Decizia Civila nr. 140/Ap/12.05.2009
ACTIUNE IN REVENDICARE A UNUI IMOBIL PRELUAT DE CATRE STAT IN PERIOADA 1945-1989. ADMISIBILITATEA ACTIUNII DUPA APARITIA LEGII NR.10/2001.
Prin sentinta civila 665/S/2004 a Tribunalului Brasov, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, a fost respinsa actiunea reclamantilor P. S. A. si E. N. formulata impotriva Statului roman, ca inadmisibila, iar in contradictoriu cu Municipiul B., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat apel de catre reclamanti.
Prin decizia civila 352/Ap/2005 a Curtii de Apel Brasov a fost respins apelul declarat impotriva sentintei civile 665/2004 a Tribunalului Brasov.
Impotriva acestei decizii s-a declarat recurs, iar prin decizia 330/2006 a Curtii de Apel Brasov, a fost admis recursul; s-a casat decizia 352/2005; a fost admis apelul, s-a desfiintat sentinta civila 665/20047 a Tribunalului Brasov si s-a trimis cauza spre rejudecare primei instante.
Prin sentinta civila 236/S/2007 a Tribunalului Brasov a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman; a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului B.; a fost admisa in parte actiunea formulata si precizata de reclamanti in contradictoriu cu paratul Statul Roman; s-a constatat nevalabilitatea titlului cu care Statul Roman a preluat imobilul situat in B., str. G. L., nr. X; au fost respinse celelalte pretentii.
Prin decizia civila 119/Ap/2007 a Curtii de Apel Brasov au fost respinse apelurile formulate impotriva sentintei civile 236/S/2007 a Tribunalului Brasov.
Aceasta decizie a fost atacata cu recurs, iar prin decizia civila 5201/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost admis recursul, au fost casate decizia 119/Ap/2007 a Curtii de Apel Brasov si sentinta 236/2007 a Tribunalului Brasov si a fost trimisa cauza Judecatoriei Brasov, spre competenta solutionare.
Prin sentinta civila 958/2009 Judecatoria Brasov a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Statul Roman si Municipiul B.; a fost admisa actiunea civila formulata de reclamante; s-a constatat ca imobilul a fost preluat de Statul Roman fara titlu valabil; a fost obligat paratul Statul Roman sa plateasca reclamantelor suma de 1.295.971 lei, echivalentul a 370.277 Euro, cu titlu de despagubiri.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond, in rejudecare, a retinut urmatoarele:
Imobilul inscris in CF 17336 B. sub nr.top.(2853-2855)/2-37 compus din casa de piatra cu subsol, parter, etajul I si etajul II si teren de 411 mp, a fost proprietatea lui F. F. si W. F. , in cota de ½ fiecare (B2,3).
In baza Decretului 92/1950, cota de ½ din imobil, proprietatea celui de la B2, a fost preluata de Statul Roman, iar cota de ½ , proprietatea celui de sub B3, a fost de asemenea preluata de Statul Roman conform Decretului 218/1960 si Decretului 712/1966, care si-a intabulat dreptul de proprietate.
In anul 1992, in baza Decretului de expropriere nr.183/1987, imobilul a fost expropriat si constructia demolata, aceasta fiind radiata din cartea funciara. In privinta terenului, acesta a fost trecut in CF 31568 B., situatia cartii funciare initiale fiind sistata.
Potrivit actelor de stare civila depuse la dosar, reclamantii sunt mostenitorii fostilor proprietari tabulari. Astfel, in urma decesului lui F. F., a ramas ca unic mostenitor sotia supravietuitoare F. R., iar ca urmare a decesului acesteia, masa succesorala a arevenit lui J. M. Aceasta a decedat la randul sau, succesori fiind reclamanta si J. P., in calitate de fii, acesta din urma fiind mostenit de sora sa, reclamanta.
