Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1024 din 21 aprilie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3.377 din data de 20 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.V. împotriva pârâţilor PRIMARIA MUN. TURDA, PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. BUCURESTI, ca urmare a admiterii exceptiei de inadmisibilitate. De asemenea, s-a respins cererea în contencios-administrativ formulată de reclamantii C.M. şa. împotriva pârâtei PRIMARIA MUN. TURDA ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis actiunea în contencios administrativ formulată de reclamantii C.M., ş.a. faţă de pârâtii PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. si, în consecinţă, s-a anulat autorizatia de construire nr. 65/23.04.2008 emisă de pârâtul Primarul Mun. Cluj-Napoca pentru autorizarea lucrărilor de construire: statie fixa emisie-receptie pentru telefonie mobila, beneficiar fiind pârâtul S.C. O.R. S.A. şi s-a suspendat executarea autorizatiei sus mentionate până la solutionarea irevocabilă a prezentului dosar.
In considerentele hotărârii, s-a reţinut, în ce priveste exceptia de necompetenta materială a tribunalului de a solutiona cererea vizând constarea nulităţii absolute a contractului de închiriere la termenul de judecata din data de 23.10.2009 reclamantii au arătat că acest petit nu este un petit de sine stătător sau o cerere incidentală ci nulitatea se invocă pe cale de excpetie, ca motiv de nulitate a autorizaţiei atacate în speţă. Totodată acestia au arătat în mod expres că nu mai sustin acest motiv de nulitate a autorizatiei de construire.
Având în vedere aceste precizări, tribunal a constatat ca aceasta exceptie a rămas fără obiect.
In ce priveste exceptia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, tribunalul a respins-o având în vedere si răspunsul reclamanţilor la aceasta exceptie în sedinta publică din data de 13.11.2009, motivarea respingerii acestei exceptii aflându-se în încheierea de amânare a pronunţării din data de 13.11.2009. Tribunalul a apreciat că dreptul la ocrotirea sănătatii invocat de reclamanti si faptul ca locuintele lor sunt amplasate chiar lângă constructia ce se va realiza, justifică în speţă calitatea procesual activă.
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, tribunalul a respins-o pentru reclamantele B.M. si C.M. având în vedere că plângerea prealabilă a fost semnată în baza mandatului tacit reciproc de reprezentare reglementat de art. 35 C.fam de către sotii acestora si a admis-o pentru reclamantul R.D.V. în sedinta publică din data de 13.11.2009. Ca urmare a admiterii excepţiei în privinta acestui reclamant, tribunalul in temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a respins actiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.V. ca urmare a admiterii acestei exceptii.
In ce priveste actiunea formulată de ceilalţi reclamanţi faţă de pârâta Primaria Mun. Turda, tribunalul a invocat din oficiu la termenul de judecata din data de 13.11.2009 exceptia lipsei capacitaţii procesuale a acestei pârâte, exceptie pe care în baza art. 77 din Legea nr. 215/2001 a admis-o si constatând că această pârâtă este o simplă structură funcţională fără capacitate civilă si, pe cale de consecinţă, fără capacitate procesuală, a respins actiunea formulată de reclamanţii de rândul 1-8 faţă de această pârâtă ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală.
In ce priveste actiunea formulată de reclamantii de rândul 1-8 faţă de pârâtul de rândul 2 si pârâtul din extinderea de actiune, anularea autorizatiei de construire se solicită (având în vedere precizarea de mai sus privind renuntarea la un motiv) pentru trei motive: faptul că în speţă în baza contractului de închiriere era posibilă autorizarea unei constructii provizorii or, în speţă s-a autorizat o constructie definitivă, lipsa acordului vecinilor conform prevederilor legale, nerespectarea regimului de înăltime. Existenta impactului negativ asupra sănătătii populatiei se circumscrie celui de al doilea motiv de nulitate mai sus indicat.
