Pe calea opoziţiei cambiale, avalistul a invocat excepţia obiectivă relativă vizând nedresarea protestului de neplată. Această excepţie poate fi invocată doar de un debitor de regres, nu şi de debitorul principal împotriva căruia beneficiarul are o acţiune cambială directă, iar exercitarea ei nu este supusă unor formalităţi speciale, cum este cea a dresării protestului.
Decizia civilă nr. 74/R din 07.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr.983/17.02.2012 a Judecătoriei Focşani jud. Vrancea s-au respins ca neîntemeiate excepţiile privind prescripţia şi cea privind nulitatea absolută ca neîntemeiate.
In motivare s-a reţinut că la data de 08.05.2009 SC G.I. SRL a emis Biletul la Ordin ……. pentru suma de 49.758,38 lei în favoarea intimatei, cu scadenţa la 09.12.2009, avalizat de S.L. şi girat de S.M. Biletul la Ordin avalizat a fost introdus la plata de intimata inclusiv în ultima zi respectiv 09.12.2009, când a fost refuzat total la plată aşa cum rezultă din Borderoul centralizator fila 16 şi versoul filei 15 din dosar. Ulterior, la 07.01.2010, creditoarea intimata a trecut la executarea silită a Biletului la Ordin în discuţie, motiv pentru care a formulat cerere la BEJ B.C. unde s-a format dosarul de executare nr. 39/2010. Urmare a cererii înregistrate sub nr.1233/231/2010, Judecătoria Focşani, prin încheierea din 03.02.2010, a încuviinţat executarea silită a Biletului la Ordin …. emis la 08.05.2009 cu scadenţa la 09.12.2009. Ulterior, la 09.02.2010, contestatorul a fost somat ca în termen de 1(una) zi libera să achite suma datorată în valoare de 55.673,08 lei. A constatat că potrivit art. 94 din Legea nr.58/1934 executarea giranţilor şi avalistului se prescrie în termen de un an de la data scadenţei, care în cazul de faţă este 09.12.2009, adică intimata trebuia să valorifice Biletul la Ordin în perioada 09.12.2009-08.12.2010. A considerat că toate actele de executare au fost îndeplinite în termenul de 1 an. Prin cererile de la filele 20 şi 24 din dosar, prin care creditorul a solicitat executorului judecătoresc continuarea executării silite, s-a întrerupt cursul prescripţiei, astfel că, şi la momentul pronunţării sentinţei intimata se afla în termenul de 1 an al executării silite a Biletului la Ordin. Cât priveşte nulitatea Biletului la Ordin invocata de debitor a reţinut Biletul la Ordin în discuţie este emis de contestator ca reprezentant al SC G.I. SRL astfel că, acesta nu-şi poate invoca propria turpitudine, adică propria necunoaştere sau rea credinţă. Cauzele de nulitate invocate de debitorul au fost apreciate ca nefiind de natură esenţială, care să facă neputinţa de punere în executare a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin în discuţie. Faptul că debitorul emitent nu a menţionat cele arătate prin cererea precizatoare de la fila 38 din dosar nu este de natură a paraliza însuşi titlul executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal contestatorul S.L., arătând că sentinţa este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond nu a interpretat corect textele legale reţinute în considerentele hotărârii atacate şi invocate de către contestator. Astfel, instanţa de fond a reţinut incidenta art. 94 din Legea nr.58/1934, însă a apreciat că biletul la ordin trebuia valorificat în intervalul 9.12.2009-8.12.2010, cererile adresate executorului judecătoresc fiind de natură să întrerupă cursul prescripţiei. Nu a ţinut însă seama de faptul că aceste cereri de continuare a executării silite nu constituie acte de executare, ci numai actele îndeplinite de executorul judecătoresc. Astfel, creditorul a formulat cerere de executare silită la data de 27.01.2010, la data de 3.02.2010 a fost pronunţată sentinţa de încuviinţare a executării silite, iar la data de 9.02.2010 a fost emisă somaţia de către executorul judecătoresc. La datele de 6.08.2010, 2.02.2011 si 28.07.2011 au fost formulate doar cereri de continuare a executării silite, fără ca acestea să fie urmate de vreun act al executorului judecătoresc. Abia la data de 24.10.2011 executorul judecătoresc efectuează un act de executare, respectiv o adresă de înfiinţare a popririi, la distanţa de 1 an şi jumătate de data primului act de executare. Referitor la nulitatea biletului la ordin, a arătat că potrivit pct.509 din Norma BNR nr.6/1994 datorită caracterului formal al biletului la ordin, dacă titlului îi lipseşte vreuna dintre condiţiile prevăzute la art.104 din legea cambiei şi a biletului la ordin, titlul este nul. Recurentul a invocat nulitatea absolută a titlului, motivat de faptul că biletului la ordin nu conţine codul emitentului, condiţie prevăzuta la pct.9 al art.104 din Legea nr.58/1934. Referitor la nedresarea protestului, a arătat că în conformitate cu art.66 şi urma, coroborat cu art.49 alin 3 din Legea nr.58/1934, lipsa acestuia are ca efect decăderea SC U.C. SRL din dreptul de a acţiona împotriva contestatorului avalist.
