UCIDERE DIN CULPA. VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. OBLIGAREA LA DESPĂGUBIRI A UNUI ASIGURATOR DIN STRĂINĂTATE. APLICAREA DISPOZIŢIILOR DIN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PRIVITOARE LA ASIGURĂRI.
Decizia penală nr. 139 din 25.02.2010
Prin decizia penală nr. 287/A/16.06.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr. 323/110/2009 au fost dispuse următoarele:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. „a” din Cod procedură penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de le lângă Judecătoria Buhuşi şi apelantele părţi civile M. I. şi M. A. împotriva sentinţei penale nr. 144/ 31.10.2008 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 1188/199/2007 cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă părţilor civile M. I. şi M. A..
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată sub acest aspect.
A fost reţinută cauza spre rejudecare şi în fond:
A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile M I. şi M. A. de către prima instanţă de la 26000 lei la 35000 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
S-a constatat că intimata inculpată a avut apărător ales.
În temeiul art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul parchetului şi al părţilor civile au rămas în sarcina acestuia.
II. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta asigurator „D. A.” împotriva sentinţei penale nr. 144/31.10.2008 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 1188/199/2007.
În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligată apelanta asiguratoare la plata sumei de 100 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a avut în vedere că:
Prin sentinţa penală 144/31.10.2008 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în ds. nr. 1188/199/2007 a fost condamnat inculpatul C. D. , pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
1. ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a,c şi 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.
2. vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1,3 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a,c şi 76 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
3. vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art.184 al.2,4 cu aplicarea art.74 lit.a, c şi 76 lit.e Cod penal la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.33 lit.b şi 34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea sporită cu 4 luni.
Pedeapsă de executat 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art.82 Cod penal, a fost stabilit termen de încercare 4 ani.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a IIa, b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art.71 al.2 Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal s-a suspendat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.
În baza art.55 al.1, 50 din Lg.136/1995, a fost obligat asiguratorul de răspundere civilă H. V. AG V. A., prin mandatar la plata daunelor materiale şi morale după cum urmează:
– 19.564,06 lei daune materiale şi 4000 lei daune morale către partea civilă M. I..
– 19.727,58 lei daune materiale şi 5500 lei daune morale către partea civilă M. A..
– 20.555,49 lei daune materiale şi 26.000,00 lei daune morale către părţile civile M. I. şi M. A..
– 1.544,14 Euro, ori contravaloarea în lei la data executării, către părţile civile M. I. şi M. A..
A fost obligat acelaşi asigurator prin mandatar să plătească părţilor civile M. I. şi A. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu apărător ales.
În baza art.191 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 lei din care50 lei Ministerului Public şi 150 lei Ministerului Justiţiei.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales la instanţă.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 08.09.2005, orele 1700, partea vătămată M. I. a plecat de la domiciliul său situat în mun. Bacău spre com.B., sat C., jud.Bacău, cu autoturismul proprietate în care se aflau pe bancheta din spate soţia şi fiica sa, respectiv partea vătămată M. A. şi M. E..
La orele 17,20, circulând pe DN2 pe banda de lângă axul drumului, la circa 150 m de intersecţia cu DJ 207F care duce spre comuna B.-B., partea vătămată a redus viteza pentru a vira la stânga şi a semnalizat această intenţie.
În zona respectivă carosabilul are o lăţime de 12 m., cu câte 2 benzi pe sensul de mers, banda 1 cu o lăţime de 2,5 m şi banda 2 de lângă axul drumului cu o lăţime de 3,5 m.
Ajungând în dreptul intersecţiei, partea vătămată a oprit pentru a acorda prioritate la două autoturisme ce veneau din sens invers, menţinând semnalizarea pe stânga, şi s-a angajat în efectuarea manevrei de viraj, moment în care din spate a fost izbit de autoturismul, condus de inculpatul C. D..
Din impact, autoturismul a fost proiectat pe contrasens, s-a răsturnat pe cupolă, a derapat şi a ajuns în aceeaşi poziţie în şanţul din stânga.
În urma impactului, minora în vârstă de 2,7 ani a fost proiectată prin geam pe carosabil, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău cu un autoturism oprit la faţa locului, unde a decedat după câteva ore.
Părţile vătămate M. I. şi M. A. au fost transportate la acelaşi spital cu ambulanţa.
Partea vătămată M. I. a prezentat o fractură incompletă ram ischiopubian dreapta, factură costală C10, disjuncţie acromioclaviculară, leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată M. A. a prezentat politraumatism cu fractură frontală stânga, fractură de bazin stânga, fractură peroneu stânga operat, plagă contuză cu interesarea articulaţiei gleznei dreapta, hematoame braţe, leziuni care au necesitat 95-100 zile îngrijiri medicale.
Împotriva deciziei au declarat recurs părţile civile M. A. şi M. I. precum şi asiguratorul SC I. SRL Bucureşti.
În motivarea recursului declarat de părţile civile a fost criticată decizia recurată pentru următoarele motive:
-în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca temei al motivării laturii civile Recomandarea nr. 5/1049 a O.N.U. iar nu directivele nr. 72/166/CE, 84/5/CEE, 90/232/CEE şi 2000/26 CEE ale Consiliului precum şi directivele 2000/26 CEE şi 205/14/CEE ale Parlamentului European
-au fost reţinute ca alte temeiuri juridice pentru rezolvarea laturii civile prevederile legii 192/2003 şi Ordinul preşedintelui Comisiei de supraveghere a Asigurărilor nr. 3.108/2004, deşi acestea nu erau aplicabile în cauză, vizând doar asiguratorii ce funcţionează legal numai în limitele teritoriului României.