În ce priveste primul motiv de nulitate, conform pct. 7 si 10 din anexa 2 la Legea nr. 50/1991, tribunalul a menţionat că emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept. Constructiile cu caracter provizoriu sunt constructii care indiferent de natura materialelor utilizate, prin specificul functiunii adăpostite ori datorită cerintelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă limitată, precizată si prin autorizatia de construire. De regulă, constructiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale si alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţială (confectii metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) si sunt de dimensiuni reduse. Din categoria constructiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioscuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile si în spatiile publice, corpuri si panouri de afisaj, firme si reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. In sensul prezentei legi realizarea constructiilor provizorii se autorizează în aceleasi conditii în care se autorizează constructiile definitive.
Din aceste prevederi legale, a relevat tribunalul, rezultă că în baza unui contract de închiriere, contract care si în speţăa stat la baza emiterii autorizatiei de construire atacate, se putea autoriza doar o constructie cu caracter provizoriu cu o durată de existenţă limitată, precizată si prin autorizatia de construire. In speţă, a mai precizat tribunalul, în autorizatia de construire nu se face referire la faptul că s-ar fi autorizat o constructie cu caracter provizoriu si nu s-a indicat care este durata de existenţă a acesteia. In lipsa unor asemenea mentiuni, a constatat tribunalul, rezultă că ceea ce s-a autorizat este o constructie care urmează regimul de drept comun în materia autorizării, respectiv o constructie definitivă. Acest caracter al constuctiei rezultă si din modul în care este ea realizată mod expus de reclamanţi în motivarea cererii lor, mod care nu permite o demontare rapidă cât si din împrejurarea că ea nu este de dimensiuni reduse asa cum cer textele de lege mai sus citate ci din contra are niste dimensiuni mari.
Din cele mai sus expuse, a arătat tribunalul, rezultă că acest prim motiv de nulitate este întemeiat si că în speţă contractul de închiriere aflat la f. 17-22 nu putea sta la baza emiterii autorizaţiei atacate în speţă.
In ce priveste al doilea motiv de nulitate, conform pct. 2.5.6 al Anexei 1 din Legea nr. 50/1991, acordului vecinilor este necesar pentru: construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor existente, sau o in imediata lor vecinătate, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora”.
Norma metodologica din anul 2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991 în vigoare la data emiterii autorizaţiei din speţă, în Anexa 2, punctul b.4 arată că: “Acordul vecinilor, exprimat in forma autentica, se solicită în următoarele situaţii: în cazul construcţiilor noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) si dacă prin proiect se menţine aceasta obligativitate; în cazul amplasării de construcţii noi cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate si daca prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc); pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţa a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părti din acestea, precum si a spatiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.)”
Norma metodologica din anul 2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991 în vigoare la data emiterii autorizaţiei din speţă, în Anexa 2, punctul b.4 arată că: “Acordul vecinilor, exprimat in forma autentica, se solicită în următoarele situaţii: în cazul construcţiilor noi amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate, numai dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenţie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc.) si dacă prin proiect se menţine aceasta obligativitate; în cazul amplasării de construcţii noi cu alte funcţiuni decât cele ale clădirilor învecinate si daca prin natura activităţilor adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc); pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinaţiei de locuinţa a clădirilor individuale sau colective existente, sau a unor părti din acestea, precum si a spatiilor cu altă destinaţie din aceeaşi clădire, dacă prin natura activităţilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc.)”
Din coroborarea celor doua texte de lege rezulta că pentru situatia de fapt din speţă, acordul vecinilor era necesar dacă constructia autorizată având în mod evident o altă functiune decât cea a clădirilor învecinate prin natura activităţilor adăpostite de acestea produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc).
In speţă s-a depus un studiu întocmit de Institutul de Sănatate Publică Bucuresti (f. 301-309, dosar fond) care arată că “studiile efectuate până în prezent nu au putut furniza dovezi ştiinţifice suficiente si convingătoare pe baza cărora să se poată trage concluzia că expunerea la câmpurile electromagnetice de radiofrecventa datorate funcţionarii staţiilor de baza si antenelor de telefonie mobilă cât si aparatelor de telefonie mobilă au drept consecinţa efecte adverse asupra sănătăţii. De asemenea, se arată ca, in România, Normele aprobate prin OMS 1193/2006 “asigură maxima protecţie împotriva câmpurilor electrice de radiofrecventa. Din analiza datelor prezentate în documentaţia înaintata se estimează că densitatea de putere a câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţa emise de staţiile de baza (antene) se vor încadra în limitele prevăzute în Normele privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 Ghz, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1193/2006.
A mai menţionat tribunalul că pentru a fi necesar acordul vecinilor nu este necesar conform textului de lege ca poluarea de orice fel să producă efecte negative asupra populatiei fiind suficient să existe această poluare constând în exemplificativ noxe, zgomot, vibratii etc. Or. este evident că, câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecventa pe care le va emite statia autorizată în speţă reprezintă o asemenea poluare pentru necesitatea acordului vecinilor nefiind necesar ca ea să si ducă la îmbolnăvire. Tribunalul a retinut totodată că studiul depus nu indică în mod cert efectele potentiale în timp (deci nu imediate, vizibile) asupra sanatatii celor care locuiesc lângă acesta statie, nefiind stabilit cu un anumit grad de certitudine că statiile de genul celei din speţă nu au nici un efect periculos asupra vietii si sănătătii unei persoane ce locuieste permanent în preajma acestor dispozitive, astfel că sunt posibile îmbolnăviri datorita expunerii permanente la câmpurile emise de aceste statii.
Având în vedere aceste considente, tribunalul a apreciat că în speţă si al doilea motiv de nulitate este întemeiat pentru emiterea autorizatiei de construire fiind necesar si acordul vecinilor dat în formă autentică, acord care în speţă lipseşte.
In ce priveste al treilea motiv de nulitate, conform art. 31 din H.G. nr. 525/1996 pentru autorizarea unei constructii este necesară respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate”. “In sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii”, în speţă cele situate din punct de vedere administrativ la numerele 14 (reclamantii de rândul 1 si 2) si 18 asa cum arată si pârâtul de randul 1 în întâmpinarea depusă.
In ce priveste al treilea motiv de nulitate, conform art. 31 din H.G. nr. 525/1996 pentru autorizarea unei constructii este necesară respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate”. “In sensul prezentului regulament, clădiri imediat învecinate sunt cele amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii”, în speţă cele situate din punct de vedere administrativ la numerele 14 (reclamantii de rândul 1 si 2) si 18 asa cum arată si pârâtul de randul 1 în întâmpinarea depusă.
In speţă, a apreciat tribunalul, această diferenţa maximă permisă de prevederile legale nu este respectată câtă vreme noua constructie urmează să aibă o înaltime de circa 50 m., iar casele de locuit din imediata vecinătate, astfel cum această notiune este definită de acelasi act normativ, este de maxim 10 metri . Este adevărat că art. 31 alin. 3 din H.G. nr. 526/1996 prevede o excepţie de la aceasta regulă, arătând că fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii, dar în speţă nu exista un PUZ prin care să se fi admis o derogare de la prev. art. 31 alin. 1 mai sus mentionate, pârâtii nefăcând nici unul referire la existenta unui asemenea PUZ. Art. 2 (1) din H.G. nr. 525/1996 prevede că “regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea si demolarea tuturor construcţiilor si amenajărilor”, dar potrivit al. 2 sunt exceptate de la prevederile al. 1″ construcţiile si amenajările cu caracter militar si special”.
