Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 23.12.2008, la Tribunalul Mureş, în dosar nr. 6502/2008, reclamanţii S. C., C.C. K., F.M. A., M. S., M. N., P. C. M., S. F., V.N. L. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei, şi , ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri egale cu sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizaţia brută lunară de încadrare, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor, cu aplicarea reactualizărilor în funcţie de rata inflaţiei, precum şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii despăgubirilor solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 485 din 24 martie 2009, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, a admis acţiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanţii S. C., C.C. K., F.M. A., M. S., M. N., P. C. M., S. F., V.N. L., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, drept consecinţă:
– a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanţii S. C. şi M. N. a unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 23.11.2005 şi în continuare, până la încetarea stării de ;
– a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea fiecăruia dintre reclamanţii C.C. K., F.M. A., M. S. şi P. C. M. a unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 16.04.2007 şi în continuare, până la încetarea stării de discriminare;
– a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea reclamantei Someşan Floarea a unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază lunar, pentru perioada 23.12.2005 – 22.02.2007;
– a obligat în solidar pârâţii la plata în favoarea reclamantului V.N. L. a unei despăgubiri egale cu diferenţele de drepturi salariale reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază lunar, pentru perioada 23.12.2005 – 30.11.2006.
– a dispus că sumele mai sus menţionate cuvenite reclamanţilor vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc neacordat şi până la data executării efective a hotărârii.
– a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii în favoarea reclamanţilor a drepturilor băneşti mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Competenţa materială a tribunalului de a judeca prezenta cauză este conferită de prevederile art. 27 alin.1 din O.G. nr. 137/2000 şi art.1 alin.2, art.295 alin.1 Codul muncii precum şi ale art. 5 din Codul muncii.
În ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a constatat că potrivit Legii nr. 500/2002 şi H.G nr.208/2005 şi H.G. nr.386/2007, Ministerul Finanţelor Publice coordonează acţiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice se justifică şi prin dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că din examinarea hotărârilor judecătoreşti prezentate de reclamanţi, se reţine că, numeroase instanţe din ţară au dat câştig de cauză consilierilor de probaţiune, categorie din care fac parte şi reclamanţii, conferind dreptul acestora la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
S-a mai arătat că potrivit art. 1 din Legea nr. 123/2006 personalului din serviciul de probaţiune constituie un sprijin pentru judecători şi procurori iar activitatea reclamanţilor este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei acestora, a familiilor şi bunurilor lor precum şi de o suprasolicitare neuropsihică evidentă ce derivă din acţiunile pe care le desfăşoară consilierul în teren, direct la locul de viaţă al infractorului, prin vizite la domiciliul acestuia, contractarea diferitelor suese ce sunt în inter-relaţie cu acesta, expunând consilierul la abuzuri verbale, chiar fizice. De asemenea, ia contact cu cele mai profunde probleme şi nevoi criminogene ale infractorului, detensionând, implicându-se în rezolvarea diferitelor conflicte familiale, sociale şi decizii pe care infractorul le generează la un moment dat.
S-a mai arătat că reclamanţii acordă asistenţă victimelor unei infracţiuni, participă la solicitarea organului judiciar la judecarea cauzelor cu minori, având o enormă responsabilitate în ceea ce priveşte analizarea tuturor aspectelor ce ţin de personalitatea, mediul social şi faptele infractorului.
Din aceste considerente, neacordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare este contrară, în primul rând, dispoziţiile art. 41 alin. 2 raportat la art. 15 alin.1 din Constituţie, coroborat cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie raportate la cele ale Protocolului nr. 12 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii fac parte din categoria personalului din unităţile de justiţie. Persoanele din acest cadru, inclusiv reclamanţii, sunt parte a unui raport de muncă care le dă dreptul la tratament egal în materie de salarizare. Personalul din sistemul bugetar, care lucrează în condiţii de risc şi suprasolicitare, beneficiază de sporul corespunzător. Reclamanţilor nu li se recunoaşte acest spor deşi lucrează în condiţii de risc şi suprasolicitare. Astfel, deşi reclamanţii sunt într-o situaţie comparabilă cu restul personalului din unităţile bugetare sub acest aspect, trebuie trataţi la fel.
