Propunere arestare preventivă. Luarea măsurii. Admiterea recursului declarat de inculpat. Lipsa pericolului concret pentru ordinea publică (art. 14 lit. h (f) din Codul de procedură penală)
Încheierea penală nr. 163/28.07.2006
Prin încheierea de şedinţă nr. 46/U/24 iulie 2006,Tribunalul Vaslui a dispus:
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi în consecinţă:
Dispune arestarea preventivă a învinuitului S.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 Cod penal raportat la art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 10 zile, cu începere de la 24.07.2006 până la 02.08.2006 inclusiv”.
Instanţa de fond a reţinut:
„La data de 23 iulie 2006 fost începută prin rezoluţie urmărirea penală în cauză, sub aspectul săvârşirii de către S.P. a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea fiind flagrantă”
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv procesul-verbal de sesizare din data de 21.07.2006 întocmit de I.P.J. Vaslui, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşa foto anexă, procesul-verbal de capcanare, declaraţiile martorilor Ţ.B., H.A. şi R.V., toate coroborate cu declaraţiile învinuitului, instanţa a constatat că sunt indicii temeinice în sensul că S.P. săvârşit fapta prevăzută de legea penală, reţinută în sarcina sa.
De altfel, în declaraţiile date în faţa procurorului şi a instanţei, învinuitul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei.
Tribunalul a constat că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală raportat la art. 148 lit. b şi h Cod procedură penală, în sensul că există probe şi indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, infracţiunea este flagrantă, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 1 an şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol social ce decurge din natura infracţiunii comise, a valorilor sociale lezate.
Chiar dacă învinuitul a recunoscut săvârşirea faptei, nu se poate trece peste impactul social deosebit pe care îl au asemenea infracţiuni în rândul populaţiei, cu luarea în considerare a valorilor sociale ocrotite prin textul incriminator, reţi-nându-se astfel că lăsarea în libertate a învinuitului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să creeze o stare de insecuritate şi neîncredere a colectivităţii faţă de aptitudinea organelor judiciare de a acţiona cu fermitate faţă de cei învinuiţi de infracţiuni grave.
Pentru considerentele expuse, instanţa a apreciat că propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui cu privire la arestarea preventivă a învinuitului S.P. este întemeiată.
În termen legal, inculpatul S.P. a recurat încheierea de şedinţă sus-menţionată, solicitând cercetarea în stare de libertate, invocând circumstanţe personale, precum şi faptul că cercetarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă recurate prin prisma motivelor personale, instanţa de recurs constată fondat recursul promovat.
Inculpatul se află în curs de urmărire penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de dare de mită, reţinându-se în referatul cu propunere de arestare preventivă că există probe şi indicii că a săvârşit infracţiunea în flagrant şi că există probe certe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând dosarul de urmărire penală, raportat la motivele invocate în referatul cu propunere de arestare preventivă, faţă de susţinerile inculpatului, de actele depuse, instanţa de recurs a evaluat toate aceste aspecte prin prisma temeiurilor arestării preventive, constatând că pericolul social concret nu s-a conturat în sarcina inculpatului.
Probele existente au conturat doar aspecte ale faptei pentru care se află inculpatul în curs de urmărire penală, însă nu au conturat un pericol social concret pentru ordinea publică.
Într-adevăr, natura faptei reprezintă un impact social deosebit datorită valorilor sociale lezate însă, modalităţile concrete de săvârşire, împrejurările nu au creat o stare de insecuritate şi neîncredere socială.
De altfel, şi instanţa de fond a apreciat aceste aspecte, limitând durata arestării preventive la 10 zile, însă a interpretat în mod arbitrar motivele cuprinse în referatul parchetului faţă de probele dosarului de urmărire penală. S-au apreciat exclusiv doar aspecte legate de natura infracţiunii, limitele de pedeapsă şi faptul că inculpatul a suferit o condamnare cu amendă penală.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă probatoriul existent nu a putut certifica existenţa vreunui pericol social concret şi cert, în situaţia cercetării inculpatului în stare de libertate.
Raportat la aceste considerente, instanţa de recurs a reanalizat probele în contextul dispoziţiilor legale prevăzute de art. 143, 1491 Cod procedură penală şi art. 148 lit. h Cod procedură penală, constatând că pericolul social concret nu s-a dovedit probator.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost admis şi în cadrul rejudecării, s-a respins propunerea parchetului privind arestarea preventivă a inculpatului-recurent, dispunându-se punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.