Prin decizia civilă nr. 577/31.05.2012, Tribunalul Vrancea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul S.L.
În motivarea deciziei s-a reţinut că s-au invocat de către recurent două articole de lege în susţinerea acestui motiv de recurs, respectiv art.94 din Legea nr.58/1934 si art.389 alin 1 din codul de procedura civilă. Cele două texte de lege susarătate se referă la instituţii total diferite, primul la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, iar cel de-al doilea la perimarea executării silite. Niciuna dintre cele două sancţiuni nu este însă incidenţa în prezenta cauza. Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, pentru a opera prescripţia prevăzuta de art. 94 din Legea nr.58/1934, este necesar ca biletul la ordin să nu fi fost pus în executare în termen de 1 an de la data scadenţei. Este vorba despre omisiunea creditorului de se adresa trasului în termenul prevăzut de acest text legal şi executorului judecătoresc, în cazul în care acesta este refuzat la plată de către tras. Ori, în speţă biletul la ordin trebuia valorificat în perioada 09.12.2009-08.12.2010, fiind introdus la plată de intimata în ultima zi, respectiv 09.12.2009, data înscrisă pe titlu ca fiind data scadenţei. La data de 07.01.2010 creditoarea intimată a trecut la executarea silită a Biletului la Ordin în discuţie, motiv pentru care a formulat cerere la BEJ B.C. unde s-a format dosarul de executare nr. 39/2010. Este clar că, aşa cum reiese din succesiunea datelor indicate mai sus, nu se poate vorbi despre intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, materializată prin executarea avalistului. Nici perimarea executării silite nu a operat, având în vedere că potrivit art. 389 alin 1 din codul de procedura civilă aceasta intervine în cazul în care creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire. Nici motivul legat de nulitatea biletului la ordin nu poate fi primit. Este adevărat că art.104 pct.9 din Legea nr.58/1934 prevede că biletul la ordin trebuie să cuprindă codul emitentului, respectiv un număr unic de identificare preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale emitentului. Insă punctul 9 al art. 104 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 163 din 8 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 322 din 14 mai 2009. Biletul la ordin a fost emis înainte de intrarea în vigoare a acestei modificări a art.104 din Legea nr.58/1934, respectiv la data de 8.05.2009, iar legea de modificare a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv la data de 17 mai 2009. Aşadar, nulitatea prevăzută de textul de lege nou introdus nu poate fi aplicată unui act juridic încheiat înainte de intrarea în vigoare al legii, în caz contrar încălcându-se principiul conform căruia actul juridic este guvernat de legea în vigoare la momentul încheierii sale. Referitor la nedresarea protestului, instanţa retine că în conformitate cu prevederile Legii nr.58/1934 protestul este o formalitate prealabilă începerii executării silite, fără de care nu se poate purcede la aceasta executare. In cauză, nu s-a contestat de către recurent încheierea prin care s-a investit cu formulă executorie Biletului la Ordin ……. emis la 08.05.2009 cu scadenţă la 09.12.2009. Aşa cum prevede art.399 alin 2/1 din codul de procedură civilă contestaţia la executare poate fi formulată de persoana interesată şi împotriva încheierii prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie, fără îndeplinirea condiţiilor legale. Cum în cauză nu s-a atacat cu contestaţie la executare şi această încheiere, instanţa nu mai putea să analizeze aceasta apărare.
