Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.06.2008 sub nr. 2407/204/2008, reclamantii LE, DI au chemat in judecata pe pârâta com Sotrile prin Primar, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa constate ca sunt proprietari ai suprafetei de teren de 1800 mp situata in Sotrile xxxx, jud. Prahova.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, în anul 1982, au cumparat, impreuna cu AC, de la OM si CI, un teren in suprafata de 1800 mp prin chitanta sub semnatura privata, platâindu-se un pret de 4000 de lei.
De la data încheierii chitantei, cei trei cumparatori au folosit terenul, s-au comportat ca adevarati proprietari
In drept, au invocat art. 111 C.pr.cv..
Pârâta, desi legal citata, nu a formulat intâmpinare.
In dovedirea sustinerilor, partile au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiza, probe încuviintate de instanta. Au fost depuse la dosar chitanta de din 10.04.1982, acte de stare civila, testament. La solicitarea instantei din oficiu, au fost comunicate relatii de catre Primaria Sotrile si BCPI. A fost efectuata expertiza topo de catre expert xxxx. Au fost audiati martorii PA, DN; DI in suplimentar. A fost depus raspunsul pârâtei la interogatoriu.
Deliberând asupra cererii, prin prisma probelor administrate, instanta retine ca pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de contract de vânzare cumparare presupune sa se faca dovada incheierii unui astfel de act in conditiile art. 1191 C.cv, cu inscrisuri, cel putin un inceput de dovada scrisa in sensul art. 1197 C.cv sau martori; de asemenea trebuie sa se faca dovada ca cel care figureaza ca si vânzator sa fie si proprietar al bunului vândut, in baza principiului conform caruia “nimeni nu poate sa transmita unei persoane mai multe drepturi decât are el însusi”.
In prezenta cauza, instanta constata ca nu sunt indeplinite aceste conditii.
Conform art. 1176 C.cv, inscrisul sub semnatura privata necontestata de cel caruia i se opune are acelasi efect ca si inscrisul autentic in raporturile dintre partile care au îcnheiat inscrisul.
Dar, pe de o parte, in prezentul dosar, înscrisul sub semnatura privata intitulat “chitanta” pretins a fi fost incheiat in 1982 (f.6) nu a fost opus direct persoanei cu care a fost incheiat actul, si anume lui OM si CI, astfel incat sa prezinte o anumita certitudine cu privire la continutul sau, ci comunei Sotrile prin primar. Pe de alta parte, si un inscris autentic si un inscris sub semnatura privata necontesta fac dovada numai pana la proba contrara cu privire la situatiile la care se refera continutul lor.
De asemenea, conform art. 1197 C.cv, constituie inceput de dovada scrisa orice scriptura care a aceluia in contra caruia s-a facut scriptura sau a celui ce el reprezinta si care scriptura face a fi crezut faptul pretins. Or, inscrisul “chitanta” din 1982 prezentat de reclamanti nu face a fi crezut faptul pretins, atâta timp cât nu se coroboreaza cu nici un alt mijloc de proba.
Martorul reclamantilor PA (f. 30) nu cunoaste nimic despre acest înscris. Acesta a declarat ca el a vândut in 1985 lui CA si fiicei acestuia LE teren in Plaiul Campinei, teren pe care anterior in stapânisera cu chirie, ca dl. C le-ar mai fi vândut acestora teren, nu stie nici cine sunt OM si CI.
Numai martorul DN (f. 42) a sustinut ca dl. DI si LE ar fi cumparat teren de la OM undeva dupa 1980, si asta dupa ce initial a facut declaratii cu privire la un teren cumparat de la CA si dupa ce a declarat ca nu are nici un litigiu pe rol cu privire la terenul pe care el insusi il detine in zona si ca nu stie cine este numitul S, desi este parte in dosarul 5308/204/2007 alaturi de reclamantii din prezenta cauza si numitul S, dosar care vizeaza si terenul din prezentul dosar si propriul sau teren, astfel ca instanta retine ca declaratia sa a fost facut pro causa.
Nici declaratia martorului DI (f. 48) nu vine sa sustina pretentiile reclamantilor. Aceasta a declarat in instanta ca reclamantii ar detine teren in Plaiul Câmpinii obtinut prin schimb prin 1956 sau prin cumparare de la numitul P. De asemenea, desi a sustinut ca este vecin cu reclamantii, nu a putut sa indice numele nici macar al unui alt proprietar vecin.
Practic, reclamantii nu au facut in nici un fel dovada pertinenta, certa cu privire la data de la care stapânesc terenul, cu privire la conditiile in care au ajuns sa il stapâneasca.
Din adeverinta eliberata de Primaria Sotrile (f. 37) rezulta ca reclamantii s-au înscris in registrul agricol cu terenuri de abia in anul 2007. De asemenea, conform adresei emise de BCPI (f. 36) pentru acest teren nu s-a deschis nici carte funciara.
Faptul ca acest teren ar fi fost inclus in testamentul din 1964 (f.29) nu face nici macar dovada dreptului de proprietate al pretinsilor vânzatori: in testament este mentionata numai numita OM, in timp ce in “chitanta” sunt mentionati ca si proprietari OM si fiul acesteia CI; nu s-a facut in nici un fel dovada ca numitul CG era într-adevar titular al unui drept de proprietate asupra terenului de 1800 mp, testamentul neconstituind titlu de proprietate prin el insusi, fiind doar un act care face dovada calitatii de mostenitor testamentar in baza principiului “nimeni nu poate sa transmita unei alte persoane, mai multe bunuri decât are el însusi”.
În acelasi timp, instanta constata ca în cauza nu sunt îndeplinite nici conditiile uzucapiunii ca si mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Pe de o parte, nu este îndeplinita conditia elementara prevazuta de art. 1890 C. cv. privind uzucapiunea de lunga durata si anume trecerea unui timp de 30 de ani, terenul fiind stapânit conform sustinerilor nedovedite ale reclamantilor din 1982, de când a fost incheiata chitanta, adica de 26 de ani.
Pe de alta parte, nu sunt îndeplinite nici conditiile uzucapiunii de scurta durata si anume existenta la baza posesiei de 10 sau 20 de ani a unui just titlu în sensul art. 1897 alin. 2 C.cv., atâta timp cât reclamantii invoca in sustinerea dreptului lor o chitanta de mana din anul 1982, înscris care este nul absolut în conditiile in care in anul 1982, conform Legii nr. 58/1974 si Decretului nr. 144/1958, actele de vânzare cumparare trebuia încheiate numai în forma autentica sub sanctiunea nulitatii, forma înscrisului sub semnatura privata nefiind suficienta. Desi, în conditiile principiului conversiunii actelor juridice acest act poate fi interpretat ca si o promisiune de vânzare cumparare, el tot nu are valoare de just titlu atâta timp cât o promisiune de vânzare cumparare nu creeaza un drept real asupra unui bun si o obligatie de a da, ci numai un drept de creanta si o obligatie de a face, fara efecte translative de proprietate.
Nu s-a facut dovada unei posesii continue nici macar pe parcursul celor 26 de ani, nici martorii audiati in cauza necunoscând situatia terenului si dând declaratii contradictorii.
Pentru toate aceste motive, constatând ca cererea reclamantilor nu este intemeiata, instanta o va respinge ca atare.
