La ordine fiind soluţionarea recursului declarat de inculpatul N N, împotriva deciziei penale nr. 566 din 9.11.2005 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 2625/P/2004.
La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat av. G, apărător ales în baza împuternicirii avocaţiale din 17.03.2006.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat susţine că acesta a formulat recurs împotriva deciziei penale 566/2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi considerând că este nelegală pentru următoarele aspecte :
În primul rând, după părerea sa, la judecarea în fond a cauzei inculpatul nu a beneficiat de apărare, potrivit dispoziţiilor procedural penale.
Aşa cum a arătat în concluziile scrise depuse la Tribunalul Galaţi, din declaraţia inculpatului N N, aflată la fila 73 dosar fond, rezultă că ceilalţi inculpaţi nu i-au spus de provenienţa bunurilor, respectiv că provin din săvârşirea infracţiunii.. Această declaraţie se coroborează cu declaraţia inculpatului M C, din care rezultă că ceilalţi doi inculpaţi nu i-au spus inculpatului N de provenienţa bunurilor. Doar inculpatul C M susţine contrariul, în sensul că în declaraţiile sale arată că inculpatul Neacşu ştia că bunurile sunt sustrase din bar. Având în vedere că declaraţiile celor trei inculpaţi, date la instanţa de fond, sunt contradictorii, consideră că aceştia aveau interese contrare, ceea ce impunea ca cei doi inculpaţi care susţineau aceeaşi variantă să aibă asigurată asistenţa juridică obligatorie din partea unui apărător, iar cel de al treilea inculpat să aibă asigurată asistenţă juridică obligatorie din partea unui alt apărător, ori apărătorul din oficiu de la instanţa de fond a avut delegaţie pentru toţi trei.
Consideră că inculpatul N N a fost lipsit de apărare, că în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 171 şi art. 6 Cod proc. penală, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Pentru acest motiv, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod proc.penală, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În susţinerea celui de al doilea motiv de recurs, arată că din motivarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond rezultă că fapta a fost săvârşită la data de 10.10.2003. Inculpatului N N i s-a aplicat la fond o pedeapsă rezultantă, care este consecinţa revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. 396 din 1.10.1999 a Judecătoriei Tg. Bujor.
Având în vedere data pronunţării s.p. 396 – 1.10.1999 şi data săvârşiri faptei din prezenta cauză – 10.10.2003, consideră că termenul de reabilitare a fost împlinit la momentul respectiv, cu 9 zile, termenul fiind de 4 ani – durata suspendării condiţionate plus 2 ani. În aceste împrejurări, consideră că, în situaţia în care nu se va achiesa la primul motiv de recurs, urmează să se aprecieze că nu se impune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei aplicate prin s.p. 396/1999 şi, în consecinţă, se impune aplicarea, pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, unei sancţiuni cu aplicarea disp. art. 72, 74 şi 76 Cod penal, sancţiune faţă de care să se dispună suspendarea condiţionată a executării în baza art. 81-82 Cod penal.
Al treilea motiv de recurs pentru care se impune admiterea recursului, ar avea ca şi consecinţă rejudecarea de instanţa de recurs în temeiul art. 38515 pct. 2 lit.a Cod proc.penală, raportat la împrejurarea prev. de disp. art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. a Cod proc.penală – fapta nu există. În motivarea acestui punct de vedere solicită să se aibă în vedere că declaraţia inculpatului N N- fila 73 dosar fond – demonstrează că acesta nu ştia de unde sunt bunurile ce au fost aduse la el, că declaraţia inculpatului M C aflată, la fila 84 dosar fond, susţine apărarea acestuia, iar declaraţia martorului F I nu demonstrează sub nici o formă vinovăţia inculpatului.
Având în vedere situaţia prezentată susţinută de probele arătate, consideră că fapta nu există fiind incidente dispoziţiile procedurale despre care a făcut vorbire.
În situaţia în care nu se va reţine nici unul din motivele de recurs invocate anterior, consideră că se impune rejudecarea cauzei de instanţa de recurs în baza art. 38515 pct. 2 lit. a Cod proc.penală, raportat la disp. art. 11 pct. 2 lit. a în ref.la art.10 lit. b1 Cod proc.penală – fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Susţine acest lucru pentru că, la momentul pronunţării instanţa trebuie să aibă în vedere modul şi modalitatea comiterii infracţiunii, persoana inculpatului, cuantumul prejudiciului. În cauză, inculpatul N N a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, infracţiune care vizează raporturile juridice cu privire la patrimoniu. Având în vedere valoarea prejudiciului din prezenta cauză, consideră că nu impune aplicarea unei sancţiuni penale în modalitatea în care a înţeles să o aplice instanţa de fond şi cea de apel.
Ţinând cont de cele arătate, precum şi de vârsta inculpatului, de faptul că prejudiciul a fost acoperit în totalitate, solicită admiterea recursului, aplicarea disp. art. 181 Cod penal, cu consecinţele precizate şi aplicarea unei amenzi administrative în temeiul art. 91 Cod penal.
