Compensati banesti.
Nu constituie fapt exonerator de raspundere lipsa disponibilitatilor banesti, lipsa ce nu este imputabila debitorului obligatiei de a da. Legea nr. 9/1998.
– art.8 din Legea nr.9/1998
– art.5 din Hotarârea de Guvern nr.286/2004
– art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia E.D.O.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.1399/23.06.2011)
Prin sentinta civila nr. 2904/01.11.2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a a admis actiunea formulata de reclamantii B. A. si D. E. reprezentanta prin mandatar B. A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR – SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998 si a obligat pârâta sa plateasca suma de 58.952,68 lei actualizata cu indicele de crestere a preturilor de consum.
În considerente, tribunalul a retinut ca dreptul la compensatii al reclamantelor este incontestabil, creanta acestora având caracter cert, lichid si exigibil.
Potrivit art.8 din Legea nr.9/1998, compensatiile acordate cetatenilor români îndreptatiti se suporta din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, iar platile catre persoanele fizice se asigura de catre directiile generale ale finantelor publice în raza carora îsi au domiciliul beneficiarii.
În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevazut la art.4 alin.1, în functie de volumul compensatiilor ce urmeaza sa se acorde, prin hotarâre a Guvernului se va stabili modalitatea de esalonare a acordarii compensatiilor. În cazul în care compensatiile se platesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acorda la nivelul la care au fost validate de comisia centrala, iar în situatia în care se achita în anul urmator, directiile generale ale finantelor publice le actualizeaza în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care a fost publicat de catre Institutul National de Statistica înaintea platii, fata de luna decembrie a anului anterior. Esalonarea platilor nu poate depasi 2 ani consecutivi.
Potrivit art.5 din Hotarârea de Guvern nr.286/2004, compensatiile stabilite prin hotarârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr.9/1998 se achita beneficiarilor esalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata si 60% în anul urmator, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie în bugetul de stat. Cota de 60% din cuantumul compensatiei, achitata în anul urmator, se actualizeaza în conditiile Legii nr.9/1998.
A retinut instanta de fond ca refuzul platii motivat de lipsa sumelor necesare transforma dreptul recunoscut reclamantelor prin lege si concretizat în actele emise de comisia locala si centrala de solutionare a cererilor de despagubiri într-o simpla vocatie, or nu acesta este scopul legiuitorului, de a conferi vocatii la despagubire, ci de a despagubi efectiv persoanele prejudiciate sau succesorii acestora ca urmare a aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
Împotriva sentintei civile pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a a formulat recurs pârâta Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a la data de 05.01.2011, solicitând casarea sentintei în ce priveste obligarea sa la plata sumei de 58.952,68 lei actualizate cu indicele de crestere a preturilor de consum.
În fapt, recurenta a aratat ca prin Ordinul nr.1842/16.03.2006 emis de Seful Cancelariei Primului – Ministru s-a validat Hotarârea nr.854/29.05.2011 a Comisiei Municipiului Bucuresti pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 si s-au acordat despagubiri în cuantum de 98.254,46 lei.
În anul 2007, Directia Economica din cadrul Cancelariei Primului – Ministru a achitat prima transa, respectiv suma de 39.301,78 lei, reprezentând 40% din cuantumul despagubirilor.
Din dispozitiile art.5 din Hotarârea de Guvern nr.286/2004 rezulta ca plata despagubirilor este conditionata de existenta în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie. În consecinta, dreptul reclamantei la plata despagubirilor stabilite prin Ordinul nr.1842/2006 este afectat de o conditie iar nerealizarea acesteia, în speta nealocarea unor sume pentru plata despagubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plata peste termenul prevazut de art.5 din Hotarârea de Guvern nr.286/2004.
În raport de pretentiile reclamantilor precizeaza recurenta-pârâta ca sunt aplicabile prevederile art.5 din Hotarârea de Guvern nr.286/2004, suma urmând a fi actualizata conform dispozitiilor acestui articol coroborate cu art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998 în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru acest indice a fost publicat de Institutul National de Statistica, fata de luna decembrie a anului anterior.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art.3041 Cod procedura civila, pe Legea nr.9/1998, Hotarârea de Guvern nr.753/1998, Hotarârea de Guvern nr.286/2004 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.25/2007.
Intimatele-reclamantei au formulat întâmpinare, la data de 18.05.2011, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând motivele de recurs, actele depuse la dosar si prevederile legale aplicabile în materie, Curtea retine urmatoarele:
Atât din întâmpinarea formulata în fata instantei de fond cât si din cererea de recurs, rezulta ca recurentul – pârât nu contesta fondul pretentiilor, ci invoca lipsa disponibilitatilor banesti, lipsa care nu îi este imputabila.
Curtea constata ca aceasta aparare nu poate sta la baza respingerii actiunii în pretentii formulate de reclamant.
Decizia de validare a propunerii de acordare a despagubirilor încorporeaza un drept de creanta, constituind un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
Conform acestui articol, “orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international (…)”.
În speta de fata, reclamantii sunt lipsiti de drepturile recunoscute prin titlul de creanta executoriu conform legii.
Dispozitia legala conform careia platile se fac “în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie” este stabilita în considerarea unor ratiuni de interes public. Aceste ratiuni rezulta din întreg ansamblul reglementarii privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, având în vedere numarul persoanelor care trebuie indemnizate, complexitatea lucrarilor administrative necesare, impactul economic semnificativ.
Însa Curtea constata ca prevederea legala sus mentionata (art. 8 alin.1 din Legea nr.9/1998 conform caruia compensatiile acordate cetatenilor români îndreptatiti se suporta din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie) echivaleaza cu o amânare “sine die” (fara termen) a obligatiei de plata, lasata la latitudinea discretionara a statului, fapt ce contravine dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca cererea de obligare a pârâtei la plata sumei a fost corect apreciata ca întemeiata de instanta de fond, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
