Insultă – aplicarea legii penale mai favorabile
Prin sentinţa penală nr. 523/09.03.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia Penală, rămasă definitivă prin nerecurare, a fost achitat inculpatul M.G.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de insultă, de ameninţare şi de loviri sau alte violenţe.
Prin rezoluţia emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti la data de 08.08.2006, în cadrul dosarului nr.1930/P/2006, s-a dispus înaintarea către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a plângerii formulată la data de 07.03.2006 de către partea vătămată C. Ş. A. împotriva inculpatului M. G. O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi insultă, prev. de art.180 alin.1 C.pen., art.193 C.pen. şi art.205 C.pen, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
În motivarea plângerii, partea vătămată a arătat că în data de 06.03.2006, în jurul orelor 16.00 – 16.15 – în timp ce se afla pe Şos. Panduri, sector 5, în apropierea intersecţiei cu Calea 13 Septembrie cu autoturismul personal cu nr. B-19-…, conducătorul autoturismului cu nr. B-47-…, după ce l-a deranjat în trafic, a oprit maşina, a venit la partea vătămată şi a lovit-o cu pumnii peste faţă, i-a adresat injurii şi a ameninţat-o cu bătaia. Partea vătămată a solicitat – în cadrul plângerii – identificarea acestei persoane.
În drept, partea vătămată nu a indicat nici un temei legal.
Cu prilejul audierii de către organele de poliţie, partea vătămată a arătat că îşi menţine plângerea formulată împotriva conducătorului autoturismului cu nr. B-47-… şi a precizat că semnalmentele individului care l-a agresat sunt următoarele: înălţime 1.70 – 1.75m, vârstă aproximativ 35 de ani, constituţie supraponderală, ten măsliniu, păr negru tuns scurt, ochi căprui şi lipsa a 2-3 dinţi din faţă – partea de sus.
În ceea ce-l priveşte pe inculpat, acesta a declarat cu prilejul audierii de către organele de poliţie că nu el l-a agresat pe partea vătămată, ci că un alt ocupant al maşinii conduse de către inculpat a avut un schimb de replici cu partea vătămată, neputând preciza dacă acea persoană a lovit-o sau nu pe partea vătămată.
Probele încuviinţate părţilor au fost administrate, fiind audiaţi martorii, iar în cadrul administrării probei cu înscrisuri partea vătămată a depus în original certificatul medico-legal nr. A2/1235/6.III.2006 eliberat la 15.03.2006 de către I.N.M.L. Mina Minovici.
Totodată, a fost emisă adresă pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului, fiind depusă la dosar adresa nr. 988595/04.09.2006 emisă de I.G.P.R. Bucureşti – Serviciul Evidenţă Operativă şi Cazier Judiciar, din care reiese faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:
Astfel, în ziua de 06.03.2006, în jurul orei 16.00-16.30, în zona şos. Panduri în apropierea intersecţiei cu Calea 13 Septembrie, partea vătămată C. Ş. A. conducea autoturismul Dacia Logan cu nr. B-19-… şi a fost incomodat de către inculpatul M. G. O. care a efectuat o manevră în trafic conducând autoturismul cu nr. B-47-… cu care realiza activităţi de taximetrie în calitate de angajat al SC V. TAXI TRANS SRL. Partea vătămată a oprit autoturismul în partea dreaptă a autoturismului condus de inculpat, având loc un schimb de replici între partea vătămată şi una dintre cele 3 persoane – clienţi ai inculpatului – care ocupa scaunul din dreapta. De asemenea, instanţa reţine că partea vătămată a fost lovită în data de 06.03.2006 având o echimoză zigomatic drept, i s-au adresat injurii, însă nu a fost ameninţată.
Această situaţie de fapt a fost reţinută având în vedere măsura în care s-au coroborat declaraţiilor părţilor – în baza art. 69 raportat la art. 75 C.proc.pen. – cu concluziile certificatului medico-legal prezentat şi cu susţinerile martorilor audiaţi în cauză, fiind înlăturate de către instanţă unele afirmaţii ale părţilor, precum şi unele susţineri din depoziţiile martorilor S.B.V. şi S.E., cu privire la fiecare faptă descrisă în plângerea prealabilă:
Cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 C.pen.
