1. CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. TERŢ. TEREN
AFERENT CASEI DE LOCUIT ŞI ANEXELOR
GOSPODĂREŞTI.
Legea nr.18/1991, republicată, art.35 devenit art.36
Având în vedere spiritul legii, precum şi conţinutul dispoziţiilor
art.35alin.4 din Legea nr.18/1991, prin care se arată că „dispoziţiile art.22 rămân
aplicabile”, se impune concluzia că dobânditorul unei construcţii trebuie să primească
în proprietate ceea ce a deţinut ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti,
precum şi dacă este cazul, curtea şi grădina din jurul acestora, adică tot ce s-a avut în
vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi ca urmare a acesteia a deţinut în fapt
dobânditorul.
(Decizia civilă nr.1220/R din 25 septembrie 2006
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, conflicte de
muncă şi asigurări sociale).
La data de 5 februarie 2003, contestatoarea VASILESCU
MARIA, a chemat în judecată pe intimaţii VASILE GEORGES,
VASILESCU ION – procuratorul primului pârât, VASILESCU
GHEORGHE OCTAVIAN şi VASILESCU MARIA, pentru ca în
contradictoriu cu aceştia să se dispună anularea formelor de executare
silită începute în dosarul de executare nr. 8/E/2003, pentru imobilul
casă cu patru camere şi terenul de 152 mp. situat în comuna Domneşti,
judeţul ARGEŞ.
În motivare contestatoarea a arătat că este proprietara
exclusivă a imobilului cu care s-a garantat restituirea unui împrumut de
către creditorii-intimaţi Vasilescu Gheorghe Octavian şi Vasilescu Maria
Prin sentinţa civilă nr.635/2003, Judecătoria Curtea de Argeş,
a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea Vasilescu
Elena , în contradictoriu cu intimaţii Vasile Georges, Vasilescu N Ion –
în calitate de procurator al intimatului Vasile Georges – Vasilescu
Gheorghe Octavian şi Vasilescu Maria, având ca obiect anularea
formelor de executare silită începute în dosarul nr.8/E/2003 ale
executorului judecătoresc Iordache Vasile.
Pe cale de consecinţă, au fost menţinute formele de executare
silită mai sus menţionate, pentru casa cu 4 camere şi dependinţe situată
pe terenul de 152 mp din com. Domneşti jud. Argeş.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că
Vasilescu Elena este mama debitorului Vasilescu Gheorghe Octavian
care, împreună cu soţia sa, Vasilescu Maria şi numiţii Vasilescu Cornelia
şi Vasilescu Livia, au primit cu titlul de împrumut de la intimatul
Vasile Georges, suma de 212.587 franci francezi şi 27.222 dolari
americani, pe care s-au obligat să o restituie la data de 31.12.2002.
A mai reţinut că restituirea împrumutului a fost garantată,
printre altele, cu imobilul situat în com. Domneşti, jud. Argeş, compus
din suprafaţa de 152 mp cu teren şi o casă de locuit cu patru camere de
locuit şi baie, cu o suprafaţă utilă de 55 mp, despre care s-a menţionat în
contractul autentificat sub nr.657/2001, că sunt proprietatea intimaţilor
Vasilescu Gheorghe Octavian şi Vasilescu Maria.
A constatat că la expirarea termenului contractual, sumele de
bani împrumutate nu au fost restituire astfel că Vasile Georges, s-a
adresat instanţei în conformitate cu dispoziţiile art.372 şi următoarele
Cod pr.civilă, cu cerere de încuviinţare a executării silite a imobilelor
ipotecate, formându-se dosarul de executare nr.8/E/2003.
A mai constatat că formulând cererea de faţă, contestatoarea
a invocat că este proprietara exclusivă a casei şi terenului în baza
contractului de vânzare cumpărare nr.636/1983, prin care, a cumpărat
de la numita Stoicescu I Elena, un grajd din lemn situat în
com.Domneşti, jud.Argeş, în baza art.30 alin.2 din Legea 58/1974, la
acea dată terenul aferent, în suprafaţă de 250 mp, devenind proprietate
de stat.
A concluzionat că Vasilescu Elena nu este proprietara
imobilelor urmărite întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu a făcut
dovada că a obţinut în condiţiile art.36 alin.3 din Legea 18/1991,
constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, iar pe de
altă parte la data perfectării contractului de împrumut, imobilul în
întregul său figura înscris în registrul agricol , la rolul intimatului
Vasilescu Gheorghe Octavian.
Vasilescu Gheorghe Octavian.
