Procedura reglementată de art.3201 C.pr.pen. nu exclude posibilitatea reţinerii de către judecător acircumstanţelor legale obligatorii prevăzute de art.73 Cod penal, singura condiţie fiind aceea a stabilirii incidenţei acestora pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 188/A din 24 octombrie 2011,
definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală nr. 421 din 15 februarie 2012
Prin sentinţa penală nr. 45 din data de 21 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor prev. şi ped. de art.20 Cod penal raportat la 174 Cod penal, cu aplicarea art.3201 Cod pr. penală respectiv art.73 lit.b Cod penal şi 76 lit.b Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului R.N.S. la 2 (doi) ani închisoare precum şi interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal, pe timp de 1 an.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 Cod penal şi 64 lit.a, b Cod penal.
S-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12.04.2011 şi până la zi.
S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea obţinerii şi stocării în S.N.D.G.J a profilului genetic, în condiţiile prev de art. 5 şi 7 din Legea 76/2008, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fără nici o altă notificare.
În baza art.118 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a unei bâte ciobăneşti din lemn, cu o lungime de 135 cm, aflată la Camera decorpuri delicte a Tribunalului Sălaj.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri, reprezentând daune materiale şi morale, către partea civilă P.I.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.034,14 lei cheltuieli de spitalizare, către SpitalulJudeţean de Urgenţă Sălaj-Zalău, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului (12.04.2011) până la data achitării efective, precum şi la plata sumei de 395,40 lei, cheltuieli de transport şi asistenţă medicală, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj. A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 30.05.2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.N.S., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor,faptă prev.şi ped.de art.20 Cod penal, rap.la art.174 Cod penal, reţinându-se în sarcina sa că i-a aplicat părţii vătămate P.I., două lovituri
cu o bâtă ciobănească în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol, acceptând posibilitatea intervenirii decesului victimei. S-a apreciat că fapta inculpatului de a aplica două lovituri puternice cu o bâtă ciobănească de dimensiuni mari în zonă vitală, respectiv capul părţii vătămate, demonstrează poziţia psihică a inculpatului faţă de rezultatul faptei sale, adică producerea decesului părţii vătămate. Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost ridicată o bâtă ciobănească din lemn de esenţă tare, prevăzută cu ţinte din metal la un capăt şi cu un inel de ţeavă, cu diametrul de 4 cm, lungimea bâtei fiind de 135 cm.
Prin rezoluţia din data de 12.04.2011, ora 15,00 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul R.N.S. pentru infracţiunea prev. de art. – 20 Cp. rap. la art. 174 Cp iar prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 12.04.2011 s-a luat măsura reţinerii preventive, pe o durată de 24 ore , cu începere de la 12.04.2011 ora 17,30 până la 13.04.2011, ora 17,30.
Prin Ordonanţa din data de 13.04.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul R.N.S. pentru infracţiunea prev. de art. 20 Cod penal, rap.la art. 174 Cod penal iar prin Încheierea penală nr. 9/C din 13.04.2011 a Tribunalului Sălaj – Secţia Penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.N.S., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13.04.2011, ora 14,25, până la data de 11.05.2011, ora 14,25 şi această măsură a fost menţinută în continuare, pe tot parcursul judecăţii, după sesizarea instanţei.
În ce priveşte caracterizarea inculpatului R.N.S. s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că acesta nu are antecedente penale. Inculpatul a fost sancţionat administrativ cu amendă în sumă de 700 lei, pentru infracţiunea prev. de art. 11 pct.
1) din OUG nr. 55/2002, modif. prin Legea nr. 60/2003, sancţiune aplicată prin Ordonanţa nr. 1178/P/2010 din 01.07.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău. Inculpatul recunoaşte şi regretă fapta comisă, arătând că l-a agresat pe partea vătămată P.I., însă nu a intenţionat să-i suprime viaţa.
Pe parcursul urmăririi penale partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă în cauză, urmând a-şi preciza pretenţiile ulterior. Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4.034,14 lei Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj se constituie parte civilă în cauză cu suma de 395,40 lei.
Asupra cauzei de faţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj-Zalău a solicitat ca suma de 4.034,14 lei, cheltuieli de spitalizare, să fie actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului
(12.04.2011) până la data achitării efective.
La primul termen de judecată din data de 06.07.2011, partea civilă P.I. arată că se constituie parte civilă în proces, pentru suma totală de 20.000 lei, din care 800 lei reprezintă despăgubiri materiale, iar restul sumei, daune morale, fiind vorba de o sumă globală.
Audiat fiind în faţa instanţei, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu disp.art.3201 Cod procedură penală, arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi nu solicită administrarea de probe.
