Dosar nr. 3025/280/2006
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1568/R
Obiectul: acţiune pauliană – Recurs
Asupra cauzei de faţă, constată că la data de 10.03.2006, reclamanţii P. I. şi
Z. V., au chemat în judecată pe pârâţii M. I., M. L. şi B. A., solicitând instanţei să
dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.
2497/29.12.2005, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că reclamanţii sunt creditorii pârâtului M. I.
Prin executarea silită debitorul a executat numai în parte obligaţia stabilită în sarcina
sa. Pe rolul Judecătoriei Piteşti se află dosarul cu nr. 13453/2005, privind obligarea
pârâtului la plata diferenţei rezultate din actualizarea şi dobândă legală.
Pentru reclamant există o datorie a pârâtului stabilită prin sentinţa civilă nr.
4539/11.11.2005, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4143/2005. A
fost obligat pârâtul la suma de 6600 lei. S-a început executarea silită iar în urma
partajului apartamentul a fost atribuit pârâtului M. S-au formulat de către reclamanţi
opoziţii la vânzarea acestui bun, înregistrate sub nr. 229832 şi 29833 din 23.12.2005.
Pârâţii M., deşi s-a încercat executarea creanţelor, au vândut, prin contractul
nr. 2497/29.12.2005, apartamentul către pârâta B.
Reaua – credinţă reiese şi din faptul că s-a efectuat înstrăinarea fără a se ţine
seama de opoziţiile la vânzare.
Se bănuieşte o înţelegere secretă, actul fiind o simulaţie, preţul
apartamentului fiind foarte mic.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 975 din C. civ.
Anexat acţiunii se depune chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în
sumă de 12 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,3 lei (RON) şi un set de acte aflat în
dosar la filele 5 – 21.
La data de 31.05.2006 se depune de către pârâţii M. întâmpinare prin care
solicită respingerea acţiunii cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată că se invocă excepţia inadmisibilităţii
având în vedere că se solicită anularea contractului ceea ce presupune o nulitate
relativă, iar reclamanţii sunt terţi, lipsindu-le calitatea procesuală activă.
Se arată şi că nu este îndeplinită condiţia de creare a unei stări de
insolvabilitate a debitorului sau de mărire a unei asemenea stări. Nu s-a făcut
dovada nici a fraudei debitorului; pârâţii sunt solvabili, iar dobânditorul nu a fost
complice la o eventuală fraudă, apartamentul fiind vândut la un preţ sincer şi serios.
Se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei deoarece
aceasta nu este creditoare a pârâţilor.
La aceeaşi dată se depune şi de către reclamanţi modificare a acţiunii prin
care se arată că se solicită revocarea contractului de vânzare – cumpărare întocmit
în dauna intereselor creditorilor, cu consecinţa revenirii bunului în patrimoniul
pârâtului.
La termenul de judecată din data de 31.05.2006 se renunţa de către pârâţii M.
la invocarea excepţiei inadmisibilităţii.
La data de 27.06.2006 se depune întâmpinare şi de către pârâta B. prin care
solicită respingerea acţiunii. Se arată că nu s-a făcut dovada că s-a încercat
executarea debitorului în alte forme, iar reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Se invocă şi buna – credinţă a cumpărătoarei.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 1360/7.03.2007 a respins excepţia
lipsei calităţii procesuale active a reclamantei P. I., precum şi excepţia lipsei de
interes a aceleiaşi părţi.
Pe fond, prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor, precum şi cererea
pârâţilor M. privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, în prezent reclamanta P.
I. nu este creditoare, însă anterior datei înstrăinării apartamentului, reclamanta a
formulat o acţiune în instanţă, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata unei
sume de bani. În cazul în care s-ar dovedi că actul a fost încheiat de pârâtul debitor
în scopul prejudicierii reclamantei creditoare, în viitor, în mod clar, aceasta din
urmă ar avea interes în promovarea unei acţiuni revocatorii.
S-a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă, calitate care trebuie
analizată şi din perspectiva scopului pentru care s-ar fi înstrăinat bunul.
Excepţia lipsei de interes a fost apreciată ca neîntemeiată, pe motiv că
reclamanta urmăreşte un folos practic în promovarea prezentei acţiuni, respectiv
doreşte să obţină o asigurare că în viitor îşi va putea îndestula creanţa.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, pârâţii nu au contestat
susţinerea reclamanţilor cu privire la existenţa creanţelor sau cu privire la existenţa
pe rolul Judecătoriei Piteşti a acţiunii în pretenţii, formulată de reclamanta P. I.
Reclamanţii nu au făcut dovada stării de insolvabilitate a pârâtului, deşi s-au
administrat toate probele solicitate (înscrisuri, interogatorii şi expertiză tehnică).
În raport de natura contractului de vânzare cumpărare, reclamanţii trebuiau
să dovedească şi reaua credinţă a pârâtei B. A. în ceea ce priveşte starea de
insolvabilitate, respectiv faptul că aceasta ar fi cunoscut că prin vânzarea
apartamentului, pârâtul îşi crea o stare de insolvabilitate.
Nici această situaţie nu a fost dovedită de reclamanţi.
Cu privire la preţul vânzării, prima instanţă a reţinut că acesta a fost sincer şi
real, corespunzător preţurilor practicate pe piaţa liberă.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat recurs reclamanţii P. I. şi Z. V.,
care susţin:
Sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece acţiunea reclamanţilor în
revocarea contractului de vânzare cumpărare trebuia admisă.
Din probele administrate rezultă că, reclamanţii sunt creditori ai pârâtului M.
I., iar pârâtul a înstrăinat apartamentul în scopul de a-i împiedica pe reclamanţi să-şi
valorifice creanţele.