Constructia din speţă nu este o constructie cu caracter special. Astfel, în anexa 2 la Legea nr. 50/1991 se arată că sunt construcţii speciale constructiile cu caracter militar care se autorizează in conditiile prev. la art. 43. Mai mult, art. 2 alin. 32 din H.G. nr. 525/1996 prevede ca sunt exceptate construcţiile şi amenajările cu caracter militar şi special, care se autorizează şi se execută în condiţiile stabilite de lege. Din aceasta reglementare rezultă că pentru aceste constructii cu caracter special există o reglementare aparte, ori legiuitorul nu a stabilit conditii speciale pentru autorizarea statiilor de genul celei din speţă, acestea fiind autorizate conform dreptului comun asa cum s-a întâmplat si în speţă, ceea ce demonstrează faptul că ele nu au un caracter special, rezultând că în speţă este întemeiat si al treilea motiv de nulitate invocat de către reclamanti.
Împrejurarea că în certificatul de urbanism nu s-a indicat necesitatea obtinerii acordului vecinilor si necesitatea respectării celorlalte prevederi legale sus mentionate, tribunalul a menţionat că aceasta nu conferă autorizatie de construire atacate legitimitate întrucât legea nu conditionează anularea autorizatiei de construire de anularea certificatului de urbanism. Totodată împrejurarea că un act nelegal nu a fost atacat, nu legitimează un act ulterior câtă vreme acesta are un caracter de sine stătător si este singurul act care autorizează realizarea unor constructii, certificatul de urbanism fiind un act prealabil care însa nu dă dreptul realizării constuctiei si care are un caracter de informare.
Cele mai sus expuse, a apreciat tribunalul, duc si la concluzia că în speţă sunt întrunite cerintele art. 14,15 din Legea nr. 554/2004, în speţă existând o îndoiala serioasă de legalitate a actului atacat si o pagubă iminentă pentru reclamanţi raportat la consecinţele deocamdată imposibil de anticipat pe care locuirea permanentă în aproprierea statiei din speţă le-ar avea asupra sănătăţii lor.
Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza tuturor textelor de lege mai sus expuse si a art. 8,18,15 din Legea nr. 554/2004, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii 1-8 faţă de pârâtul de rândul 2 si cel din extinderea de actiune.
Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispoziţiile art. 300 C.pr.civ. şi art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, pârâta S.C. O.R. S.A. BUCURESTI a formulat recurs solicitând suspendarea executării hotărârii de fond în ceea ce priveste suspendarea executării autorizatiei de construire nr. 65/23.04.2008, iar în principal, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate si trimiterea spre rejudecare primei instante. In subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.pr.civ., a solicitat admiterea recursului si modificarea în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că este furnizor autorizat de servicii de comunicatii electronice, iar prin licenta acordată de către autoritatea de reglementare în domeniu, are obligatia acoperirii unei cât mai mari suprafeţe din teritoriul României, motiv pentru care a fost iniţiată lucrarea de amplasare a echipamentelor GSM, conform autorizatiei de construire nr. 65/23.04.2008 emisă de către Primăria muncipiului Turda.
A menţionat pârâta că prin hotărârea atacată, Tribunalul Cluj a dispus suspendarea executării autorizatiei atacate, fără a indica niciun temei de fapt si de drept în sustinerea acestei decizii, motiv pentru care această decizie este netemeinică si nelegală.
Pe de altă parte, pârâta a solicitat ca până la solutionarea irevocabilă a cauzei să se dispună suspendarea executării hotărârii de fond, în ceea ce priveste suspendarea actului administrativ atacat.
În motivarea recursului, pârâta a relevat că la termenul de judecata din 12.06.2009, O.R. SA a formulat o cerere de suspendare a judecaţii dosarului, conform art. 244 Cod procedura civila, până la solutionarea irevocabilă a dosarului nr. 16213/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, cererea având la baza împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare in judecată reclamantii au făcut referire la dispozitiile H.C.L. Turda nr. 261/16.12.2008, care ar confirma cele sustinute de acestia. Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată si de înrâurirea pe care hotărârea Tribunalului Bucuresti o putea avea, pârâta a apreciat că instanta de fond trebuia să-i admită cererea si să dispună măsura suspendării judecării cauzei. În acest context, pârâta a considerat că dispozitiile art. 1 lit. b) ale H.C.L. Turda nr. 261/16.12.2008, prin care se instituie obligatia obtinerii acordului “tuturor locatarilor, inclusiv al proprietarilor de teren din zonele limitrofe amplasamentului, pe o raza de 200 de metri” sunt abuzive, confuze si nelegale. De asemenea, interdictia de a instala antene de telefonie mobilă “în zonele cu densitate mare de constructii si la o distanţă mai mică de 500 m faţă de cămine, grădiniţe, scoli si spitale”, prev. la art. 2 din H.C.L. nr. 261/16.12.2008 este netemeinică si nelegală.
