ACŢIUNEA PROPRIETARULUI TERENULUI PENTRU DESFIINŢAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE EXECUTATE CU REA-CREDINŢĂ. CONDIŢIONAREA ADMISIBILITĂŢII UNEI ASTFEL DE ACŢIUNI DE EMITEREA, PREALABIL PRONUNŢĂRII HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI, A AUTORIZAŢIEI DE DEMOLARE.
Proprietarul terenului este îndreptăţit să pretindă desfiinţarea lucrărilor realizate pe terenul său de un constructor de rea-credinţă, în condiţiile art. 464 alin. 1 şi 3 C.civ.. Omisiunea autorităţii administraţiei publice locale de a elibera autorizaţia de demolare, impusă prin art. 9 din Legea nr. 50/1991 nu poate împiedica accesul la justiţie al proprietarului terenului şi nu poate obstrucţiona înfăptuirea justiţiei, căci în caz contrar s-ar permite imixtiunea organelor administraţiei publice locale în activitatea judecătorească.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1245/R din 8 noiembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr. 988/2003 a Judecătoriei Vişeu de Sus, dosar nr. 3098/2002, s-a admis acţiunea intentată de reclamantul B.S. împotriva pârâtului B.N. şi s-a dispus demolarea construcţiei edificate de pârât pe terenul reclamantului, teren identificat conform variantei 3 anexa nr. 1 poziţiile 3 şi 4 din expertiza ce face parte integrantă din dispozitivul sentinţei civile nr. 2133 din 16 decembrie 1999 a Judecătoriei Vişeu de Sus.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că terenul pe care pârâtul şi-a executat construcţia a aparţinut, iniţial, unei mătuşi, fiind cumpărat de către tatăl său şi construcţia edificând-o cu acceptul acestuia.
Ca titlu de proprietate asupra terenului, reclamantul invocă sentinţa civilă nr. 2133/1999 a Judecătoriei Vişeu de Sus, dosar nr. 379/1989, prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune succesorală, părţilor atribuindu-li-se loturi conform variantei 3 din raportul de expertiză. Din procesul-verbal de punere în posesie asupra loturilor, cu prilejul executării silite, reiese că asupra lotului nr. 4 a fost pus în posesie B.S., iar la poziţia 3 din acest proces-verbal s-a menţionat că suprafaţa atribuită reclamantului, de 1277 mp, este ocupată de construcţia pârâtului B.N., fiul lui B.A.
Primăria oraşului Borşa a comunicat faptul că pârâtul a fost sancţionat contravenţional în baza Legii nr. 50/1991 şi s-a emis şi dispoziţie de oprire a executării lucrărilor, încă din data de 15 iunie 1991.
Se constată că în cauză sunt întrunite prevederile art. 494 C.civ., în sensul că această construcţie este ridicată de pârât pe terenul reclamantului, iar reaua-credinţă rezultă din faptul că, deşi pârâtul a fost atenţionat de executorul judecătoresc, prin adresele şi procesul-verbal de contravenţie emise de organele administrative, a continuat să execute lucrări la construcţie.
Autorizaţia de demolare a construcţiei încă nu a fost eliberată, întrucât Primăria Oraşului Borşa, prin adresa nr. 10970/2002, comunică faptul că se poate emite doar la cererea proprietarului imobilului şi în baza unei documentaţii prealabile.
Prin decizia civilă nr. 660 din 21 noiembrie 2003 a Tribunalului Maramureş, dosar nr. 4271/2003, s-a admis apelul pârâtului B.N., iar sentinţa a fost anulată.
Evocându-se fondul, au fost respinse excepţiile ridicate de pârât şi s-a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.
În considerentele deciziei se arată că interpretările primei instanţe, ca şi cele ale intimatului, în sensul că autorizaţia de demolare a construcţiei poate fi obţinută după pronunţarea hotărârii, sunt eronate şi ilegale.
La data introducerii acţiunii erau în vigoare prevederile Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991, care acorda posibilitatea autorităţii administraţiei publice locale, conform art. 27, să sesizeze instanţa judecătorească pentru a dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
O atare sesizare nu s-a făcut, iar intimatul nu se poate substitui autorităţii locale, în sensul de a solicita el desfiinţarea construcţiei.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.S., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerii sentinţei dată de judecătorie.