Pârâtul M. I. şi soţia acestuia, M. L., au vândut apartamentul pârâtei B. A.,
prin contractul autentificat sub nr. 2497/29.12.2005, deşi la data vânzării cei doi
pârâţi nu mai erau coproprietari, întrucât, prin decizia civilă nr.269/2005 a Curţii de
Apel Piteşti imobilul a fost partajat şi atribuit în proprietate exclusivă către pârâtul
M. I.
Scopul acestei vânzări a fost ca pârâtul M. I. să devină insolvabil.
Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în mod fraudulos şi pentru
că pârâţii M. au declarat pe propria răspundere că nu ar exista interdicţii la vânzare
sau alte notări, în condiţiile în care reclamanta P. I. a declarat în faza executării silite
că va promova alte cereri de chemare în judecată pentru recuperarea integrală a
creanţelor, iar litigiile erau notate în Cartea Funciară.
Preţul plătit de pârâta B. A. este sub preţul pieţei, iar această pârâtă a
renunţat la verificarea sarcinilor şi nu a depus minimul de diligenţe pentru a verifica
titlul vânzătorului.
Mai mult, în imobilul înstrăinat continuă să locuiască familia M.
Toate aceste aspecte probează reaua credinţă a pârâţilor, la perfectarea
contractului de vânzare cumpărare.
Examinând actele dosarului şi sentinţa recurată, tribunalul va reţine:
Reclamanţii creditori, P. I. şi Z. V. au solicitat revocarea contractului de
vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2497/29.12.2005, invocând în drept
dispoziţiile art.975 c.civ.
Potrivit art. 975 c.civ., reclamanţii , în calitate de creditori, pot ataca în justiţie
contractul de vânzare cumpărare dacă a fost făcut de debitor cu viclenie, în
prejudiciul drepturilor lor.
Pentru a se putea intenta acţiunea revocatorie, este necesară îndeplinirea mai
multor condiţii, respectiv: 1.actul atacat să fi creat creditorilor un prejudiciu; 2.actul
să fi fost încheiat de debitor cu intenţia de a-i frauda pe creditori, 3.creditorii să
aibă o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi, în principiu, anterioară actului atacat şi 4.
terţul dobânditor să fi fost complice la fraudă.
Din probele administrate nu rezultă că pârâtul debitor M. I. şi-ar fi creat o
stare de insolvabilitate. Nu s-a dovedit că prin înstrăinarea apartamentului pârâtul
debitor numai deţine bunuri sau venituri asupra cărora să se pornească executarea
silită, pentru valorificarea de către reclamanţi a creanţelor lor.
În plus, contractul atacat este un act cu titlu oneros, situaţie în care
reclamanţii trebuiau să facă şi dovada complicităţii la fraudă a terţului cumpărător,
pârâta B. A.
În acest sens, trebuia să se probeze că pârâta B. A. a cunoscut că prin
încheierea actului atacat, pârâtul M. I., debitor, a devenit insolvabil.
Acest aspect nu rezultă din probele administrate, deoarece inserarea în
contract, ca vânzătoare şi a lui M. L., soţia pârâtului debitor, nu conduce la ideea că
pârâta B. A., cumpărător, a fost complice la frauda debitorului.
Pârâta cumpărătoare B. A. nu a avut cunoştinţe de hotărârea judecătorească
prin care apartamentul a fost partajat la cererea creditorilor şi a fost atribuit în
proprietatea exclusivă a debitorului.
Recurenţii reclamanţi au susţinut că s-a probat caracterul fraudulos al
înstrăinării, prin faptul că, l-au încunoştinţat pe debitor, în faza executării silite, că
urmează să promoveze noi cereri de chemare în judecată.
Din faptul că s-au promovat noi cereri de chemare în judecată împotriva
pârâtului debitor, nu se poate trage concluzia că pârâta cumpărătoare a fost
complice la fraudă, întrucât, pârâta B. A., nefiind parte în acele dosare, nu avea de
unde să cunoască de existenţa lor.
Recurenţii reclamanţi au susţinut că vânzarea are caracter fraudulos, iar acest
aspect se poate deduce din preţul derizoriu al vânzării, din lipsa verificării sarcinilor
existente asupra imobilului şi din faptul că, familia M. locuieşte în continuare în
imobil.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de evaluare a imobilului , lucrare în
care expertul constructor D. M. A. a arătat că valoarea de piaţă a bunului este de
115.923,08 RON, faţă de 96.000 lei RON, cât a fost preţul plătit de pârâta B. A.
Or, acest preţ este sincer şi trebuie raportat şi la faptul că, vânzătorilor li s-a
mai permis de către cumpărătoare să locuiască în imobil, o perioadă de timp după
vânzare, ceea ce presupune că a dus la diminuarea preţului.
Complicitatea pârâtei cumpărătoare la fraudă nu poate fi dedusă din
renunţarea acestuia la verificarea eventualelor sarcini existente asupra imobilului.
Din faptul că pârâta cumpărătoare a renunţat la verificarea eventualelor sarcini nu
se poate trage decât concluzia logică că pârâta B. A. a avut încredere în vânzător,
sau că a înţeles să-şi asume riscul existenţei unor inscripţii ipotecare sau de altă
natură asupra bunului dobândit.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 şi art. 3041 c.proc.civ., recursul
va fi respins ca nefondat.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P. I. şi Z. V.
împotriva sentinţei civile nr. 1360/7.03.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti
în dosarul nr. 3025/280/2006, intimaţi fiind pârâţii M. I. , M. L. şi B. A.
Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.10.2007 la Tribunalul
Argeş secţia civilă.
4