Procurorul consideră că soluţiile de achitare solicitate de apărătorul recurentului inculpat nu sunt întemeiate, mai ales în ceea ce priveşte achitarea pentru că fapta nu există. În cauză, este evident că fapta există, deoarece bunurile pe care ceilalţi inculpaţi le-au sustras au fost găsite acasă la inculpatul N N.
În discuţie ar putea să rămână poziţia subiectivă pe care acesta o avea raportat la fapta în concret; inculpatul a primit bunurile, le-a ţinut acasă, unde au fost descoperite ulterior, cu ocazia percheziţiei. În aceste condiţii, consideră că achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a Cod proc.penală este exclusă.
În ceea ce priveşte cererea privind achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. b1 Cod proc.penală, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a avut iniţial o atitudine sinceră, a recunoscut săvârşirea faptei, pentru ca ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, spre deosebire de ceilalţi inculpaţi, să-şi modifice poziţia, în sensul că a negat cu vehemenţă faptul că ar fi cunoscut că bunurile respective provin din săvârşirea unei infracţiuni, atitudine care, coroborat cu împrejurările comiterii faptei şi urmările acesteia, nu poate conduce la reţinerea disp. art. 10 lit. b1 Cod proc.penală.
Referitor la reabilitarea de drept, consideră că argumentele invocate de către inculpat sunt greşite ca şi conţinut, însă ca o consecinţă sunt îndreptăţite, pentru că în condiţiile calculării unui termen de încercare de 2 ani, în situaţia în care executarea pedepsei este suspendată condiţionat, în condiţiile art. 120 alin. 2 Cod penal din termenul de încercare urmează să fie înlăturată durata pedepsei, astfel că durata termenului de încercare se reduce la 2 ani. De la 12.10.1999 adăugând 2 ani se ajunge la 12.10.2001, cu mult înainte de săvârşirea faptei, astfel că disp. art. 37 lit. b şi chiar 37 lit. a Cod penal, nu se impunea a fi reţinute.
În consecinţă apreciază că doar din perspectiva art. 385/9 pct. 17/1 C.p.p. urmează să se admită recursul, să se dispună casarea deciziei penale a Tribunalului Galaţi şi desfiinţarea s.p. 763/2004, doar în parte, respectiv în ceea ce-l priveşte pe inc. N, doar în ce priveşte prevederile art. 37 lit. b şi art. 71-64 Cod penal, care urmează să fie înlăturate, urmând să se menţină sancţiunea de 6 luni, faţă de care să se dispună suspendarea condiţionată în condiţiile art. 81-82 Cod penal.
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 763/13.10.2004 a Judecătoriei Tg. Bujor, inculpatul N N a fost condamnat la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele :
În seara zilei de 10.10.2003, inculpaţii C M, M C şi N N, se aflau în barul SC J SRL din comuna Folteşti, unde consumau băuturi alcoolice.
La un moment dat, după ce au părăsit incinta barului, inculpatul N N a plecat către domiciliu, inculpaţii C M şi M C rămânând în faţa barului.
Profitând de faptul că era întuneric, cei doi inculpaţi au sustras două căpiţele şi hăţurile de la căruţa părţii vătămate M C, ce era staţionată în faţa barului.
După ce au sustras bunurile respective, cei doi inculpaţi s-au deplasat la domiciliul inculpatului N N şi după ce i-au spus acestuia de unde au bunurile, i-au propus acestuia să le achiziţioneze. Inculpatul N N le-a spus celor doi inculpaţi că nu are bani să le achiziţioneze, însă le va păstra la domiciliu şi va păstra tăcerea referitor la fapta acestora.
După ce au lăsat bunurile sustrase la domiciliul inculpatului N N, inculpaţii C M şi M C s-au îndreptat din nou, către barul SC J SRL unde profitând de faptul că barul era deja închis, au luat hotărârea infracţională de a sustrage bunuri din incinta acestuia.
În realizarea scopului infracţional, cei doi inculpaţi s-au deplasat în spatele barului, prin forţarea gratiilor, inculpatul M C a pătruns în interior deschizând uşile de acces.
După ce a intrat şi inculpatul C M, cei doi au încărcat într-o draperie mai multe bunuri : un radiocasetofon marca Panasonic, o staţie de amplificare marca Panasonic, un telefon mobil marca Philips, cartuşe de ţigări LM, Viceroy, Marllboro, Chesterfield, băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare şi dulciuri.
Inculpaţii au părăsit incinta barului şi au ascuns bunurile sustrase în apropierea unităţii cu intenţia de a le transporta în municipiul Galaţi pentru a le valorifica.
După ce au ascuns bunurile, cei doi inculpaţi s-au deplasat la domiciliul inculpatului N N având asupra lor două cartuşe de ţigări, o sticlă de băuturi alcoolice şi una de băuturi răcoritoare pe care i le-a oferit acestuia spunându-i că provin din furt. Apoi, au luat o cartelă telefonică de la inculpatul N N şi toţi trei s-au deplasat către centrul comunei Folteşti. De la cabina telefonică inculpatul M C i-a telefonat unchiului său, martorul P C, şofer de taxi, să vină la Folteşti pentru a-i duce la Galaţi.
