Condiţiile desfiinţării sentinţelor arbitrale. Caracterul jurisdicţional al hotărârii arbitrale
Sentinţele arbitrale nu pot fi desfiinţate decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 364 şi urm. C.pr.civ. Hotărârea arbitrală are caracter jurisdicţional, având efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive şi se bucură de puterea de lucru judecat. Ca urmare, nu pot forma obiectul unei acţiuni în anulare sau constatare a nulităţii specifică actelor juridice, chiar dacă aceasta este formulată de o terţă persoană care nu a fost parte în cadrul litigiului finalizat prin pronunţarea sentinţei arbitrale.
(Decizia comercială nr. 89/14.02.2007 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosar nr. 13781/3/2006:
Prin sentinţa comercială nr. 5784/298.06.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI- a Comercială a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantele S.C.M. A. T. şi S.C. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta UCECOM. În baza art. 274 C.pr.civ., a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată şi s-a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 14.04.2006 reclamantele S.C.M. A. T. şi S.C. E. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâta UCECOM pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a “aşaziselor” titluri de proprietate ale pârâtei asupra spaţiului din Bd. unirii nr. 71, sc. A, Bloc G2C, Sector 3 Bucureşti, pentru frauda la lege, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 109 şi art. 111 C.pr.civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 C.pr.civ.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că reclamanta C. A. T. este proprietara de drept şi de fapt a imobilului lotul A situat în Bucureşti, Bd. unirii nr. 71, sc. A, Bloc G2C, Sector 3, iar S.C. E. S.R.L. este proprietarul lotului B al aceluiaşi imobil . La data de 15.12.2004 prin nota de constatare încheiată de reprezentanţii Direcţiei de Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti s-a consemnat că dreptul de proprietate a fost transmis către reclamantă la data de 17.12. 2004 printr-un înscris sub semnătură privată, o convenţie denumită “Protocol”, având ca anexă procesul – verbal de predare-primire cu nr. 456/27.12.2004. Prin încheierea nr. 3065/06.02.2005 Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a transcris dreptul de proprietate al Cooperativei Arta Textilă în baza acestui protocol, dreptul de proprietate devenind astfel opozabil terţilor. La data de 22.03.2005 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 109, iar prin încheierea nr. 6606/10.03.2005 Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a admis cererea de completare a încheierii nr. 3065/06.02.2005.
S-a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 162/28.03.2005 încheiat între C. A. T., în calitate de vânzător, şi S.C. B. I. Ltd S.R.L. , în calitate de cumpărător, a fost înstrăinat lotul B din proprietatea vânzătorului situată în Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 71, sc. A, bloc G2C, Sector 3, iar între S.C. B. I. Ltd S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. E. S.R.L., în calitate de cumpărător,.s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1330/22.04.2005, cumpărătorul fiind de bună credinţă la încheierea contractului şi bazându-se pe o succesiune de acte autentice toate transcrise la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Reclamantele au mai susţinut că înscrisurile pe care UCECOM le invocă drept “titluri de proprietate” sunt sentinţele nr. 53 şi 54 pronunţate la data de 19.03.2004 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperativelor Meşteşugăreşti care sunt lovite de nulitate absolută. La baza pronunţării acestor sentinţe a stat protocolul nr. 111195/24.07.1992 încheiat între UCECOM şi IPREC, protocol prin care s-a întocmit de fapt un proces verbal de predare-primire a obiectivelor de investiţii din Bd. Unirii, o serie de spaţii comerciale printre care şi G2C cu două tronsoane. În anul 1996 acest protocol a fost transcris în Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni sub. Nr. 11655-11659, ulterior, în anul 2004, în baza sentinţelor menţionate, UCECOM şi-a creat titluri de proprietate pentru spaţiul situat în imobilul din Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 71, sc. A, bloc G2C, Sector 3. Sentinţele nr. 53 şi 54 pronunţate la data de 19.03.2004 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperativelor Meşteşugăreşti încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 109 şi 111 C.pr.civ. care prevăd că acţiunea în realizare primează întotdeauna faţă de acţiunea în constatare.
Prin întâmpinarea depusă la data de 10.05.2006 pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivată de faptul că reclamantele au formulat acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor sentinţe arbitrale, această cale procesuală fiind în mod eronat aleasă, întrucât sentinţele arbitrale nu pot fi desfiinţate decât pe calea acţiunii în anulare, conform art. 364 C.pr.civ. Acţiunea în anulare este concepută de lege ca fiind o cale de atac şi nu o acţiune propriu-zisă de soluţionare a litigiului dintre părţi, iar împotriva hotărârii arbitrale este exclusă orice posibilitate de exercitare a căilor de atac din dreptul comun.
Analizând excepţia invocată de către pârâtă, instanţa a reţinut că reclamantele solicită prin acţiune formulată, în temeiul art. 111 C.pr.civ., să se constate nulitatea absolută a titlurilor de proprietate ale pârâtei asupra spaţiului situat în imobilul din Bucureşti, Bd. Unirii, nr. 71, sc. A, bloc G2C, Sector 3, motivat de faptul că ele sunt proprietarele acestui spaţiu aşa cum rezultă din convenţia “Protocol” şi procesul verbal de predare-primire nr. 456/27.12.2004, precum şi din actele de vânzare-cumpărare autentificate.
Instanţa a constatat că acţiunea este inadmisibilă sub două aspecte.
În primul rând, s-a considerat că acţiunea în constatare are un caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizarea dreptului. Reclamantele invocă un titlu de proprietate pe care îl opun pârâtei care de asemenea deţine un titlu de proprietate asupra spaţiului în litigiu, prin sentinţele arbitrale. Cum acestea au posibilitatea declanşării unei acţiuni în revendicare prin compararea titlurilor care are natura unei acţiuni în realizarea dreptului, acţiunea în constatarea nulităţii absolute este inadmisibilă.