Împotriva sentinţei civile nr.635/2003, a declarat apel
contestatoarea criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru
următoarele motive:
În mod nelegal a fost respinsă contestaţia la executare,
deoarece, executarea silită nu poate fi înfăptuită asupra imobilelor care
sunt proprietatea exclusivă a contestatoarei.
Contestarea a probat cu contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr.636/1983 că a dobândit în proprietate un grajd din
lemn, pe care, după anul 1983, l-a transformat în casă.
La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr.636/1983, terenul aferent grajdului a intrat în
proprietatea statului, însă la apariţia Legii Fondului Funciar,
contestatoarea a dobândit de drept proprietatea asupra acestui teren, în
temeiul art.23 din Legea 18/1991.
S-a mai susţinut că în cauză se impune administrarea probei
cu expertiză tehnică pentru a se stabili dacă există identitate între
construcţia cumpărată în anul 1983 şi imobilul supus executării silite şi de
asemenea, că se impune şi audierea de martori, pentru a se verifica dacă
imobilul grajd a fost transformat în casă.
Prin decizia civilă nr.1501/2003 Tribunalul Argeş a respins
apelul ca nefondat reţinând că apelanta-contestatoare nu este proprietara
exclusivă a imobilului supus executării.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, a declarat recurs
contestatoarea.
Prin decizia civilă nr.744/R/2004 Curtea de Apel Piteşti a
admis recursul, a casat decizia nr.1501/2003 şi a trimis cauza spre
rejudecare prezentei instanţe.
S-a statuat , faţă de împrejurarea că în recurs contestatoarea a
depus drept acte noi titlul de proprietate nr.123193/2004, pentru terenul
în suprafaţă de 250 mp şi un aviz tehnic favorabil pe care aceasta l-a
solicitat pentru transformarea grajdului şi respectiv pentru edificarea unui
imobil parter şi etaj, depunând şi taxă în vederea eliberării autorizaţiei de
construcţie, că în cauză este necesară efectuarea unei expertize tehnice
care să constate dacă imobilele aflate în titlul executoriu (casă şi teren),
sunt identice cu imobilele pentru care în recurs s-au depus acte şi dacă în
baza autorizaţiei grajdul a fost transformat în imobil.
S-a mai recomandat , cu prilejul rejudecării, ca tribunalul să
verifice şi actele primare avute în vedere la eliberarea titlului de
proprietate, emis în favoarea contestatoarei şi să aprecieze cu privire la
îndreptăţirea legală referitoare la terenul în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 146 din 03. februarie 2006, pronunţată
de tribunalul Argeş în dosarul nr. 1133/2005, a fost respins ca nefondat
apelul reţinându-se că, la data de 26.01.2001 cât şi la data de 05.05.2003,
imobilele în litigiu se aflau înscrise în registrul agricol la rolul intimatului
Prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub
nr.636/1983, Vasilescu Elena a dobândit în proprietate un grajd din
lemn situat în com. Domneşti jud. Argeş, iar terenul aferent acestei
construcţii, de 250 mp, a trecut în proprietatea statului, în conformitate
cu dispoziţiile Legii 58/1974, iar aceasta nu a făcut dovada că terenul i-e
reintrat în proprietate.
Astfel, chiar dacă prin expertiza tehnică completată, expertul
tehnic Matei Cristian a concluzionat, că pe terenul în suprafaţă reală de
425,30 mp , titlul executoriu şi actele prezentate de contestatoare se
suprapun, titlul de proprietate nr.123193/2004 prin care s-a reconstituit
acesteia, în condiţiile Legii 18/1991, dreptul de proprietate asupra
terenului în suprafaţă de 250 mp, nu face dovada calităţii de proprietar
exclusiv al terenului, deoarece titlul de proprietate nu a fost eliberat cu
respectarea dispoziţiilor art.36 alin.6 din Legea 18/1991 – republicată,
potrivit cu care atribuirea în proprietate a terenurilor atribuite în folosinţă
pe durata existenţei construcţiilor ca efect al preluării terenurilor în
condiţiile art.30 din Legea 58/1974 se face prin ordinul prefectului, la
propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a
terenurilor.
Titlul de proprietate nr.123193/2004 a fost eliberat pro causa,
iar terenul în suprafaţă de 250 mp este distinct de terenul în suprafaţă de
400 mp, fiind evidente neconcordanţele dintre fişele cu date pentru titlul
de proprietate, fila 18 dosar fond şi fila 26A – dosar 1133/2005, în care
terenul în suprafaţă de 250 mp a fost adăugat ulterior.
Contestatoarea nu este nici proprietara imobilului casă
urmărit silit.
