Inadmisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care se dispune în primă instanţă şi în apel respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive
Prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2878/2005, s-a respins cererea de revocare a măsurii arestului preventiv şi de înlocuire a acesteia cu obligaţia de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul V.C.C.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila a constatat că subzistă toate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv şi că, rămânând neschimbate aceste temeiuri, nu sunt aplicabile nici disp. art. 139 Cod procedură penală, privind înlocuirea sau revocarea arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C.C.
Prin decizia penală nr. 413/R din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art.141 alin. 1 Cod procedură penală, încheierea dată în prima instanţă şi în apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs.
Faţă de textul de lege mai sus evocat, încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, astfel că recursul declarat de inculpatul V.C.C. este inadmisibil.
Notă:
În acelaşi sens s-a pronunţat ulterior şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, judecând recursul în interesul legii privind aplicarea neunitară a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, a stabilit prin decizia nr. XII din 21 noiembrie 2005, că „încheierea dată în prima instanţă şi în apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive, nu poate fi atacată separat, cu recurs”.