Faptul că partea vătămată a fost lovită în data de 06.03.2006 având o echimoză zigomatic drept este dovedit prin concluziile certificatului medico-legal nr. A2/1235/6.III.2006 eliberat la 15.03.2006 de către I.N.M.L. Mina Minovici care atestă că partea vătămată prezenta – în data de 06.03.2006 – o leziune traumatică – respectiv, zigomatic drept o echimoză roşietică neomogenă de cca. 4/3 cm – ce s-a putut produce prin lovire cu corp dur, nefiind necesare îngrijiri medicale, care confirmă cele declarate de către partea vătămată atât cu prilejul audierii în faţa organelor de poliţie, cât şi în cadrul audierii în faza cercetării judecătoreşti.
Instanţa reţine, însă, că agresiunea care a avut drept consecinţă cele reţinute în certificatul medico-legal nu a fost săvârşită de către inculpat pentru următoarele motive:
1.Cu prilejul audierii de către organele de poliţie, partea vătămată a arătat că cel care l-a agresat era conducătorul autoturismului cu nr. B-47-… şi a precizat că semnalmentele individului care l-a agresat sunt următoarele: înălţime 1.70 – 1.75m, vârstă aproximativ 35 de ani, constituţie supraponderală, ten măsliniu, păr negru tuns scurt, ochi căprui şi lipsa 2-3 dinţi din faţă – partea de sus. Deşi din punct de vedere strict juridic, declaraţia acestuia dată în faţa organelor de poliţie nu poate fi avută în vedere la soluţionarea cauzei, fiind o declaraţie dată în afara procesului penal, întrucât – în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii – în procesul de faţă nu există faza urmăririi penale, ci doar faza judecăţii, nu se poate face abstracţie în totalitate de aspectele expuse de aceasta în faţa organelor de poliţie, ele fiind relevante, mai ales că în cursul cercetării judecătoreşti partea vătămată a reiterat semnalmentele respective: un tip corpolent, statură 1.70 – 1.80, faţă rotundă şi avea dinţii din faţă –jos lipsă. Se constată că există o singură diferenţă, referitor la faptul că agresorului îi lipseau dinţii din faţă jos.
Instanţa apreciază că partea vătămată a identificat foarte exact persoana care l-a agresat, iar din constatările instanţei – cu prilejul formulării concluziilor pe fond de către inculpat – a reieşit faptul că acesta nu este o persoană supraponderală sau corpolentă, nu are faţa rotundă, iar dantura sa în partea din faţă este intactă, aspect confirmat şi de susţinerile inculpatului – cu ocazia audierii în cadrul cercetării judecătoreşti – care a declarat că nu şi-a efectuat o lucrare stomatologică şi nu şi-a pus dinţi noi după incident.
2. De asemenea, se confirmă susţinerile inculpatului în sensul că în maşina sa mai erau trei persoane, aspect recunoscut atât de partea vătămată, cât şi de martorii audiaţi. Fiind audiat – atât în faţa organelor de poliţie, cât şi în faza cercetării judecătoreşti – inculpatul a declarat că aceste persoane erau clienţi de etnie rromă pe care îi luase de la Hotel Mariott şi că ocupantul scaunului din dreapta a crezut că i-au fost adresate injurii de către partea vătămată care a oprit autoturismul în partea dreaptă a autoturismului condus de către inculpat, astfel încât acesta a coborât din maşină şi s-a dus la autoturismul condus de partea vătămată, în dreptul portierei. Inculpatul a declarat că coborât din autoturism pentru a-l lua pe client, dar nu a văzut dacă respectivul a lovit-o sau nu pe partea vătămată. Prin urmare, se conturează dubii cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat, existând posibilitatea ca fapta de lovire să fi fost săvârşită de o altă persoană dintre cele prezente la incident.
