4. SCHIMBAREA TEMEIURILOR AVUTE ÎN VEDERE LA LUAREA MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE.
ÎNLOCUIREA MĂSURII PREVENTIVE CU OBLIGAREA DEA NU PĂRĂSI LOCALITATEA.
Prin d.p. nr. 834 din 01.12.2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a dispus în temeiul art. 385 pct. 2 lit.d cod pr.penală admiterea recursurilor declarate de inculpaţii C.Z. şi T. A G. , împotriva încheierii din 29.11.2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ cu privire la menţinerea arestării preventive.
S-a dispus casarea încheierii recurate în aceste limite, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi pe fond; în temeiul art. 139 alin.l cu ref. la art. 136 alin.l lit. b cod pr. penală s-a înlocuit această măsură cu obligarea inculpaţilor de a nu părăsi localitatea, respectiv localitatea Municipiului P.N. tară încuviinţarea prezentei instanţe.
În temeiul art. 145 al. 1/1 cod pr. penală pe durata acestei măsuri s-a dispus respectarea următoarelor obligaţii:
A). să se prezinte la organul de urmărire penală sau la
instanţa de judecată de câte ori sunt chemaţi;
B). să se prezinte la I.P.J. Neamţ ori de câte ori sunt chemaţi;
C). să nu îşi schimbe locuinţa tară încuviinţarea prezentei instanţe;
D). să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie arme.
În temeiul art. 145 alin. 1/2 C.pr.pen. pe durata măsurii inculpaţii vor respecta şi următoarele obligaţii:
A), să nu se apropie de persoanele vătămate, de membrii familiei acestora, de ceilalţi inculpaţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
B). să nu se afle în locuinţa persoanelor vătămate. S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 145 alin.3 C.pr.pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului nr. 102/U/l.09.2005 emis de Tribunalul Neamţ a inculpatului C. Z., respectiv a mandatului nr. 101/U/1.09.2005 emis de Tribunalul Neamţ a inculpatei T.A.G., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. S-a constatat că recurenţii inculpaţi au fost asistaţi de apărător ales.
În temeiul art. 192 alin.3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune această măsură, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar 1739/P/2005 la 29.11.2006, s-a dispus, printre altele, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b al.3 C.pr. pen. Menţinerea arestului preventiv privind pe inculpaţii C.Z. şi T.A.G.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent, în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea faptelor comise, urmările produse, modalitatea de săvârşire a infracţiunilor precum şi multitudinea părţilor vătămate.
În termen legal împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 2104/32/2006.
Criticând soluţia primei instanţe, prin apărător angajat, ambii recurenţi inculpaţi au susţinut că:
– dosarul de urmărire se întemeiază pe erori şi falsuri, întrucât deşi s-a început urmărirea pentru spălare de bani pe baza unei sesizări a Oficiului Naţional de prevenire a spălării banilor, au fost trimişi în judecată pentru trafic de persoane în Italia şi Germania; ori în legătură cu aceste acuzaţii nu s-au identificat eventuale astfel de victime şi nu s-a dovedit că au fost în Germania; de asemenea, martorul sub acoperire, pe declaraţia căruia se fondează acuzarea de trafic, deconspirat fiind de Parchet, în declaraţia dată în instanţă nu-şi recunoaşte scrisul şi semnătura pe declaraţia de la urmărire şi relatează că nu-i cunoaşte pe cei doi inculpaţi;
– temeiurile arestării trebuie verificate nu numai raportat la data luării măsurii în timpul urmăririi, ci şi la faza în care se află dosarul sub aspectul cercetării judecătoreşti; ori sub acest aspect se constată că s-au acordat trei termene pentru a sosi nişte relaţii de la D.I.I.C.O.T. Bucureşti care să certifice dacă a fost sau nu identificată vreo persoană traficată de cei doi inculpaţi, în condiţiile în care ei sunt arestaţi de peste un an pentru acele fapte, că deşi arestarea s-a fondat pe traficarea minorului U.I., acesta nu fusese încă audiat la luarea măsurii, ci ulterior, iar declaraţiile au fost constante (şi în instanţă) că nu a fost victima inculpaţilor, că nici martorul V. nu confirmă declaraţiile de la urmărire nici sub aspectul semnăturii nici al conţinutului.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi în limitele şi faţă de dispoziţiile art. 385/6 – 385/9 C.pr.pen. cu ref. la art. 300/2, art.l60/b C.pr.pen., prezenta instanţă a constatat că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta:
Arestarea preventivă a inculpaţilor a fost dispusă la 1.09.2005 în dosar 1499/P/2005 al Tribunalului Neamţ în temeiul art. 149/1 cu ref. la art. 148 lit.”e, h” C.pr.pen. (varianta nemodificată), reţinându-se că aceştia au comis fapteA grave care impun cercetarea lor în stare de arest; ulterior măsura a fost menţinută periodic constatându-se subzistenţa temeiurilor anterioare avute în vedere la luarea măsurii; ultima verificare a legalităţii măsurii, anterioară celei recurată în prezenta cauză şi ulterioară modificării cazurilor reglem. de art. 148 alin.l C.pr.pen. survenită prin Legea 356/2006, a fost la 4.10.2006, soluţia fiind nerecurată;
Prin încheierea din 29.11.2006, în baza art.300/2 C.pr.pen. s-a menţinut starea de arest pe aceleaşi temeiuri, deşi acestea suferiseră modificări, în sensul că situaţia prev. la fosta lit.”e” a art. 148 C.pr.pen. nu mai există în noua reglementare şi nici nu se poate încadra în situaţiile noi reglem. de art. 148 lit.”c, d” C.pr.pen., iar cea reglem. de fosta lit.”h” se regăseşte în lit.’f ‘ a actualului art. 148 C.pr.pen.