Apărătorul inculpatului a solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor prev.de art.20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală prev.de art.181 alin.1 Cod penal, arătând în esenţă că fapta comisă este vătămare corporală, deoarece sub aspectul laturii subiectivenu a existat intenţia directă de a ucide, de a suprima viaţa victimei. Obiectul folosit pentru săvârşirea faptei este într-adevăr idoneu dar criteriile trebuie
îndeplinite cumulativ. Zona în care s-a aplicat lovitura nu a fost clarificată. Faţă de intensitatea loviturii, arată că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, loviturile nu au fost puternice. Arată că inculpatul a lovit de frică, deoarece cunoştea împrejurarea că victima este o persoană violentă şi se vorbea în localitate că în trecut ar fi lovit o persoană care ulterior a decedat.
Reprezentantul parchetului s-a opus la schimbarea încadrării juridice a faptei, din art.20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, în art.181 alin.1 Cod penal, arătând că bâta ciobănească cu care s-au aplicat loviturile este un obiect idoneu, apt de a duce la moartea victimei iar zona în care a lovit inculpatul, este una foarte importantă a organismului uman – capul victimei – existând la dosar declaraţii ale martorilor care arată că victima a fost lovită de două ori în zona capului. Inculpatul putea să prevadă că partea vătămată putea să şi moară.Inculpatul este nou în localitate, nu avea de unde să cunoască pe partea vătămată, ca să-i fie frică de aceasta. Inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă astfel că încadrarea juridică dată faptei este una corectă.
Pe fond, procurorul de şedinţă a susţinut starea de fapt reţinută şi în actul de sesizare al instanţei şi solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev.de art.20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, aplicarea faţă de acesta a disp.art.3201 Cod procedură penală şi reducerea pedepsei cu 1/3, menţinerea stării de arest şi deducerea prevenţiei, obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Partea civilă solicită obligarea inculpatului, la despăgubiri, în sumă de 20.000 lei, daune totale cu precizarea că îi pare rău de inculpat, nu ar fi vrut să se ajungă în situaţia asta. Nu cere condamnarea inculpatului.
Procurorul cere obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de
20.000 lei, apreciind că suma este corectă.
Av.B.R. susţine că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide şi a lovit fiind sub o puternică stare de tulburare şi emoţie, motiv pentru care cere condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev.de art.181 alin.1 Cod penal cu aplic.art.73 lit.b Cod penal. Cere să se reţină că inculpatul nu este şcolarizat, este cioban şi şi-a apărat stăpânul, lovind partea vătămată de frică. Inculpatul a avut o atitudine procesuală mai mult decât rezonabilă, a recunoscut comiterea infracţiunii, s-a prelevat de disp.art.3201 Cod procedură penală. Cere aplicarea disp.art.74 lit.a, c Cod penal şi aplicarea unei pedepse reduse cu 1/3. În subsidiar, pentru comiterea infracţiunii prev.de art.181 alin.1 Cod penal, cere încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii părţii vătămate. Faţă de latura civilă a cauzei cere disjungerea, pretenţiile nefiind dovedite.
Instanţa de fond cercetând cauza, în conformitate cu prev. art. 3201 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a actelor aflate la dosar, respectiv proces verbal de consemnare a plângerii; proces-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţiile inculpatului; declaraţiile părţii vătămate; declaraţii de martori; acte medicale privind îngrijirile acordate părţii vătămate; concluzii provizorii ale medicului legist; raport de constatare medico-legală, a constatat că prin actul de sesizare a instanţei se reţin în fapt următoarele împrejurări:
Inculpatul R.N.S. a fost angajat ca îngrijitor la turma de oi aparţinând martorului D.S., acesta obţinând acceptul comunităţii locale, să păşuneze oile pe păşunea satului.
În data de 11.04.2011, inculpatul R.N.S. se afla împreună cu martorul D.S., cu turma de oi pe păşunea din locul numit “Soci”, în apropierea terenului părţii vătămate P.I.. Anterior, cu câteva zile înainte, partea vătămată P.I. i-a atras atenţia
martorului D.S., că în zona în care acesta şi inculpatul păşunau oile, se află un teren proprietatea sa, însămânţat cu lucernă şi i-a cerut să nu lase oile pe acel teren.
În data de 11.04.2011, în jurul orei 17,00, partea vătămată P.I. auzind de la locuinţa sa turma de oi, în zona terenului său, s-a deplasat singur la faţa locului. Pe drum, pentru a se apăra de câinii ciobăneşti, partea vătămată a rupt o botă subţire dintr-un spin uscat, cu lungimea de aproximativ 1 metru.
Ajuns la faţa locului, partea vătămată a observat că turma de oi păşuna şi pe terenul său. În momentul când a ajuns lângă turmă, partea vătămată a observat că oile erau supravegheate de două persoane, respectiv inculpatul R.N.S. şi martorul D.S. Partea vătămată s-a îndreptat spre ei, moment în care a fost atacat de trei câini ciobăneşti, iar acesta s-a apărat de ei cu acel spin şi i-a cerut inculpatului, să intervină pentru a nu fi muşcat de câini.
