M, care trebuia să cunoască că transferul de proprietate a imobilului este susceptibil de a fi anulat, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. c, art. 83 alin. 1 şi art. 84 din Legea 85/2006.

În drept, s-au indicat dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. c, art. 83 alin. 1 şi art. 84 din Legea 85/2006.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: încheierea judecătorului sindic din 18.11.2009 de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. P S.R.L. Călăraşi, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 la B.N.P. ŢDC, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3479/29.10.2009 la B.N.P. ŢDC, copie raport de expertiză contabilă.

Pârâta G M  a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că suma obţinută în urma vânzării-cumpărării a fost folosită pentru achitarea diverselor debite ale societăţii şi că aceasta a fost singura motivaţie a tranzacţiei, că la momentul încheierii societăţii nu era în pericol de insolvenţă pentru că se duceau tratative pentru renegocierea termenelor de plată şi a posibilităţilor de aprovizionare.

 A mai arătat pârâta că măsura vânzării imobilului a fost impusă de situaţia financiară a societăţii generată de aplicarea Ordinului Ministerului Sănătăţii, prin care s-a decis scăderea preţurilor la medicamente, inclusiv a celor aflate pe stoc şi a deciziei C.J.A.S de a renunţa la plafoanele acordate fiecărei farmacii, ce a afectat farmaciile din zonele mărginaşe, intenţia fiind aceea de a diminua cheltuielile societăţii cu taxele şi impozitele aferente, având în vedere că acestea erau de 20 de ori mai mari decât cele plătite ca şi persoană fizică, situaţie în care operaţiunea nu a avut natura de a vătăma creditorii.

În ceea ce o priveşte pe pârâta D C, s-a arătat că nu operează prezumţia relativă că aceasta cunoştea sau trebuia să cunoască că transferul este susceptibil de anulare pentru că potrivit art. 83 din Legea 85/2006 „reaua-credinţă a terţului dobânditor trebuie dovedită”.

 Pârâta D C  a depus la dosar întâmpinare prin care a solcitat respingerea capătului de cerere privind anularea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3479/29.10.2009 şi a celui privind recuperarea imobilului în patrimoniul S.C. P S.R.L. Călăraşi.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că nu este aplicabil în speţă principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, în baza principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis” şi că are calitatea de terţ dobânditor de bună credinţă cu titlu oneros, neavând cunoştinţă de eventuale cauze de nevalabilitate a titlului pârâtei, cât timp i s-a prezentat un act autentic care se prezumă a fi legal încheiat, dreptul de proprietate fiind intabulat, situaţie în care constatarea nulităţii actului juridic primar nu poate conduce la desfiinţarea actului subsecvent.

Întrucât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 depus la dosar  nu era într-o formă lizibilă, instanţa a solicitat B.N.P. ŢDC comunicarea unei copii a contractului, fiind depusă la dosar la 19.11.2010, inclusiv actele avute în vedere la încheierea acestui contract, respectiv: extras carte funciară, cerere radiere nr. 1169/2009, certificat constatator nr. 13871/15.06.2009 eliberat de O.R.C. Călăraşi, hotărârea 2…/25.05.2009, încheierea nr. 9085/2006 a O.C.P.I. Călăraşi, proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 2…/5.07.2006, autorizaţie de construire 361/2002, certificat de urbanism 7…/2002, încheierea 28…/2002 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Călăraşi, încheierea 20…./2009 a judecătorului delegat de pe lângă O.R.C. Călăraşi, certificat de moştenitor 53/2009, certificat de atestare fiscală, factura fiscală 2988…. din 30.04.2009, factura Romtelecom şi Distrigaz Sud.

Pârâta G M  a solicitat în apărare proba cu înscrisuri, care a fost admisă de instanţă şi a depus la dosar, balanţa analitică cont 411, cont 401, pe lunile iulie, august, septembrie şi octombrie 2009.

La solicitarea instanţei pârâta G M  a depus la dosar copia certificatului său de naştere.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 debitoarea S.C. P S.R.L. Călăraşi reprezentată prin pârâta G M în calitate de asociat unic şi administrator unic vinde către pârâta G M dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Călăraşi ….. cu destinaţia „farmacie ” format din apartament cu trei camere şi dependinţe, cu suprafaţa utilă de 64 mp şi cota de 10/948 din terenul aferent, împreună şi cu dreptul de proprietate asupra părţilor şi dependinţelor, care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună.

Preţul de vânzare a fost de 10.000 lei.

Prin contractul autentificat sub nr. 3479/29.10.2009 pârâta G M vinde pârâtei D C , care este mama sa conform certificatului de naştere depus la dosar, imobilul, descris mai sus, pentru un preţ de 12.000 lei.

Ulterior încheierii acestor contracte  debitoarea S.C. P S.R.L. Călăraşi solicită deschiderea procedurii de insolvenţă în baza art. 27 din Legea 85/2006 iar prin încheierea din 18.11.2009, pronunţată în dosarul …./116/2009 se dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului de la data încheierii ultimului contract din 29 octombrie 2009 şi data deschiderii procedurii scurgându-se un interval mai mic de o lună de zile.

S-a indicat ca temei al acţiunii dispoziţiilor art.80 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 text potrivit căruia pot fi anulate contractele sau transferurile de drepturi patrimoniale către terţi realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor sau de a le leza drepturile.

