Act administrativ. Necesitatea organului administrativ emitent al actelor administrative fiscale care au stat la baza actului administrativ contestat. Încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei.
– art.161 din Legea nr.554/2004
– art.129 Cod procedură civilă
În speţă, instanţa de fond nu a pus in discuţia părţilor şi nu a introdus in cauză organul administrativ fiscal emitent al actelor administrative fiscale deduse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ odată cu actul administrativ contestat.
Din considerentele sentinţei rezultă că instanţa de fond a analizat actele administrative contestate fără ca in proces să figureze ca parte emitentul deciziei de impunere contestate.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA NR.2333/27.10.2008)
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr.641 din data de 26.03.2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi in dosarul nr.492/116/2008 s-a respins cererea de suspendare a executarii actelor administrativ fiscale contestate şi s-a respins contestatia formulata de reclamanta PF C. M. I. Călăraşi in contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CĂLARAŞI.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că prin atele admininstrativ fiscale contestate s-au stabilit in sarcina contestatoarei sume suplimentare de plată la TVA in suma de 4350 lei, calculându-se şi majorări de întârziere in sumă de 3954 lei reţinându-se de organul de inspecţie fiscală că in perioada 9.09.2003-31.06.2005 contestoarea nu a declarat achiziţiile si livrările de bunuri şi servicii supuse TVA prin nedepunerea decontărilor de TVA şi faptul că nu a prezentat evidentele complete şi corecte ale operaţiunilor supuse TVA.
S-a mai reţinut că actele atacate sunt legale deoarece in certificatul de înregistrare emis in data de 22.09.2003 de către ORC de pe lângă Tribunalul Călăraşi, contestatoarea are înscris obiectul fiscal R, acesta atestând calitatea de plătitor de TVA al contribuabilului.
A reţinut incidenţa prevederilor art. 158 Cod fiscal.
Urmare a respingerii contestatiei a respins si ceerea de suspendare a actelor adminstrativ fiscale contestate.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul care a solicitat casarea sentinţtei si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta a invederat ca in nici una din deciziile de impunere anuale emise de DGFP Călăraşi pentru anii 2004 si 2005 nu a aparut cu atributul “R” si prin urmare a solicitat de la ORC o copie de pe cererea de inregistrare in care a observat ca o alta persoană a completat in locul sau menţiunea ” TVA – DA plătitor”.
Menţiunea a fost făcută ulterior de o altă persoană şi nu a cunoscut faptul ca este plătitor de TVA.
A mai învederat că nu i s-a admis proba cu interogatoriu pâratei şi nici expertiza grafologică deşi nu există nicio dovadă din care să rezulte, dacă, şi la ce dată s-a operat înscrierea in registrul de evidenţă contribuabili ca plătitor de TVA.
Se impune administrarea pobelor cu expertiză si interogatoriu, pentru a se stabili la ce data s-a efectuat înscrierea ca plătitor de TVA.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art.304 şi 3041 Cod procedură civilă.
Recurentul a depus un set de înscrisuri.
La 16.09.2008 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefodnat întrucat pe certificatul de inregistrare emis la 22.09.2003 de ORC de pe lângă Tribunalul Călăraşi are înscris atributul fiscal R, ce atestă calitatea de plătitor de TVA.
Analizând actele si lucrările dosarului, curtea constata ca recursul este întemeiat pentru urmatoarele considerente.
Prin cererea introductiva reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză grafologică, iar in motivarea acţiunii a arătat că după ce a solicitat o copie de pe cererea de înscriere la ORC de pe lângă Tribunalul Călăraşi a observat ca o altă persoană a făcut menţtiunea “plătitor de TVA”.
Mai mult o perioada de 3-4 nu i s-a adus la cunoştinţă că ar fi plătitor de TVA.
La 19.03.2008 a fost depusă din nou solicitarea de administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu si expertiză grafologică in vederea stabilirii dacă menţiunile din cererea de înscriere la ONRC Călărşi au fost completate sau nu de către contestatoare.
La termenul din 19.03.2008 i s-a respins contestatoarei proba cu expertiză grafologică, ca nefiind utilă soluţionării cauzei.
Se reţine astfel ca instanţa de fond a respins in mod nejustificat o probă care era singura in măsură să dovedească susţinerile contestatorului privind legalitatea înscrierii sale ca plătitor de TVA.
Susţinerile recurentei nu erau total in contradicţie cu probele administrate, deoarece se observă că la rubricile referitoare la înregistrarea ca plătitor de TVA, nu este bifată şi nici completată nici o menţiune in afara celei contestate de recurentă şi, de asemenea, in nici una din deciziile de impunere anterioare nu se face vreo menţiune privind înregistrarea ca plătitor de TVA a contestatoarei.
Prin urmare, prin respingerea probei cu expertiză grafologică, instanta de fond a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei.
De asemenea, se reţine că prin contestaţia sa, recurenta a solicitat şi anularea deciziei de impunere nr.28138/5.11.2007, iar această decizie a fost emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Călaraşi, care nu a figurat ca parte in proces, nefiind nici citata.
Potrivit art.129 Cod procedură civilă si art.161 din Legea nr.554/2004 instanta de fond putea pune in discuţtia părţilor din oficiu introducerea in cauză a emitentului unuia din actele contestate.
Din considerentele sentinţei reiese ca instanţa de fond nu a analizat doar legalitatea si temeinicia deciziei emise de DGFP Călăraşi ci “actele administrative contestate”, astfel ca s-a pronunţat şi pe decizia de impunere indicată mai sus, fară ca in proces să figureze ca parte emitentul actului administrativ, decizie de impunere, contestat.
Faţă de cele reţinute mai sus se constata întemeiat recursul contestatoarei.
Prin urmare pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie şi pentru că in recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză faţă de dispoziţiile art.305 Cod procedură civilă şi pentru că se impune stabilirea cadrului procesual in funcţie de obiectul contestaţiei se impune casarea cu trimitere a cauzei la aceeaşi instanţă.
Drept consecinţă constaţă netemeinică şi nelegală hotărârea atacată şi in baza a art.299 şi următoarele, 304, 3041 Cod procedură civilă, îl va admite şi va casa sentinţa recurată şi in baza art.312 al. 5 cod procedură civilă va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