Împotriva deciziei amintită mai sus a formulat recurs S.L., iar prin decizia civilă nr. 404/31.07.2012 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul, casată decizia civilă nr. 577 şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se, în esenţă, că cea de-a doua instanţă a realizat o calificare greşită a căii de atac, ce trebuia să fie apel.
Pricina a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea în data de 20.08.2012 sub nr. 15540/231/2011*, fiind soluţionată conform dezlegării în drept impusă de instanţa de recurs.
Prin decizia civilă nr.223/2012 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca nefondat apelul promovat de S.L. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cu titlu preliminar, Tribunalul a subliniat că deşi prima instanţă a înţeles să se pronunţe asupra chestiunii prescripţiei şi a nulităţii (inclusiv) prin respingerea acestora pe calea excepţiei, instanţa a reţinut că ceea ce s-a ridicat de către contestator nu reprezintă veritabile excepţii procesuale în sensul Codului de procedură civilă, ci apărări de fond, motive de nulitate, respectiv de nelegalitate de drept substanţial.
Scopul formulării excepţiilor procesuale de procedură sau de fond, conform art. 137 C.p.c, constă în întârzierea soluţionării fondului litigiului sau în respingerea sau anularea cererii. Or, după cum se poate observa, prin invocarea nulităţii biletului la ordin sau a prescripţiei executării silite nu se urmăreşte nici întârzierea soluţionării cererii introductive, nici respingerea sau anularea acesteia, ci, din contra, soluţionarea pe fond a acesteia, în sensul admiterii sale. În aceste condiţii, instanţa constată că analiza va viza aceste critici strict ca apărări de fond. Cum prima instanţă a realizat o analiză similară, nu se poate pune în discuţie anularea sau schimbarea sentinţei apelate pentru un atare motiv.
Prima categorie de critici formulată de apelant în faţa primei instanţe vizează valabilitatea biletului la ordin seria ….. emis la 08.05.2012 de SC G.I. SRL şi scadent la 09.12.2009 şi având ca avalizat pe S.L.
În această privinţă, Tribunalul a notat că mandatarul avocat al contestatorului a indicat la ultima înfăţişare că înţelege să renunţe la motivul de apel privind nulitatea biletului la ordin. Cu toate acestea, văzând autonomia acestei solicitări (ce reprezintă un motiv de opoziţie la executare), precum şi lipsa unui mandat special care să fi fost oferit de contestator apărătorului său pentru a efectua un atare act procesual de dispoziţie, Tribunalul a examinat inclusiv această critică.
În primul rând, Tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 104 pct. 9 din Legea nr.58/1934 prevăd că biletul la ordin trebuie să cuprindă codul emitentului, respectiv un număr unic de identificare preluat din documentele de identificare sau de înregistrare ale emitentului.
Cu toate acestea, Tribunalul constată că punctul 9 al art. 104 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 163 din 8 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 322 din 14 mai 2009.
Biletul la ordin a fost emis anterior intrării în vigoare a acestei modificări a art.104 din Legea nr.58/1934, respectiv la data de 08.05.2009, iar legea de modificare a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării in Monitorul Oficial, respectiv la data de 17.05.2009.
Drept consecinţă, nulitatea prevăzută de textul de lege nou introdus nu poate fi aplicată unui act juridic încheiat înainte de intrarea în vigoare a legii, în caz contrar încălcându-se principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile.
În concluzie, această critică este în mod manifest nefondată.
În al doilea rând, văzând critica relativă la nedresarea protestului, Tribunalul a reţinut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1934 protestul este o formalitate prealabila începerii executării silite, fără de care nu se poate purcede la executare.
Cu toate acestea, Tribunalul a notat că în această pricină nu s-a contestat de către recurent încheierea prin care s-a învestit cu formulă executorie Biletului la Ordin …..emis la 08.05.2009 cu scadenţa la 09.12.2009.
Or, în conformitate cu art. 399 alin 2¹ C.p.c. contestaţia la executare poate fi formulată de persoana interesată şi împotriva încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, fără îndeplinirea condiţiilor legale. Cum în cauză nu s-a atacat cu contestaţie la executare şi aceasta încheiere, Tribunalul nu mai poate analiza această critică.