În acel moment, inculpatul se afla la o distanţă de 1 metru şi jumătate, lateral dreapta, faţă de partea vătămată, iar D.S. în partea stângă la o distanţă de circa doi metri. Profitând de faptul că partea vătămată s-a aplecat şi a încercat, să alunge câinii cu spinul, fără să spună ceva, inculpatul R.N.S. a ridicat bâta ciobănească pe care o avea la mână şi l-a lovit în zona capului. Observând lovitura, partea vătămată a ridicat mâna dreaptă să se apere, însă lovitura fiind puternică, după ce a fost lovit în mână a ricoşat şi l-a lovit în cap, în zona urechii drepte. Totodată, de partea vătămată s-a apropiat şi D.S.
Partea vătămată a crezut că şi acesta avea intenţia de a-l agresa, a întins mâna stângă spre el şi s-a tăiat superficial la două degete. În acelaşi moment, partea vătămată a fost lovit din nou în zona frunţii cu bâta de către inculpatul R.N.S., lovitură după care şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut la pământ. Inculpatul a încetat agresiunea şi s-a îndepărtat de victimă, împreună cu martorul D.S.. După ce şi-a revenit, partea vătămată i-a observat pe inculpatul R.N.S. şi pe martorul D.S. îndepărtându-se de el, fiind la o distanţă de aproximativ 150-200 de metri.
Partea vătămată s-a ridicat de la pământ şi s-a îndreptat spre locuinţa sa, unde s-a întâlnit cu soţia sa, aceasta observând că acesta prezenta răni în zona capului şi avea sânge pe faţă şi pe haine. În acea împrejurare, soţia părţii vătămate a observat că îi lipsesc dinţii din partea din faţă a gurii, dinţi pe care îi avea puşi de stomatolog. Soţia părţii vătămate a telefonat la nr. de urgenţă 112 şi acesta a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unde a fost internat în perioadele
11.04.2011 – 22.04.2011 şi 27.04.2011- 04.05.2011, cu următorul diagnostic: TC cu plagă regiunea parietală dreapta. Plagă pavilion ureche dreapta şi faţă dorsală mâna stângă. Fractură 1/3 distală ulna dreapta cu deplasare. Hematom epicranian temporo-parietal drept. Fractură deschisă mastoida dreapta. Revărsat hematic în celulele mastoidiene drepte. Efizem al fosei temporale drepte. Minimă hemoragie subarahnoidiană în scizura sylviană dreapta şi girusurile temporale drepte.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 442/II/a/14 din 28.04.2011 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Zalău, reiese că partea vătămată P.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi corp tăietor. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei şi necesită pentru vindecare 53-55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile pot data din 11.04.2011.
Potrivit art.62 Cod procedură penală ” în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală si instanţa de judecata sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe” iar conform art.63 alin.(2) Cod procedură penală„probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”.
A mai reţinut instanţa de fond şi faptul, că potrivit art.69 şi art.75 Cod procedură penală, atât declaraţiile învinuitului sau inculpatului cât şi declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, făcute în cursul procesului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsuraîn care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, în lumina acestor prevederi legale, instanţa de fond a constatat că împrejurările săvârşirii faptelor de lovire şi derularea acestora, au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei doar raportat la declaraţiile părţii vătămatecoroborate cu declaraţia martorei P.A., care este soţia sa şi a relatat cele aflate de la soţ, nefiind martor ocular.
Desigur, inculpatul a recunoscut de la început săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa însă, a invocat constant, atât cu ocazia cercetării efectuate a doua zi, la faţa locului (după cum rezultă din declaraţia martorului B.V. cât şi în faţa procurorului şi a instanţei de judecată faptul că l-a lovit pe partea vătămată P.I., după ce acesta începuse să îl agreseze pe celălalt cioban, martorul D.S., împrejurare confirmată de acesta din urmă, prin declaraţia dată la parchet.
Dacă cei doi martori, P.A. şi D.S., care susţin declaraţia părţii vătămate şi respectiv declaraţia inculpatului, ar putea fi suspectaţi de subiectivism, prin natura raporturile în care se află cu părţile, în cauză mai există un martor, aparent obiectiv, anume B.R., care susţine că i-a atenţionat pe cei doi ciobani să nu lase oile pe terenul părţii vătămate P.I., pentru că este o persoană foarte agresivă, iar după producerea evenimentelor din prezenta cauză, inculpatul R.N.S. i-a spus că l-a lovit pe acesta de frică, însă nu cu intenţia de a-l omorî.