Prin urmare în cauză nu se mai poate vorbi de subzistenţa temeiurilor iniţiale, ci doar de verificarea în ce măsură temeiul prev. de actualul art. 148 alih.l lit.’f’ C.pr.pen. mai poate justifica sau nu măsura privativă de libertate luată faţă de cei doi recurenţi inculpaţi.
Sub acest aspect s-a constatat că durata măsurii a depăşit cu mult durata unui termen rezonabil conform art. 5 CEDO şi interpretării date acestei noţiuni de practica Curţii Europene.
Astfel, deşi raportat la natura infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi (trafic de minori, constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani) şi complexitatea cauzei, perioada de 1 an şi două luni de când aceştia sunt arestaţi, poate părea că nu este exagerată, raportată la cel de-al doilea reper analizat de Curtea Europeană constând în diligenta sporită a autorităţii judiciare pentru finalizarea procedurii astfel încât să se păstreze o proporţie între interesul social ocrotit prin luarea măsurii – aflarea adevărului, desfăşurarea adecvată a procesului prin asigurarea prezenţei inculpaţilor şi a neinfluenţării probatoriilor – şi ingerinţa faţă de dreptul la libertate al inculpaţilor, se constată o disproporţie semnificativă. De altfel şi C.pr.pen. în art.293 impune o astfel de diligentă prevăzând ca judecarea cauzelor cu arestaţi preventiv să se facă de urgenţă şi cu precădere.
Ori în speţă, inculpaţii sunt arestaţi preventiv din 1.09.2005, trimişi în judecată din 14.10.2005, şi abia la 1.11.2006 se pune problema stabilirii calităţii de părţi vătămate a două persoane ce fuseseră audiate ca martori la începutul cercetării judecătoreşti; mai mult deşi la 29.11.2006 una din aceste persoane se prezintă, nu i se lămureşte situaţia calităţii sale, constatându-se doar prezenţa sa; deasemenea, se acordă trei termene (din care ultimul de peste o lună – ian. 2007) pentru sosirea unor relaţii de la organul de urmărire penală ce a efectuat cercetările iniţiale în cauză, tară a se lua nici o măsură procedurală împotriva celor vinovaţi de greşirea adresei iniţiale şi respectiv de netrimiterea în termen a relaţiilor, ori pentru a se garanta primirea pentru termenul din luna ianuarie 2007 a acestora, în condiţiile în care, aparent, cercetarea judecătorească s-a încheiat, lipsa acestor relaţii întârziind finalizarea sa.
Prin urmare, această situaţie a modificat temeiul avut în vedere iniţial, în sensul că periculozitatea pe care lăsarea inculpaţilor în libertate ar reprezenta-o pentru ordinea publică nu mai are un caracter concret.
De altfel acest aspect trebuie avut în vedere la aprecierea periculozităţii într-o mai mare măsură decât periculozitatea generică a infracţiunii imputate, a împrejurărilor comiterii faptei ce vor fi stabilite cert doar prin cercetare judecătorească şi după rămânerea definitivă a hotărârii.
Faţă de cele expuse, s-a constatat că măsura arestului preventiv nu se mai justifică a fi menţinută în cauză; pentru a se asigura însă soluţionarea definitivă a cauzei în condiţii normale de celeritate şi fără posibilitatea de a interveni o eventuală influenţare a probatoriilor de către inculpaţi, conform art.139 C.pr.pen. s-a impus; înlocuirea măsurii privative de libertate cu obligaţia de a nu părăsi localitatea stabilind în sarcina acestora şi unele obligaţii dintre cele prev. de art. 145 alin. 1/1, 1/2 C.pr.penală.