Considerând acest act administrativ ca fiind netemeinic si nelegal, pârâta a formulat o cerere de anulare a acestuia act administrativ pe rolul Tribunalului Bucuresti, dosarul mai sus indicat, având termen de judecată la data 20.01.2010.
Referitor la hotărârea recurată, pârâta arată că instanta de fond, în motivare a preluat în mod indirect sustinerile reclamantilor din cererea de chemare în judecată, conform cărora “Primăria Turda recunoaşte nocivitatea amplasării unor asemenea constructii [..] asa cum rezultă din H.C.L. nr. 261/15.12.2008”. Faţă de această împrejurare, pârâta opinează că cererea sa de suspendare a litigiului în fond, până la solutionarea cererii de anulare a respectivei hotărâri de consiliu local, era fondata si instanta de fond ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin 1 pct. 1 C.pr.civ. Pentru aceste motive, pârâta a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate si trimiterea spre rejudecare primei instante.
La pct. 3 din motivele de recurs, pârâta a solicitat că în măsura în care se va respinge primul motiv de recurs, să se admită recursului si să modifice în tot sentintei atacate, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca nefondată, in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.pr.civ.
În susţinerea acestei poziţii, pârâta a arătat că reclamanţii au sustinut că certificatul de urbanism nr. 90/06.03.2008 ar fi fost emis “fără a se tine seama de prevederile legale în vigoare”, fără însă a exercita calea de atac prev. de Legea nr. 554/2004, dacă au considerat că drepturile si interesele lor legitime ar fi fost încălcate de acest act administrativ cu caracter individual, In contextul în care acestia nu au formulat nici măcar o plângere prealabilă si nu au investit instanta competentă cu solutionarea unei cereri având ca obiect constatarea nulităţii/anularea acestui certificat de urbanism, pârâta opinează că aceste sustineri sunt nefondate si nu pot fi luate în consideratie.
Totodată, pârâta a susţinut că prin prevederile pct. 2.5.6 a Anexei 1 din Legea nr. 50/1991 se instituie necesitatea obtinerii acordului vecinilor pentru: constructiile noi amplasate adiacent constructiilor existente sau în imediata lor vecinătate, sau pentru lucrări de constructii necesare în vederea schimbării destinatiei în clădiri existente, acest acord fiind necesar numai dacă se impun măsuri de interventie pentru protejarea acestora. În acest sens fiind şi Norma metodologica din anul 2005 de aplicare a Legii nr. 50/1991, respectiv Anexa 2, punctul b.4.
Faţă de aceste prevederi legale, pârâta a considerat că nu era necesar să se solicite prin certificatul de urbanism acordul vecinilor, în forma autentică, după cum afirma reclamantii, si, pe cale de consecinţă, nici să se obtină un asemenea acord anterior emiterii autorizatiei de construire.
În privinţa certificatul de urbanism, pârâta a relevat că acesta impune, la punctul 4 litera d.2, prezentarea unui “contract de închiriere teren”. Aceasta cerinţa a fost îndeplinită întocmai de către pârâtă, anexând documentatiei înaintată pentru emiterea autorizatiei de construire si contractul de închiriere încheiat la 24.08.2007 între O.R. SA si Prigogel Viorica, fiind astfel respectate prevederile art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, atât în cuprinsul contractului de închiriere cât si în autorizatia de construire, terenul închiriat este identificat prin nr. cadastral 670/2, 671/6/2 Poiana Turda, judetul Cluj.