3. Cu privire la depoziţia martorului S.B.V. în sensul că l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care a lovit-o pe partea vătămată, instanţa o va înlătura având în vedere că acesta a dat declaraţie în faţa instanţei la data de 18.01.2007, incidentul petrecându-se în data de 06.03.2006 – deci după aprox. 10 luni – iar martorul declarând că nu l-a mai văzut pe inculpat de la incident, având în vedere şi faptul că descrierea făcută de către partea vătămată inculpatului, precizând expres semnalmentele menţionate, nu corespunde cu aspectul fizic al inculpatului. Este adevărat că acest martor a declarat că l-a recunoscut pe inculpat, dar această afirmaţie trebuie analizată prin raportare la materialul probator existent, inclusiv afirmaţiile făcute de către partea vătămată chiar după incident – prin declaraţia dată în faţa organelor de poliţie – reiterate de către aceasta în faţa instanţei de judecată cu privire la semnalmentele celui care l-a agresat. Totodată, o asemenea declaraţie nu este suficientă pentru a înlătura dubiile create cu privire la săvârşirea de către inculpat a faptei. Este adevărat că din interpretarea art. 69 şi art. 75 C. proc. pen. ( care se referă la necesitatea coroborării declaraţiilor părţilor cu celelalte probe administrate într-o cauză) reiese faptul că declaraţia unui singur martor poate sta la baza soluţiei pronunţate într-o cauză, dar numai dacă produce încredere deplină că relatează adevărul, întrucât şi în privinţa declaraţiei martorului se aplică ,,cenzura’’ impusă de art. 63 alin. 2 raportat la art. 3 C.proc.pen.
În consecinţă, faţă de principiul aprecierii probelor în scopul aflării adevărului – consacrat de art. 63 C.proc.pen.- instanţa va reţine că sunt expresia adevărului doar acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
4. Cu privire la depoziţia martorului S.E., instanţa reţine că acesta a fost prezent pentru o perioadă scurtă de timp la incident – aproximativ 10 – 15 secunde -, nu a coborât din maşina sa, acesta atestând doar faptul că a avut loc un schimb de replici între clienţii din maşina inculpatului şi partea vătămată, precum şi faptul că inculpatul a coborât din maşină pentru a interveni în altercaţie, însă nu a stat până la sfârşit, neputând preciza derularea exactă a incidentului – inclusiv aspectul pretinsei săvârşiri a faptei de lovire a părţii vătămate de către inculpat – decât pe perioada intervalului de timp menţionat. Astfel, instanţa va reţine din declaraţia acestui martor doar ceea ce se coroborează cu restul materialului probator, respectiv faptul că mai erau 3 clienţi în maşina inculpatului şi că acesta a coborât din maşină pentru a interveni în schimbul de replici ce a avut loc între una dintre cele 3 persoane şi partea vătămată.
5. În acest context, instanţa reţine că prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 5 indice 2 C.proc.pen. constă în aceea că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.
În acest sens, instanţa se raportează şi la prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului devenite obligatorii în virtutea art. 11 alin. 2 raportat la art. 20 din Constituţia României. Astfel, art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului statuează că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
Prezumţia de nevinovăţie trebuie analizată prin prisma incidenţei a două principii fundamentale:
•cel al aprecierii probelor administrate în scopul aflării adevărului;
•principiul in dubio pro reo ( îndoiala profită inculpatului).
Astfel, art. 63 alin. 2 C.proc.pen. stabileşte că probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea lor realizându-se în urma examinării întregului material probator în scopul aflării adevărului, conform art. 62 C.proc.pen. raportat la art. 3 C.proc.pen.
De asemenea, se reţine că inculpatul – în temeiul art. 66 alin. 1 C.proc.pen. – beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptei ce a făcut obiectul judecăţii şi nu au putut fi înlăturate dubiile prin administrarea probelor în faza cercetării judecătoreşti, persistând o stare de incertitudine care exclude posibilitatea pronunţării unui verdict de culpabilitate, în cauză operează principiul in dubio pro reo ( îndoiala profită inculpatului ), astfel încât instanţa trebuie să pronunţe o hotărâre de achitare. Principiul in dubio pro reo se referă la existenţa unor asemenea dubii încât ideea de certitudine care trebuie să fundamenteze vinovăţia inculpatului nu se poate contura. De asemenea, instanţa reţine că şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că de situaţia îndoielnică beneficiază cel acuzat ( CEDH, 6 decembrie 1988, pct. 77; Comisia EDO, dec. din 5 mai 1981, plângere nr. 9037/80; Comisia EDO, raport din 30 martie 1963 în cauza Austria c. Italia), întrucât principiul prezumţiei de nevinovăţie tinde a proteja o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate care nu a rezultat în mod cert din ansamblul procedurii penale litigioase ( CEDH, 23 aprilie 1998, Bernard c. France). În orice caz, stabilirea culpabilităţii inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este contrară art. 6 par. 2 CEDO (hot. din 20 martie 2001 în cauza Telfner c. Austriei).