Acţiunea a fost apreciată ca inadmisibilă în al doilea rând şi sub aspectul faptului că sentinţele arbitrale care constituie titluri de proprietate ale pârâtei nu puteau fi desfiinţate decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 364 C.pr.civ., sentinţele arbitrale constituind titluri executorii şi fiind obligatorii conform art. 367 C.pr.civ.
S-a menţionat că este greşită susţinerea reclamantelor în sensul că sentinţele arbitrale nu sunt veritabile hotărâri judecătoreşti, deoarece s-au interpretat în mod greşit dispoziţiile legale, invocând şi dispoziţiile art. 21 din Constituţia României. Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant faţă de dispoziţiile art. 21 şi art. 125 din Constituţia României că accesul la justiţie nu implică în mod automat accesul al toate instanţele şi al toate gradele de jurisdicţie şi că legiuitorul poate institui în condiţii speciale căi de atac, în acest sens fiind şi acţiunea în anularea sentinţelor arbitrale împotriva cărora se poate exercita calea de atac a recursului (art. 366 C.pr.civ.)
Faţă de aceste considerente, tribunalul a considerat întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, iar, în baza art. 274 C.pr.civ., a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 5784/298.06.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI- a Comercială au declarat apel în termen legal reclamantele S.C.M. A. T. şi S.C. E. S.R.L. Acestea au susţinut, în esenţă, următoarele motive de apel:
1) instanţa a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere referitor la anularea protocolului, capăt de cerere cu care a fost completată acţiunea prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 21.06.2006;
2) instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivată pe considerentul că acţiunea în constatare are un caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizarea dreptului;
3) greşit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a sentinţelor arbitrale. Pe de o parte, acţiunea în constatarea nulităţii absolute este o acţiune în realizare şi nu una în constatare, astfel că nu se pune problema inadmisibilităţii acţiunii în constatare a nulităţii absolute faţă de acţiunea în realizare constând în acţiunea în revendicare. Pe de altă parte, actele a căror anulare se cere, care constituie titlurile pârâtei, sunt sentinţe arbitrale ce nu pot fi desfiinţate decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 364 şi urm. C.pr.civ., şi numai de către părţile aflate în litigiu. Însă, având în vedere că hotărârile arbitrale nu sunt doar acte jurisdicţionale, ci au şi o natură convenţională, deoarece temeiul arbitrajului este convenţia părţilor, ele pot forma obiectul unei acţiuni în anulare specifică actelor juridice. Sentinţele atacate, înţelese ca titlu de proprietate al pârâtei, sunt acte juridice nule absolut pentru frauda la lege, încadrate într-o operaţiune simulată şi frauduloasă.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse şi a prevederilor art. 295 alin.1 C.pr.civ., se constată că nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, se constată că nu este întemeiat. Apelantele-reclamante nu au formulat în mod expres, în condiţiile art. 132 alin.1 C.pr.civ., cerere de completare a acţiunii cu acest capăt de cererea privind anularea protocolului nr. 111195/24.07.1992. Menţionarea acestui protocol în cadrul cererii de chemare în judecată şi a notelor de şedinţă depuse la data de 21.06.2006 nu echivalează cu o completare a acţiunii cu acest capăt de cerere, întrucât nu au fost respectate condiţiile art. 132 alin.1 C.pr.civ. referitoare la condiţiile în care se poate realiza completarea acţiunii, respectiv nu fost completată acţiunea în cadrul unui termen dat de către instanţă în acest scop la prima zi de înfăţişare.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel se constată că, într-adevăr, instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii asupra căreia s-a pronunţat, excepţie întemeiată pe neîndeplinirea condiţiilor art. 111 C.pr.civ. privind inadmisibilitatea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului în condiţiile în care partea are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului.
Însă respingerea acţiunii în baza excepţiei inadmisibilităţii acesteia a fost întemeiată nu numai pe neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 111 C.pr.civ., ci şi pe faptul că sentinţele arbitrale nu putea fi desfiinţate decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 364 şi urm. C.pr.civ.
Chiar dacă investirea instanţei arbitrale se face de către părţile litigante prin convenţia arbitrală încheiată de către acestea sub forma clauzei compromisorii sau a compromisului, ceea ce dă hotărârii arbitrale caracter convenţional, sub aspectul efectelor, hotărârea arbitrală are caracter jurisdicţional.
Acest aspect rezultă din prevederile art. 363 alin.3 C.pr.civ. conform cărora “hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive”.
Având efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, aceasta se bucură, potrivit art. 1200 C.civ. şi art. 166 C.pr.civ., şi de puterea de lucru judecat, care semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Având atributul jurisdicţionalităţii, hotărârea arbitrală nu poate fi desfiinţată decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, respectiv în conformitate cu dispoziţiile art. 364 şi urm. C.pr.civ., şi nu printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în afara procedurii legale prevăzute de aceste texte de lege, deoarece astfel s-ar încălca chiar autoritatea de lucru judecat a hotărârii arbitrale.
Sub acest aspect nu este întemeiată susţinerea recurentelor în sensul că sentinţele arbitrale pot forma obiectul unei acţiuni în anulare specifică actelor juridice.
În consecinţă, se apreciază că în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă pentru motivul că sentinţele arbitrale nu pot fi desfiinţate decât în cadrul căilor speciale de atac prevăzute de art. art. 364 şi urm. C.pr.civ. şi nu în cadrul procedurii de drept comun a anulării sau constatării nulităţii actelor juridice civile.
Faţă de cele arătate, se constată că apelul nu este fondat, motiv pentru care, în baza art. 296 C.pr.civ., va fi astfel respins.)