In privinta celuilalt proprietar tabular, F. W., aceasta a decedat in anul 1978, mostenirea fiind transmisa succesiv catre E. H. si catre reclamantul din prezenta cauza.
Paratul Statul Roman a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, exceptie ce urmeaza a fi respinsa, avand in vedere ca imobilul a fost nationalizat de acest parat si se discuta in cauza tocmai valabilitatea titlului acestuia.
De asemenea, in privinta calitatii procesual pasive a paratului Municipiul Brasov, chiar daca nu s-a formulat un petit impotriva acestuia, instanta a constatat ca Municipiul are calitate procesual pasiva. Astfel, imobilul constructie a fost demolat, insa terenul a intrat, in baza art.36 al.1 din Legea 18/1991, in proprietatea privata a Municipiului Brasov. In consecinta, chiar daca depagubirile sunt solicitate numai de la paratul Statul Roman, se discuta in cauza soarta juridica a unui imobil proprietatea actuala a unitatii administrativ-teritoriale, motiv pentru care acesta dobandeste in mod legal calitatea de parat.
Conform prevederilor art.6 din Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, titlul este valabil daca a fost emis cu respectarea Constitutiei , a tratatelor internationale la care Romania este parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat. Bunurile preluate fara titlu valabil , inclusiv prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesori , daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatii. Textul legal stabileste de asemenea competenta instantelor judecatoresti de a aprecia valabilitatea titlului.
Instantele judecatoresti de drept comun sunt competente in baza textului legal enuntat anterior sa analizeze valabilitatea titlului chiar prin raportare la Constitutie, aceasta posibilitate fiind acordata expres de legiuitor tocmai pentru ca actele normative in baza carora s-a procedat la nationalizare nu mai pot fi supuse controlului de constitutionalitate , nemaifiind in vigoare , iar procedura acestui control este limitata doar la acte juridice ulterioare intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991.
Astfel cum s-a mentionat, cota de ½ din imobil, proprietatea lui F. F, a fost nationalizata de Statul Roman in baza Decretului 92/1950.
Potrivit dispozitiilor art.I al.4 din Decretul 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, se nationalizeaza imobilele prevazute in listele anexe si la a caror alcatuire s-a tinut seama de urmatoarele criterii : 1)imobilele cladite care apartin fostilor industriasi , fostilor mosieri, fostilor bancheri , fostilor mari comercianti si celorlalte elemente ale marii burghezii; 2) imobilele cladite care sunt detinute de exploatatorii de locuinte ; 3) hotelurile cu intreg inventarul lor; 4) imobilele in constructie , cladite in scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor , precum si materialele de constructie aferente oriunde s-ar afla depozitate; 5) imobilele avariate sau distruse in urma cutremurului sau a razboiului , cladite in scop de exploatare si ai caror proprietari nu s-au ingrijit de repararea sau reconstructia lor.
Articolul II din acelasi act normativ stabileste ca nu intra in prevederile decretului si nu se nationalizeaza imobilele proprietatea muncitorilor, functionarilor, micilor meseriasi, intelectualilor profesionisti si pensionarilor.
Potrivit dispozitiilor art.8 al Constitutiei Republicii Populare Romane din anul 1948 (in vigoare la data emiterii decretului de nationalizare), proprietatea particulara era recunoscuta si garantata prin lege. Articolul 10 din legea fundamentala stabilea de asemenea ca pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie.
Atunci cand interesul general o cerea, art.11 din Constitutie permitea ca mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare , care sunt proprietate particulara a persoanelor fizice sau juridice , sa poata deveni proprietatea Statului, adica bun al poporului, in conditiile prevazute de lege.