Faptul că între inculpat şi martorul D.S., a avut loc o altercaţie şi un contact fizic, în prima fază a conflictului, rezultă şi din aceea că a doua zi după incident, în data de 12.04.2011, acesta din urmă s-a prezentat la Spitalul judeţean Zalău acuzând ”durere la nivelul urechii stângi, cădere în urma unei lovituri de către persoană cunoscută”, iar inculpatul susţine la rândul său că, la un moment dat, martorul D.S. s-a apropiat ”eu am crezut că vrea să mă lovească şi am dat cu mâna stângă spre el şi m-am tăiat la două degete de la mâna stângă” (?!-n.n).
Prin urmare instanţa a reţinut, în plus faţă de cele prezentate prin rechizitoriu că, inculpatul R.N.S., aflându-se pe câmp, în slujba martorului D.S., ca îngrijitor la oi, a lovit-o pe partea vătămată P.I. de câteva ori cu bâta ciobănească, în momentul în care acesta din urmă, a avut o altercaţie şi un contact fizic cu martorul D.S. (care este o persoană mai în vârstă decât inculpatul), percepând faptul că acesta se află în pericol. După ce martorul D.S. a plecat de la faţa locului şi inculpatul a încetat la rândul său agresiunea, abandonând-o pe partea vătămată P.I., care s-a ridicat singur de jos plecând spre casă, în timp ce inculpatul se îndepărta, plecând după „stăpânul său”, pe care la apărat de agresiunea părţii vătămate. O astfel de mentalitate, de tip arhaic, relevată de apărătorul inculpatului, este, în opinia instanţei, posibil a se fi dezvoltat în profilul psihologic al inculpatului dacă avem în vedere vârsta inculpatului, condiţia sa socială şi pregătirea intelectuală, practic inexistentă (o clasă).
Pe de altă parte, în speţă, starea de pericol a fost accentuată, în percepţia inculpatului, prin aceea că anterior fusese ameninţat de partea vătămată P.I., atât el cât şi martorul D.S., că vor avea probleme dacă mai lasă oile pe terenul său, iar martora B.R. i-a prevenit că inculpatul este cunoscut în sat ca fiind foarte agresiv, că ar fi în stare să le dea în cap dacă lasă oile pe terenul lui şi că anterior, în urmă cu mai mulţi ani, ar fi bătut pe un vecin de-al lui şi că din această cauză acel vecin ar fi murit, iar între inculpat şi partea vătămată este o vădită disproporţie fizică.
În aceste condiţii, este evident că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, aşa după cum corect se susţine şi în apărare însă prin modul haotic în care a aplicat loviturile şi mijlocul idoneu folosit, respectiv o bâtă ciobănească, inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unei astfel de consecinţe (mai ales că se afla la acel moment sub starea unei puternice tulburări sau emoţii provocată de partea vătămată) fiind vorba aşadar, sub aspectul laturii subiective, de o intenţie indirectă în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor; prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de tentativă de omor, prev. şi ped. de art.20 Cod penal, rap.la art.174 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală, prev. şi ped. de art.181 Cod penal, formulată de apărătorul inculpatului, nu a putut fi primită de instanţă de fond.
În schimb, au fost reţinute prevederile art. 73 lit.b Cod penal, conform cărora „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”, constituie circumstanţă atenuantă legală, situaţie în care, potrivit art.76 Cod penal, se aplică o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, limită care, în speţă, după aplicarea disp. art.3201Cod procedură penală, de asemenea obligatorii în condiţiile date, este de 3 ani şi 4 luni, închisoare.
Aşadar, în drept, fapta inculpatului R.N.S., care, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, i-a aplicat părţii vătămate P.I., două lovituri cu o bâtă ciobănească în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol şi acceptând posibilitatea intervenirii decesului părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev.şi ped. de art.20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, fiind condamnat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, cu privare de libertate, precum şi interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal, pe timp de 1 an, ca urmare a aplicării prev. art.3201Cod procedură penală, privind reducerea limitelor legale de pedeapsă, cu o treime şi a prev. art. 76 lit.b Cod penal, ca urmare reţinerii circumstanţei atenuante, prev. de art. 73 lit.b Cod penal, respectiv scuza provocării.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prev. art.72 Cod penal, instanţa de fond nu a avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, pentru care s-a reţinut deja o circumstanţă atenuantă, ci s-a ţinut cont, în circumstanţiere, de comportamentul inculpatului în faţa organelor de anchetă şi a instanţei, unde a dat dovadă de sinceritate, lipsa de antecedente penale, precum şi de profilul său psihologic, raportat la vârstă, educaţie, ocupaţie, condiţie socială.
Totuşi, faţă de gravitatea faptei în sine, analizată prin conţinutul său concret, pedeapsa a fost orientată spre media noilor limite de pedeapsă, având în vedere că limitele iniţiale, de la 5 la 10 ani închisoare, prev. de art. 20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, au fost mult diminuate, prin aplicarea prev. art.3201 Cod procedură penală, de care inculpatul a înţeles să uzeze. Aplicarea unei pedepse mai reduse sau cu suspendarea executării, nu este, în opinia instanţei, de natură să-şi atingă scopul educativ şi preventiv, prevăzut de art.52 Cod penal, inculpatul având nevoie să conştientizeze, prin reeducare, într-o perioadă de timp rezonabilă, asupra gravităţii faptei sale, raportat la normele de convieţuire socială.