Referitor la împrejurarea că ar fi autorizată o statie “fixă” emisie-receptie pentru telefonie mobilă, în contextul aprecierii caracterului temporar/permanent al lucrării, pârâta susţine că reclamanţii au ridicat o falsa problemă. Astfel, “fixă” înseamnă “care nu-si schimbă locul sau pozitia”, în timp ce o lucrare “permanentă” este cea “care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba”, iar accentul pus de către reclamanti pe caracterul “fix” al statiei de emisie-receptie tinde să inducă în eroare instanta de judecata, fără a reflecta realitatea.
In ceea ce priveste “neîncadrarea în zonă din punct de vedere al înăltimii”, ca motiv de nelegalitate a emiterii autorizatiei de construire atacate, pârâta consideră aceasta sustinere ca fiind nefondată, deoarece autorizarea executării constructiilor este permisă, conform Regulamentului general de urbanism “cu respectarea înăltimii medii a cladirilor învecinate si a caracterului zonei, fără ca diferenta de înăltime să depăsească cu mai mult de doua niveluri clădirile imediat învecinate”, însă la alin. 3 este instituita o exceptie de la aceasta regulă, pe care instanta de fond nu a luat-o în considerare. Astfel, potrivit acestui text al actului normativ, “fac exceptie de la prevederile alin. (1) constructiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legi!”. O altă precizare a Regulamentului, vizează împrejurarea că a fost definit conceptul de “clădiri învecinate” in sensul că acesta le vizează pe “cele amplasate alăturat, de aceeasi parte a strazii”.
In lumina textelor mai sus invocate, pârâta apreciază că este evident ca autorizarea amplasării statiei fixe de emisie-receptie s-a făcut cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare, iar sustinerile instanţei referitoare la o abatere de la regimul înăltimii zonei sunt nefondate.
În ceea ce priveste “impactul negativ asupra sanatatii locuitorilor din zona”, de care instanta de fond s-a prevalat pentru a cere anularea autorizatiei de construire nr. 65/23.04.2008, pârâta consideră că,de asemenea, şi aceasta este netemeinică si nefondată.
In primul rând, a menţionat pârâta, nu exista la dosarul cauzei niciun mijloc de probă în acest sens. Astfel, potrivit art. 1169 Cod Civil si art. 112 pct. 5 Cod procedura civila, odată cu cererea de chemare in judecată trebuiau măcar arătate dovezile pe care se sprijină, urmând a fi administrate în dovedirea celor afirmate. Simpla referire la un act administrativ emis de o autoritate local, respectiv hotărârea Consiliului local nr. 261/15.12.2008, nu poate constitui un mijloc de probă în contextul art. 1169 Cod Civil.
In Fisa tehnică întocmită în vederea emiterii Acordului Unic pentru obţinere aviz sanitar se arată că echipamentele de transmisiuni telefonie mobila Orange au “impact nesemnificativ asupra mediului cf Ord. 860/2002 al MAPM”. Acest act normativ a fost emis pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu. Procedura reglementează conditiile de solicitare si de obtinere a acordurilor de mediu pentru proiectele cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător.
Pe baza solicitării formulate prin cerere-tip, autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului stabileşte, în functie de impactul asupra mediului al proiectului supus autorizării, ca alternativă de continuare a procedurii, clasarea cererii ca notificare pentru proiectele de investitii noi si modificarea celor existente aferente unor activităţi cu impact nesemnificativ asupra mediului si aplicarea stampilei tip A care poarta inscriptia: “Se supune C.A.U. Nu face obiectul procedurii de mediu” pe fisa tehnica. Avizul favorabil emis de Agentia pentru Protectia Mediului Cluj cuprinde mentiunea “Se supune G.A.U. Nu face obiectul procedurii de mediu”, ceea ce confirma impactul nesemnificativ asupra mediului al constructiei autorizate.