Analizand preluarea cotei de ½ din imobil, prin raportare la dispozitiile constitutionale enuntate, rezulta ca aceasta nu are un caracter valabil. Astfel, articolele 10 si 11 din Constitutie erau prevederi de exceptie care derogau de la principiul garantarii proprietatii particulare , fiind astfel de stricta interpretare. In consecinta , doar in privinta mijloacelor de productie, bancilor si societatilor de asigurare proprietate particulara puteau fi emise acte normative de nationalizare , in privinta celorlalte categorii de imobile preluarea putandu-se face doar pe calea exproprierii , pentru o cauza de utilitate publica , si cu o dreapta si prealabila despagubire.
Dintre imobilele prezentate in art.1 din Decretul 92/1950 si care puteau fi nationalizate cu respectarea dispozitiilor constitutionale, doar hotelurile cu inventarul lor (pct.3) se pot incadra in categoria mijloacelor de productie , astfel ca locuintele nu pot fi valabil nationalizate in baza Decretului 92/1950.
Avand in vedere ca imobilul din speta este o locuinta , iar in privinta sa nu s-a emis un act de expropriere , cu o drepta si prealabila despagubire, rezulta ca masura preluarii de catre stat nu respecta dispozitiile constitutionale in vigoare la acel moment.
Cealalta cota de ½ din imobil, proprietatea lui F. W., a fost nationalizata in baza Decretului 218/1960 si a Decretului 712/1966.
Potrivit dispozitiilor art.3 din Decretul 218/1960, dreptul la orice actiuni avind ca obiect restituirea, in natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, inainte de data publicarii decretului de fata, in posesiunea statului, in aceea a unei organizatii cooperatiste sau a oricarei altei organizatii obstesti, fie fara nici un titlu, fie in cadrul procedurii prevazute de decretul nr. 111/1951, se prescrie prin doi ani socotiti de la data cind a avut loc intrarea in posesiune.
Articolul unic al Decretului 712/1966 stabileste ca bunurile ce se incadreaza in prevederile articolului III din Decretul nr. 218 din 1 iulie 1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescriptia extinctiva si se afla in posesia unei organizatii socialiste, sunt considerate proprietate de stat de la data intrarii lor in posesia statului sau a oricarei organizatii socialiste.
Din analiza coroborata a celor doua texte legale, rezulta ca imobilele ce au intrat in posesia Statului, chiar fara titlu, pot fi revendicate intr-un termen de 2 ani , si constituie proprietatea Statului de la data intrarii in posesie.
Art.12 din Constitutia Romaniei din anul 1948 stabileste ca dreptul de proprietate personala a cetatenilor Republicii Populare Romane asupra veniturilor si economiilor provenite din munca, asupra casei de locuit si gospodariei auxiliare pe langa casa, asupra obiectelor casnice si de uz personal, cat si dreptul de mostenire asupra proprietatii personale a cetatenilor sunt ocrotite de lege.
De asemenea, art.12 din Constitutia Romaniei din anul 1965, in vigoare la data emiterii celui de-al doilea decret, stabileste ca terenurile si constructiile pot fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri.
Avand in vedere ca imobilul in cauza, in privinta cotei de ½ , a fost preluat in baza celor doua decrete fara o prealabila si dreapta despagubire , s-au incalcat dispozitiile constitutionale in vigoare, precum si Declaratia Universala a Drepturilor Omului la care Romania era semnatara .
Fata de considerentele expuse, in temeiul textelor mentionate, instanta a retinut ca preluarea de catre Statul Roman a imobilului in cauza a fost nevelabila.
S-a invocat in cauza inadmisibilitatea actiunii, avand in vedere reclamantii aveau la dispozitie procedura reglementata de Legea 10/2001, de care acestia nu au uzat.
Potrivit dispozitiilor art.1 din Legea 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi. In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv. Masurile reparatorii prin echivalent constand in compensare cu alte bunuri sau servicii se acorda prin decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata a entitatii investite potrivit prezentei legi cu solutionarea notificari
Pentru a beneficia de masurile reparatorii prevazute de aceasta lege, reclamantii trebuiau sa formuleze o cerere in termenul stabilit, acestia neparcurgand procedura administrativa obligatorie. Fiind vorba in cauza depre un imobil preluat de Statul Roman fara titlu valabil, si ulterior demolat in privinta constructiei, iar terenul fiind supus planului de sistematizare si modernizare prin amenjarea Centrului civic al Municipiului Brasov, rezulta ca restituirea in natura nu mai era posibila, astfel ca se impunea acordarea catre reclamanti a despagubirilor .
