AFIRMATII INSERATE PE ASFALT. PREZUMTIA DE NEVINOVATIE
Sentinta penala nr. 193/27.01.2005
Prin plangerea prealabila formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 8796/12.08.2004, partea vatamata G.V. a solicitat condamnarea inculpatilor P.I., R.N.si R.F.N., pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal, plangerea fiind trimisa de Postul de Politie Barasti, unde a fost inregistrata la 24.07.2004.
In motivarea plangerii, partea vatamata a aratat ca, in seara zilei de 02-03.06.2004, s-au lansat in comuna afise neadevarate, nedrepte si denigratoare, iar, in noaptea de 05-06.2004, a fost murdarit asfaltul, cu vopsea, cu afirmatii impotriva sa, intr-o campanie electorala murdara a inculpatilor.
Partea vatamata s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 100.000.000 lei, reprezentand despagubiri pentru daune morale.
Pentru dovedirea, respectiv combaterea, faptelor mentionate in plangerea prealabila, au fost audiati partea vatamata si inculpatii (filele 16,17,52,53) si a fost administrata proba testimoniala, fiind ascultati, sub prestare de juramant religios, martorii P.I., P.M. si N.A., declaratiile lor fiind atasate la filele 54-56 din dosar si proba cu inscrisuri, fiind depus, in fotocopie, afisul invocat in plangere (fila 4).
Analizand intreg materialul probator, instanta retine ca, probabil in seara zilei de 02-03.06.2004, s-au lansat in comuna Barasti afise electorale cu caracter denigrator, iar, in noaptea de 05-06.2004, a fost murdarit asfaltul unui drum din localitate, cu vopsea, cu afirmatii impotriva partii vatamate G.V..
Instanta constata insa ca nu se poate proba savarsirea de catre inculpati a infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal, impotriva partii vatamate, din coroborarea declaratiilor martorilor nereiesind savarsirea de acestia a faptelor penale.
Martorii audiati, P.I., P.M. si N.A., propusi chiar de partea vatamata, nu pot proba savarsirea faptelor de inculpati, aratand ca nu conosc cine a imprastiat afisele electorale cu caracter denigrator si nici cine a vopsit asfaltul drumului din localitate, cu afirmatii impotriva partii vatamate G.V., astfel incat inculpatii P.I., R.N.si R.F. N. beneficiaza in continuare de prezumtia de nevinovatie, in acceptiunea art. 66 si ridicata la rang de principiu prin art. 5 indice 2 din Codul de procedura penala.
Prezumţia de nevinovăţie se regaseste si în dispozitiile articolului 6 paragraful 2 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană acuzată de o infracţiune fiind prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, purtand si asupra problemei sarcinii probei, care revine in principiu Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate (vezi si Comisia, raportul din 30 martie 1963 în cauza Austria impotriva Italiei). Această regulă nu este însă absolută, faptul că într-un proces de insulta, victima trebuie să facă proba tuturor elementelor infracţiunii, mai puţin a veridicităţii afirmaţiei în cauză, fiind considerat conform Convenţiei (Comisia, decizia din 11 decembrie 1981, plângerea nr. 8803/79).
În orice caz, condamnarea inculpatilor în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 paragraful 2 din Convenţie (Curtea, Telfner impotriva Austriei, hotărârea din 20 martie 2001) .
Prezumţia de nevinovăţie presupune inclusiv dreptul la tăcere, acuzatul netrebuind să dovedească nimic, el putând să nu declare nimic până la sfârşitul procesului. Însă, dacă persoana acuzată doreşte, trebuie să i se acorde posibilitatea de a face proba nevinovăţiei sale (Curtea, Albert şi Le Compte impotriva Frantei, hotărârea din 10 februarie 1983).
In cauza de fata, desi inculpatii au fost audiati si, in baza principiului egalitatii de arme, a putut propune probe in aparare si intrebari partii vatamate si martorilor acuzarii, acestia nu dovedesc fara putinta de tagada inexistenta unui conflict cu partea vatamata, evident in campania electorala, insa dreptul de a nu te autoincrimina este strâns legat de dreptul de a nu se deduce din tăcerea persoanei acuzate concluzii cu privire la vinovăţia acesteia (Curtea, Saunders impotriva Marii Britanii, hotărârea din 17 decembrie 1996; Curtea, John Murray impotriva Marii Britanii, hotărârea din 8 februarie 1996). Acest drept nu are insa un caracter absolut, în măsura în care legea prevede posibilitatea de a trage concluzii cu privire la vinovăţia unei persoane din refuzul acesteia de a răspunde la întrebările organelor judiciare, acest lucru nu este contrar Convenţiei, cu condiţia ca legea să prevadă garanţii adecvate, adica acuzatul să fie informat cu privire la posibilitatea interpretării tăcerii sale ca o dovadă incriminatoare, iar condamnarea să nu se intemeieze într-o măsură determinantă pe astfel de concluzii (Curtea, Condron impotriva Marii Britanii, hotărârea din 2 mai 2000).
Avand in vedere aceste consideratii, instanta, in baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. c din Codul de procedura penala, va achita pe inculpatii P.I., R.N.si R.F. N., in procesul penal pornit la plangerea prealabila a partii vatamate G.V., pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal, intrucat faptele nu au fost comise de inculpati.
Tinand seama de solutia pronuntata in cauza, in baza art. 346 raportat la art. 14 din Codul de procedura penala, instanta va respinge, ca neintemeiata, actiunea civila formulata de partea civila G.V. impotriva inculpatilor.
In temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul de procedura penala, va obliga partea vatamata la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
