Lipsa dovezii calităţii de reprezentant. Ratificarea de către părţi a actelor efectuate de avocat.
Într-adevăr, la dosarul cauzei nu s-a depus în faţa Tribunalului dovada calităţii de reprezentant, respectiv împuternicirea avocaţială. Cu toate acestea, actul făcut de avocat a fost ratificat de parte, prin cererea de repunere pe rol, prin care a confirmat mandatul dat avocatului să formuleze contestaţia în numele său şi şi-a manifestat în mod explicit dorinţa de continuare a judecăţii în vederea soluţionării contestaţiei pe fond.
Într-adevăr, la dosarul cauzei nu s-a depus în faţa Tribunalului dovada calităţii de reprezentant, respectiv împuternicirea avocaţială. Cu toate acestea, actul făcut de avocat a fost ratificat de parte, prin cererea de repunere pe rol, prin care a confirmat mandatul dat avocatului să formuleze contestaţia în numele său şi şi-a manifestat în mod explicit dorinţa de continuare a judecăţii în vederea soluţionării contestaţiei pe fond.
Prin această manifestare de voinţă expresă s-au acoperit lipsurile constatate de instanţă, titularul dreptului putând ratifica actele făcute de cel care nu avea calitatea de reprezentant. În acest sens, Curtea a constatat că art. 161 din Codul de procedură civilă tratează excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant împreună cu excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, al cărei regim juridic este stabilit de art. 43 din Codul de procedură civilă
Prin sentinţa civilă nr. 981 din 03.04.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1080/102/2010 s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta K. B. în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Zagăr.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că acţiunea introductivă a fost formulată prin avocat, fără a se fi depus împuternicirea avocaţială la dosarul cauzei.
Având în vedere că reclamanta nu a depus dovada mandatului dat avocatului pentru redactarea contestaţiei, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş.
În motivarea recursului s-a arătat că, deşi nu a depus împuternicirea avocaţială la dosarul primei instanţe, prin cererea de repunere pe rol a confirmat mandatul dat d-lui avocat să depună contestaţia ce face obiectul prezentei cauze în numele său, ratificând astfel actul procesual.
Totodată, a depus împuternicirea avocaţială emisă la data de 03.04.2010 în baza contractului de asistenţă juridică nr. 4 din 03.04.2010 (fila 6).
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin contestaţia formulată la data de 07.04.2010, reclamanta a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 18 din 03.02.2010. Contestaţia a fost redactată şi semnată de avocat G. H. în numele reclamantei, fără a se anexa cererii dovada calităţii de reprezentant a acestuia, respectiv împuternicirea avocaţială.
La termenul de judecată din data de 03 februarie 2011, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 1551 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că reclamanta nu a depus dovada calităţii de reprezentant a d-lui avocat, precum şi alte înscrisuri apreciate de instanţă ca fiind relevante pentru soluţionarea cauzei.
La data de 02.02.2012 reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, învederând faptul că a depus contestaţia prin avocat, cu care a încheiat un contract de asistenţă juridică pentru redactarea contestaţiei, solicitând continuarea judecării cauzei.
În şedinţa publică din data de 03.04.2012 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a d-lui avocat G. H., faţă de împrejurarea că nu s-a ataşat cererii împuternicirea avocaţială.
Potrivit prevederilor art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă, în situaţia în care instanţa constată că reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate acorda un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar dacă acestea nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
În primul rând, în conformitate cu prevederea legală menţionată anterior, Curtea a constatat că admiţând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, instanţa trebuia să anuleze cererea, nu să o respingă.
În al doilea rând, Curtea constată că prima instanţă a reţinut neîndeplinirea cerinţelor art. 112 alin. 1 pct. 2 şi art. 82 alin. 1 teza II din Codul de procedură civilă, apreciind că lipsesc din cererea de chemare în judecată menţiunea privind numele şi calitatea celui care reprezintă partea, respectiv numele avocatului şi sediul profesional. Aceste constatări sunt eronate, întrucât pe prima filă a contestaţiei există menţiunile privind numele avocatului şi sediul profesional al acestuia.
Prin această manifestare de voinţă expresă s-au acoperit lipsurile constatate de instanţă, titularul dreptului putând ratifica actele făcute de cel care nu avea calitatea de reprezentant. În acest sens, Curtea a constatat că art. 161 din Codul de procedură civilă tratează excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant împreună cu excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, al cărei regim juridic este stabilit de art. 43 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, Curtea a constatat că în mod nelegal prima instanţă a dispus respingerea cererii de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului, motiv pentru care, constatând că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, va casa sentinţa atacată şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe, Tribunalul Mureş.