Aceasta ar fi fost solutia daca reclamantii ar fi ales calea procedurii speciale administrative a Legii 10/2001 . Acestia nu au formulat insa notificare, ci la data de 14.05.2004 au demarat prezenta actiune prin care au solicitat valoarea de piata a imobilului la acest moment.
In timpul solutionarii cauzei a intervenit decizia nr.33/09.06.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata intr-un recurs in interesul legii, care stabileste ca, in privinta concursului intre legea speciala si legea generala, acesta se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut in legea speciala.
Fata de actiunea in revendicare reglementata de Codul civil, procedura prevazuta de Legea 10/2001 are in mod clar un caracter special, reglementata de legiuitor pentru solutionarea, fara a mai tergiversa si fixand un termen in acest sens, a cererilor de restituire, in natura sau echivalent, a imobilelor preluate abuziv.
Aceeasi decizie stabileste insa ca, in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Sub acest aspect, in timpul solutionarii cauzei a fost pronuntata Hotararea Faimblat contra Romaniei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care a stabilit ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in constatarea nevalabilitatii titlului statului, dupa aparitia Legii 10/2001 incalca dreptul accesului liber la instanta, garantat de art.6 al.1 din Conventie.
Curtea a procedat la verificarea mecanismului prevazut de Legea 10/2001, constatand ca dupa parcurgerea procedurii administrative si a celei contencioase, daca este cazul, se adopta o decizie a carei executare se realizeaza in procedura prevazuta de Legea 247/2005, adica prin Fondul Proprietatea. Or, acesta nu este inca functional, motiv pentru care accesul oferit de Legea 10/2001 este unul teoretic si iluzoriu, nefiind in masura sa conduca intr-un interval rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila.
Potrivit art.20 al.2 din Constitutia Romaniei, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Fata de acest text legal, decizia Curtii Europene devine obigatorie, astfel ca respingerea ca inadmisibila a unei actiuni prin care se solicita despagubiri pentru un imobil ce nu se mai poate restitui in natura, pe considerentul ca partea avea la dispozitie procedura reglementata de Legea 10/2001, incalca dreptul liberului acces la justitie. Avand in vedere ca la data pronuntarii sentintei, Fondul Proprietatea nu era functional si astfel nu ar fi asigurat o reparatie rezonabila si echitabila pentru bunul preluat fara titlu valabil, intr-un termen scurt, instanta a retinut ca prezenta actiune intemeiata pe dispozitiile deptului comun, este admisibila.
De altfel, si decizia pronuntata in recursul in interesul legii, stabileste ca are prioritate Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fata de dispozitile Legii 10/2001, chiar intr-o actiune de drept comun, dar in masura in care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice. Or, imobilul in cauza a fost demolat, in privinta constructiei, iar pe teren este edificata in prezent Camera de Comert si Industrie B., astfel ca, pri solicitarea de acordare a despagubirilor, nu se aduce atingere nici unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice. In consecinta, prevederile Conventiei sunt direct aplicabile, impunandu-se asigurarea pentru reclamanti a accesului direct la justitie.
Instanta a retinut astfel ca prezenta actiune in despagubiri, intemeiata pe dreptul comun, este admisibila .
