Societatea pârâtă a pus în aplicare un program informatic pentru realizarea plăţilor on-line, urmare căruia plăţile ordonate de reclamantă prin ordinele de plată au fost efectuate defectuos; acestea s-au realizat în contul altei persoane decât al reclamantei, în acest fel reţinându-se săvârşirea faptei ilicite de încălcare a contractului de către societatea pârâtă. în calitate de plătitor a apărut un terţ, plata nefiind liberatorie pentru reclamantă.
Prejudiciul există, este cert şi determinat, având în vedere că debitele reclamantei către bugetul de stat nu au fost stinse, iar reclamanta se află în situaţia diminuării disponibilului bănesc din cont şi de debitoare supusă iminenţei executării silite a creditorului bugetar.
în ce priveşte daunele morale, s-a constatat că nu s-au dovedit pierderea unor contracte sau alte pierderi materiale legate de statutul său de debitor la bugetul de stat.
I.C.C.J., s. corn., decizia nr. 3835 din 27 noiembrie 2007,
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, reclamanta SC S.F. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA Bucureşti, obligarea acesteia la plata sumei de 175.000 RON, reprezentând debit şi penalităţi calculate de A.F.P. Sector 3 şi daune morale în cuantum de 127.970,43 RON.
Prin sentinţa nr. 7557/2006, a Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că şi la răspunderea civilă contractuală trebuie îndeplinite aceleaşi condiţii cumulative ca şi la răspunderea delictuală. S-a reţinut că s-a dovedit fapta ilicită a pârâtei, constând în eroarea de preluare în sistem a plăţilor reclamantei cu alt cod fiscal, dar nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cert, atâta timp cât patrimoniul reclamantei nu s-a diminuat prin plata (benevolă sau silită) a sumelor pentru care A.F.P. Sector 3 Bucureşti a emis titlu
executoriu.
In ce priveşte daunele morale, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit pierderea unor contracte sau alte pierderi materiale legate de statutul său de debitor la bugetul de stat.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.
Prin decizia nr. 135/2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, a fost admis apelul reclamantei SC S.F. SRL Bucureşti, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 48.009,61 RON despăgubiri. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la daunele morale.
împotriva deciziei pronunţate în calea de atac a apelului, a fost declarată calea de atac a recursului de către pârâtă.
Prin decizia comercială nr. 3835/2007, pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de către pârâtă.
Instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a apreciat în mod corect că intimata-pârâtă avea obligaţia prevăzută de art. 3.2 din contractul încheiat, de a executa dispoziţiile clientului privind efectuarea plăţilor în limita disponibilităţilor băneşti aflate în contul acestuia. Din probatoriul administrat rezultă că intimata-pârâtă a pus în aplicare un program informatic pentru realizarea plăţilor on-line, în urma căruia plăţile ordonate de reclamantă prin ordinele de plată au fost efectuate
defcctuos. Efcctuarca plăţilor s-a realizat în contul altei persoane decât reclamantei, în acest fel, reţinându-se săvârşirea faptei ilicite de încălcare a contractului de către recurenta-pârâtă.
Instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a stabilit în mod corect că prejudiciul exista, era cert şi determinat, având în vedere că debitele reclamantei către bugetul de stat nu au fost stinse.
S-a constatat că reclamanta a ordonat pârâtei plata debitelor din disponibilul ei bănesc şi că pârâta a efectuat un transfer al sumelor pentru care reclamanta a emis ordinele de plată, debitând contul reclamantei.
In pofida acestei situaţii, în calitate de plătitor apare un terţ, plata nefiind liberatorie, iar reclamanta se afla în situaţia diminuării disponibilului bănesc din cont şi de debitoare supusă iminenţei executării silite a creditorului bugetar.