Infracţiunea de dare de mită. respingerea propunerii de arestare preventivă


INFRACŢIUNE DE DARE DE MITĂ.RESPINGEREA

PROPUNERII DE ARESTARE PREVENTIVĂ.

Prin Încheierea din 8 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Bacău s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului AM. pe timp de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev.de art.255 alin.1 C.p.

În fapt s-a reţinut că inculpatul la data de 8 iulie 2005 a oferit suma de 20.000.000 lei agentului de poliţie M.G. în scopul de a nu-I mai întocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat la care a fost surprins în flagrant.

În luarea acestei soluţii s-a avut în vedere că infracţiunea săvârşită prezintă un grad ridicat de pericol social, că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, că infracţiunea este flagrantă şi că există indicii că pe viitor poate influenţa aflarea adevărului în efectuarea cercetării  penale.

Instanţa de control judiciar a admis recursul inculpatului, a casat încheierea primei instanţe şi pe fond a respins propunerea de arestare preventivă, dispunând punerea de îndată în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că inculpatul este tânăr fiind născut la 17 martie 1984, a avut în minoritate  condamnare cu suspendare pentru că a intervenit reabilitarea de drept, este încadrat în muncă şi că nu poate influenţa cursul cercetărilor penale, întrucât a recunoscut şi regretat fapta, fiind ascultaţi şi martorii din lucrări.

Este adevărat că infracţiunea de dare de mită este o faptă de corupţie cu un grad de pericol social ridicat dar în speţă, având în vedere împrejurările comiterii şi comportarea sinceră şi de regret a inculpatului, măsura arestării preventive nu se justifică.

Încheierea nr.105 din 12 iulie 2005.