Societăţi comerciale :
Radierea societăţii din registrul comerţului urmare dizolvării acesteia pentru nedepunerea în termenul legal al bilanţului anual
Art. 237 alin.8 şi 9 din Legea 31/1990 precum şi dispoziţiile art. 3 alin.3 din OUG 116/2009.
Prin sentinţa civilă 83/24 Octombrie 2012 pronunţată în dosarul nr. …/116/2012 Tribunalul Călăraşi a admis cererea formulată de ONRC în contradictoriu cu pârâta cu S.C. D S.R.L, a dispus radierea pârâtei din Registrul Comerţului Călăraşi şi înregistrarea prezentei sentinţe în Registrul Comerţului Călăraşi.
A dispus comunicarea prezentei sentinţe pârâtei la sediul social, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi DGFP Călăraşi şi afişarea prezentei sentinţe pe pagina de internet a ONRC şi afişarea la sediul Registrului Comerţului Călăraşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :
Prin cererea depusă la această instanţă în data de 09.08.2012 şi înregistrată sub nr. …/116/2012, ONRC cu sediul în Bucureşti, .., reprezentată prin TT, director al ORC de pe lângă TC, cu sediul ales în Călăraşi, .., judeţul Călăraşi în contradictoriu cu S.C. D S.R.L. cu sediul în O .., jud. Călăraşi, înregistrată la ORC Călăraşi sub nr. J51/…/19.., CUI 11…. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se care s-a dispus dizolvarea societăţii comerciale pârâte urmare nedepunerii în termenul legal a bilanţului anual aferent anului 2006, în baza art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990, a rămas irevocabilă.
În motivarea acţiunii se arată că urmare verificării datelor înregistrate în registrul comerţului computerizat şi a documentelor aflate în arhiva OPRC Călăraşi s-a constatat că sentinţa comercială nr. 1820/25.11.2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2…/116/2008, prin care s-a dispus dizolvarea societăţii comerciale pârâte urmare nedepunerii în termenul legal a bilanţului anual aferent anului 2006, în baza art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990, a rămas irevocabilă.
Mai arată că în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinţei de dizolvare a societăţii nici reprezentantul legal al societăţii pârâte şi nici o altă persoană interesată nu a sesizat judecătorul delegat o cerere de numire a unui lichidator, astfel că, în conformitate cu art. 237 alin.7 şi 8 din Legea 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în speţă sunt întrunite condiţiile de radiere din registrul comerţului, din oficiu, a S.C. D S.R.L.
Au fost depuse la dosar înscrisuri respectiv extras de registru, care atestă starea firmei şi copia hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă, pentru care s-a formulat cerere de radiere.
În drept se invocă dispoziţiile art. 237 alin. (8) şi (9) din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ale Codului de procedură şi ale Legii 26/1990 republicată.
Pârâta citată nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a depus întâmpinare.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, apreciază întemeiată cererea de radiere formulată, având în vedere că societatea pârâtă a fost dizolvată în baza art. 237 lit. b din Legea 31/1990, prin hotărâre irevocabilă şi nici o persoană interesată nu a formulat cerere de numire a lichidatorului.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 237 alin.8 şi 9 din Legea 31/1990 precum şi dispoziţiile art. 3 alin.3 din OUG 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului se va admite cererea formulată de ONRC în contradictoriu cu pârâta S.C. D S.R.L. şi se va dispune radierea pârâtei din Registrul Comerţului Călăraşi.