În al treilea rând, Tribunalul a constat că:
•Deşi rubrica monedă nu este completată, din paragraful subsecvent se poate lesne observa că suma de bani pentru care biletul la ordin a fost emis este în lei;
•Critica relativă la lipsa menţiunii privind „ce reprezintă valoarea” este în mod manifest neîntemeiată cât timp nu rezultă dintr-o atare omisiune existenţa vreunei vătămări pentru contestator;
•Aceleaşi consideraţiuni sunt valabile şi pentru necompletarea rubricilor „stipulat” şi „numărul exemplarelor”.
Văzând şi prevederile art. 34, 35 şi 104 din Legea nr. 58/1934, în forma activă la momentul emiterii biletului la ordin, Tribunalul a reţinut că niciuna dintre omisiunile mai sus indicate, astfel cum au fost învederate de contestator, nu este sancţionată de lege cu sancţiunea nulităţii. Admiţând incidenţa acestei sancţiuni însă, Tribunalul a constat că aceasta nu poate fi decât una virtuală şi condiţionată de vătămare. Cum ultimul aspect nu a fost nici alegat şi nici nu rezultă din probele administrate sau pe cale de deducţie, critica este nefondată.
Cea de-a doua categorie de critici vizează aspecte ce ţin de executarea titlului executoriu.
În primul rând, cu privire la susţinerea contestatorului conform căreia a intervenit prescripţia executării biletul la ordin, Tribunalul reţine că în data de 08.05.2009 SC G.I. SRL a emis Biletul la Ordin …. pentru suma de 49.758,38 lei în favoarea intimatei, cu scadenţa la 09.12.2009, avalizat de S.L. şi girat de S.M. Biletul la Ordin avalizat a fost introdus la plată de intimată în ultima zi respectiv 09.12.2009, când a fost refuzat total la plată aşa cum rezultă din Borderoul centralizator fila 16 şi verso-ul filei 15 din dosar.
La 07.01.2010, creditoarea a procedat la executarea silită a Biletului la Ordin, formulând cerere la BEJA B.C. şi S.D. unde s-a format dosarul de executare nr. 39/2010.
Urmare a cererii înregistrate sub nr.1233/231/2010, Judecătoria Focşani jud. Vrancea, prin încheierea din 03.02.2010, a încuviinţat executarea silită a Biletului la Ordin …., emis la 08.05.2009, cu scadenţa la 09.12.2009.
La 09.02.2010, contestatorul a fost somat ca în termen de 1(una) zi liberă să achite suma datorată în valoare de 55.673,08 lei.
Pornind de la aceste elemente de ordin faptic, reţinute de altfel de o manieră judicioasă inclusiv de către prima instanţă, Tribunalul notează că în lumina art. 94 alin. 2 din Legea nr. 58/1934: „Acţiunile posesorului împotriva giranţilor şi împotriva trăgătorului se prescriu printr-un an socotit de la data protestului făcut în timp util sau de la data scadenţei în caz de stipulaţiune, fără cheltuieli.”.
Textul citat are în mod neîndoielnic în vedere exclusiv acele acţiuni ce sunt la îndemâna posesorul biletului la ordin împotriva inclusiv a avalizatului, privit ca debitor cambial nu însă şi posibilitatea demarării fazei execuţionale.
În această privinţă, Tribunalul notează că are a fi realizată o distincţie netă între cele două noţiuni indicate în paragraful anterior, respectiv acţiune, pe de o parte şi executare silită, pe de altă parte.
Admiţând că acţiunea reprezintă un ansamblu de mijloace procesuale prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege, aceasta materializându-se în noţiunea de „proces” prin formularea cererii de chemare în judecată, Tribunalul reţine că executarea silită reprezintă o procedură prin intermediul căreia creditorul constrânge prin forţa statului pe debitorul său să îşi execute obligaţiile.
În aceeaşi linie de idei, Tribunalul a reţinut că între mijloacele de valorificare a drepturilor ce izvorăsc dintr-un bilet la ordin se înscriu deopotrivă acţiunile specifice acestei materii, directe sau de regres, cât şi posibilitatea de a se uza de executarea silită.