Faţă de cele expuse, instanţa constată că din materialul probator administrat în cauză rezultă dubii cu privire la săvârşirea de către inculpat a faptei de lovire – care corespunde laturii obiective a infracţiunii de lovire sau alte violenţe-, acesta neprezentând toate semnalmentele precizate expres şi detaliat de către partea vătămată şi din probatoriul administrat rezultând suspiciunea că o altă persoană ar fi putut săvârşi fapta descrisă de către partea vătămată şi confirmată de concluziile certificatului medico-legal. Totodată, se constată şi faptul că alte probe pertinente, concludente şi utile nu mai puteau fi administrate în cauză, singurele persoane care au mai fost prezente la incident fiind clienţii aflaţi în maşina inculpatului la momentul incidentului, a căror identitate este însă necunoscută.
În consecinţă, neputând fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatului, instanţa – în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. c. C.proc.pen. – l-a achitat pe inculpatul M.G.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen.
Cu privire la infracţiunea de insultă prev. de art. 205 C.pen.
Faptul că în data de 06.03.2006 – orele 16.00-16.30 i-au fost adresate injurii părţii vătămate cu ocazia incidentului din trafic la care au fost prezenţi atât inculpatul, cât şi alte 3 persoane – clienţi ai acestuia – este probat prin declaraţia părţii vătămate, dar şi a inculpatului, confirmate şi de cele declarate în acest sens de martorul S.B.V., însă pentru considerentele expuse la punctul anterior nu a putut fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie stabilită în favoarea inculpatului nici sub aspectul săvârşirii infracţiunii de insultă.
Astfel, instanţă constată existenţa unui concurs între două temeiuri pentru pronunţarea unei soluţii de achitare sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C.pen.: cel prevăzut de art. 10 lit. b C.proc.pen, respectiv de art. 10 lit. c C.proc.pen, iar instanţa va acorda prioritate celui dintâi pentru că se reţine în cauză incidenţa art. 10 lit. b C.proc.pen. având în vedere că prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, şi intrată în vigoare la 12.08.2006 au fost abrogate dispoziţiile art. 205, art. 206 şi ale art. 207 din Codul penal. Prin urmare, infracţiunea de insultă a fost dezincriminată.
Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 62/18.01.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completare Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 12 februarie 2007 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 3.003/325/2006 al Judecătoriei Timişoara, în Dosarul nr. 2.414/P/2006 al Judecătoriei Târgu Jiu, respectiv în Dosarul nr. 1.462/85/2006 al Tribunalului Sibiu – Secţia penală şi s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, art. 206 şi art. 207 din Codul penal, sunt neconstituţionale.
Astfel, instanţa constată că se impune analizarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale prin care un text legal abrogator a fost lipsit de eficienţă juridică, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii sale.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, pe durata a 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, textul legal constatat ca fiind neconstituţional este suspendat de drept, iar după expirarea acestui termen îşi încetează efectele, dacă nu a fost pus de acord cu prevederile Constituţiei. Pe cale de consecinţă, suspendarea de drept a textului abrogator determină reintrarea în vigoare a dispoziţiilor abrogate.
Decizia amintită a fost pronunţată în cadrul controlului concret a posteriori de constituţionalitate. Art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 a produs efecte juridice de la data intrării în vigoare a legii – 12.08.2006 -, după acea dată nemaifiind posibilă tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit faptele prevăzute de fostele articole 205 şi 206 din Codul penal. Decizia Curţii Constituţionale, determinând, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstituţionale, face ca de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I – respectiv 12.02.2007, să reintre în vigoare dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal, ceea ce echivalează cu incriminarea din nou a faptelor de insultă şi de calomnie.
Această situaţie nu duce, însă, la însuşirea de către Curtea Constituţională a rolului de legislator pozitiv – care revine exclusiv Parlamentului – în baza a 2 argumente dezvoltate în opinia concurentă consemnată în cadrul deciziei: 1. prin efectul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei abrogatoare reintră în vigoare aceleaşi dispoziţii care fuseseră abrogate şi nu altele noi; 2. reintrarea în vigoare a dispoziţiilor abrogate nu constituie decât un efect mediat al deciziei Curţii, de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei abrogatoare, şi nu un efect direct al acesteia.
