Potrivit art. 20 alin.14 din anexa 2 la H.G. 400/2003 (care reglementează statutul asociaţiilor de proprietari), urmărirea de către asociaţia de proprietari a sumelor datorate de proprietarii restanţieri se face în baza extrasului din ultima listă de plată. Nemenţionarea pârâtului cu restanţe către asociaţie, în ultima listă de plată afişată de către asociaţia de proprietari atrage respingerea cererii
Actele normative aplicabile în cauză sunt H.G. 400/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, care se aplică pentru cheltuielile aferente lunilor mai-iulie 2007, respectiv Legea 230/2007, ce a intrat în vigoare în luna august 2007, devenind aplicabilă cheltuielilor comune aferente lunilor august-decembrie 2007.
Potrivit art. 20 alin.14 din anexa 2 la H.G. 400/2003 (care reglementează statutul asociaţiilor de proprietari), urmărirea de către asociaţia de proprietari a sumelor datorate de proprietarii restanţieri se face în baza extrasului din ultima listă de plată.
Dispoziţiile Legii 230/2007 şi cele ale normelor metodologice de aplicare a acesteia nu au mai preluat această dispoziţie, prevăzând doar că asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit (art. 50 alin.1).
În ceea ce priveşte cheltuielile comune aferente lunilor mai-iulie 2007, cărora le sunt aplicabile dispoziţiile H.G. 400/2003, se observă că ultima listă de plată afişată de către asociaţia de proprietari anterior introducerii cererii de chemare în judecată şi depusă la dosarul cauzei este aceea datând din luna octombrie 2008. În cuprinsul acestei liste, pârâtul nu apare ca având restanţe, deşi există o asemenea rubrică, iar la alţi membri ai asociaţiei apar trecute restanţele acestora. În absenţa oricăror altor înscrisuri care să ateste existenţa unor restanţe către Asociaţie, instanţa nu este în măsură să aprecieze nici asupra existenţei, nici asupra cuantumului unor asemenea datorii, cu atât mai mult cu cât afirmaţiile părţilor sunt contradictorii.
Sub aspectul cheltuielilor comune aferente lunilor august-decembrie 2007, pentru care se aplică dispoziţiile Legii 230/2007, listele cuprinzând cheltuielile aferente acestor luni, aflate la filele 24-28 din dosar, nu numai că nu menţionează existenţa unor restanţe pe numele pârâtului ci, mai mult, nu cuprind nici o rubrică în acest sens. Potrivit listei cuprinzând cheltuielile comune pe septembrie-octombrie 2008 (f.13-14 dosar), deşi alţi membri ai asociaţiei apar ca având restanţe faţă de asociaţie, pârâtul nu este trecut ca având asemenea restanţe, ceea ce, de asemenea, pune la îndoială sinceritatea susţinerilor reprezentantului reclamantei din cererea de chemare în judecată.
Or, în aceste condiţii, şi în aplicarea dispoziţiilor art. 1169 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora sarcina probei revine reclamantului, care însă, în prezenta cauză, nu a reuşit să facă dovada existenţei creanţei în valoare de 305, 85 RON reprezentând cheltuieli comune solicitate prin cererea de chemare în judecată, instanţa urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