În schimb, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 Cod penal, s-a limitat la lit.a şi b, pe perioada minimă de 1 an, având în vedere că infracţiunea săvârşită nu are o legătură directă cu exercitarea unor astfel de drepturi, astfel că restrângerea lor pe o perioadă mai îndelungată nu se justifică.
În ce priveşte pedeapsa accesorie, privind interzicerea aceloraşi drepturi pe perioada detenţiei, instanţa de fond a făcut aplicarea disp. art.71 Cod penal şi art. 64 lit.a, b Cod penal.
În conformitate cu prev.art.350 Cod procedură penală şi art.88 Cod penal, instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată de 2 (doi) ani închisoare, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12.04.2011 şi până la zi.
De asemenea, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea obţinerii şi stocării în S.N.D.G.J a profilului genetic, în condiţiile prev de art. 5 şi 7 din Legea 76/2008, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fără nici o altă notificare.
În baza art.118 lit.b Cod penal, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpat, în favoarea statului a unei bâte ciobăneşti din lemn, cu o lungime de 135 cm, corp delict aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj.
În ce priveşte latura civilă a procesului penal, prima instanţă a apreciat că suma de 20.000 lei, pretinsă de partea civilă P.I. de la inculpat şi reprezentând daune materiale şi morale, estimate global, nu este o sumă exagerată, raportat la numărul relativ mare de zile de îngrijiri medicale (53-55 zile de îngrijiri medicale), ce presupun suferinţe fizice şi psihice şi angajarea de cheltuieli pentru vindecare însă, ţinând cont şi de culpa părţii vătămate în producerea rezultatului păgubitor, pe care instanţa a apreciat-o în proporţie de 25%, în baza art.14 Cod procedură penală comb. cu art.998 şi 999 Cod civil, l-a obligat pe inculpatul R.N.S. la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri, reprezentând daune materiale şi morale, către partea civilă P.I..
Cât priveşte estimarea globală a acestei sume, fără producerea de probe, instanţa de fond a considerat că este o opţiune corectă din partea părţii civile, de observat fiind că o astfel de practică este folosită frecvent şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, tocmai pentru că, atunci când se aduce o încălcare a unui drept fundamental al omului, cum este şi dreptul la viaţă, sănătate şi integritate fizică şi morală, este foarte dificil dacă nu imposibil, în a se face o delimitare foarte clară între prejudiciul material şi cel moral, încercate în astfel de situaţii. După cum se ştie, daunele materiale constau îndeobşte în cheltuieli băneşti de diferite feluri suportate de partea vătămată (medicamente, transport, tratament, îngrijiri medicale, spitalizare, consultaţii medicale, suplimente alimentare, ritualuri de înmormântare, pompe funebre, etc.) dificil de dovedit în totalitate, cu mijloace legale de probă, în timp ce daunele morale sunt la propria apreciere a instanţei, astfel că nimic nu împiedică partea lezată să solicite iar instanţa să aprecieze o sumă globală, drept despăgubiri, raportat la toate circumstanţele cauzei, inclusiv presupusele cheltuieli ocazionate, ca urmare a săvârşirii faptei penale de către inculpat. Desigur, cu totul alta este situaţia despăgubirilor pretinse de către unităţile medicale, de ambulanţă şi spitaliceşti, care deţin o evidenţă exactă a serviciilor prestate faţă de părţile vătămate, în vederea recuperării lor de la persoanele vinovate de producerea cheltuielilor ocazionate, în codiţiile prevăzute de lege.
Astfel, în baza înscrisurilor doveditoare depuse la dosar, instanţa de fond, în baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.313 din OUG nr. 72/2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 4.034,14 lei cheltuieli de spitalizare, către SpitalulJudeţean de Urgenţă Sălaj, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului
(12.04.2011) până la data achitării efective, precum şi la plata sumei de 395,40 lei, cheltuieli de transport şi asistenţă medicală, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj.
Totodată, în baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ şi inculpatul R.N.S..
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe, înlăturarea prevederilor art.73 lit.b Cod penal şi aplicarea unei pedepse mai aspre, corespunzătoare faptei reţinute în sarcina inculpatului.
S-a arătat că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev.de art.73 lit.b Cod penal, respectiv scuza provocării, ceea ce a determinat aplicarea unei pedepse prea blânde raportat la infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.
Pentru a fi reţinută scuza provocării este necesar ca comportarea părţii vătămate să fi generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, iar inculpatul să fi acţionat în această stare, ori raportat la împrejurările în care s-a produs fapta această stare nu a existat.
