Pentru ca măsura preventivă luată să fie inlocuita cu o altă masura preventivă , trebuie sa se fi schimbat temeiurile ce au determinat luarea masurii.
Atunci când se constată că motivele invocate de parchet pentru luarea măsurii mai grave a arestării preventive nu atestă schimbarea in vreun fel a temeiurilor ce au stat la baza luării si prelungirii măsurii obligarii de a nu părasi ţara, cererea nu poate fi admisă, întrucât împotriva unei persoane , pentru aceleaşi fapte sau temeiuri, nu se poate lua decât o singură măsură preventivă.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală, Încheierea din 5. 02. 2007
Prin incheierea nr. 2 din sedinta din Camera de Consiliu din data de 25 ianuarie 2007, Tribunalul Buzău a respins propunerea parchetului de pe langă această instantă privind arestarea preventivă a inculpatului A. A. Y.
Pentru a hotăra astfel , prima instanta a retinut că inculpatul este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privată, evaziune fiscală, folosirea creditului societatii in scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual la legea contabilitatii, fapte prev. de art. 215 al.l-4 c.p., art. 4 si 9 lit. b si c din L.241/2005, art. 272 pct.2 din L.31/1990, art. 43 din L.82/1991 rap la art. 289 si art. 290 c.p.. In afara acestor infractiuni, din cuprinsul propunerii de arestare s-a retinut că inculpatul este cercetat si pentru săvârsirea infractiunii prev. de art. 215 al.l,2,3 si 5 c.p. si art. 290 c.p., constand in aceea că a obtinut de la HBB Tiriac- Suc. Buzău un credit in suma de 623.500 lei pentru achitare de furnizori şi pentru obtinerea acestui credit, inculpatul a prezentat o factură fiscală fictivă din 17.02.2006 in valoare totala de 919.800 lei, credit ce nu a fost restituit până in prezent si care ar fi fost folosit in scop contrar intereselor economice ale firmei al cărei administrator este.
De asemenea, inculpatul ar fi determinat pe invinuitul G. A. să contracteze credite de la aceeasi bancă pe baza unor facturi fictive privind livrari de marfuri intre societatea administrată de invinuit , credite care au fost folosite in scop contrar destinatiei pentru care au fost acordate si in principal pentru achitarea unor imprumuturi bancare, ori altor obligatii bănesti ale firmei al cărei administrator unic este inculpatul .
Prima instanta a mai aratat că, va analiza cu prioritate materialul probator vizand infractiunea prev. de art. 215 al.l,2,3 si 5 c.p. singura care determină competenta materiala a tribunalului aratand că până in prezent nu rezultă existenta unor probe directe care să conducă spre concluzia că inculpatul a săvarsit nemijlocit o actiune de inducere in eroare a reprezentantilor bancii pentru obtinerea imprumuturilor bancare de către societatea pe care o administreaza , ori de către societatea administrată de invinuitul G. A., că sunt numai indicii care ar fi trebuit să fie verificate de către organele de urmarire penală.
S-a apreciat de către judecatorul fondului că, intrucat inculpatul a negat faptul că ar fi semnat facturile respective despre care se sustine că reprezintă operatii fictive trebuia verificată această sustinere a sa si efectuată in cauză o expertiză grafică.
In plus, nu s-a verificat in nici un mod apărarea inculpatului in sensul că, despre procedura de obtinere a creditelor de la HVB Tiriac ca si despre faptul că din sumele imprumutate se achitau alte credite contractate de acelesi firme cunoştea conducerea bancii , respectiv directorul bancii si seful serviciului de credit, ceea ce pune in discutie existenta unei actiuni de inducere in eroare, element esential al infractiunii de inselaciune, prev. de art. 215 al.1,2,3 si 5 c.p.In sensul aceleiasi incertitudini cu privire la inducerea in eroare a reprezentantilor bancii s-a retinut că pledează faptul că unitatea bancara nu a formulat o plangere penală in cauza de faţă.
Şi cu privire la celelalte infractiuni mentionate in propunerea de arestare preventivă, dar care nu atrageau competenta materială a tribunalului, judecatorul fondului a retinut că nu exista indicii suficient de temeinice in sensul comiterii acestor fapte, nerezultand că inculpatul ar fi fost cel care a determinat-o sau ajutat-o intr-un fel pe martora G. M., mama învinuitului G.A., la intocmirea ori omisiunea evidentierii in contabilitate a documentelor privitoare la operatiunile comerciale desfăsurate de către societatea acestuia.