In privinta valorii imobilului nationalizat, evaluarea acestuia a avut loc intr-un raport de expertiza extrajudiciar nr.82/2006, intocmit de expert S. L., si care a stabilit, avand la baza releveu , extrase cf, planuri ale situatiei din zona si publicatii locale imobiliare, valoarea imobilului constructie si teren la suma totala de 1.295.971 lei, echivalentul a 370.377 EUR. Acest raport nu a fost contestat in cauza.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice prin D.G.F.P. B., invocand urmatoarele motive :
La solutionarea cauzei nu a fost avut in vedere intregul istoric al acesteia si nici modificarile legislative survenite prin aparitia Legii nr. 1/2009.
Instanta a dat o interpretare eronata textelor constitutionale privind accesul liber la justitie, precum si a dispozitiilor CEDO. Respectarea Legii nr. 10/2001 nu inseamna ingradirea dreptului la un proces echitabil.
S-a apreciat ca preluarea imobilului in proprietatea Statului Roman s-a facut fara titlu valabil.
In mod criticabil, instanta nu a sesizat starea de pasivitate in care au stat reclamantii de la data demolarii imobilului si pana la data promovarii actiunii.
In mod criticabil, au fost respinse de catre instanta de judecata exceptiile invocate.
S-a reiterat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Ministerului Finantelor Publice pentru Statul Roman, sustinandu-se ca imobilul in cauza se afla situat in intravilanul Municipiului B., in acest caz, Statul fiind reprezentat de Municipiul B., ca unitate teritorial administrativa, nicidecum de Ministerul Finantelor Publice. Instanta de judecata nu a avut in vedere nici dispozitiile Legii nr. 215/2001. S-a reiterat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman, exceptie motivata pe prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice.
Fata de obiectul cauzei deduse judecatii, Statul Roman nu poate avea calitate procesuala. Imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu face parte din domeniul public, potrivit Legii nr. 213/1998.
Actiunea este inadmisibila in considerarea Legii nr. 10/2001 si a practicii judiciare in materie.
Dupa intrarea in vigoare a acestei legi nu e mai pot formula cereri avand ca obiect constatarea nevalabilitatii titlului Statului si revendicarea imobilelor preluate de stat cu consecinta despagubirii.
Fata de procedura speciala instituita de Legea nr. 10/2001, instanta de judecata nu poate analiza chestiuni legate de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului.
Accesul la justitie este conditionat de urmarea acestei proceduri speciale.
Instanta de judecata nu este competenta material sa stabileasca contravaloarea acestor despagubiri. In acest sens s-a pronuntat in cauza sentinta civila 236/2007 a Tribunalului Brasov.
Nu este de acceptat valoarea acordata de catre instanta de judecata pe baza unei expertize extrajudiciare. In apararile formulate s-a criticat faptul ca nu pot fi luate in considerare constatarile expertizei extrajudiciare.
Reclamantii au ales calea sesizarii directe a instantei de judecata printr-o actiune in constatare a nevalabilitatii titlului Statului, dar care tinde la realizarea unor drepturi, inainte de a se initia sau epuiza procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001.
In doctrina si in practica judiciara s-a conturat ideea ca, in masura in care persoana juridica notificata refuza sa raspunda sau raspunde cu depasirea termenului legal la notificarea ce i-a fost adresata, este admisibila actiune in revendicare adresata direct instantei de judecata.
Fara a se adresa unitatii detinatoare a imobilului, conform procedurii speciale, reclamantii au ales calea sesizarii directe a instantei de judecata.
In apel nu s-au administrat probe noi, iar intimatii nu au formulat intampinare.
Analizand sentinta criticata raportat la motivele de apel invocate, instanta a constatat ca apelul nu este intemeiat.
S-a invocat ca motiv de apel faptul ca instanta de fond nu a sesizat starea de pasivitate in care au stat reclamantii de la demolarea constructiei si pana la promovarea actiunii.
Acest motiv de apel nu este intemeiat, deoarece starea de pasivitate in promovarea acestei actiuni nu este sanctionata de nicio norma legala.