Dimpotrivă, în timp ce partea vătămată se apăra de cei trei câini ciobăneşti, inculpatul, fără nicio provocare a lovit-o pe partea vătămată în cap cu bâta ciobănească. Abia după această lovitură partea vătămată a ridicat mâna, dar şi atunci pentru a se apăra, nu pentru a riposta, dar a fost lovit din nou de inculpat în zona frunţii, moment în care partea vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, căzând la pământ.
Inculpatul R.N.S. a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că în speţă sunt aplicabile disp.art.20 rap.la art.174 C.pen., întrucât în cauză sunt întrunite condiţiile infracţiunii de vătămare corporală prev.de art.181 C.pen., întrucât din împrejurările comiterii faptei reţinute şi prin rechizitoriu şi care rezultă din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă elemente care să evidenţieze intenţia inculpatului de a ucide. Împrejurările în care era săvârşită fapta, respectiv în prezenţa unei alte persoane, în urma unui conflict, obiectul cu care a acţionat inculpatul, aplicarea a două lovituri părţii vătămate, constituie circumstanţe reale care ar concretiza intenţia inculpatului de a lovi partea vătămată, de a produce o vătămare corporală acesteia şi nu de a ucide. Susţine că mobilul activităţii infracţionale a fost de apărare a stăpânului său, iar scopul a fost acela de a evita ca partea vătămată să-i facă rău acestuia, fără a avea nici un moment intenţia de a produce suprimarea vieţii părţii vătămate.
Mai mult, inculpatul a comis fapta aflându-se într-o puternică stare de tulburare cauzată de atacul părţii vătămate şi de faptul că auzise că partea vătămată este o persoană violentă.
Apreciază că sunt relevante în cauză şi concluziile expertizei medico-legale prin care se precizează că nu s-a pus în primejdie viaţa victimei şi partea vătămată a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.
S-a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea de vătămare corporală, lipsind plângerea părţii vătămate, în temeiul art.10 lit.f C.pr.pen.
În subsidiar a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului iar ca modalitate de să se facă aplicarea disp.art.81 C.pen., întrucât inculpatul nu are antecedente penale, nu a fost condamnat la nici o pedeapsă cu închisoare, iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.
După ce a fost reţinut o perioadă de aproape 7 luni în arest preventiv inculpatul a ajuns să conştientizeze pe deplin faptele comise, precum şi consecinţele
acestora, astfel că nu este necesară supunerea lui la executarea unei pedepse privative de libertate.
Din raportul de evaluare reiese că inculpatul regretă fapta comisă, este preocupat de activităţi legale prin care să-şi procure venituri licite prin muncă, este singurul care şi-a întreţinut familia într-o lungă perioadă de timp, nu este cunoscut ca o persoană violentă, are planuri de viitor dorind să-şi menţină locul de muncă şi să-şi sprijine financiar tatăl, nu este capabil să se adapteze regimului penitenciar.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.378 Cod procedură penală, curtea constată că apelurile formulate în cauză nu sunt fondate şi le va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, susţinută de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.
A rezultat din ansamblul probator că la data de 11.04.2011 inculpatul apelant R.N.S. sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, i-a aplicat părţii vătămate P.I. două lovituri cu o bâtă ciobănească, în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol, inculpatul acceptând posibilitatea intervenirii decesului părţii vătămate.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justeţea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub aspectul existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului R.N.S. în comiterea acesteia, vinovăţie de altfel recunoscută de acesta, inculpatul solicitânda fi judecat în procedura reglementată de art.3201 Cod procedură penală, privind recunoaşterea vinovăţiei, punând în evidenţă şi caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare.
Prima instanţă a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise şi de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
Astfel, potrivit art.52 Cod penal pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În mod corect instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev.de art.73 lit.b Cod penal, respectiv săvârşirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate P.I., având în vedere faptul că incidenţa acestei circumstanţe atenuante reiese din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.
Potrivit prevederilor art.3201 alin.2 Cod procedură penală judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală numai atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Inculpatul R.N.S. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, arătând că solicităca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Judecarea cauzei în procedura reglementată de art.3201 Cod procedură penală nu este echivalentă cu preluarea stării de fapt din rechizitoriu fără ca aceasta să fie examinată de judecător prin raportare la prevederile legale, inclusiv la prevederile art.63 alin.2 Cod procedură penală care se referă laaprecierea probelor, ori fără ca judecătorul să verifice dacă starea de fapt din rechizitoriu este susţinută de probele administrate în cursul urmăririi penale.
Este adevărat că atunci când instanţa constată inadvertenţe între starea de fapt din rechizitoriu şi probele administrate în cursul urmăririi penale va putea dispune respingerea cererii de judecare a cauzei în procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, însă atunci când problema care se cere a fi dezlegată este cea a incidenţei ori neincidenţei unei circumstanţe atenuante legale, instanţa poate ca, admiţând cererea de judecare a cauzei conform art.3201 Cod procedură penală, să reţină sau nu o circumstanţă atenuantă legală după cum aceasta este susţinută sau nu de probele administrate în cursul urmăririi penale.
