Creşterile salariale pentru anul 2007 prevăzute pentru personalul didactic din învăţământ, de o.g. nr.11/2007, aprobată şi modificată prin Legea nr.220/2007, operează de la data de 1 ianuarie 2007, conform art. 9 al ordonanţei


Creşterile salariale pentru anul 2007 prevăzute pentru personalul didactic din învăţământ, de O.G. nr.11/2007, aprobată şi modificată prin Legea nr.220/2007, operează de la data de 1 ianuarie 2007, conform art. 9 al ordonanţei

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 226 din 11 aprilie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 31 din 16 ianuarie 2008 Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi în consecinţă:

A respins acţiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

A admis acţiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Şcoala cu clasele I-VIII „I.T.” Victoria, judeţul Iaşi.

A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma reprezentând majorarea salariului pentru lunile ianuarie – iulie 2007, conform Legii nr. 220/2007.

A respins cererea privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că:

Raportat dispoziţiilor H.G. nr.366/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată, pârâtul având ca atribuţie elaborarea cadrului normativ metodologic, funcţional, operaţional şi economico–financiar în care se realizează politicile în domeniu.

În Monitorul Oficial din 2 februarie 2007 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr.11/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învăţământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Această ordonanţă prevede că în cursul anului 2007 salariile de bază ale personalului didactic din învăţământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare.

Acest coeficient se majorează în trei etape: 1 ianuarie – 31 martie 2007, 1 aprilie – 30 septembrie 2007, 1 octombrie – 31 decembrie 2007.

Legea nr.220 din 4 iulie 207 aprobă Ordonanţa Guvernului nr.11/2007 şi modifică anexele nr.1.1, 1.2, 2, 3, 4 şi 5 privind coeficienţii de multiplicare, etapele rămânând aceleaşi: 1 ianuarie – 31 martie 2007, 1 aprilie – 30 septembrie 2007, 1 octombrie – 31 decembrie 2007.

În speţă se reţine că unităţile de învăţământ nu au aplicat dispoziţiile Legii nr.220/2007 care prevăd modificări ale coeficienţilor de multiplicare pentru perioada 1 ianuarie – 4 iulie 2007, motivat de faptul că legea nu retroactivează.

Raportat la dispoziţiile art.16 pct.2 din Constituţie, acţiunea formulată de reclamanta Alianţa Sindicală „Gh.A.” Iaşi, în numele membrilor de sindicat privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr.220/2007 este întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în nume propriu şi în numele Şcolii cu clasele I-IV „I.T.” considerând-o nelegală şi netemeinică.

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi a arătat în motivarea recursului său că Legea nr.220/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la 17 iulie 2007, iar termenul de 3 zile calendaristice prevăzut de art.78 din Constituţie s-a împlinit la data de 19 iulie 2007, orele 2400, motiv pentru care legea a intrat în vigoare la data de 20 iulie 2007.

Este adevărat că prin Legea nr.220/2007 s-a aprobat OG. nr. 11/2007 şi s-au modificat coeficienţii de multiplicare şi din perioada anterioară publicării legii, respectiv 1 ianuarie 2007. Chiar dacă legiuitorul a modificat coeficienţii de multiplicare cu data de 1 ianuarie 2007, legea nu poate fi aplicată cu data de 1 ianuarie 2007, deoarece atât Constituţia României, cât şi Codul civil şi Legea 24/2000 consacră, în mod imperativ, principiul potrivit căruia legea se aplică numai pentru viitor şi nu poate fi aplicată şi pentru trecut.

A mai invocat faptul că Inspectoratul Şcolar Iaşi nu are calitate procesual-pasivă, deoarece conform prevederilor Legii nr.84/1995 şi ale Legii 128/1997, modificate şi completate, unităţile de învăţământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post a personalului se face de către directorul unităţii de învăţământ şi personalul didactic nu are raporturi de muncă cu Inspectoratul Şcolar.

Intimatul Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului a formulat întâmpinare prin care a solicitat menţinerea sentinţei. A mai susţinut că, în raport de dispoziţiile art.25 din Legea nr.128/1997, nu are calitate procesual-pasivă.

În ceea ce priveşte fondul problemei a arătat că prin Legea nr.220/2007 a fost aprobată cu modificări O.G.11/2007. Aceste modificări nu vizează valoarea coeficientului de multiplicare 1,00 pentru etapele ianuarie – decembrie. Singurul aspect modificat sunt coeficienţii de multiplicare detaliaţi, pe grade didactice, vechime în învăţământ, funcţie didactică. Această lege a intrat în vigoare, conform Constituţiei, la 3 zile de la publicare, respectiv la 17 iulie 2007, deoarece nu prevede o dată ulterioară în textul ei şi nu se înscrie în condiţiile pentru retroactivitatea sa.

Prin urmare, în raport de principiul efectului imediat al legii noi prevederile acesteia se aplică de la data intrării în vigoare şi nu de la data de 1 ianuarie 2007.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs şi excepţiile invocate, apărările intimatei şi dispoziţiile legale aplicabile Curtea a reţinut următoarele:

Prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2007 sunt stabilite creşterile salariale pentru anul 2007 pentru personalul didactic din învăţământ, salarizat potrivit Legii 128/1997, privind Statutul personalului didactic. Actul normativ prevede valoarea coeficientului de multiplicare pentru cele trei etape de creşteri salariale din cursul anului 2007 precum şi coeficienţii de multiplicare detaliaţi pe grade didactic, vechime în învăţământ şi funcţie didactică.

Potrivit art.9 prevederile ordonanţei se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

Ordonanţa Guvernului nr.11/2007 a fost aprobată prin Legea nr. 220 din 4 iulie 2007. Prin legea de aprobare s-au adus modificări coeficienţilor de multiplicare.

Problema litigioasă este dacă coeficienţii de multiplicare astfel cum au fost modificaţi prin Legea nr. 220/2007 se aplică de la 1 ianuarie 2007, fără să se aducă atingere principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art.2 alin.2 şi art.15 din Constituţia României.

Curtea a constatat că dispoziţiile modificatoare ale coeficienţilor de multiplicare detaliaţi pe grade didactice, vechime în învăţământ şi funcţie didactică din Legea de aprobare nr.220/2007 se încorporează în actul de bază, O.G. nr. 11/2007, identificându-se cu acesta, de la data intrării lor în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2007 conform art.9 din ordonanţă.

Articolul 9 privind termenul de la care se operează creşterile salariale nu a suferit modificări.

Prin consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 Ordonanţa Guvernului nr. 11/2007astfel cum a fost modificată, trebuie aplicată la data stabilită în cuprinsul său, prin art. 9, şi nu de la data de 17 iulie 2007, cum susţin recurenţii.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., a respins recursul declarat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi în numele unităţilor şcolare şi a menţinut sentinţa de obligare a acestora la aplicarea şi plata drepturilor salariale rezultate din O.G. nr. 11/2007 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 220/2007 pentru intervalul 1 ianuarie 2007 – 27 septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflaţie.