SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. DIZOLVARE SOCIETATE LA CEREREA UNUI ASOCIAT, PENTRU NEÎNŢELEGERI GRAVE DINTRE ASOCIAŢI. INEXISTENŢA MOTIVELOR TEMEINICE DE DIZOLVARE ATUNCI CÂND CEILALŢI ASOCIAŢI SE OPUN DORINŢEI UNUIA DINTRE ASOCIAŢI DE A DIZOLVA SOCIETATEA MANIFESTÂNDU-ŞI VOINŢA DE A CONTINUA ACTIVITATEA SOCIETĂŢII.
-art.227 (1) lit.e din Legea nr.31/1990.
Decizia nr.402/21.06.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin SENTINŢA nr. 30/COM/2013 din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Bihor a luat act de renunţare la judecarea cererii formulate şi precizate de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. , N. I. , B. M. M. , J. V. , T. M. , S. M. de admitere a retragerii sale din SC “F. ” SRL A.
A luat act de renunţare la judecarea cererii formulate de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. , N. I. , J. V. de excludere a asociaţilor pârâţi N. I. şi J. V. din SC “F. ” SRL A.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată şi precizată de reclamantul C. R. în contardictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. prin administrator judiciar E. IPURL – membră UNPIR – Filiala B. , N. I. administrator special, B. M. M. , J. V. , T. M. , S. M. , de dizolvare a SC “F. ” SRL A.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă a obligat reclamantul la plata câtre pârâta SC “F. ” SRL A. a sumei de 26.504,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cererile şi susţinerile părţilor, apărările formulate în cauză a reţinut următoarele :
În ceea ce priveşte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul C. R. prin care a solicitat admiterea retragerii sale din SC “F. ” SRL A. precum şi acţiunea formulată de acelaşi reclamant prin care a solicitat excluderea din societate a doi dintre asociaţi, instanţa a stabilit următoarele:
În data de 13.04.2011 (fila 285 vol. II verso) reclamantul a arătat că renunţă la cererile de retragere din societate şi de excludere a asociaţilor N. I. şi J. V. şi a solicitat ca instanţa să dispună dizolvarea societăţii pârâte. De asemenea, după repunerea cauzei pe rol, după soluţionarea cererii de abţinere şi repartizarea aleatorie a dosarului la un alt complet de judecată, reclamantul la termenul de judecată din data de 11.10.2011, a arătat că pe parcursul judecării prezentei cauze a renunţat la cererea de excludere a asociaţilor precum şi la cererea de retragere din societate solicitând ca instanţa să dispună doar asupra cererii de dizolvare a societăţii pârâte SC “F. ” SRL A.
Având în vedere prevederile art. 246 Cod procedură civilă, conform căreia reclamantul poate renunţa oricând la judecată, instanţa a luat act de renunţare la judecarea cererii formulate şi precizate de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. , N. I., B. M. M., J. V., T. M., S. M., de admitere a retragerii sale din SC “F.” SRL A. precum şi de renunţare la judecarea cererii formulate de acelaşi reclamant în contradictoriu cu pârâţii SC “F.” SRL A., N. I., J. V., de excludere a asociaţilor pârâţi N. I. şi J. V. din SC “F.” SRL A.
În ceea ce priveşte cererea formulată şi precizată de reclamant prin care a solicitat în baza art. 134 Cod procedură civilă, art. 27 din Statutul societăţii, art. 227 lit. b) şi c) din Legea 31/1990 şi art. 723 Cod procedură civilă, dizolvarea societăţii pârâte instanţa a stabilit următoarele:
În prezenta cauză, din probele administrate a rezultat că prin Încheierea nr.372/F/2011 din data de 11.02.2011 dosar 1398/111/2011 al Tribunalului Bihor, s-a admis cererea formulată de debitorul SC “F. ” SRL A. şi în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de debitoarea SC “F.” SRL A.
În temeiul art.34 din Legea nr.85/2006 a fost desemnat în calitate de administrator judiciar RVA O. I. S. S.P.R.L. O.
Legea nr.31/ 1990 prevede cauze comune, generale de dizolvare a societăţilor comerciale si cauze specifice fiecărei forme de societate.
Cauzele comune de dizolvare a societatilor comerciale, conform art.227 alin. (1) din Legea nr.31/ 1990 sunt urmatoarele:
a – trecerea timpului stabilit pentru durata societatii
b – imposibilitatea realizarii obiectului de activitate
c – declararea nulitatii societatii
d – hotararea adunarii generale
e – hotararea tribunalului, la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum neintelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii;
f – falimentul societatii
g – alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii.
(2) In cazul prevazut la alin. (1) lit. a), asociatii trebuie sa fie consultati de catre consiliul de administratie, respectiv de directorat, cu cel putin 3 luni inainte de expirarea duratei societatii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. In lipsa, la cererea oricaruia dintre asociati, tribunalul poate dispune, prin incheiere, efectuarea consultarii conform art. 119 alin.
(3) Daca procedura prevazuta la alin. (2) nu este îndeplinita, la expirarea duratei mentionate în actul constitutiv orice persoana interesata sau Oficiul National al Registrului Comertului poate sesiza judecatorul-delegat pentru constatarea dizolvarii societatii.
(4) Lichidarea si radierea societatii se efectueaza potrivit dispozitiilor art. 237 alin. (6)-(10).
Ca urmare, pentru ca Tribunalul sa pronunte dizolvarea unei societati, in temeiul textului de lege evocat mai sus, este necesara intrunirea urmatoarelor conditii:
– solicitarea de dizolvare facuta Tribunalului de unul dintre asociati;
– existenta unor motive temeinice (cum ar fi neintelegerile grave dintre asociati);
– aceste motive sa impiedice functionarea societatii.
Prezenta cerere este formulata de unul dintre asociatii societatii cu raspundere limitata, se întemeiază pe prevederile art.227 alin.1 lit.e din Legea nr.31/1990 iar motivele se refera la existenţa neintelegerilor ireconciliabile dintre asociati. Divergenţele dintre asociaţi care fac imposibilă continuarea societăţii apar sub forma lipsei sau dispariţiei elementului affectio societatis, atunci când interesul social ajunge să fie încălcat sau pus în umbră de interesele personale ale asociaţilor.
Societatea ca forma de asociere presupune dorinta specifica a asociatilor de a colabora in realizarea unui scop comun. Fiind parti intr-o societate in care elementul intuitu personae este mai pronuntat, lipsa de intelegere poate duce la nerealizarea interesului comun. Dizolvarea societăţii pentru neînţelegeri grave între asociaţi trebuie, însă, să rămână o soluţie excepţională deoarece criteriul pe baza căruia se poate alege soluţia optimă este acela al interesului social.
În cazul de faţă, nu s-a făcut dovada faptului că neînţelegerile reclamate ar împiedica funcţionarea societăţii SC “F. ” SRL. Din contra, s-a constatat din înscrisurile depuse în probaţiune că în prezenta cauză există un plan de reorganizare pe trei ani confirmat de judecătorul sindic, societatea SC “F. ” SRL efectuează plăţi câtre creditori, achită taxele, impozitele, contribuţiile câtre bugetul local şi de stat, desfăşoară activitate conform prevederilor statutare, are încasări şi efectuează plăţi neexistând elemente din care să rezulte imposibilitatea funcţionării societăţii.
În condiţiile în care asociaţii N. I. , B. M. M. , J. V. , T. M. , S. M. doresc continuarea activităţii SC “F. ” SRL, nemulţumirile personale ale unui singur asociat ce deţine 28,38 % din capitalul social, nu pot constitui motive de dizolvare al societăţii. Totodată, dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-şi realiza obiectul de activitate, asociatul nemulţumit se poate retrage, permiţând funcţionarea în continuare a acesteia. Există şi posibilitatea ca ceilalţi asociaţi să preia părţile sociale ale asociatului nemulţumit şi astfel societatea să-şi continue activitatea, deci, dizolvarea nu este unica modalitate de soluţionare a problemelor în cadrul SC “F. ” SRL.
Pretinsele „neînţelegeri” pe care le invocă reclamantul sunt legate de modul în care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de SC “F. ” SRL, de modul în care asociatul N. I. împreună cu alte persoane au devenit acţionari majoritari apoi l-au destituit din funcţia de administrator al societăţii, i-au desfăcut contractul de muncă iar pârâtul N. I. nu s-a conformat dispoziţiilor Deciziei nr.1448/2007 al Curţii de Apel Oradea şi nu l-a reîncadrat în funcţia avută cu plata de despăgubiri. Aceste aspecte nu constituie însă motive de natură sa impiedice functionarea societatii pârâte SC “F. ” SRL A. Nu există nici o probă din care să rezulte imposibilitatea funcţionării societăţii pârâte.
Faţă de cele de mai sus, s-a luat act de renunţare la judecarea cererii formulate şi precizate de reclamantul C. R. în contardictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. , N. I., B. M. M. , J. V. , T. M. , S. M. de admitere a retragerii sale din SC “F. ” SRL A.
S-a luat act de renunţare la judecarea cererii formulate de reclamantul C. R. în contardictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. , N. I., J. V. de excludere a asociaţilor pârâţi N. I. şi J. V. din SC “F. ” SRL A.
S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată şi precizată de reclamantul C. R. în contardictoriu cu pârâţii SC “F. ” SRL A. prin administrator judiciar E. IPURL – membră UNPIR – Filiala B. , N. I. , B. M. M. , J. V. , T. M. , S. M. , de dizolvare a SC “F. ” SRL A.
Reclamantul fiind căzut în pretenţii, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă a fost obligat la plata către pârâta SC “F. ” SRL A. a sumei de 26.504,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Aceste cheltuieli de judecată au fost efectuate de pârâtă conform dovezilor depuse la dosar şi reprezintă taxe expertiză în sumă de 1.504,5 lei, şi 15.500 lei , onorariu avocaţial în sumă de 7.500 lei şi 2000 lei .
În ceea ce priveşte suma de 1139,50 lei reprezentând cheltuieli cu carburantul pentru deplasarea la procesul declanşat de reclamant, cheltuieli pentru care s-a depus „situaţia” şi copii de pe bonuri fiscale, nu s-a dovedit că aceste cheltuieli au fost efectiv efectuate de pârâta SC “F. ” SRL A. , neexistând nici o menţiune pe respectivele bonuri în sensul că sumele au fost achitate de reprezentanţii acestei societăţi. Pentru acest motiv s-a respins solicitarea de a le fi achitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C. R. , solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost modificată, respectiv a se dispune dizolvarea SC. F. SRL, cu consecinţa intrării societăţii în lichidare.
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, având în vedere următoarele:
I. Pornind de la dispoziţiile Deciziei civile nr. 452/C/2012 R a Curţii de Apel Oradea, instanţa de fond trebuia să analizeze temeinicia acţiunii sale prin prisma multitudinii probelor administrate în cauză.
II. Instanţa de fond analizând cererea sa a respins-o cu motivarea în esenţă că pretinsele neînţelegeri pe care le invocă reclamantul nu constituie motive de natură să împiedice funcţionarea societăţii pârâte, neexistând nici o probă care să confirme imposibilitatea funcţionării societăţii pârâte.
III. Hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea legii şi a probelor de la dosar, apreciind neînţelegerile dintre asociaţi ca fiind simple nemulţumiri personale ale lui, deşi dovezile evidenţiază contrariul.
Astfel din anul 2006 el nu a mai fost convocat la nici o Adunare generală a acţionarilor. În data de 25.02.2006 Adunarea generală a acţionarilor a aprobat în unanimitate divizarea societăţii, dar administratorul N. I. nu a agreat hotărârea, motiv care l-a determinat să se adreseze instanţei.
O altă probă este Decizia civilă nr. 1448/2007 a Curţii de Apel Oradea prin care societatea a fost obligată să-i pună la dispoziţie un loc conform pregătirii sale profesionale şi să-i plătească despăgubiri, dar administratorul judiciar nu s-a conformat trebuind să apeleze la executorul judecătoresc N. M. care a procedat la executarea hotărârii doar în privinţa despăgubirilor.
După cum a mai arătat, în practică, divergenţele grave dintre asociaţi se referă la disensiuni care cuprind proiectele de activitate ale societăţilor, prestaţiile administratorilor, lipsa de transparenţă a deciziilor acestora şi a asociaţilor majoritari, lipsa de transparenţă privind cuantumul beneficiilor disponibile, suspectarea reciprocă în privinţa săvârşirii unor fapte contrare interesului social sau frauduloase.
Tot practica a definit interesul social ca fiind un standard, un concept cu conţinut variabil care poate fi definit ca fiind interesul comun al asociaţilor care au constituit societatea în vederea obţinerii de beneficii, care trebuia să vizeze toţi asociaţii raportat la părţile lor sociale.
Datorită modului de formare a voinţei sociale, interesul social ajunge să se confunde cu interesele asociaţilor majoritari, atâta timp cât interesele asociaţilor/acţionarilor minoritari nu sunt prejudiciate, ori în cazul său prejudiciul este continuu şi substanţial, fiind evidenţiat de acţiunile administratorului societăţii.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele detaliate în motivare, apreciind că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
La termenul din 18.06.2013, recurentul şi-a completat motivele de recurs cu un motiv de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, invocând faptul că se impune suspendarea judecăţii prezentei cauze în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 sens în care a solicitat casarea cu trimitere în vederea suspendării până la judecarea irevocabila a dosarului nr. 1398/111/2011 al Tribunalului Bihor (strămutat la Tribunalul Specializat Cluj).
Verificând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041 şi 306 Cod procedură civilă pe baza actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.
Potrivit art. 227 (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990pe care şi-a întemeiat reclamantul acţiunea „societatea se dizolvă prin hotărârea Tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.”
Din interpretarea conţinutului acestui text de lege rezultă că pentru ca tribunalul să poată dispune dizolvarea unei societăţi, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
-un asociat să ceară tribunalului dizolvarea societăţii;
-acesta să invoce motive temeinice;
-motivele invocate să împiedice funcţionarea societăţii.
Instanţa de fond a reţinut corect că motivele invocate de reclamant nu sunt de natură a împiedica funcţionarea societăţii.
Faptul că reclamantul nu ar mai fi fost convocat la Adunarea generală a asociaţilor din anul 2006, că administratorul societăţii nu a agreat Hotărârea de divizare a societăţii sau că nu a executat o hotărâre judecătorească ce-l viza pe reclamant nu constituie motive temeinice care să împiedice funcţionarea societăţii, împotriva acestor măsuri existând alte mijloace procedurale pentru intrarea în legalitate, la care reclamantul putea apela.
Potrivit practicii judiciare, nu există motive temeinice de dizolvare a societăţii, atunci când ceilalţi asociaţi se opun dorinţei unuia dintre asociaţi de a dizolva societatea, manifestându-şi voinţa de a continua activitatea societăţii, sens în care s-a pronunţat şi ICCJ Secţia comercială prin Decizia nr. 2758/21.09.2007.
Referitor la completarea motivelor de recurs cu un motiv de ordine publică, înregistrat la instanţă la 18.06.2013, deci după termenul de recurs, Curtea a constatat că suspendarea judecăţii cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu constituie un motiv de recurs de ordine publica. Pe de altă parte din încheierea de şedinţă din 13.04.2011 (fila 284 vol. II) rezultă că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de suspendare formulată de administratorul judiciar al societăţii a cărei dizolvare se solicită, întemeiată pe prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în sensul respingerii acestei cereri , cu motivarea corectă că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Or, în această situaţie, respingerea cererii de suspendare de către instanţa de fond putea constitui motiv de recurs cenzurabil, doar dacă era invocat înăuntrul termenului de recurs.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