Recursul este fondat.
Tribunalul, deşi pretinde că prima instanţă a reţinut o stare de fapt nereală, nu stabileşte, ca atare, o altă situaţie de fapt decât cea desprinsă din considerentele sentinţei, nu procedează la o nouă interpretare a probelor în legătură cu susţinerile din acţiune. Aceasta înseamnă, evident, însuşirea stării de fapt menţionată de către prima instanţă, cu privire la reaua credinţă a pârâtului pe parcursul executării construcţiei în litigiu.
Toate împrejurările, demonstrate prin probe, au format convingerea primei instanţe asupra relei-credinţe a pârâtului, atât în momentul de început al executării construcţiei cât şi pe parcursul realizării acestor lucrări, în sensul că acesta a avut cunoştinţă, în permanenţă, că lucrările de construcţie vizează un teren proprietatea unei terţe persoane, în speţă a reclamantului B.S.
Tribunalul este cel care a făcut o greşită aplicare a legii cu prilejul rezolvării fondului cauzei, astfel că în cauză este prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.civ.
Rezultă că reclamantul B.S. şi-a dovedit pe deplin titlul de proprietate asupra terenului pe care pârâtul a executat construcţia, cu rea-credinţă.
Corect a stabilit prima instanţă că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 494 alin. l şi 3 C.civ., reclamantul fiind îndreptăţit să pretindă pârâtului desfiinţarea construcţiei, pe cheltuiala lui.
Eronat învederează tribunalul că, atâta timp cât autorităţile administraţiei publice locale nu au sesizat instanţa în vederea demolării construcţiei pârâtului, conform art. 27 din Legea nr.50/1991, modificată prin Legea nr. 453/2001, nu pot fi aplicate dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele care fundamentează acţiunea reclamantului, art. 492 – 494 C.civ.
Desigur că reclamantul nu se poate substitui voinţei autorităţii administraţiei publice locale, care, deşi 1-a sancţionat cu amendă pe pârât, nu a înţeles să-1 acţioneze în instanţă pentru a fi obligat să-şi desfiinţeze construcţia executată fără autorizaţie, dar nici nu poate fi negat reclamantului dreptul de a apela la justiţie pentru a-şi ocroti proprietatea şi a cere aplicarea prevederilor art. 494 C.civ. Acţiunea a fost înaintată de B.S., în calitatea lui de proprietar asupra terenului pe care pârâtul a executat o construcţie, fără autorizaţie legală şi de rea-credinţă.
Lipsa autorizaţiei de demolare a construcţiei, impusă prin dispoziţiile art. 9 din Legea nr.50/1991, nu constituie un impediment în rezolvarea favorabilă a pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamant, căci omisiunea autorităţii administraţiei publice locale de a elibera un astfel de act administrativ nu poate împiedica accesul la justiţie al reclamantului şi nu poate obstrucţiona înfăptuirea justiţiei, în caz contrar, s-ar permite imixtiunea organelor administraţiei publice locale în activitatea judecătorească, ceea ce nu este posibil.
De altfel, însăşi Primăria Borşa comunică instanţei faptul că această autorizaţie de demolare nu poate fi eliberată decât la cererea titularului dreptului asupra construcţiei (nu se poate pretinde chiar pârâtului să depună diligente în sensul de a-şi demola propria construcţie).
Rămâne ca, după ce hotărârea devine irevocabilă, partea interesată să ceară aplicarea dispoziţiilor art. 572, 580/2 C.proc.civ., iar organul administrativ să emită autorizaţia cerută de lege.
în concluzie, în temeiul art. 312 alin. l C.proc.civ., recursul se va admite, iar decizia va fi modificată în parte, în sensul admiterii în parte a apelului şi menţinerii sentinţei în partea referitoare la acţiunea intentată de B.S., în sensul că pârâtul va fi obligat să-şi desfiinţeze construcţia amplasată pe terenul evidenţiat în CF 9635 Borşa.
