Capăt de cerere accesoriu. Conciliere prealabilă. Lipsa obligativităţii. Acordarea de daune pentru revocarea din funcţie anterior expirării mandatului
C. com., art. 374, art. 391
1. Hotărârea instanţei de apel, prin care s-a respins cererea de despăgubiri a reclamantului ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., pentru neefectuarea procedurii concilierii, este greşită, întrucât partea a învestit instanţa de judecată cu o cerere neevaluabilă în bani, respectiv cu anularea Hotărârii A.G.A. a pârâtei, repunerea în funcţia de cenzor şi achitarea drepturilor neplătite din luna martie 2005.
Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ. , în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Cum, în speţă, natura litigiului este comercială, dar neevaluabilă în bani, instanţa de apel în mod greşit a invocat excepţia inadmi-sibilităţii capătului de cerere privind acordarea de daune morale, întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201
C. proc. civ.
2. Revocarea reclamantului din funcţia de cenzor nu s-a făcut
din motive imputabile acestuia. Măsura apare ca intempestivă şi se justifică acordarea de daune, prin prisma prevederilor art. 391 şi art. 374 teza a ll-a C. com.
I.C.C.J., s. com., decizia nr. 3873 din 29 noiembrie 2006,
Prin ccrcrca înregistrată, reclamantul T.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.V. SA, pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună anularea hotărârii A.G.A. din data de 2 martie 2005, obligarea societăţii pârâte să îl menţină pe reclamant în funcţia de cenzor până la expirarea duratei mandatului, precum şi obligarea la plata sumei de
300.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin revocarea din funcţia de cenzor a reclamantului.
In motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că prin hotărârea A.G.A. menţionată s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de cenzor al societăţii pârâte, deşi mandatul său expira în noiembrie 2007, cu toate că şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi H.G. nr. 863/2001, revocarea sa fiind nejustificată.
începând cu luna martie 2005, reclamantul nu a mai fost convocat la şedinţele A.G.A. şi ale Consiliului de administraţie, nu i s-a dat posi-
bilitatea să se apere împotriva deciziei de revocare. In locul său a fost numită cenzor P.S., care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 186/1999 şi ale H.G. nr. 863/2001.
Prin sentinţa comercială nr. 4645 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 300.000.000 lei, cu titlu de daune-interese către reclamant şi de 16.640.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind anularea hotărârii
A.G.A. din 2 martie 2005 şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la menţinerea reclamantului în funcţia de cenzor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, din procesul-verbal al adunării generale din 2 martie 2005, nu reieşea că revocarea reclamantului din funcţia de cenzor s-a făcut din motive imputabile reclamantului, de aceea măsura apare ca intempestivă şi se justifică acordarea de daune-interese prin prisma prevederilor art. 391 şi art. 374 alin. (2) C. com.
Tribunalul a reţinut că nu reieşea existenţa vreunui motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. prin care reclamantul a fost revocat din funcţia de cenzor şi că nici reclamantul nu a arătat în concret dispoziţiile legale imperative încălcate la adoptarea acestei hotărâri.
In ce priveşte cererea de obligare a pârâtei să îl menţină pe reclamant în funcţia de cenzor până la expirarea mandatului de 3 ani, prima instanţă a apreciat-o ca neîntemeiată, prin prisma dispoziţiilor art. 1553
C. civ., conform cărora mandantul poate revoca oricând mandatul acordat, manifestarea de voinţă a acestuia neputând fi cenzurată de instanţă.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta, susţinând, în esenţă, că hotărârea de acordare a sumei de 300.000.000 lei, cu titlu de daune-interese, este netemeinică, deoarece instanţa de fond a
schimbat obiectul cererii. Astfel, reclamantul a solicitat daune morale, iar instanţa i-a acordat daune-interese, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cuantumul acestora fiind aleatoriu.
La termenul de 13 aprilie 2006, din oficiu, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind acordarea de daune morale, în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 201 din 13 aprilie 2006, a admis apelul declarat de pârâta SC V.L.C. V. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 4645/2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă excepţia invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de despăgubiri ca inadmisibilă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat şi timbrat reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. S-a susţinut, în esenţă, că excepţia invocată de instanţa de apel privind lipsa procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. nu este obligatorie, întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de către instanţa comercială a fost dată de capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.A. a pârâtei din 2 martie 2005.
In consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei comerciale nr. 4645/2005 a Tribunalului Bucureşti.
Recursul a fost găsit întemeiat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală, care va fi reformată prin recursul declarat de reclamant.
Hotărârea instanţei de apel, prin care s-a respins cererea de despăgubiri a reclamantului ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 7201
C. proc. civ., era greşită, întrucât, în speţă, recurentul a învestit instanţa de judecată cu o cerere neevaluabilă în bani, respectiv cu anularea Hotărârii A.G.A. a pârâtei nr. 1/2005, repunerea în funcţia de cenzor şi achitarea drepturilor neplătite din luna martie 2005.
Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Cum, în speţă, natura litigiului este comercială, dar neevaluabilă în bani, instanţa de apel în mod greşit a invocat excepţia inadmisibilităţii
capătului de cerere privind acordarea de daune materiale, întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Astfel, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3873/2006, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamant şi a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei comerciale nr. 4645/2005 a Tribunalului Bucureşti, pe care a menţinut-o.
