Introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
C.A. Craiova, secţia de administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 262/29.06.2009
Prin cererea înregistrată la nr. (…), reclamanta (…) J.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. D., suspendarea executării actelor administrative-fiscale, respectiv a deciziei de impunere nr. 3950/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 3950/2008, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea actelor administrative.
Examinând cererca de suspendare, în raport cu susţinerile părţilor, a actelor depuse şi legislaţiei aplicabile speţei deduse judecăţii, instanţa reţine:
Prin decizia de impunere nr. 3950/2008, s-au stabilit în sarcina reclamantei creanţe fiscale în cuantum de 1.170.709 lei.
Proccdura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestaţie este reglementată în cuprinsul art. 215
C. proc. fisc., Titlul IX; Cap. III, privind „soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Articolul 215 C. proc. fisc. dispune că introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în alineatul 2 se precizează că dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorităţii publice care a emis actul.
Cele două condiţii prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumţie nu poate însă determina inaplicabilitatea dispoziţiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumţia de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecinţă doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ, însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanţei de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituţia suspendării unui act administrativ reprezintă creaţia legislativă, în baza căreia judecătorul învestit cu soluţionarea unei
astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiţii şi vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunţarea instanţei, dată la care este consfinţită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Referitor la cazul bine justificat, se reţine că, prin contestaţia formulată, reclamanta invocă, în esenţă, faptul că există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor contestate, întrucât a contestat faptul că sumele reţinute ca şi obligaţii fiscale ar fi corcct stabilite.
Aceste argumente aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea dc fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ-fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă şi din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existenţa unei pagube iminente, aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, se reţine că şi această condiţie este îndeplinită în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal, în raport de suma reţinută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante, aşa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fară ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin carc sc impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crca pagube serioase, care pot să aibă consccinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică particulară, nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităţilor administrative, deoarece aşa cum s-a arătat şi mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorităţii jurisdicţionale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative dc atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor dc întârziere pentru debitele restante.
împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crca contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
Va fi reţinută însă ca întemeiată apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilităţii cererii de suspendare referitor la raportul de inspecţie fiscală şi procesul-verbal de control, acestea nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 şi 86 C. proc. civ.
Notă: în acelaşi sens, a se vedea şi decizia nr. 1408 din data de 25 Martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal (în Jurindex), prin care se arată:
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. din Codul de procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, şi nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităţilor administrative, deoarece aşa cum s-a arătat şi mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorităţii jurisdicţionale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