-în cauză erau aplicabile prevederile Legii 105/1992 care se coroborează cu Directivele menţionate şi din care rezultă că legea aplicabilă este cea austriacă iar în acest sens a fost menţionată practica ÎCCJ, respectiv decizia nr. 7863/2006, arătându-se că într-o cauză similară privind asigurarea de răspundere civilă auto pentru accidente de circulaţie determinarea legii aplicabile se realizează potrivit art. 103 din legea 105/1992. s-a menţionat că recurenţii au interes în a se stabili aplicabilitatea legii austriece în materie de asigurări, deoarece aceasta prevede un cuantum mai mare al despăgubirilor
-cu privire la daunele acordate s-a solicitat majorarea daunelor morale în raport de suferinţa enormă produsă prin moartea unicului copil, de faptul că după ce a aflat de accident a decedat şi mama părţii civile M. I., precum şi de faptul că recurenţii nu au mai putut avea alt copil.
În motivarea recursului declarat de asigurator au fost criticate hotărârile anterioare sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale şi materiale acordate, apreciind că acestea sunt prea mari, sens în care s-a solicitat reducerea cuantumului acestor despăgubiri.
Procedând la analiza hotărârii recurate în raport de actele şi lucrările dosarului şi de motivele de recurs invocate Curtea reţine următoarele:
Referitor la criticile aduse cu privire la legea care trebuie aplicată în cauză pentru soluţionarea laturii civile se observă că la dosarul instanţei de fond (filele 78-80) a fost depusă copie după cartea internaţională de asigurare pentru automobile (cartea verde) pentru automobilul pentru asiguratul C. D. la pct. 1 precizându-se următoarele. „ în orice ţară vizitată Biroul acestei ţări preia răspunderea unui asigurator de răspundere obligatorie pentru folosirea autovehiculului desemnat în această carte de asigurare, şi anume în acord cu legile referitoare la asigurarea obligatorie din aceste ţări” ( s .n.)
Având în vedere că poliţa de asigurare a fost emisă în conformitate cu Convenţia „ carte verde” trebuie avute în vedere şi prevederile art. 3 lit. f şi art. 7 din Convenţie, în mod justificat invocate de asigurator, din care rezultă că pretenţiile de despăgubiri ca urmare a unui accident împotriva Biroului de gestionare se acoperă prin asigurare după legea ţării în care accidentul s-a produs.
Prin urmare, în speţa concretă dedusă judecăţii, asiguratorul răspunde în conformitate cu dispoziţiile din asigurarea tip „carte verde”, pe deplin opozabile atât acestuia cât şi persoanelor care solicită plata despăgubirilor.
În acest sens sunt aplicabile însuşi reglementările din dreptul comunitar invocate de recurenţii – părţi civile pentru că în conformitate cu directiva 72/166/CEE a Consiliului se prevede în decizia Comisiei din 28.07.2003 la al. 2 că au fost adoptate decizii care impun fiecărui stat membru să se abţină să controleze asigurările de răspundere civilă ale vehiculelor care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui alt stat membru. Aşadar sunt neavenite discuţiile privitoare la aplicarea legii austriece prin interpretarea dispoziţiilor Legii 105/1992, deoarece în măsura în care s-ar ajunge la concluzia că legea aplicabilă este cea a asiguratorului, s-ar intra în contradicţie cu prevederile din convenţia de asigurarea în care se stipulează în mod clar că legea aplicabilă este cea ţării în care s-a produs accidentul şi, în consecinţă şi cu legislaţia comunitară în materie.
Cu privire la reţinerea greşită în cauză a prevederilor Legii 192/2003 ca al doilea temei juridic al laturii civile, critica este fondată, însă această împrejurare nu poate conduce la casarea hotărârii deoarece nu a produs nici o consecinţă practică sub aspectul soluţiei dispuse.
Recursul părţilor civile este în schimb fondat cu privire la cuantumul daunelor morale acordate acestora pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiicei lor, minora M.E. . Elementele din speţă, astfel cum au fost enunţate de către recurenţi, evidenţiază producerea unui imens prejudiciu părţilor civile, motiv pentru care se impune majorarea cuantumului daunelor morale pentru părţile civile stabilite de instanţele anterioare. La stabilirea cuantumului acestora se va avea în vedere, pe cât posibil, obţinerea pentru recurenţi a unei satisfacţii de ordin moral, instanţa fiind conştientă în acest sens că indiferent de valoarea despăgubirilor, părţile civile nu îşi vor recăpăta valoarea afectivă pierdută.
Cu privire la recursul formulat de asigurator se observă că daunele materiale au fost corect stabilite de către instanţe, pe baza unor probe necontestate de către recurentă (înscrisuri, declaraţii de martori, expertize) astfel că solicitarea privind diminuarea cuantumului acestora nu poate fi primită de către instanţa de recurs.
Faţă de considerentele expuse urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p., a fi admis recursul părţilor civile, casată în parte atât decizia recurată cât şi sentinţa Judecătoriei Buhuşi numai în ceea de priveşte cuantumului daunelor morale acordate părţilor civile M. A. şi M. I. se va reţine cauza spre rejudecare şi în fond va fi majorat cuantumul daunelor morale.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei, respectiv sentinţei penale recurate.
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. va fi respins ca nefondat recursul declarat de asigurator urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 al. 2 C.p.p.
