JUDECĂTORIA POGOANELE
SENTINŢA CIVILĂ NR. 920/09.10.2008
PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ O.U.G. 195/2002
NEPURTAREA CENTURII DE SIGURANŢĂ
PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE ŞI FORŢA PROBANTĂ A PROCESULUI – VERBAL
Prin sentinţa civilă nr. 920 din 9.10.2008, Judecătoria Pogoanele a respins plângerea contravenţională formulată de petent împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat de I.P.J. Buzău.
Instanţa a reţinut că la data de 29.08.2008, petentului i s-a întocmit proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, reţinându-se faptul că a condus pe drumurile publice un autoturism fără a purta centura de siguranţă, aplicându-i-se sancţiunea amenzii contravenţionale.
Verificând legalitatea şi temeinicia procesului – verbal de contravenţie, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la prezumţia de nevinovăţie.
În ceea ce priveşte consecinţele aplicării acestui articol, respectiv dacă art. 6 alin. 2 din Convenţie lipseşte de forţă probantă procesul – verbal de constatare a contravenţiei sau, dimpotrivă, poate constitui o probă împotrivă contestatorului, instanţa a constatat că deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului nu tranşează problema. Instanţa de la Strasbourg nu a argumentat în deciziile sale, în sensul că organul administrativ care întocmeşte actul de sancţionare ar avea obligaţia ca, pe lângă constatările personale să prezinte, în instanţă, şi alte probe din care să rezulte vinovăţia persoanei sancţionate. Dimpotrivă, recunoscând statelor membre dreptul de a dezincrimina anumite fapte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în decizia din 21.02.1984 pronunţată în cauza Ozturk c. Germaniei că acest procedeu este benefic, între altele, datorită degrevării autorităţilor judiciare de urmărirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Procesul-verbal nu este un simplu act de acuzare întrucât el conţine şi constatarea faptei, făcută de agentul constatator, şi sancţiunea aplicată contravenientului. În măsura în care nu este contestat în termen, procesul-verbal devine titlu executoriu, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
Din această perspectivă, instanţa apreciază că procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. În această ordine de idei trebuie arătat că a conferi forţă probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăţiei” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcţionarea autorităţilor statului făcând extrem de dificilă sancţionarea unor fapte antisociale, minore ca şi gravitate dar extrem de numeroase.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a respins plângerea formulată de către petent ca neîntemeiată.
