Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
I.C.C.J., secţia comercială şi de administrativ şi fiscal,
decizia nr. 2537/13.05.2010,
Prin ccrerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C.M. SRL Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, suspendarea exccutării deciziei de impunere nr. 355 din 30 iunie 2009 emisă de A.N.A.F.-D.G.F.P. Timiş privind obligaţiile suplimentare de plată la bugetul statului, în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
In motivarea cererii s-a arătat că, prin decizia a cărei suspendare a executării se solicită, s-a reţinut în sarcina reclamatei obligaţia de plată la bugetul statului a sumei de 1.475.808 lei cu titlu de obligaţii fiscale principale, reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din dividende, impozit pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi cu obligaţii fiscale accesorii, instituindu-se şi măsura
asigurătorie a popririi conturilor bancare ale reclamantei, precum şi măsura sechestrării bunurilor mobile şi imobile ale acesteia.
S-a mai arătat că împotriva deciziei de impunere menţionate a formulat contestaţie la data 04.08.2009, susţinând, în esenţă, că în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume „cazul bine justificat” şi „prevenirea unei pagube iminente”.
Prin sentinţa civilă nr. 369 din 16 noiembrie 2009, Curtea dc Apel Timişoara, Sccţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.M. SRL, în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Timiş şi A.N.A.F. – A.F.P. Timişoara, şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 355/30.06.2009 emise de
D.G.F.P., până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că situaţia dc excepţie a suspendării executării actului administrativ presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
In privinţa „cazului bine justificat”, prima instanţă a constatat că indiciul de nelegalitate al actului administrativ-fiscal, în speţă este reprezentat de numeroasele aspecte de fapt şi de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligaţiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată, acestea reliefând o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul atacat.
In acest sens, instanţa a invocat şi prevederile Recomandării nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie a persoanelor, fară a recunoaşte totuşi eficacitatca necesară acţiunii administrative.
Referitor la condiţia producerii unei pagube iminente, curtea de apel a reţinut că reclamanta a făcut dovada că prejudiciul astfel suferit nu este pur financiar, ci tinde să afecteze întreaga activitate desfăşurată de reclamantă atât în privinţa relaţiilor contractuale cu beneficiarii cu care are încheiate contracte de servicii de consultanţă sau cu furnizorii ce asigură baza materială pentru funcţionarea societăţii, dar şi în privinţa relaţiilor cu angajaţii societăţii.
A mai reţinut prima instanţă că previzibilitatca cu evidenţă a pagubei produse prin executarca imediată a decizici atacate rezultă astfel, pe lângă cuantumul datoriei (1475.808 lei) şi prin raportare la cifra de afaceri a reclamantei, ca indicator principal al puterii sale economice (profit în 2008 de 249.679 lei), dar şi prin luarea în considerare a faptului că împotriva reclamantei s-a pornit executarea silită prin emiterea somaţiilor şi a titlurilor executorii depuse la dosar şi,
totodată, s-a luat şi măsura indisponibilizării conturilor bancare ale acesteia.
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Administraţia Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală a Finanţelor Timiş care a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii – motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In cele două recursuri, se susţine că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 au fost aplicate în mod greşit, cererea de suspendare neîndeplinind cele două condiţii, a existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube, motivarea instanţei fiind lapidară şi lacunară în ceea ce priveşte argumentarea îndeplinirii cerinţelor legale pentru suspendarea unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi este executoriu din oficiu, iar suspendarea acestuia poate surveni doar în mod excepţional.
Societatea intimată a depus concluzii scrise, prin care a răspuns criticilor din cele două recursuri, a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi a cerut respingerea recursurilor formulate de autorităţile fiscale.
Recursurile sunt întemeiate.
Intr-adevăr, admiţând cererea şi dispunând suspendarea deciziei de impunere nr. 355/2009, instanţa de fond, aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, a reţinut, în esenţă, că cele două condiţii cerute de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, sunt îndeplinite în mod cumulativ de către cererea formulată de societatea comercială reclamantă.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa de fond a motivat, în esenţă, că „numeroasele aspecte de fapt şi de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligaţiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată”, reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este de natură să dovedească „îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat”.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din accle împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ atacat.
Or, instanţa de fond a considerat că susţinerile făcute în conţinutul cererii de către societatea comercială reclamantă ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal,
dispoziţiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Referitor la îndeplinirea condiţiei privind incidenţa producerii unei pagube, instanţa de fond a considerat în mod greşit că evidenţa producerii unei asemenea pagube ar rezulta din raportul dintre suma reţinută ca obligaţie bugetară şi mărimea profitului la sfârşitul anului 2008, ceea ce este străin filozofiei prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 care se referă la un prejudiciu viitor şi previzibil.
Oricum, executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal carc se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.
Intr-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Or, în cauză, executarea obligaţiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită.
Astfel fiind, recursurile formulate au fost admise, cu consecinţa desfiinţării sentinţei atacate şi, rejudecându-se cauza, potrivit considerentelor de mai sus, cererea de suspendare a executării deciziei de impunere a fost respinsă.
Notă: în speţă, instanţa a reţinut că executarea obligaţiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate
Norma permisivă, în dreptul administrativ, exprimă puterea discreţionară dată autorităţii de a acţiona sau nu, libertatea de apreciere de a acţiona într-un sens sau altul. Trebuie subliniat că aceasta nu echivalează cu faptul că aceasta putere poate fi utilizată abuziv, fără justificări legale ale opţiunii sale. A accepta contrariul ar însemna acceptarea excesului de putere fără niciun control al activităţii administrative, ceea ce este nepermis într-un stat de drept care, potrivit Constituţiei României, se organizează nu doar potrivit principiului separaţiei puterilor (legislative, executive şi judecătoreşti), dar şi a celui al echilibrului acestora în cadrul democraţiei constitutionale
m I.C.C.J., sccţia dc contencios administrativ şi fiscal, dccizia nr. 3359/30 mai 2005.