S-a mai aratat că in cursul urmaririi penale prin ordonanta procurorului s-a luat fată de inculpat măsura obligarii de a nu părasi tara, cea fost prelungita succesiv pana la 5.02.2007 si că potrivit art. 139 c.p.p. masura preventivă luată se inlocuieste cu alta masura atunci cand s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii initiale.
Ori, in motivarea propunerii de arestare, parchetul nu invederează existenta unor motive intemeiate pentru care se impune inlocuirea obligarii de a nu părasi tara cu măsura arestarii preventive aratandu-se doar că prejudiciul creat prin infractiune este mare , că invinuitul nu a depus diligente pentru recuperarea acestuia, că existe temerea că ar putea influenta mersul anchetei, in sensul că a refuzat să prezinte documentele contabile ale societatii pentru control, dar aceste motive prin ele insele nu sunt suficient de pertinente si convingatoare, cu atat mai mult cu cât urmarirea penala efectuată până in prezent nu conturează suficient de temeinic existenta faptelor si vinovatia inculpatului in forma cerută de lege pentru atragerea răspunderii penale.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sustinand in esentă că, instanta de judecată nu a avut in vedere continutul probelor administrate in cauză, ci doar sustinerile inculpatului cu ocazia solutionarii cererii de luare a măsurii arestarii preventive şi astfel este gresita aprecierea instantei conform căreia nu exista indicii temeinice manifestate prin probe directe cu privire la săvarsirea infractiunilor retinute in sarcina inculpatului .
In motivele de recurs se mai arată că se impune inlocuirea masurii de a nu părasi tara prin prisma faptului că, pe de o parte, această masura expira si exista temerea că inculpatul ar pleca din tara deoarece nu si-a onorat obligatiile către stat in vederea prelungirii dreptului de şedere, de asemenea, la multiplele insistente ale organelor de urmarire penală in vederea clarificarii tuturor aspectelor financiar contabile acesta nu a prezentat documentele si a refuzat să refaca evidenta contabilă invocand motive puerile, iar aceste aspecte au creat convingerea că a incercat să zadarnicească aflarea adevarului si desfăsurarea urmaririi penale.
S-a mai aratat că alte argumente pentru luarea măsurii arestarii preventive sunt cuantumul pedepselor prevăzute pentru infractiunea cea mai gravă- inselaciune, intinderea prejudiciului si lipsa unor demersuri din partea inculpatului de achitare a acestuia.
In final, parchetul a solicitat admiterea recursului, desfiintarea incheierii si admiterea propunerii parchetului , in sensul luarii măsurii arestarii preventive fată de inculpatul A. A. Y.
Recursul parchetului este nefondat.
Potrivit art. 136 c.p.p. in cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu inchisoare, pentru a se desfăsura buna functionare a procesului penal, ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penală….. se poate lua fată de acesta una dintre urmatoarele măsuri preventive : retinerea, obligarea de a nu părasi localitatea, obligarea de a nu părasi tara si arestarea preventivă.
Fată de inculpatul din prezenta cauză, Parchetul de pe langa Judecatoria Buzău, la 10.10.2006 a luat măsura preventivă a obligarii de a nu părasi tara la data de 10.10.2006, acesta fiind invinuit la acea data de săvarsirea infractiunilor prev. de art. 215 al.l,2,3,4 c.p., art. 84 pct.3 din L.59/1934 cu aplic. art. 41 al.2 c.p. si cu aplic. art. 33 lit. a c.p.Măsura a fost prelungită succesiv atat de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzău, cat si de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău prin ordonantă motivată de procuror, ultima prelungire fiind dispusă de la data de 6.01.2007 la 5.02.2007.
La 25.01.2007 Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău a sesizat instanta de judecată cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.