Procedura reglementată de art.3201 Cod procedură penală nu exclude posibilitatea reţinerii de către judecător a circumstanţelor atenuate judiciare facultative prevăzute de art.74 Cod penal şi cu atât mai mult nu exclude posibilitatea reţineriicircumstanţelor legale obligatorii prevăzute de art.73 Cod penal, cu singura condiţiei a stabilirii incidenţei acestora, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În prezenta cauză se constată martorul D.S. a declarat în cursul urmăririi penale că în data de 11.04.2011 în jurul orei 17,30 se afla cu turma de oi, împreună cu inculpatul R.N.S. în zona Soci, la o distanţă de circa 50-60 de metri de terenul părţii vătămate P.I., fiind posibil ca una sau 2 oi să fi intrat pe acel teren. La faţa locului a venit partea vătămată, care s-a apropiat de inculpat şi de martor având în mână un spin de aproximativ 1 metru lungime, spunând pe un ton ameninţător „uite-l pe bătrânu!”. Câinii de la turmă s-au apropiat de partea vătămată, dar nu au atacat-o. Când s-a apropiat de martor partea vătămată l-a lovit cu palma peste urechea stângă, lovitură în urma căreia martorul a căzut la pământ. Când s-a ridicat de la pământ martorul a văzut-o pe partea vătămată căzută la pământ şi pe inculpat lângă aceasta, cu bâta ciobănească în mână. Martorul l-a văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată o dată cu bâta peste mână şi în zona urechii drepte, dar nua văzut să o fi lovit când era căzută la pământ.
Martorul D.S. s-a prezentat la Spitalul Zalău, unde a fost consultat de un medic, eliberându-i se adeverinţa de la dosar u.p., care atestă că prezintă durere la nivelul urechii stângi produsă prin cădere în urma uni lovituri primite de la o persoană cunoscută, fără a se constata leziuni.
Martorul B.V. a declarat (dosar u.p.) că a participat în data de 12.04.2011 la o cercetare la faţa locului în zona păşunii „Soci” aparţinând de satul … , ocazie cu care inculpatul a relatat că partea vătămată P.I. i-a reproşatmartorului D.S., proprietarul turmei de oi,că păşunează pe terenul său şi l-a lovit pe martor, astfel că inculpatul s-a enervat şi i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu bâta ciobănească.
Martora B.R. a declarat (dosar u.p.) că anterior incidentului dintre inculpat şi partea vătămatăa discutat cu inculpatul R.N.S. şi cu martorul D.S., care i-au spus că au fost avertizaţi de partea vătămată P.I. că are un teren cu lucernă în apropierea păşunii şi le-a cerut să nu lase oile pe acel teren. Martora le-a spus inculpatului şi martorului D.S. că partea vătămată P.I. este cunoscut în sat ca fiind foarte agresiv, că ar fi în stare să le dea în cap dacă lasă oile pe terenul lui şi că anterior, în urmă cu mai mulţi ani, ar fi bătut pe un vecin al lui care a decedat din această cauză. Motivul pentru care l-a bătut pe acel vecin a fost legat de stabilirea liniei de hotar dintre două terenuri. Ulterior incidentului dintre inculpat şi partea vătămată martora a discuta cu inculpatul, care i-a spus a lovit-o pe partea vătămată din cauza fricii, când a văzut că partea vătămată îl lovise pe D.S., fără a avea intenţia de a o ucide pe partea vătămată.
Starea de fapt descrisă în rechizitoriu are în vedere doar declaraţia părţii vătămate P.I., care a arătat că inculpatul, profitând de faptul că partea vătămată se aplecase şi încerca să alunge câinii cu spinul, fără să spună ceva, a ridicat bâta
ciobănească pe care o avea asupra sa şi l-a lovit în cap, fără a se ţine seama şi de declaraţiile relevante ale martorilor mai sus indicaţi.
Declaraţia părţii vătămate P.I. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, în timp ce declaraţia constantăa inculpatului, în sensul că a aplicat lovituri cu bâta ciobănească numai după ce partea vătămată a aplicat lovituri martorului D.S., pe care l-a văzut căzut la pământ, pe fondul temerii provocate de partea vătămată, despre care ştia că este agresivă şi în apărarea martorului D.,se coroborează cu declaraţiile martorilor D., B. şi B. şi cu adeverinţa medicală eliberată în favoarea martorului D..
În consecinţă curtea constată că în mod corect au fost reţinute prevederile art.73 lit.b Cod penal.
În ce priveşte recursul inculpatului curtea constată că solicitările acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prev.de art.181 Cod penal şi în subsidiar de reducere a cuantumului pedepsei nu sunt fondate.