Exceptiile lipsei calitatii de reprezentant a Ministerului Finantelor Publice pentru Statul Roman si lipsei calitatii procesuale pasive au fost solutionate de instanta a carei hotarare a fost apelata.
Imobilul inscris in CF 17336 B. sub nr. Top 8853-8855/2-37, ce face obiect al prezentului litigiu, in prezent demolat, a fost preluat de Statul Roman de la fostii proprietari, antecesorii reclamantilor.
Prin primul petit al actiunii s-a solicitat a se constata ca titlul Statului Roman asupra acestui imobil este nul absolut.
Preluarea imobilului s-a facut de catre stat, care a participat la acest raport juridic in nume propriu, ca persoana juridica.
Prevederile art. 37 din Decretul 31/1954 nu sunt aplicabile in cauza, deoarece la preluarea imobilului Statul a participat in nume propriu.
Conform art. 25 din actul normativ mai sus-citat, statul este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii. El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finantelor, afara de cazurile in care legea stabileste anume alte organe in acest scop.
Acest text de lege justifica atat calitatea procesuala pasiva a Statului Roman, cat si calitatea de reprezentant a Ministerului Finantelor Publice pentru Statul Roman.
Art. 62 din Legea nr. 25/2001 nu stabileste legitimarea procesuala a unitatii teritorial-administrative ca reprezentanta a statului, asa cum sustine apelantul, ci stabileste calitatea de reprezentant a primarului pentru unitatea administrativ teritoriala.
Nu sunt incidente in cauza nici prevederile Legii nr. 213/1998, deoarece statul poate fi titular si al dreptului de proprietate privata, nu numai al dreptului de proprietate publica.
Cu privire la inadmisibilitatea actiunii pentru promovarea acesteia cu ignorarea procedurii impusa de Legea nr. 10/2001, instanta a retinut urmatoarele:
Prin Sent. civ. nr.665/S/15.11.2004 a tribunalului Brasov, pronuntata initial in aceasta cauza, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii actiunii si, pe cale de consecinta, a fost respinsa actiunea reclamantilor.
Aceasta sentinta a fost desfiintata si s-a trimis cauza spre rejudecare cu indicatia ca instanta sa se pronunte asupra cererii reclamantilor privind nevalabilitatea titlului statului, retinand ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare declansata dupa 2001, reprezinta o incalcare a art. 6 alin 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin aceasta decizie a Curtii de Apel Brasov s-a dezlegat problema inadmisibilitatii actiunii, in mod irevocabil, astfel ca, in conformitate cu prevederile art. 315 alin 1 Cod procedura civila, modul in care a fost dezlegata aceasta problema de drept este obligatoriu pentru judecatorii fondului.
Instantele de fond ce au fost investite cu rejudecarea cauzei nu puteau da o alta solutie exceptiei inadmisibilitatii. Instanta de fond care a pronuntat hotararea ce face obiectul prezentului apel nu putea da o alta solutie relativ la admisibilitate, astfel ca nu poate fi intemeiata critica din apel privind inadmisibilitatea actiunii.
Cu privire la cuantumul despagubirilor acordate, s-au retinut urmatoarele :
Cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe prevederile art. 480, 481 Cod civil, Legea nr. 213/1998 si Decretul nr. 92/1950, nu pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Despagubirile stabilite in raportul de expertiza, in mod corect au fost avute in vedere de catre prima instanta, deoarece prezentul litigiu este unul de drept comun. Nefiind intemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001, petitul privind acordarea de despagubiri nu poate fi solutionat raportat la prevederile acestei legi.
Sentinta civila 236/S/2007 a Tribunalului Brasov a fost desfiintata, astfel ca nu poate fi retinuta ca practica judiciara sau ca modalitate de solutionare a cererii de acordare de despagubiri.
Astfel fiind, in conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedura civila, instanta a respins apelul formulat de apelantul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice B. impotriva sentintei civile 958/2009 a Judecatoriei Fagaras, pe care a mentinut-o.
