Prin încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2009, Tribunalul Mureş a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin.2 ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii – prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi 5, art. 73 alin.3 lit.p şi art. 97 alin.1 din României.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta – recurentă S.C. P. SA solicitând instanţei modificarea încheierii atacate, sesizarea şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În drept, pârâta a invocat ca motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În primul rând pârâta – recurentă a susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate şi în acest sens a făcut trimitere la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, care prevăd condiţiile necesare pentru a fi sesizată Curtea Constituţională.
În al doilea rând, pârâta – recurentă a susţinut că dispoziţiile art. 298 alin. 2 vin în contradicţie cu principiile prevăzute de art. 1 alin.4 şi 5, de art. 73 alin. 3 şi respectiv 79 alin.1 din Constituţia României, argumentând în acest fel cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În fine, pârâta – recurentă a arătat în al treilea rând că prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 respectiv cele cuprinse în art. 284 din Codul muncii, par a veni în contradicţie şi, astfel, suntem în prezenţa a două dispoziţii legale, aparent cu acelaşi obiect, pe care instanţa de judecată este chemată a le ierarhiza şi a stabili astfel competenţa materială de soluţionare a litigiului dedus judecăţii.
În susţinerea acestui punct de vedere pârâta – recurentă a subliniat că legiuitorul avea obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale şi eficiente din punct de vedere a aplicabilităţii acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, în sensul de a evita o jurisprudenţă neuniformă.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea încheierii Tribunalului Mureş.
Intimatul a subliniat că instanţa de fond a stabilit în mod corect caracterul inadmisibil a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, considerând că exercitarea acestui drept s-a făcut doar pentru a duce la tergiversarea soluţionării cauzei.
Verificând încheierea atacată, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
În fapt, în cadrul acţiunii prin care reclamantul – intimat a solicitat obligarea pârâtei-recurente la plata unor drepturi salariale s-a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în baza excepţiei de neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 298 alin.2 ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru a fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a verifica constituţionalitatea unui text de lege sau de ordonanţă, este necesar ca, pe de o parte, textul declarat a fi neconstituţional să aibă o legătură cu dezlegarea acelei pricini iar pe de altă parte, să nu se fi pronunţat o decizie care să fi constatat deja neconstituţionalitatea.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că instanţa de constituţional verifică doar compatibilitatea unor acte normative cu principiile stabilite de Constituţia României.
Analizând însă excepţia de neconstituţionalitate, se observă că, în realitate, pârâta-recurentă nu invocă neconcordanţe între dispoziţiile art. 298 alin. 2 ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 şi principiile stabilite prin art. 1, 73 şi 79 din Constituţie, ci doar invocă chestiuni de aplicare în timp a dispoziţiilor referitoare la competenţa instanţelor de judecată în soluţionarea acestor litigii. De altfel, acest lucru a fost constatat chiar de către Curtea Constituţională printr-o serie de decizii ( de exemplu 1005/2009, 1016/2009, 1017/2009) motiv pentru care a respins sesizările ca inadmisibile.
Prin urmare, constatând că în mod corect şi în concordanţă cu practica Curţii Constituţionale, Tribunalul Mureş a stabilit caracterul inadmisibil al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiile legale în materie şi în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