In ceea ce priveste cele retinute de instanta de fond, referitoare la “câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecventa pe care le va emite statia autorizată în speta reprezintă o poluare”, pârâta apreciază că această sustinere nu este bazata pe niciun mijloc de probă.
Mai mult, din documentele pe care le-a depus la dosarul cauzei, emise atât de autorităţi publice centrale – Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Autoritatea Nationala pentru Comunicatii, Ministerul Sanatatii, precum si de organizatii internationale – Organizatia Mondiala a Sanatatii Publice rezultă că nu au fost indicate efecte negative pe termen scurt sau lung asupra sanatatii. Din această perspectivă, pârâta a arătat că în România au fost efectuate, în perioada 2005-2006, măsurători de expunere la câmp electromagnetic în 2.276 de locatii, din care peste 250 numai în Bucuresti, iar măsurătorilor au indicat că valorile rezultate au fost considerabil mai mici decât cele prevăzute de legislatia naţională si europeană în materie, fiind în limitele reglementărlor din O.M.S. nr. 1.193/2006 si Normele Generale de Protectia Muncii.
Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea recursului si modificarea în tot a sentintei atacate, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca nefondată.
Intimaţii au depus întâmpinări în cauză prin care au solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 3.377 din data de 20 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.D.V. împotriva pârâţilor PRIMARIA MUN. TURDA, PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. BUCURESTI, ca urmare a admiterii exceptiei de inadmisibilitate. De asemenea, s-a respins cererea în contencios-administrativ formulată de reclamantii C.M., CIUI MANOLE-GAVRIL, BERAR MARIOARA, PETREA CLAUDIA, PORUTIU VIRGIL, TIGANILA NICUSOR, NICOLA VIOREL, GAL NICOLAE împotriva pârâtei PRIMARIA MUN. TURDA ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis actiunea în contencios administrativ formulată de reclamantii C.M., ş.a. faţă de pârâtii PRIMARUL MUN. TURDA, S.C. O.R. S.A. si, în consecinţă, s-a anulat autorizatia de construire nr. 65/23.04.2008 emisă de pârâtul Primarul Mun. Turda pentru autorizarea lucrărilor de construire: statie fixa emisie-receptie pentru telefonie mobila, beneficiar fiind pârâtul S.C. O.R. S.A. şi s-a suspendat executarea autorizatiei sus mentionate până la solutionarea irevocabilă a prezentului dosar.
Tribunalul a retinut ca anularea autorizatiei de construire se solicită pentru trei motive: faptul că în speţă în baza contractului de închiriere era posibilă autorizarea unei constructii provizorii or, s-a autorizat o constructie definitivă, lipsa acordului vecinilor conform prevederilor legale si nerespectarea regimului de înăltime. Existenta impactului negativ asupra sănătătii populatiei se circumscrie celui de al doilea motiv de nulitate mai sus indicat.
În ce priveste primul motiv de nulitate, conform pct. 7 si 10 din anexa 2 la Legea nr. 50/1991, tribunalul in mod corect a menţionat că emiterea autorizaţiei de construire în baza unui contract de comodat/locaţiune se poate face numai pentru construcţii cu caracter provizoriu şi acordul expres al proprietarului de drept. Constructiile cu caracter provizoriu sunt constructii care indiferent de natura materialelor utilizate, prin specificul functiunii adăpostite ori datorită cerintelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă limitată, precizată si prin autorizatia de construire. In speţă, în autorizatia de construire nu se face referire la faptul că s-ar fi autorizat o constructie cu caracter provizoriu si nu s-a indicat care este durata de existenţă a acesteia. In lipsa unor asemenea mentiuni, rezultă că ceea ce s-a autorizat este o constructie care urmează regimul de drept comun în materia autorizării, respectiv o constructie definitivă. Acest caracter al constuctiei rezultă si din modul în care este ea realizată mod expus de reclamanţi în motivarea cererii lor, mod care nu permite o demontare rapidă cât si din împrejurarea că ea nu este de dimensiuni reduse asa cum cer textele de lege mai sus citate ci din contra are niste dimensiuni mari.
