– Codul penal: art. 864
(Decizia penală nr. 7i2/R din 16 noiembrie 2010 – complet majoritar)
Derularea unui contract de muncă în străinătate nu justifică sustragerea condamnatului de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune, în mod regulat, în zilele fixate în interiorul termenului de încercare.
(opinie separată)
Prin sentinţa penală nr. 264 din 2 septembrie 2010, Tribunalul Argeş a respins sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeş, de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate condamnatului S A. pe motiv că pentru revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se cere nerespectarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse de instanţă, iar documentele depuse la dosar au dovedit că cel condamnat a lucrat legal, cu contract de muncă în Marea Britanie, începând cu data de 10 octombrie 2009.
în această împrejurare, Tribunalul a apreciat că nu există rea-credinţă din partea condamnatului, acesta neîncercând să se sustragă măsurilor de supraveghere.
împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea, cu consecinţa admiterii sesizării şi revocării dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei închisorii aplicate condamnatului, pe motiv că acesta nu s-a supus măsurilor de supraveghere impuse de instanţă, deşi de nenumărate ori i s-a pus în vedere să se conformeze acestora.
A precizat recurentul că cel în cauză a refuzat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, pretextând imposibilitatea de a părăsi locul de muncă din Anglia, iar aceasta face ca reaua-credinţă să fie dovedită, contrar celor reţinute de tribunal.
Prin decizia nr. 742/R din 16 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în complet majoritar, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 264 din data de 2 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1553/109/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Intimatului – condamnat i-a fost aplicată, prin sentinţa penală nr. 301 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 85/A din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, pedeapsa de 4 ani închisoare, fiindu-i suspendată sub supraveghere executarea acestei pedepse, potrivit art. 861 C. pen.
A fost obligat inculpatul să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.
Aşa cum corect a stabilit prima instanţă, actele puse la dispoziţie de către Serviciul de Probaţiune Argeş au demonstrat că la data de 22 septembrie 2009 condamnatul s-a prezentat la consilierul de probaţiune, pentru a învedera că urmează să se deplaseze în Anglia, întrucât şi-a găsit un loc de muncă în Londra, ca barman, unde urmează să i se întocmească şi un contract de muncă. în acest sens, a depus şi o declaraţie scrisă, cum şi confirmarea angajatorului, tradusă în limba română.
La data de 6 aprilie 2010, condamnatul s-a întors din ţară, întrucât tatăl său decedase, iar cu această ocazie s-a prezentat la consilierul de probaţiune şi a precizat, în scris, că motivul pentru care nu a fost prezent în fiecare lună a fost acela că risca să-şi piardă locul de muncă.
Tot astfel, la data de 26 august 2010, acesta s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune, declarând că lucrează cu contract de muncă în Anglia şi depunând în acest sens acte doveditoare.
Potrivit art. 864 C. pen., dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
în mod evident, acest text de lege nu este aplicabil în speţă, aşa cum judicios a observat judecătorul fondului, nefiind realizată condiţia existenţei relei-credinţe.
Aşa cum am arătat mai sus, cel în cauză nu s-a sustras executării obligaţiilor impuse, ci a înştiinţat Serviciul de probaţiune în legătură cu intenţia sa de a pleca din ţară, pentru a lucra în Anglia, unde îşi găsise un loc de muncă, iar la dosar există suficiente probe în legătură cu faptul că el are calitatea de angajat cu contract de muncă.
De aceea, se impunea a fi respinsă sesizarea, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
în opinia separată, s-a apreciat că hotărârea primei instanţei trebuie casată pentru că, pe fondul cauzei, sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeş, fundamentată pe dispoziţiile art. 447 C. pr. pen., este întemeiată.
în exprimarea acestei opinii, s-a reţinut, ca situaţie premisă, condamnarea intimatului S.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, în condiţiile art. 861 C. pen., prin sentinţa penală nr. 301 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 85/A din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti.
în interiorul termenului de încercare, intimatului i-au fost instituite mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.
Se observă că, de la data de 22 septembrie 2009, când intimatul s-a prezentat la consilierul de probaţiune şi a anunţat că şi-a găsit un loc de muncă în Anglia, acesta s-a mai prezentat sporadic la acest serviciu, respectiv la datele de 6 aprilie 2010 şi 26 august 2010.
Una dintre cele 3 prezentări ale intimatului la Serviciul de Probaţiune a fost justificată de un eveniment tragic, survenit în familia sa, eveniment în lipsa căruia, puţin probabil ca intimatul să fi făcut această deplasare.
Este adevărat că intimatul, începând cu data de 10 octombrie 2009, s-a angajat la S. Bar &Restaurant ca barman full-time, însă, tot atât de reală este şi instituirea unei obligaţii în sarcina sa de o autoritate judiciară, printr-o hotărâre judecătorească de condamnare.
Atitudinea indiferentă pe care intimatul o are faţă de hotărârea judecătorească de condamnare şi faţă de organul însărcinat cu punerea în a acesteia, trebuie sancţionată prin revocarea suspendării executării pedepsei.
în altă ordine de idei, derularea unui contract de muncă în străinătate nu disculpă pe intimat şi nu conferă acestuia dreptul a de opta între îndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi îndatorirea impusă de o autoritate judiciară, de prezentare la Serviciul însărcinat cu executarea hotărârii judecătoreşti.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât una dintre condiţiile ofertei de angajare se referă la durata maximă a programului de lucru care este de 30 ore pe săptămână.
Faptul că intimatul a înţeles să lucreze mai mult şi să nu trateze cu seriozitate obligaţiile sale ce decurg dintr-o condamnare, demonstrează reaua-credinţă la care se referă dispoziţiile art. 867 C. pr. pen.
Ar fi fost de acceptat ideea bunei credinţe a condamnatului dacă neîndeplinirea obligaţiei sale de prezentare nu ar fi avut caracterul repetabilităţii şi nu s-ar fi întins, în timp, pe un interval aşa de mare de mai bine de un an de zile.
Motivul invocat pentru a justifica absenţa sa, şi anume că riscă să-şi piardă locul de muncă, este pueril, pentru că neîndeplinirea obligaţiei impuse printr-o hotărâre judecătorească are drept consecinţă executarea pedepsei în penitenciar.
în fine, în acord cu practica CEDO, e de reamintit faptul că, mai presus de interesul particular al intimatului de a-şi păstra locul de muncă, este interesul general, al societăţii, care constă în reeducarea condamnaţilor şi formarea unei conduite corecte faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.
Or, o atare reeducare se poate realiza numai prin prezentarea regulată a intimatului la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, şi nu sporadică, precum în speţa de faţă.
Dacă s-ar accepta ideea ca un condamnat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune numai atunci când îi permite programul său de lucru, la serviciu, trebuie să fim de acord cu consecinţa, şi anume reabilitarea sa la împlinirea termenului de încercare, fără ca inculpatul să-şi fi îndeplinit cu regularitate îndatorirea impusă de instanţa de judecată, ceea ce este inadmisibil.