În consecinţă, dacă pentru a uza de dreptul la acţiune este necesar ca posesorul să respecte termenul de 6 luni prescris de art. 94 alin. 2 din Legea nr. 58/1934, pentru a demara executarea silită, în lipsa unor norme legale derogatorii, se vor aplica dispoziţiile art. 405 alin. 1 C.p.c. care prevăd un termen de 3 ani înăuntrul căruia poate fi cerută executarea silită.
În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că partea intimată a respectat termenul de prescripţie impus de lege.
Chiar admiţând teza contrară, propusă de apelant, conform căreia termenul de prescripţie a executării este de un an, Tribunalul a reţinut că cererea de executare a fost formulată cu respectarea acestuia. În această privinţă, au a fi reţinute ca momente de referinţă: ziua de începere a curgerii termenului – scadenţa obligaţiei de plată (09.12.2009) şi ziua introducerii cererii de executare (07.01.2010).
În al doilea rând, văzând susţinerea apelantului conform căreia a intervenit perimarea executării silite, Tribunalul constată că în lumina art. 389 C.p.c.: „Daca creditorul a lăsat să treaca 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei”.
Este de notat că în lumina acestei norme legale perimarea apare ca o sancţiune în contra creditorului pasiv, care a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare.
Pentru a nu fi reţinută însă pasivitatea creditorului şi, implicit, pentru a nu se aplica sancţiunea perimării, este necesar ca partea creditoare (intimatul) să fi urmat „acte de urmărire”.
Codul de procedură civilă nu defineşte în mod expres această expresie însă, în mod neîndoielnic, realizând o interpretare gramaticală a sintagmei precum şi una sistematică a normelor legale inserate de legiuitor în Carta a V-a a Codului de procedură civilă, rezultă că nu poate fi pus semnul egalităţii între actele de urmărire şi actele de executare.
Dacă privitor la cea de-a doua categorie nu există niciun dubiu că îndeplinirea acestora reprezintă o obligaţie ce incumbă în principal executorului judecătoresc, ca principal actor judiciar în faza execuţională, actele de urmărire pot fi apreciate ca acele manifestări de voinţă univoc realizate de către creditor în sensul continuării fazei de executare silită.
În acest sens, instanţa constată că ulterior somaţiei din luna februarie a anului 2010 (urmată de comunicarea acesteia) executorul judecătoresc nu a mai îndeplinit niciun act de executare până în data de 24.10.2011 (fila 27 dosar de fond).
Cu toate acestea, este de observat că partea creditoare nu a rămas în pasivitate în acest interval temporal, formulând trei cereri scrise (filele 24-26 din dosarul de fond), adresate executorului judecătoresc şi incluse de acesta în dosarul de executare, cereri prin care a solicitat ca executorul să continue executarea silită în dosarul nr. 39/2010. Văzând şi datele la care au fost formulate aceste cereri, rezultă că nu a trecut între ele, precum şi între ele şi actele de executare anterioare sau posterioare, intervale de timp mai mari de şase luni.
În egală măsură, Tribunalul a subliniat că existenţa valabilă a acestor cereri de continuare a executării silite nu a fost tăgăduită de vreuna dintre părţi, fiind însă confirmată de executorul judecătoresc prin trimiterea înscrisurilor în cadrul dosarului de executare.
În egală măsură, Tribunalul a constat că fără îndoială atari manifestări ale creditorului în cadrul fazei execuţionale reprezintă acte de urmărire ce denotă poziţia activă a acestuia. De asemenea, prin atari „acţiuni” rezultă inexistenţa unei „pasivităţi”,eventual culpabile, care să poată fi imputată creditorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul S.L. care a criticat decizia instanţei de apel, în principal, sub următoarele aspecte:
1) A reiterat excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi perimării cererii de executare silită, apreciind că atâta timp cât executorul nu a făcut acte de executare, nu are relevanţă conduita creditorului;
2) A susţinut că SC U.C. SRL era decăzută din drepturile de regres împotriva sa, deoarece nu a dresat protestul de neplată în termenul prevăzut de lege, prin executorul judecătoresc şi nu l-a înregistrat în registrul de proteste al judecătoriei. A invocat dispoziţiile art.66 şi următoarele, art.51 alin.1 şi art. 49 alineat 3 din Legea nr.58/1934.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei şi a opoziţiei la executare.