Întrucât martorul i-a refuzat, inculpaţii C M şi P C au rămas în preajma bunurilor sustrase pentru a aştepta microbuzele ce veneau de la Tg. Bujor, iar inculpatul N N a plecat la domiciliul său.
În jurul orelor 4,30, inculpatul C M s-a urcat într-un microbuz având bunurile sustrase asupra sa şi a plecat către Galaţi, fiind observat de martorul Şerban Ion, inculpatul M C plecând către domiciliu.
Ajungând în Galaţi, inculpatul C M a plecat cu trenul către Timişoara unde a valorificat bunurile sustrase, banii obţinuţi folosindu-i în interes personal.
Prin decizia penală nr. 566/9.11.2005 a Tribunalului Galaţi apelul declarat de inculpatul N N a fost respins ca nefundat.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul N N, criticându-le pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele aspecte :
Hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută deoarece toţi inculpaţii au fost asistaţi de acelaşi avocat deşi aveau interese contrare.
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire deoarece nu a cunoscut că bunurile provin din furt.
Nu este recidivist deoarece termenul de 4 ani stabilit pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 396/01.10.1999 a Judecătoriei Tg. Bujor s-a împlinit la data de 1.10.2003 şi a săvârşit fapta la data de 10.10.2003. A susţinut că termenul de încercare curge de la data pronunţării hotărârii.
Recursul este f o n d a t, urmând a fi admis, dar pentru alte motive.
Apărările inculpatului sunt nefondate.
În cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei termenul de încercare curge de la data rămânerii definitive a hotărârii şi nu de la data pronunţării.
Inculpatul a săvârşit fapta la data de 10.01.2003 şi nu la data de 10.10.2003.
Din declaraţiile inculpaţilor C M şi M C, rezultă cu certitudine că inculpatul N N a cunoscut că bunurile provin din furt.
Motivarea instanţei de fond este nelegală din următoarele motive :
În mod greşit s-a reţinut că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal deoarece, în cazul suspendării condiţionate, pedeapsa se consideră ca fiind executată în momentul în care termenul de încercare, stabilit potrivit art. 82 Cod penal, s-a împlinit.
În cazul graţierii condiţionate, pedeapsa se consideră executată la împlinirea termenului condiţie din actul de graţiere, respectiv dacă în termen de 3 ani cel condamnat nu a săvârşit o altă infracţiune.
În condiţiile în care inculpatul N N a săvârşit prezenta infracţiune atât în termenul de 4 ani al suspendării condiţionate, cât şi în termenul de 3 ani al graţierii condiţionate, instanţa de fond trebuia să reţină că inculpatul se află în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. a Cod penal.
În concret, după schimbarea încadrării juridice conform art. 334 Cod proc.penală, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea art. 83 Cod penal şi aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi să dispună ca pedeapsa de 2 ani închisoare să fie executată separat de pedeapsa de 6 ani luni închisoare aplicată pentru infracţiunea din prezenta cauză.
În calea de atac a inculpatului, aspectele de nelegalitate de mai sus nu au putut fi înlăturate deoarece s-ar fi agravat situaţia inculpatului, contrar dispoziţiilor art. 372 Cod proc.penală.
După soluţionarea cauzei în apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea art. 120 alin. 2 Cod penal, a stabilit că efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a căror este suspendată, constând în reducerea termenului de încercare prevăzut în art. 82 din Codul penal cu durata pedepsei graţiate, se produce imediat şi nu după împlinirea termenului condiţie prevăzut de legea de graţiere şi că la împlinirea termenului de încercare astfel redus cel condamnat este reabilitat de drept dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 din Codul penal.
Sentinţa penală nr.396/01.10.1999 a Judecătoriei Tg. Bujor a rămas definitivă prin neapelare la data de 12.10.1999, situaţie în care efectele graţierii se produc la data intrării în vigoare a Legii nr. 543/2002, respectiv la data de 04.10.2002.
Termenul de încercare, redus potrivit art. 120 alin. 2 Cod penal, este de 2 ani şi s-a împlinit la data de 12.10.2001, dată la care inculpatul este reabilitat de drept conform art. 86 Cod penal.
Cum în cauză inculpatul N N este reabilitat de drept, se constată că pentru pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea din prezenta cauză pot fi aplicate dispoziţiile art. 81 şi 82 Cod penal.
Faţă de considerentele de mai sus, văzând şi disp. art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală;
ADMITE recursul declarat de inculpatul N N împotriva deciziei penale nr. 566 din 9.11.2005 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. 2625/P/2004 (sentinţa penală nr. 763/13.10.2004 a Judecătoriei Tg. Bujor pronunţată în dosarul nr. 483/2004) şi în consecinţă :
Casează în parte, respectiv numai în ceea ce priveşte latura penală şi aceasta numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N N, decizia penală nr. 566/09.11.2005 a Tribunalului Galaţi şi sentinţa penală nr. 763/13.10.2004 a Judecătoriei Tg. Bujor şi în rejudecare :
Prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 Cod proc.penală, din infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul N N la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, respectiv pe o durată de 2 ani şi 6 luni.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod proc.penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul recurs rămân în sarcina statului.
