Depunerea cauţiunii conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu raportare la prevederile art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil în executarea sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
C.A. Oradea, secţia comercială, de administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 64/CA/15.02.2010
Prin ccrcrca înregistrată la această instanţă la data de 26.11.2009, legal timbrată, reclamanta (…) J. (…) O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice B. şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală B., să se dispună suspendarea exccutării decizici de impunere nr. 1424/24.09.2009, a dispoziţiei nr. 78963/23.09.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 78959/23.09.2009, întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală B. – Direcţia Generală a Finanţelor Publice B. – Autoritatea de Inspecţie Fiscală – Serviciul de Inspecţie Fiscală nr. 2.
Cererea de suspendare este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Solicită a se observa faptul că cele arătate pe larg sus sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii celor trei acte administrative fiscale contestate, astfel încât condiţia existenţei cazului bine justificat este îndeplinită.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3015/23.09.2008, a prevăzut: „Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei”.
Măsura provizorie solicitată se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, detaliate mai sus, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, este îndeplinită şi condiţia producerii unei pagube iminente care ar putea să li se producă în cazul executării imediate şi aceasta nu doar în considerarea debitului în sine, incontestabil foarte mare, ci şi faţă de consecinţele sociale grave care, inevitabil, s-ar produce faţă de clienţii şi furnizorii societăţii sale ca urmare a imposibilităţii onorării obligaţiilor contractuale asumate, cât şi faţă de salariaţii societăţii J. SA.
Executarea silită împotriva societăţii reclamante pentru suma de 1.745.399 RON este în măsură să determine o stare de şi consecinţe sociale deosebit de grave şi ireversibile, ca urmare a indisponibilizării conturilor bancare, paralizând practic întreaga activitate a societăţii.
Producerea pagubei iminente necesită a fi prevenită, motiv pentru care, prin cerere, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1424/24.09.2009, a dispoziţiei nr. 78963/23.09.2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 78959/23.09.2009, întocmite de
A.N.A.F. – D.G.F.P. judeţul B. Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul de Inspecţie Fiscală nr. 2.
Mai mult, consideră că admiterea cererii de suspendare a executării actelor fiscale este în acord şi cu Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională în materie administrativă, potrivit căreia se arată că „executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului”.
In plus, precizează faptul că societatea are un comportament fiscal corect şi că nu are taxe sau impozite neachitate.
Acest fapt rezultă din certificatul de constatare fiscal al SC J. SA nr. 1669/04.11.2009, din care reiese foarte clar faptul că nu are niciun fel de taxe sau impozite neachitate, iar singura sancţiune aplicată societăţii datează din 21.04.2005.
Mai mult decât atât, corectitudinea deciziei de impunere a fost evidenţiată chiar de către organul fiscal de control care, în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 78959/23.09.2009, Capitolul IV – Alte Constatări
consemnează: „Societatea conduce registrele de obligatorii conform prevederilor legale în vigoare.
Deconturile de TVA şi declaraţiile privind obligaţiile faţă de bugetul de stat au fost depuse la termen la organul fiscal teritorial”.
Având în vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea cererii şi dispunerea suspendării executării deciziei de impunere nr. 1424/24.09.2009, a dispoziţiei nr. 78963/23.09.2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 78959/23.09.2009, întocmite de A.N.A.F. – D.G.F.P. judeţul B. Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul dc Inspecţie Fiscală nr. 2, până la soluţionarea definitivă pe cale administrativă a contestaţiei.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc.
Prin întâmpinare, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală B. a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, având în vedere următoarele:
Conform dispoziţiilor legale menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate; existenţa unui caz bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.
Prin urmare, legea specială aplicabilă în speţă prevede depunerea unei cauţiuni, ca o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare administrative-fiscale.
In situaţia în care reclamanta nu va face dovada achitării cauţiunii stabilite de instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
In măsura în carc reclamanta va îndeplini această primă condiţie prin depunerea unei cauţiuni în cuantumul prevăzut de lege, solicită respingerea ccrcrii având în vedere că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute a fi îndeplinite cumulativ dc art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Consideră că cererca este neîntemeiată, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Decizia nr. 257/14.03.2006, Curtea Constituţională a reţinut faptul că „suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate”.
în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, consideră că reclamanta, deşi susţine că există condiţii pentru acordarea suspendării
executării actului administrativ, nu a făcut dovada că această primă condiţie, prevăzută de lege, este îndeplinită.
Apreciază că susţinerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat, întrucât cauza nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ-fiscal.
Până la anularea de către o instanţă judccătorcască, actul admi-
nistrativ se bucură de prezumţia dc legalitate. In caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ccea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
In acest sens, s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin dccizia nr. 5191/27.10.2009, care a reţinut că: „prezumţia dc nelegalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate”.
Totodată, prin Decizia nr. 287/14.03.2006, Curtea Constituţională a reţinut că „suspendarea actelor administrative reprezintă tot o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate”.
întrucât, până la o eventuală anulare de către o instanţă judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei prin actele administrative atacate reprezintă creanţe certe, lichide şi exigibile.
In ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţa sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, carc se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil dc înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Susţinerile reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a activităţii şi producerea unui prejudiciu material în sensul că: „această situaţie va conduce
negreşit la imposibilitatea achitării datoriilor curente anterior achitării sumelor stabilite prin somaţie în faza de silită se poate merge şi la sechestrarea bunurilor din patrimoniul societăţii noastre, bunuri afectate desfăşurării activităţii noastre curente şi care vor fi vândute sub valoarea de piaţă sau la poprirea conturilor bancare pe care societatea noastră le are deschise, măsuri ce ar afecta grav desfăşurarea activităţii societăţii noastre”, nu pot fi reţinute, în primul rând, că nu există o astfel de tulburare nici pagubă dovedită, pe cifra de afaceri mare contribuabil şi, pe de altă parte, nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili.
Consideră că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii nici a acestei condiţii prevăzute de legea specială.
In acest sens, s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios fiscal, care a statuat că perturbarea gravă a activităţii unei societăţi prin executarea sumei impuse nu conduce, implicit şi automat, la concluzia îndeplinirii cerinţei pagubei iminente.
Astfel, argumentele reclamantei, aduse în susţinerea cererii de suspendare, nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de lege, acestea neputând fi reţinute în soluţionarea favorabilă a cauzei.
In plus, practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul celor susţinute de aceasta, respectiv că, pentru a se dispune şi suspendarea actului administrativ atacat, trebuie să se facă dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Solicită instanţei să verifice îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, întrucât simplele afirmaţii neurmate de dovedirea unei situaţii care să probeze cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actelor contestate.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice B. a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Examinând cererca de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1424/24.09.2009, a dispoziţiei nr. 78963/23.09.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 78959/23.09.2009, întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală B. – Direcţia Generală a Finanţelor Publice
B. – Autoritatea de Inspecţic Fiscală – Serviciul de Inspecţie Fiscală nr. 2, formulată de reclamanta (…) J. (…), instanţa apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente,
după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond …”
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de carc se bucură un act administrativ dc natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil în executarea sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionarii unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Instanţa consideră că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă în condiţiile în care reclamanta contestă decizia de impunere nr. 1429/24.09.2009 şi celelalte acte administrative, invocând că în mod nelegal s-a dispus înregistrarea în evidenţele contabile a societăţii a diferenţei de TVA şi a majorărilor şi penalităţilor de întârziere stabilite prin raportul de inspecţie fiscală, în sumă totală de 1.745.399 lei. Reclamanta a motivat că era îndreptăţită să deducă TVA-ul aferent tranzacţiilor efectuate cu (…) F. Agricol SRL C., (…) J. Business D. SRL P. şi (…) B. Comerţ SRL L, deoarece facturile celor 3 firme au fost întocmite conform dispoziţiilor legale, iar achiziţiile au fost efectuate în scopul efectuării de operaţiuni taxabile. Acest lucru implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, iar, pe de altă parte, având în vedere valoarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina societăţii reclamante, prejudiciul suferit de reclamantă, prin indisponibili-zarea unor sume băneşti considerabile, ar fi evident, ccea ce ar avea drept rezultat imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii socictăţii.
In consecinţă, în baza considerentelor expuse, constatându-se şi achitarca cauţiunii dc 10.000 Ici stabilită de instanţă, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu raportare la prevederile art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanţa va admite ca fondată cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 1424/24.09.2009, a dispoziţiei nr. 78963/23.09.2009 privind măsurile stabilite de organele dc inspecţie fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 78959/
23.09.2009, întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
B. – Direcţia Generală a Finanţelor Publice B. – Autoritatea de Inspecţie Fiscală – Serviciul de Inspecţie Fiscală nr. 2, până la soluţionarea definitivă pe cale administrativă a contestaţiei.
Notă: Referitor la necesitatea depunerii cauţiunii, a se vedea şi decizia nr. 147/R din 04 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 521 pronunţată la data de 06.08.2009 de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. (…), s-a admis cererea formulată de (…) I. România SRL, în contradictoriu cu D.G.F.P. M. şi s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 496/15.07.2009 emisă de pârâtă, a fost obligată pârâta la plata sumei de 12 lei cheltuieli de judecată şi s-a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 2000 lei.
împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta D.G.F.P. M., arătând că aceasta este netemeinică şi nelegală deoarece reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, instanţa de fond a stabilit o cauţiune modică în raport cu suma reţinută în decizia de impunere, 1,29% şi în mod eronat s-a dispus restituirea acesteia, deoarece cauţiunea reprezintă o garanţie menită să-l protejeze pe adversarul procesual de un exerciţiu abuziv al reclamantului în acţiunea formulată.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Sentinţa este criticabilă şi sub aspectul cauţiunii impuse de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. Astfel, conform acestor dispoziţii legale, cauţiunea, ca şi condiţie prealabilă de admisibilitate a suspendării actului atacat, trebuie să fie în cuantum de până la 20% din suma contestată. Stabilind o cauţiune de 2000 lei, reprezentând doar 1,29% din suma contestată şi, pe deasupra, dispunând şi restituirea acesteia, deşi acţiunea a fost admisă, instanţa de fond a anihilat scopul şi rolul pe care îl are această instituţie de reparare a unui eventual prejudiciu suferit de pârâtă prin suspendarea executării actului administrativ-fiscal dacă, pe fond, acţiunea de anulare a acestuia se va dovedi a fi neîntemeiată.
Referitor la cazul bine justificat şi paguba iminentă, a se vedea şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 8 din 08.01.2009, (în Legalis) prin care s-au reţinut următoarele: Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept. Partea interesată trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul individual supus analizei.
Cât priveşte condiţia cazului bine justificat, cu prilejul soluţionării cererii de suspendare a executării unui act administrativ, instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, motivat de faptul că în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Cu alte cuvinte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.
