În cazul admiterii excepţiei de nelegalitate instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, nu se anulează actul.
În cazul admiterii excepţiei de nelegalitate instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, nu se anulează actul.
Constată că prin sentinţa civilă nr. 1737/CA/6.04.2011 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.A.I. şi I.G.P.R. şi, în consecinţă: s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R. ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru petitul referitor la achitarea diferenţei dintre cuantumul salariilor compensatorii, invocată din oficiu şi, in consecinţă: s-a respins, ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâţii I.P.J.B., M.A.I. şi I.G.P.R., sub aspectul petitului referitor la achitarea diferenţei dintre cuantumul salariilor compensatorii; s-a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. cu privire la Dispoziţia S/156/2004 emisă de Ş.I.P.J.B.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.A.I. şi I.G.P.R. este fondată şi a fost admisă iar acţiunea în contradictoriu cu aceşti pârâţi respinsă având în vedere că pârâţii menţionaţi nu sunt emitenţi ai actului cu privire la care se invocă excepţia de nelegalitate şi nici debitori ai drepturilor salariale pretinse de reclamant.
Excepţia prescripţiei petitului referitor la drepturile salariale este fondată şi a fost admisă, având în vedere faptul că dreptul la acţiune cu privire la acest petit s-a născut la data pensionării, respectiv în anul 2004. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din DL 167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani, ceea ce înseamnă că s-a împlinit in anul 2007, aşa încât acţiunea formulată la data de 22.04.2010 este prescrisă. Pe cale de consecinţă, petitul referitor la acordarea drepturilor salariale a fost respins ca prescris.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, s-a constatat că aceasta este nefondată.
Ca prim aspect, s-a reţinut că, pentru a fi admisibilă, excepţia de nelegalitate trebuie invocată în legătură cu un act în baza căruia a fost emis un act contestat pe fond. In prezenta cauză, s-a constatat că o asemenea condiţie nu este întrunită, reclamantul necontestând un act emis în baza Dispoziţiei S/156/2004. De fapt, petitul principal, chiar şi în urma disjungerii petitului referitor la recalcularea pensiei, rămâne excepţia de nelegalitate, şi nu petitul disjuns, or, practica şi doctrina au stabilit că, doar excepţia de nelegalitate nu poate face obiectul unei acţiuni. Cu alte cuvinte, excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată pe cale de acţiune principală, natura ei fiind aceea a unui simplu mijloc de apărare. Or, în prezenta cauză, reclamantul încearcă să modifice natura juridică a excepţiei de nelegalitate, dovadă fiind şi faptul că aceasta solicită, ca, urmare a admiterii excepţiei, să fie anulat actul. Consecinţa unei eventuale admiteri a excepţiei de nelegalitate nu este anularea actului, ci neluarea lui în considerare. In petitul disjuns, neluarea în considerare a Dispoziţiei S/156/30.04.2004, nu ar avea nicio consecinţă juridică.
Trecând peste aspectele evocate mai sus şi păşind la analiza excepţiei, s-a reţinut că, prin Dispoziţia S/156/30.04.2004, pârâtul IPJB, ca urmare a emiterii Dispoziţiei IGPR S/1086/2004, reclamantul, în calitate de subcomisar, a fost mutat la IPJB ca urmare a încetării detaşării la PNA, fiind numit in funcţia de ofiţer principal II, la Secţia 1 din cadrul PMB – OP.
Reclamantul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 8 al. 3 din OUG 43/2002, însă nu a făcut referire şi la dispoziţiile art. 47 al. 3 din Leg. 360/2002, potrivit cărora, la încetarea detaşării, poliţistul va fi numit într-o funcţie echivalentă din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, în condiţiile legii. Având în vedere că la data încetării detaşării, nu exista o funcţie vacantă similară cu cea avută anterior detaşării, ci doar cea de ofiţer specialist II, rezultă că actul a cărui nelegalitate se invocă nu a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legii. In plus, funcţia de ofiţer specialist II corespunde gradului profesional deţinut de reclamant, respectiv de subcomisar.
S-a mai avut în vedere şi dispoziţiile art. 22 al. 4 din Leg. 360/2002, potrivit cărora „poliţiştii se încadrează în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu vel mult trei trepte, faţă de cele pe care le au, potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin MAI”, dispoziţii care au fost şi ele respectate în cauză.
Raportat tuturor considerentelor expuse, s-a respins excepţia de nelegalitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.T. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că decizia de transfer a sa din 30.04.2004 emisă de IŞ al IPJB a fost nelegală în raport cu dispoziţiile legale în vigoare, la numirea sa la PNA era încadrat ca ofiţer specialist II, iar la revenire a fost numit pe o funcţie inferioară de ofiţer principal II. Se citează dispoziţiile art. 8 din OUG nr. 43/2002. Consideră că funcţia sa trebuia rezervată pe toată perioada detaşării, deci nu e corectă susţinerea primei instanţe că nu exista funcţia vacantă similară cu cea anterioară detaşării. În consecinţă solicită anularea dispoziţiei din 2004.