Faţă de aceste dispoziţii, instanţa constată că în prezent este din nou incriminată infracţiunea de insultă.
În consecinţă, se identifică două momente esenţiale în ceea ce priveşte reglementarea infracţiunii de insultă: 12.08.2006, când a intrat în vigoare Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi; respectiv, 12.02.2007, când a fost publicată decizia Curţii Constituţionale nr. 62/18.01.2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006.
Având în vedere că sesizarea instanţei a avut loc la data de 15.08.2006 prin plângerea prealabilă formulată de partea vătămată C. Ş. A. şi înaintată instanţei prin rezoluţia emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti la data de 08.08.2006, în cadrul dosarului nr.1930/P/2006.şi cu privire la pretinsa săvârşire de către inculpat în data de 06.03.2006 şi a infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C.pen., iar până la data pronunţării prezentei hotărâri a fost reincriminată infracţiunea de insultă, instanţa constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 13 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile infracţiunilor nedefinitiv judecate.
Astfel, acest text de lege prevede – în alineatul 1 – că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Pentru a se determina legea mai favorabilă, se folosesc – de regulă – trei criterii: a. condiţiile de incriminare; b. condiţiile de tragere la răspundere penală; c. sancţiunile penale.
Este evident faptul că, în acest caz, legea penală mai favorabilă este cea prin care s-a dezincriminat infracţiunea de insultă, respectiv Legea nr. 278/2006, astfel încât aceasta devine aplicabilă în cauză, conform excepţiei de la principiul neretroactivităţii legii penale consacrate expres în art. 15 alin. 2 din Constituţie – Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
În acest context, sub aspectul săvâşirii infracţiunii de insultă de către inculpat, instanţa reţine incidenţa în cauză a cazului de achitare prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. b C.proc.pen.
Totodată instanţa constată şi incidenţa art. 10 lit. c C.proc.pen. în cauză având în vedere că aceleaşi considerente expuse privind incidenţa acestui caz de achitare sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen. se aplică şi sub aspectului săvârşirii de către acelaşi inculpat a infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C.pen.
Având în vedere acestea, instanţa constată că există un concurs între două cazuri de achitare prevăzute de art. 10 alin. 1 C.proc.pen, fapt pentru care este obligată să aplice ordinea de prioritate stabilită în cadrul acestui text legal şi să facă aplicarea art. 10 alin. 1 lit. b sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de insultă.
În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. b C.proc.pen. cu aplicarea art. 13 C.pen. instanţa l-a achitat pe inculpatul M.G.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de insultă prevăzută de art. 205 C.pen. în procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate C.Ş.A.
Cu privire la infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 C.pen.
Faptul că partea vătămată ar fi fost ameninţată cu moartea în data de 06.03.2006 nu rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză. Astfel, în plângerea formulată partea vătămată a afirmat că a fost ameninţată cu bătaia de către persoana care l-a agresat, aspect reiterat şi în cadrul declaraţiei dată în faţa organelor de poliţie. Cu prilejul audierii de către instanţa de judecată, partea vătămată a precizat însă că a fost ameninţată cu moartea de către inculpat, aspect care nu este confirmat nici de către martorul părţii vătămate S.B.V., acesta afirmând că părţii vătămate i-a fost adresată – de către agresor – întrebarea: Dacă mai comentezi, vrei să mai dau?.
Astfel, afirmaţia părţii vătămate nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză, aşa încât, în baza art. 69 raportat la art. 75 C.proc.pen., va fi înlăturată de către instanţă, reţinându-se că fapta nu există.
Oricum, chiar şi în situaţia în care ar fi existat o ameninţare cu bătaia – aşa cum susţinuse partea vătămată iniţial, dar neconfirmată de materialul probator, din declaraţia martorului amintit reieşind doar adresarea către partea vătămată a unei întrebări în forma menţionată – aceasta ar fi fost absorbită în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, întrucât fapta de ameninţare este absorbită de infracţiunea care a constituit obiectul ameninţării atunci când nu este respectată cerinţa cu privire la faptul că răul sau consecinţa negativă cu care se ameninţă trebuie să fie realizabil/ realizabilă într-un viitor nu prea îndepărtat.
În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. a C.proc.pen. instanţa l-a achitat pe inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 C.pen. în procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate C.Ş.A.