Prin decizia civilă nr. 74/R din 07.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul din următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează modul de soluţionare a contestaţiei la executare, în timp ce al doilea vizează opoziţia la executare.
1) În mod corect au stabilit instanţele de fond că executarea silită nu s-a perimat şi că nu s-a împlinit termenul de prescripţie al executării silite. În această fază procesuală, curtea verifică doar aplicarea corectă a legii la situaţia de fapt stabilită de Tribunalul Vrancea.
Astfel, a reţinut instanţa în motivarea deciziei din apel, că ulterior somaţiei din luna februarie 2010, executorul judecătoresc a stat în pasivitate, dar în tot acest interval, creditorul a trimis 3 cereri de continuare a executării silite (la datele de 06.08.2010, 01.02.2011 şi 28.07.2011).
Raportat la această situaţie de fapt, Tribunalul a aplicat corect dispoziţiile articolului 389 cod procedură civilă potrivit cărora „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.
Instituţia perimării executării, ca şi perimarea acţiunii, contribuie la creşterea diligenţei creditorului şi are rolul de accelerare a procedurii judiciare în vederea lămuririi raporturilor dintre părţi.
Din aceste considerente, în practica judiciară se apreciază că e suficientă manifestarea diligenţei creditorului de continuare a procedurii, chiar dacă nu a intervenit vreun act de executare, deoarece cererea creditorului, ca act de procedură, întrerupe perimarea executării, aşa cum se întrerupe şi perimarea acţiunii, potrivit articolului 249 cod procedură civilă.
Raportat la acest mod de soluţionare a excepţiei de perimare a executării silite şi soluţia dată excepţiei de prescripţie a executării silite este corectă, în condiţiile în care termenul de prescripţie a început să curgă la data scadenţei (9.12.2009), iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 7.01.2010. Şi al doilea motiv de recurs este nefondat. Pe calea opoziţiei cambiale, contestatorul a invocat faptul că SC U.C. SRL era decăzută din drepturile de regres împotriva sa, deoarece nu a dresat protestul de neplată în termenul prevăzut de lege, prin executorul judecătoresc şi nu l-a înregistrat în registrul de proteste al judecătoriei, fiind astfel încălcate dispoziţiile articolelor art. 66 şi următoarele, atr. 51 alin.1 şi art. 49 alineat 3 din Legea 58/1934.
Prin urmare, a înţeles să invoce excepţia obiectivă relativă care vizează lipsa de validitate a obligaţiei cambiale, datorată neîndeplinirii condiţiilor şi formelor legale pentru exercitarea acţiunilor cambiale.
Neîndeplinirea obligaţiilor de diligenţă pe care legea le impune posesorului cambiei şi care constau în anumite formalităţi – cum sunt cele ce vizează prezentarea la plată şi nedresarea protestului în caz de refuz de plată este sancţionată cu decăderea din acţiunea de regres.
Această excepţie poate fi ridicată doar de debitorii de regres, nu şi de debitorii principali, aşa cum rezultă din dispoziţiile articolului 47 alineatul 1din Legea nr.58/1934.
În speţă, contestatorul S.L. este un debitor principal şi nu un debitor de regres, iar împotriva sa beneficiarul biletului la ordin are o acţiune cambială directă, iar exercitarea ei nu este supusă unor formalităţi speciale, cum este cea a dresării protestului.
Din conţinutul biletului la ordin rezultă clar că S.L., administratorul emitentei SC G.I. SRL a semnat biletul la ordin, în calitate de avalist. În condiţiile în care în biletul la ordin nu se menţionează în favoarea cui a fost dat avalul, el se consideră că a fost dat în favoarea emitentului (articolul 107 din lege. Prin avalul dat în favoarea emitentului, avalistul şi-a asumat o obligaţie directă, astfel încât beneficiarul nu mai este obligat să îndeplinească formalităţile necesare acţiunii în regres.
Din aceste considerente, dispoziţiile articolelor 49 alin 3, 51 şi 66 din Legea nr.58/1934 vizând dresarea protestului de plată, invocate în susţinerea recursului, nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care avalistul emitentului nu este un debitor de regres, ci un debitor principal.
