BUNURI COMUNE. VÂNZAREA UNUI IMOBIL
FĂRĂ ACORDUL CELUILALT SOŢ. CONSECINŢE.
Potrivit art.35 alin.2 din Codul familiei, în cazul
vânzării bunurilor imobiliare nu mai funcţionează mandatul tacit
reciproc, astfel că pentru valabilitatea actului de înstrăinare este
necesar şi acordul expres al celuilalt soţ.
În cazul în care lipseşte consimţământul unuia dintre
soţi la încheierea contractului de vânzare, actul este lovit de
nulitate relativă, întrucât normele au un caracter de protecţie a
soţului ce nu a consimţit vânzarea.
Actul de vânzare-cumpărare anulabil poate fi ratificat în
tot sau în parte, printr-o manifestare de voinţă expresă ori prin
alte împrejurări din care să rezulte în mod neîndoielnic ideea de
acceptare a vânzării.
(Decizia civilă nr.2/R din 13 ianuarie 2004 a
Curţii de Apel Piteşti)
Prin încheierea din 12 iunie 2002, judecătoria a admis în principiu
cererea principală cu precizările ulterioare, a respins cererea reconvenţională
şi cererea de intervenţie în interes propriu şi a constatat că părţile au dobândit
în timpul căsătoriei, cu o contribuţie de 20% pentru reclamantă şi 80% pentru
pârât, o casă cu 6 camere şi dependinţe şi un autoturism.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că
pârâtul a înstrăinat fără acordul reclamantei imobilul, iar autoturismul dedus
partajului face parte din comunitatea de bunuri, deşi a fost înstrăinat ulterior
desfacerii căsătoriei.
În respingerea cererii reconvenţionale, s-a reţinut că sumele de
bani întrebuinţate pentru creşterea şi educarea celor doi minori, rezultaţi din
căsătorie, nu constituie un pasiv al comunităţii de bunuri, ci reprezintă
îndeplinirea obligaţiei legale de întreţinere existentă între părinţi şi copii.
Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de fiica părţilor
a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât suma de 100.000.000 lei primită de
aceasta de la părinţi, pentru achiziţionarea unui apartament, nu este de natură
să micşoreze comunitatea de bunuri.
În stabilirea contribuţiei majore a pârâtului a fost avut în vedere
aportul acestuia la lucrările aduse imobilului supus partajului şi de veniturile
mult mai mari, dat fiind de profesia sa.
Toate părţile au declarat apel împotriva acestei încheieri.
Tribunalul a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu,
în sensul că a admis în principiu şi cererea de intervenţie în interes propriu şi
a scos de la masa partajabilă suma de 100.000.000 lei dobândită de
intervenientă din preţul imobilului.
Prin aceeaşi decizie s-a constatat că foştii soţi au dobândit
împreună suma de 170.000.000 lei diferenţa de preţ imobil şi 15.000.000 lei
preţul autoturismului, păstrând contribuţia reţinută de instanţa de fond.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate au fost menţinute.
Instanţa de apel a constatat că în mod greşit s-a reţinut de
judecătorie în masa bunurilor comune imobilul casă, atâta vreme cât acesta a
fost înstrăinat în mod valabil şi nu mai există în natură şi nici din punct de
vedere juridic în patrimoniul comun al soţilor. Aceeaşi situaţie şi cu privire la
autoturism, care a fost înstrăinat cu acordul ambilor soţi, atâta timp cât
reclamanta nu a dovedit contrariul.
Referitor la cererea de intervenţie, s-a constatat că din banii
obţinuţi din vânzarea imobilului, suma de 100.000.000 lei a fost folosită în
scopul achiziţionării unui apartament pentru intervenientă.
Au formulat recurs atât reclamanta, pentru motivele prevăzute de
art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, cât şi pârâtul, pentru cele prevăzute de
art.304 pct. 6, 9 şi 10 Cod procedură civilă.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţele au
reţinut că imobilul a fost edificat pe terenul pârâtului, în realitate acesta a ieşit
din patrimoniul soţilor, fără consimţământul său expres.
Pârâtul a criticat decizia în sensul nepronunţării asupra motivului
de apel privind pasivul comunităţii de bunuri şi a împrumuturilor rambursate
doar de acesta, după despărţirea soţilor şi a greşitei reţineri la masa bunurilor
comune a sumei de 15.000.000 lei, în condiţiile în care autoturismul a fost
vândut şi preţul folosit împreună.
Recursurile au fost privite ca nefondate şi respinse ca atare, în
temeiul art.312 Cod procedură civilă.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut, din actele şi lucrările
dosarului, că terenul pe care a fost edificată construcţia este bunul propriu al
pârâtului, situaţie care a fost avută în vedere şi la stabilirea contribuţiei
soţilor.
S-a constatat că în mod corect instanţele au reţinut că pârâtul a
înstrăinat casa din comuna sa natală, împreună cu terenul aferent, preţul
urmând a fi achitat în rate, conform înscrisurilor încheiate.
Potrivit art.35 alin.2 din Codul familiei, în cazul vânzării bunurilor
imobiliare nu mai funcţionează mandatul tacit reciproc, astfel că pentru
valabilitatea actului de înstrăinare este necesar şi acordul expres al celuilalt soţ.
În cazul în care lipseşte consimţământul unuia dintre soţi la
încheierea contractului de vânzare, actul este lovit de nulitate relativă, întrucât
normele au un caracter de protecţie a soţului ce nu a consimţit vânzarea.
Actul de vânzare-cumpărare anulabil poate fi ratificat în tot sau în
parte, printr-o manifestare de voinţă expresă ori prin alte împrejurări din care
să rezulte în mod neîndoielnic ideea de acceptare a vânzării.
Referitor la lipsa acordului reclamantei sau al reprezentantului
acesteia la vânzarea imobilului, din interogatoriul luat de instanţă s-a reţinut
că aceasta s-a ocupat personal o perioadă de publicitatea vânzării casei în
litigiu, manifestându-şi astfel acordul cu înstrăinarea acestuia, pe de altă parte
l-a împuternicit pe fiul părţilor să o reprezinte la vânzarea imobilului care, deşi
nu a participat la negocierea preţului şi la întocmirea chitanţei, a avut
cunoştinţă de aceste împrejurări.
S-a mai reţinut că sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale în
materie atrage doar nulitatea relativă a actului, menită să ocrotească un interes
particular, iar instanţa nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Cu privire la recursul pârâtului, s-a constatat că instanţa s-a pronunţat asupra
tuturor motivelor de apel cu care a fost investită şi din actele dosarului nu
rezultă datorii comune către bănci sau persoane fizice care să fi fost achitate
doar de pârât, după despărţirea soţilor în fapt. Cum autoturismul a fost
dobândit de părţi în timpul căsătoriei şi vândut de pârât după despărţirea lor,
justificat instanţa a introdus la partaj preţul încasat.