Faptul că prin leziunile traumatice cauzate părţii vătămate nu s-a pus în primejdie viaţa acesteia nu conduce automat la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, deoarece numai întâmplarea a făcut ca rezultatul agresiunii să nu fie unul mai grav.
Noţiunea de punere în primejdie a vieţii din punct de vedere medico-legal este diferită de aceeaşi noţiune în sens juridic.
Din punct de vedere medico-legal se considera leziuni care pun viaţa victimei în primejdie acele leziuni traumatice care, în lipsa unei intervenţii medicale calificate, acordată în timp util, duc în mod cert la decesul victimei.
Esenţială în definirea unei leziuni traumatice ca “primejdioasă pentru viaţă” este starea de pericol iminent, imediat sau tardiv, ca acea leziune, în evoluţia să naturală, să determine decesul persoanei, viaţa acesteia fiind salvată numai printr-o intervenţie medicală calificată. Aceasta se refera raportat în principal la leziunea traumatica în sine, fiind evaluat efectul acestei leziuni asupra organismului în condiţii obişnuite.
Din punct de vedere juridic în principiu orice leziune produsă în zone vitale ale corpului reprezintă o primejduirea vieţii, chiar dacă din diverse cauze – îngrijiri medicale acordate la timp, o reactivitate (rezistenţă) deosebită a unui anumit organism- rezultatul mai grav, pierderea vieţii, nu se produce.
În accepţiunea juridica, punerea în primejdie a vieţii constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea acesteia (moartea) si caracterizată de intenţia specifică de omor.
Pentru calificarea faptei ca tentativă de omor trebuie examinat dacă din probe rezultă intenţia inculpatului de a ucide, relevante fiind din constatările medico legale aspectele privitoare la existenţa, felul şi numărul leziunilor, regiunea în care s-au produs şi instrumentul cu care ele au putut fi produse.
Elementul principal în calificarea faptei ca tentativă de omor este latura subiectiva a infracţiunii, în esenţă atitudinea conştientă a autorului în momentul săvârşirii faptei.
În cazul de faţă pentru determinarea poziţiei subiective cu care a acţionat inculpatul sunt relevante declaraţiile acestuia în care a arătat că a aplicat în zona capului părţii vătămate lovituri cu bâta ciobănească cu ghinturi metalice.
De asemenea sunt relevante menţiunile din raportul de constatare medico-legală (f.65 dosar u.p.) referitoare la zonele în care au fost constatate leziunile şi la instrumentul cu care au fost cauzate acestea, în raport arătându-se că partea vătămatăa prezentat traumatism cranio-cerebral cu fractură de mastoidă dreaptă,
hemoragie subarahnoidiană, hematom epicranian temporo-parietal drept, hematotimpan drept, fractură 1/3 distală cubitus drept cu deplasare, plagă regiunea frontală, pavilion UD şi mâna stângă, leziuni produse prin lovire cu corp dur şi corp tăietor.
Curtea constată că partea vătămată P.I. a fost lovită cu un corp dur şi tăietor (bâta ciobănească cu ghinturi metalice la capătul superior), apt să producă leziuni letale, în zona capului, zonă vitală, că inculpatul R.N.S., deşi nu a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, conform propriei declaraţii, a acceptat posibilitatea producerii acesteia, raportat la instrumentul folosit la lovirea părţii vătămate, la intensitatea loviturilor aplicate şi la zona în care au fost aplicate, pe fondul tulburării cauzate de lovirea martorului D.S. de către partea vătămată şi a faptului că ştia că partea vătămată este o persoană violentă.
Astfel, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor săvârşită în condiţiile art.73 lit.b Cod penal.
În ce priveşte solicitarea de reducerea cuantumului pedepsei şi de suspendare a executării acesteia se constată instanţa de fonda procedat la o justă individualizare a pedepsei astfel cum s-a detaliat mai sus, referatul de evaluare întocmit în faza de judecată a apelului aducând doar argumente pentru menţinerea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare.
Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o gravitate şi violenţă ridicate sancţiunea aplicată ar fi una modică.
În cazul concret reconsiderarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului apelant R.N.S. în sensul suspendării condiţionate sau sub supraveghere a executării acesteia nu se impune, deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptei, chiar în stare de provocare comisă fiind, şi pedeapsa aplicată.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, curtea va respinge în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpatul R.N.S. împotriva sentinţei penale nr. 45 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Sălaj.
În baza art.88 Cod penal, art.383 alin.11, art.350 Cod procedură penală se va menţine starea de arest a inculpatului şi se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv începând cu data de 12.04.2011 la zi, având în vedere că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventivea inculpatului subzistă, iar în prezent acesta este deţinut în baza unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitivă.
În baza art.189 Cod procedură penală, se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului conform art.192 alin.3 Cod procedură penală. (Judecător Livia Marcela Mango)