Astfel, nelegalitatea titlului de proprietate exclude aplicarea
prezumţiei prevăzută de art.492 Cod civil şi chiar dacă prin expertiza
tehnică efectuată în cauză de expertul Nicoară Titus s-a constatat că în
baza avizului nr.4570/1985 al fostului Consiliu Popular al Jud. Argeş
obţinut de contestatoare, în locul grajdului ce a făcut obiectul
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.636/1983 s-a
construit o casă cu parter şi etaj, ce corespunde parţial cu imobilul
identificat în titlu executoriu, martorii audiaţi în cauză au confirmat că
acest imobil, a fost realizat pentru a fi dat copiilor, astfel că, în speţă
contribuţia contestatoarei nu poate fi interpretată decât un sprijin
material, acordat fiului său ce poate naşte cel mult, un drept de creanţă şi
nu un drept de proprietate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatoarea
criticând-o ca fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
cod procedură civilă.
O primă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36
din Legea nr. 18/1991 republicată, în sensul că, imobilul a fost cumpărat
în anul 1983, sub incidenţa Legii nr. 58 şi 59 /1974, terenul în suprafaţă
de 250 mp. trecând în proprietatea statului, dobânditorul păstrându-şi
doar un drept de folosinţă. Potrivit disp. art. 36 alin. 3 din Legea nr.
18/1991, aceste terenuri ce au trecut în proprietatea statului, trec în
proprietatea actualilor proprietari, titulari ai dreptului de folosinţă a
terenurilor, proprietari ai locuinţelor.
Mai arată recurenta că au fost îndeplinite cerinţele textului
menţionat deoarece a avut folosinţa terenului, pe care a construit o casă
cu autorizarea organelor locale, iar cu privire la termenul de formulare a
cererii de restituire a terenului, legiuitorul nu a prevăzut un termen, titlul
emis în baza textului menţionat având caracter declarativ nu constitutiv.
Prin ce-a de-a doua critică recurenta apreciază ca s-au
încălcat dispoziţiile art. 480 şi următoarele din codul civil, întrucât deşi a
dovedit dreptul său de proprietate asupra terenului şi imobilului casă,
instanţa a înlăturat în mod nejustificat prezumţia prevăzută de art. 492
cod civil, potrivit cu care, proprietarul terenului beneficiază de prezumţia
că orice construcţie edificată pe teren s-a făcut pe cheltuiala sa. Motivarea
instanţei de apel în sensul că, imobilul a fost realizat de recurentă pentru
a fi dat copiilor nu are relevanţă juridică, deoarece înscrierea în evidenţa
fiscală nu transferă proprietate.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi
expuse.
Ambele critici vizează interpretarea greşită de către instanţe a
dispoziţiilor legii fondului funciar precum şi ale art. 480 şi următoarele
din codul civil, care reglementează instituţia proprietăţii, impunându-se a
fi analizate împreună.
Tribunalul a apreciat eronat că nu s-a făcut de către
contestatoare dovada dreptului de proprietate deşi la a dosar a fost depus
titlul de proprietate pentru terenul revendicat, eliberat în baza Legii nr.
18/1991 republicată, act ce nu poate fi considerat ca fi eliberat pro causa,
titlul având efect declarativ şi nu constitutiv.
Astfel contestatoarea a dovedit cu actul de proprietate, fila 2
din dosarul de fond că a dobândit prin cumpărare un grajd cu un teren
aferent de 250 mp. care în baza Legii nr. 58/1974 a trecut în proprietatea
statului, păstrându-şi doar un drept de folosinţă. Sunt incidente în
cauză dispoziţiile art. 35 devenit 36 din Legea nr. 18/1991, după
republicare, dreptul de proprietate fiind născut ope legis.
Tribunalul a apreciat că titlul contestatoarei este nelegal,
ignorând normele legale ce reglementează restituirea proprietăţilor şi care
au incidenţă în speţă..
Decretul-Lege nr. 42/1990, privind unele măsuri pentru
stimularea ţărănimii, a fost abrogat prin Legea nr. 18/1991, cu excepţia
art. 8-11, care au fost preluate de această lege, precizându-se regimul
juridic al terenurilor aferente gospodăriei în noile articole, respectiv art.
22 –23.
Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 18/1991, „sunt şi
rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a
moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau de domiciliul lor,
terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi
curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din
Decretul-Lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea
ţărănimii”.
Legiuitorul a urmărit pe lângă măsurile reparatorii menţionate
în Decretul-Lege nr. 42/1990 şi normalizarea situaţiei deţinătorilor
terenurilor trecute în proprietatea statului ca urmare a cumpărării
construcţiilor aflate pe ele.