Fată de inculpatul A. A. Y. s-a dispus initial inceperea urmaririi penale pentru comiterea infractiunilor prev. de art. 215 al.l-4 c.p. si art. 84 pct.3 din L.59/1934, art.4 si 9 lit. b si c din L.241/2005, art.272 pct.2 din L.31/1990 si art. 43 din L.82/1991, iar la 3.11.2006 s-a dispus inceperea urmaririi penale impotriva aceluiasi inculpat si a invinuitilor G. A. N. si D. E. I. pentru comiterea infractiunilor de inselaciune si fals in inscrisuri privată, prev. si ped. De art. 215 al.l,2,3 si 5 c.p., art. 290 c.p.
Potrivit art. 139 c.p.p. pentru ca măsura preventivă luată să fie inlocuita cu o altă masura preventivă , trebuie sa se fi schimbat temeiurile ce au determinat luarea masurii.
Ori, in cauza de fată se constată că motivele invocate de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău nu atestă schimbarea in vreun fel a temeiurilor ce au stat la baza luării si prelungirii măsurii obligarii de a nu părasi tara.
Parchetul sustine că măsura obligarii de a nu părasi tara expira la data de 5.02.2007, insa acesasta nu poate constitui un motiv de inlocuire a măsurii luata cu măsura mai gravă a arestarii preventive , cu atat mai mult cu cat potrivit art. 145 al.2/1 c.p.p. avea posibilitatea sa prelungească in continuare masura luată, durata maxima a acestei măsuri in cursul urmaririi penale fiind de 1 an, sau in situatia unei infractiuni grave, cum este si cea imputată inculpatului, respectiv 215 al.1-5 c.p. , durata maxima a măsurii poate atinge chiar 2 ani. Cum, măsura preventivă prevăzută de art. 145/1 c.p.p. a fost dispusă pentru prima dată in luna octombrie 2006 se constată că ea putea fi prelungită in continuare, existand astfel si posibilitatea pentru parchet de a aprofunda materialul probator si de a desfăsura o urmarire penală eficientă.
Nici al doilea motiv invocat de parchet, referitor la faptul că exista temerea că inculpatul ar putea sa părăsească tara,deoarece nu şi-a achitat contributia de asigurari de sănătate iar Autoritatea pentru Străini nu i-a prelungit dreptul de şedere, nu poate constitui un temei nou care să impună arestarea preventivă a inculpatului, in conditiile in care la dosarul de urmarire penală exista adresa Biroului pentru Straini Buzău care atesta acest fapt inca din 15.09.2006, deci chiar inainte de a se dispune fată de inculpat măsura obligarii de a nu părasi tara.
Prin urmare, această situatie a fost cunoscută de parchet si a constituit un argument pentru luarea măsurii obligarii de a nu părasi tara, neschimbandu-se nimic in această privinţă de la ultima prelungire a măsurii si pană la solicitarea de arestare preventivă a inculpatului.Oricum, atata timp cat exista interdictia de părăsire a tarii dispusă de un organ judiciar, inculpatul nu va putea ajunge in strainătate nici din proprie initiativa si nici ca efect al vreunei măsuri administrative luată de autoritaţile române.
Nici ultimul motiv sustinut de parchet atât in propunerea de arestare, cat si in motivele de recurs cu privire la neprezentarea de către inculpat a unor documente contabile nu poate constitui o schimbare a temeiurilor avute in vedere la luarea măsurii initiale, in conditiile in care nu se precizeaza in concret care este relevanta probatorie a acestor documente contabile si nici nu există incă, vreo rezolutie a procurorului prin care sa se fi dispus efectuarea in cauză a unei expertize contabile.De altfel, asa cum a considerat si prima instanta, acest motiv nu este suficient prin el insusi pentru a se dispune inlocuirea măsurii luate cu măsura preventivă mai gravă a arestarii inculpatului.
In plus, asa cum a aratat si prima instanta, probatoriile efectuate pana in prezent nu sunt suficiente pentru a contura cu claritate activitatea infractionala a inculpatului si ele pot fi administrate in continuare, in mod eficient, in conditiile existentei măsurii preventive initiale luată fată de inculpat, aceea de obligare de a nu părasi tara.
Asa fiind, in opinia curtii, in mod justificat judecatorul fondului a respins propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca in cauză nu erau indeplinite cerintele cuprinse in art. 139 al.l c.p.p., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Buzău in conformitate cu disp. art. 385/15 pct.l lit. b c.p.p.