Din cele mai sus expuse, rezultă că acest prim motiv de nulitate este întemeiat si că în speţă contractul de închiriere nu putea sta la baza emiterii autorizaţiei atacate în speţă.
In ce priveste al doilea motiv de nulitate, conform pct. 2.5.6 al Anexei 1 din Legea nr. 50/1991, acordului vecinilor este necesar pentru: construcţiile noi amplasate adiacent construcţiilor existente, sau in imediata lor vecinătate, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora”.
Din coroborarea celor doua texte de lege rezulta că pentru situatia de fapt din speţă, acordul vecinilor era necesar dacă constructia autorizată având în mod evident o altă functiune decât cea a clădirilor învecinate prin natura activităţilor adăpostite de acestea produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibraţii etc). Pentru a fi necesar acordul vecinilor nu este necesar conform textului de lege ca poluarea de orice fel să producă efecte negative asupra populatiei fiind suficient să existe această poluare constând în exemplificativ noxe, zgomot, vibratii etc. Or. este evident că, câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă sau de radiofrecventa pe care le va emite statia autorizată în speţă reprezintă o asemenea poluare pentru necesitatea acordului vecinilor nefiind necesar ca ea să si ducă la îmbolnăvire.
Având în vedere aceste considente si al doilea motiv de nulitate este întemeiat pentru emiterea autorizatiei de construire fiind necesar si acordul vecinilor dat în formă autentică, acord care în speţă lipseşte.
In speţă, această diferenţa maximă permisă de prevederile legale nu este respectată câtă vreme noua constructie urmează să aibă o înaltime de circa 50 m., iar casele de locuit din imediata vecinătate, astfel cum această notiune este definită de acelasi act normativ, este de maxim 10 metri . Este adevărat că art. 31 alin. 3 din H.G. nr. 526/1996 prevede o excepţie de la aceasta regulă, arătând că fac excepţie de la prevederile alin. (1) construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii, dar în speţă nu exista un PUZ prin care să se fi admis o derogare de la prev. art. 31 alin. 1 mai sus mentionate, pârâtii nefăcând nici unul referire la existenta unui asemenea PUZ. Art. 2 (1) din H.G. nr. 525/1996 prevede că “regulamentul general de urbanism se aplică în proiectarea si demolarea tuturor construcţiilor si amenajărilor”, dar potrivit al. 2 sunt exceptate de la prevederile al. 1″ construcţiile si amenajările cu caracter militar si special”.
Constructia din speţă nu este o constructie cu caracter special. Astfel, în anexa 2 la Legea nr. 50/1991 se arată că sunt construcţii speciale constructiile cu caracter militar care se autorizează in conditiile prev. la art. 43.
Referitor la cererea de trimitere a dosarului spre rejudecare primei instanţe pentru motivul că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului local Turda nr. 261/16.12.2008, aceasta este neîntemeiată. Astfel, la data emiterii autorizaţiei de construire a cărei anulare au solicitat-o, respectiv 23.04.2008, Hotărârea nr. 261/16.12.2008 a Consiliului Local Turda nu exista. Existenţa acelei H.C.L. nu a reprezentat un motiv separat pentru care intimaţii să fi cerut anularea autorizaţiei de construire nr. 65/2009 prin acţiunea introductivă, ci a fost doar parte din argumentaţia expusă de intimaţi. Atâta vreme cât nu există nicio legătură între H.C.L. nr. 261/2008 şi actul administrativ a cărui anulare au solicitat-o o eventuală anulare a acesteia de către Tribunalul Bucureşti nu va avea nici un efect în cauza de faţă, de vreme ce nu a stat la baza emiterii autorizaţiei pe care au atacat-o.
In consecinta curtea va respinge recursul declarat de S.C. O.R. S.A. BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 3.377 din 20 noiembrie 2009, a Tribunalului Cluj, pe care o va menţine în întregime.