Articolul 35 alin. 3, din Legea nr. 18/1991 statuează că
„terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor
dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente
construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu
privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în
proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă, proprietari ai
locuinţelor”, iar prin alin. 4 al aceluiaşi text de lege se arată că
„dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile”.
Având în vedere spiritul legii, precum şi conţinutul
dispoziţiilor art. 35 alin.4 din Legea nr. 18/1991, prin care se arată că
„dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile” se impune concluzia că
dobânditorul unei construcţii trebuie să primească în proprietate ceea ce
a deţinut ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum
şi dacă este cazul, curtea şi grădina din jurul acestora, adică tot ce s-a avut
în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi ca urmare a acesteia a
deţinut în fapt dobânditorul.
Aceste terenuri fac excepţie de la reconstituire şi nu sunt
supuse atribuirii în proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate s-a
dobândit prin efectul Decretului–Lege nr. 42/1990, şi în toate cazurile de
reconstituire de drept, prin efectul legii a proprietăţii private asupra
terenurilor prevăzute de art. 22-25 din Legea nr. 18/1991, republicată, se
eliberează, la cerere, doar titluri de proprietate cu caracter recognitiv şi
constatator.
Cererea de eliberare a titlului de proprietate se poate formula
oricând, deoarece legea nu prevede nici un termen, competenţa revenind
comisiilor judeţene de aplicare a legii fondului funciar sau, după caz,
după ce acestea îşi vor înceta activitatea, prefectului, reglementându-se
astfel, după aproape patru decenii, circulaţia juridică a terenurilor.
Existenţa unei identităţi între terenul în litigiu asupra căruia
s-a pornit executarea şi cel menţionat în titlul de proprietate eliberat
contestatoarei a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Atât înscrisurile aflate la dosar, respectiv chitanţa prin care s-a
plătit taxa pentru emiterea autorizaţiei de construcţie, avizul tehnic
pentru eliberarea autorizaţiei emise contestatoarei cât şi martorii audiaţi,
au confirmat faptul că imobilul casă a fost edificat de contestatoare, fiind
proprietatea acesteia, situaţie de fapt corect reţinută de instanţa de apel,
dar în contradicţie cu soluţia adoptată. Chiar dacă imobilul a fost
edificat pentru copiii săi, în lipsa unui act translativ de proprietate,
dreptul contestatoarei nu s-a transmis legal în patrimoniul acestora,
recurenta având calitatea de proprietar al imobilului supus executării.
Împrejurarea că imobilul supus executării figurează înscris în
registrul agricol pe numele debitorilor este neconcludentă cu privire la
dreptul de proprietate, deoarece înscrierea în registrul agricol nu
constituie o dovadă în acest sens ci numai o evidenţă de natură fiscală.
Contestaţia la executare reprezintă mijlocul procedural prin
intermediul căruia oricare dintre părţi sau terţele persoane interesate pot
obţine desfiinţarea măsurilor ilegale de urmărire silită. Procedura
execuţională se poate realiza numai cu respectarea condiţiilor şi
formalităţilor legale, iar nu în mod arbitrar cu sau cu nesocotirea
drepturilor unor persoane. Astfel potrivit art. 399 cod procedură civilă,
împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de
executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi
prin executare.
Recurenta are calitatea de terţă persoană faţă de executarea
începută, şi pretinde scoaterea de sub urmărire a bunurilor sale greşit
urmărite, ca fiind ale debitorilor, aflându-ne astfel în faţa unei acţiuni de
„excindere” prin care se tinde la scoaterea bunului de la executare prin
revendicarea acestuia. Se ajunge astfel la un adevărat litigiu petitoriu cu
privire la proprietatea bunului în cadrul căruia se pune în discuţie şi
trebuie să se facă dovada dreptului de proprietate.
În cauză recurenta a dovedit pe deplin că este proprietara
imobilului casă şi teren supuse în mod greşit executării, contestaţia fiind
astfel întemeiată.
Pentru aceste considerente recursul este privit ca fondat şi va
fi admis ca atare în temeiul art. 312 alin. 1 combinat cu art. 304 pct. 9
cod procedură civilă, cu consecinţa modificării deciziei în sensul
admiterii apelului.
În temeiul art. 399 şi urm. cod procedură civilă va fi admisă
contestaţia le executare şi anulate formele de executare pornite în dosarul
de executare nr. 8/E/21.ian. 2003, vizând imobilul proprietatea
recurentei-contestatoare situat în comuna Domneşti judeţul Argeş.