Intimaţii pârâţi M.A.I., IGPR şi IPJB au depus la dosar întâmpinări solicitând respingerea recursului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 22.04.2010 la Tribunalul Braşov, reclamantul M.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MAI anularea deciziei IŞ prin care reclamantul a fost numit ofiţer principal II la Compartimentul Judiciar al Secţiei 1 din cadrul P.B., întrucât este nelegală, calcularea pensiei in raport cu funcţia de ofiţer specialist II şi achitarea diferenţei de la data emiterii deciziei de pensionare şi până in prezent, achitarea diferenţei dintre cuantumul salariilor compensatorii calculate pentru funcţia de ofiţer principal II şi funcţia de ofiţer specialist II, întrucât acestea trebuiau plătite in raport cu funcţia avută in vedere la data emiterii deciziei de pensionare.
Prin precizarea depusă în 6.09.2010 s-a arătat că actul contestat nu i-a fost comunicat.
IPJB a arătat că prin Dispoziţia ŞI nr. S/156/30.04.2004, cu data de 19 aprilie 2004, „subcomisarul de poliţie M.V.T., care prin Dispoziţia IGPR nr. S/1086/30.04.20004 a fost mutat la IPJB, ca urmare a încetării detaşării la PNA, a fost numit în funcţia de ofiţer principal II, prevăzută cu gradul de subcomisar, la PMB.
Prin Dispoziţia IGPR, nr. S/1086 din 30.04.2004, subcomisarul de poliţie M.V.T, ca urmare a încetării detaşării la PNA, se mută, în interesul serviciului, la IPJB, unde va fi numit în funcţie potrivit competenţei.”
Funcţia pe care a fost numit domnul MT, corespundea gradului profesional pe care acesta îl avea.
La data încetării detaşării la PNA, la IPJB, nu exista o altă funcţie vacantă care să corespundă gradului profesional pe care îl avea domnul MT.
În data de 1.11.2010 reclamantul îşi completează acţiunea în sensul că cheamă în judecată ca pârât şi IPJB. Apoi renunţă la acţiunea în anularea dispoziţiei menţionate şi invocă excepţia de nelegalitate a acesteia. Excepţia de nelegalitate se întemeiază pe aceleaşi dispoziţii legale ca şi cererea în anulare.
Cele două excepţii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii MAI şi IGPR, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru petitul referitor la achitarea diferenţei de salariu au fost corect soluţionate de către prima instanţă, iar prin recurs acestea nu au fost criticate.
Instanţa a rămas investită doar cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei ŞIPJB nr. S/156/30.04.2004.
Conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 „Excepţia de nelegalitate
(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.
(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
(3) Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(4) În cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.”
Recurentul solicită inclusiv prin recurs anularea dispoziţiei, deşi a arătat că a invocat excepţia de nelegalitate a acestui act. Se fac confuzii cu privire la efectele ce le produc anularea actului, respectiv admiterea excepţiei de nelegalitate.
Conform art. 8 din OUG nr. 43/2002 invocat
„(1) Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este numit pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului, şi eliberat din funcţie de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei.
(2) Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie cu acordul lor, şi eliberaţi din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
(3) După încetarea funcţiei la Parchetul Naţional Anticorupţie, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul are dreptul să revină la postul ocupat anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie.”
Potrivit art. 10 (9) Dispoziţiile art. 8 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor.
Se constată că este vorba de „post” nu de „funcţie” Reclamantul a fost detaşat de la IPJB şi a revenit după demisia sa tot în cadrul acestui inspectorat.
Aceste dispoziţii se coroborează în cazul poliţiştilor şi cu prevederile art. 47 din Legea nr. 360/2002, conform cărora:
„(1) Poliţistul poate fi delegat, detaşat ori transferat, potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.
(2) Detaşarea poliţiştilor, cu acordul lor, în cadrul organelor speciale din structura autorităţilor publice se face pe perioada stabilită prin dispoziţiile legale în vigoare
(3) La încetarea detaşării, poliţistul va fi numit într-o funcţie echivalentă celei din care a fost detaşat, dacă este vacantă, sau în altă funcţie corespunzătoare gradului profesional deţinut, în condiţiile prezentei legi.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi poliţiştilor care au desfăşurat misiuni internaţionale sau au participat la cursuri în străinătate, la încetarea acestor situaţii.”
Prevederile legale au fost de asemenea corect reţinute de către prima instanţă. Recurentul îşi invocă practic propria culpă, nu a atacat actul de numire în funcţie în 2004 când a avut cunoştinţă de el (s-a depus la dosar o copie după un tabel, dar şi documentele emise în iunie 2004 pentru întocmirea dosarului de pensionare) şi încearcă o repunere în termenul de contestare după 6 ani.
Curtea reţine şi faptul că înlăturarea actului în dosarul având ca obiect pretenţii prescrise este lipsită de eficienţă.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat.
DECIZIA NR. 560/R/2012/8.02.2012/CM