În concluzie, prin neacordarea sporului salarial pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, reclamanţii sunt în mod evident şi grav discriminaţi, deoarece se află în aceeaşi situaţie juridică şi faptică care fundamentează şi generează adaos salarial şi pentru restul personalului. Astfel, fiind încălcate dispoziţiile art. 2 alin.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenţia nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitarea profesiei, art. 19 pct.3 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile sociale şi politice şi art. 5 şi 6 din Codul muncii, ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi ale Protocolului 12 la această convenţie, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen legal recurs pârâţii Curtea de Apel Târgu Mureş, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.
În motivarea recursului pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a invocat decizia nr. 818/2008 a prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale.
Totodată s-a invocat în susţinerea motivului de recurs prevederile art. 304 pct. 9, decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a arătat care sunt categoriile de personal ce beneficiază de sporul de risc şi suprasolicitare. Ori, reclamanţii nu fac parte din aceste categorii.
Prin recursul declarat, Curtea de Apel Târgu Mureş, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, sentinţa atacată fiind dată cu încălcarea competenţei instanţei de administrativ a Tribunalului Mureş.
S-a mai arătat, în argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, faptul că reclamanţii beneficiază de sporuri, indemnizaţii şi premii, doar în cuantumuri ce se stabilesc prin lege specială potrivit art. 57d din Legea nr. 123/2006. La data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2006 s-a dispus că rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr. 50/1996, până la adoptarea legii privind salarizarea personalului din serviciile de probaţiune. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 327/2006, orice referire la salarizarea personalului din autoritatea judecătorească trebuie considerată inutilă, art. 23 din Legea nr. 327/14.07.2006, dispunând în mod expres că prevederile Legii nr. 50/1996 nu se mai aplică personalului din serviciile de probaţiune.
În motivarea recursului, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în numele Ministerului Finanţelor Publice, a arătat că este o terţă persoană juridică, străină de raporturile juridice dintre părţi. S-a arătat că Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii de gestionarea bugetelor instanţelor judecătoreşti , această atribuţie revenind Ministerului Justiţiei. În consecinţă, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, aceasta este neîntemeiată, date fiind dispoziţiile Legii nr. 500/2002 şi H.G. nr. 208/2005 precum şi art. 1 din O.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 28/2002.
Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, reţinem că tribunalul, secţia civilă, a fost competent să judece cauza, date fiind dispoziţiile art. 1 şi art. 295 alin.1 Codul muncii precum şi ale art. 5 din acelaşi act normativ, corect invocate de instanţa de fond.
Privitor la fondul cauzei reţinem că reclamanţii sunt consilieri de probaţiune în cadrul Tribunalului Mureş, salarizarea acestora fiind reglementată de Legea nr. 327/2006.
Cererea ce a făcut obiectul judecăţii în faţa Tribunalului Mureş se referă la sporul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, respectiv „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar”.
Conform art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, acest personal este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni şi registratori. Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii medii şi cu studii superioare. Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanţelor funcţiile de agent procedural şi aprod.
Din textul de lege arătat, rezultă cu claritate că agenţii de probaţiune nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.
Salarizarea reclamanţilor este reglementată în mod distinct prin Legea nr. 327/14.07.2006 privind salarizarea personalului din serviciile de probaţiune, în art. 23 al acestei legi fiind prevăzut în mod expres că prevederile Legii nr. 50/1996 nu se mai aplică personalului din serviciile de probaţiune la data intrării în vigoare a acestei legi.
Importantă în soluţionarea prezentei cauze este Decizia nr. 21/10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii stabilind că au dreptul la spor de risc şi suprasolicitare, judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate.
În consecinţă, atâta timp cât consilierii de probaţiune nu au făcut şi nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, fiind vorba de funcţii distincte cu tratament de salarizare distinct, reclamanţii nu pot fi consideraţi beneficiari ai prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Faţă de considerentele reţinute, nu se impune analiza celorlalte motive de recurs invocate în cauză fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Urmează ca recursurile să fie admise iar în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă să fie modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţii S. C., C.C. K., F.M. A., M. S., M. N., P. C. M., S. F., V.N. L.