Cele două contrate de vânzare-cumpărare se încadrează în categoria transferurilor de drepturi patrimoniale la care face referire textul citat, dreptului de proprietate asupra apartamentului este un drept real  dar şi patrimoniul în acelaşi timp, situaţie în care instanţa a apreciat  că sunt incidente dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 menţionate anterior.

S-a apreciat de instanţă că cele două contracte au fost încheiate cu intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage apartamentul de la urmărirea de către creditori. Că este aşa rezultă din faptul că primul contract s-a încheiat  între debitoarea  S.C. P S.R.L. Călăraşi reprezentată prin administrator G M şi persoana fizică G M, aceasta din urmă cumulând practic atât calitatea de vânzător cât şi pe cea de cumpărător, deşi în act calităţile deţinute erau diferite.

Un alt element care conduce la concluzia că a existat intenţia de a sustrage apartamentul de la urmărire este şi preţul modic prevăzut în contract de doar 10.000 lei în condiţiile în care valoarea contabilă a acestuia era de 132.766 lei, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în dosarul de insolvenţă. În această situaţie a fost înlăturată apărarea pârâtei G M că intenţia avută la încheierea contractului a fost aceea de a obţine fonduri pentru achitarea creditelor, suma de 10.000 lei încasată cu titlul de preţ în contractul de vânzare-cumpărare 1882/19.06.2009 de către debitoarea S.C. P S.R.L. Călăraşi fiind foarte mică faţă de creanţele declarate la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii de 700.000 lei.

În plus, alături de considerentele expuse, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 80 alin. 2 lit. a şi lit. b din legea 85/2006 potrivit cărora pot fi anulate şi operaţiunile încheiate cu trei ani anteriori deschiderii procedurii de către un asociat care deţine 20 % din capitalul social sau cu un administrator. Pârâta  G M a avut la momentul vânzării atât calitatea de asociat unic al debitoarea S.C. P S.R.L. Călăraşi cât şi calitatea de asociat unic , dispoziţiile legale menţionate fiind pe deplin aplicabile pentru că profitând de poziţia sa dominantă în cadrul societăţii a încheiat contractul de  vânzare-cumpărare al apartamentului.

Mai mult, în privinţa pârâtei G M, care a acţionat în dublă calitate, de asociat şi administrator al debitoarei, operează o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor, conform art. 85 alin. 3 din Legea 85/2006, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către pârâtă prin apărarea că vânzarea s-a făcut pentru achitarea de datorii şi nici prin actele contabile depuse (balanţa de conturi 401 şi 404) depuse la dosar. Intenţia de fraudă însă este dovedită şi de faptul că după ce pârâta încheie al doilea contract de vânzare-cumpărare în octombrie 2009 imediat formulează în baza art. 27 din Legea 85/2006 cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, cea ce conduce la concluzia că de fapt s-a urmărit ca la momentul deschiderii procedurii societatea S.C. P S.R.L. Călăraşi să nu mai deţină bunuri.

În concluzie, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1882/2009 în baza art. 80 alin.1 lit. c şi alin. 2 lit. a şi d şi art. 83, art. 84 şi 85 din Legea 85/2006.

În baza aceloraşi considerente şi dispoziţii legale s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru anularea contractului subsecvent autentificat sub nr. 3479/29.10.2009 încheiat între pârâta G M şi D C , contractul fiind încheiat cu aceeaşi intenţie, de a sustrage apartamentul de la urmărire de către creditori şi în frauda acestora.

Pârâta D C  este mama pârâtei G M, fapt recunoscut şi dovedit prin certificatul de naştere depus la dosar şi în privinţa pârâtei D C  operează o prezumţie relativă de fraudă, conform art. 84 alin. 2 din Legea 85/2006, conform textului, în cazul în care subdobânditorul este soţ, rudă, sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului se prezumă relativ că acesta a cunoscut împrejurarea că transferul este susceptibil de a fi anulat. Această prezumţie nu a fost răsturnată de pârâtă, aceasta nu a făcut nici o probă sub acest aspect, situaţie în care a fost înlăturată apărarea acesteia că a fost dobânditor de bună credinţă cu titlu oneros şi că i s-a prezentat un act autentic. Preţul vânzării de 12.000 lei este la fel de neserios ca şi cel din primul contract de vânzare-cumpărare faţă de valoarea contabilă a apartamentului de 132.766 lei.

Faţă de considerentele arătate, instanţa a admis acţiunea formulată şi a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1882/19.06.2009 la B.N.P. TDC încheiat între pârâtele S.C. P S.R.L. Călăraşi şi  G M şi anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3474/29.10.2009 de B.N.P. TDCîncheiat între pârâtele G M şi  D C .

A obligat pe pârâta DC să restituie averii debitoarei S.C. P S.R.L. Călăraşi apartamentul situat în Călăraşi, ….., (inclusiv cota de 10/948 mp din terenul împreună cu dreptul de proprietate asupra părţilor şi dependinţelor aflate în proprietate comună) nr. cadastral nedefinitiv 35…/2,0,4, înscris în cartea funciară electronică nr. …-C1-U7 (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 28..), apartament descris în cele două contracte de vânzare-cumpărare anulate.