Pentru a respecta dreptul la un proces echitabil, garantat de disp.art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului e necesar ca reclamanţii să beneficieze de analiza cererii lor în gradele de jurisdicţie stabilite de legislaţia internă. Ori, este evident că hotărârea tribunalului (prin care instanţa a analizat, într-adevăr, fondul pretenţiilor) nu a fost supusă controlului judecătoresc în apel şi recurs, aceste instanţe apreciind că nu s-au solicitat fructe civile. In aceste condiţii, a respinge o nouă acţiune cu acelaşi obiect în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, echivalează cu negarea dreptului reclamanţilor de acces la justiţie şi de analizare a cererii lor cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale şi remediilor oferite de legislaţia românească în cadrul căilor de atac prevăzute de codul de procedură civilă. Din aceste considerente, excepţia autorităţii de lucru judecat nu este întemeiată.
Dreptul proprietarului de a obţine odată cu restituirea bunului şi toate accesoriile sale (fructe şi producte) este un drept de creanţă. Potrivit dispoziţiilor art.3 din Decretul 167/1958, termenul de prescripţie a acţiunilor referitoare la un obiect patrimonial este de 3 ani.
In condiţiile în care printr-o hotărâre anterioară în revendicare imobiliară s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Statul Român este cel ce datorează despăgubiri pentru bunurile preluate abuziv, acesta are calitate procesuală activă şi în acţiunea prin care se solicita accesoriile bunului (fructele civile).
Momentul introducerii acţiunii în justiţie contra posesorului pârâtul a încetat să mai fie de bună credinţă şi de la acel moment se datorează fructele civile.
Decizia civilă nr. 329/R din 21.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi
Reclamanţii C. M., C. C., C. V., B. M. M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de aproximativ 350.000-400.000 reprezentând fructe civile culese fără titlu în perioada 1957 şi până la zi, fructe aferente a două imobile situate în Tecuci, precum şi obligarea la plata dobânzilor aferente sumelor menţionate reprezentând daune interese în valoare de aproximativ 30.000-40.000 ron.
Ulterior, la data de 17.05.2006, reclamanţii şi-au modificat valoarea pretenţiilor solicitate în sensul că le-au majorat la 2.209.605,80 lei ron pentru fructele civile şi la 50.855,43 lei ron pentru dobânzi.
În fapt, au arătat reclamanţii în motivarea cererii, calitatea lor de proprietari s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat într-o altă cauză de revendicare soluţionată de Tribunalul Galaţi, când s-a mai stabilit şi că cele două imobile menţionate au fost demolate în anul 1957 pe locul lor edificându-se parte din actuala Piaţă Centrală a municipiului Tecuci, imobilele au fost preluate fără titlu şi faptul demolării este imputabil statului român.
În asemenea condiţii statul român a fost obligat la plata unei sume de bani reprezentând revendicare prin echivalent, iar hotărârea judecătorească a fost executată.
Au mai arătat reclamanţii că acest capăt de cerere a fost formulat şi în cadrul procesului dezbătut la Tribunalul Galaţi, dar a fost respins pe excepţie reţinându-se că reclamanţii nu au avut un astfel de capăt de cerere cu ocazia judecării în fond a cauzei şi cum obiectul acţiunii nu a fost modificat în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 132 cod procedură civilă instanţa trebuia să se limiteze să se pronunţe numai cu privire la capetele de cerere enunţate de reclamanţi în acţiune.
S-a mai precizat că admiterea anterioară a acţiunii în revendicare prin echivalent produce şi efectul accesoriu care constă în obligarea pârâtului la restituirea fructelor civile urmare a lipsirii de folosinţă, dar condiţia este ca aceste fructe să fie cerute.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 482-485, art. 1088-1090 cod civil.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanţie a Consiliului local Tecuci şi a motivat că în cazul în care această cerere va fi admisă aceste fructe sunt datorate de posesorul lucrului şi anume de Consiliul local Tecuci în a cărui administrare s-au aflat bunurile mobile.
Prin sentinţa civilă nr.246/6.02.2008 a Judecătoriei Tecuci a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi şi cererea de chemare în garanţie a Consiliului Local Tecuci formulată de pârât.
S-a reţinut în motivarea hotărârii că reclamanţii cauzei de faţă printr-o acţiune promovată în anul 1998, şi care a ajuns prin declinare pe rolul Tribunalului Galaţi, au solicitat în contradictoriu cu Statul Roman şi Consiliul local Tecuci despăgubiri reprezentând c/val a două case de locuit şi a terenului aferent de 1261 mp, imobile ce au fost preluate de către stat fără nici un titlu valabil şi au indicat iniţial ca temei de drept dispoziţiile art. 480 cod civil şi dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
După momentul promovării acestei acţiuni a intrat în vigoare Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989 astfel că s-a pus problema conflictului între legea specială nou apărută şi legea generală (dreptul comun).
Art. 47 din Legea nr.10/2001 menţionează că prevederile ei sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei şi dând interpretare acestui text de lege Tribunalul Galaţi a analizat pretenţiile reclamanţilor în spiritul legii aplicabile, respectiv a Legii nr. 10/2001.
Chiar reclamanţii, ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001 au indicat ca temei de drept al acţiunii pe care au promovat-o dispoziţiile art. 4 pct. 1 şi art. 10 pct. 1 din Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 153F/2002 Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi le-au fost acordate despăgubiri reprezentând c/val actualizată a imobilelor situate în Tecuci, str. Artei nr. 4 şi Traian nr. 10 compuse din construcţii(case de locuit, anexe gospodăreşti) şi suprafaţa de 1261 mp teren.
Ca să se poată acorda aceste despăgubiri instanţa pe rolul căreia s-a aflat dosarul a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate şi valoarea a fost stabilită pentru construcţii potrivit art. 9 pct. 6 din Legea nr.10/2001, iar pentru teren potrivit art. 9 pct. 7 din acelaşi act normativ.
Ori această lege a fost gândită de legiuitor în aşa fel încât să asigure o dreaptă despăgubire pentru cei care au fost privaţi în regimul comunist de bunurile lor.
În condiţiile în care restituirea în natură a imobilului preluat abuziv nu se mai poate face se acordă despăgubiri şi aceste despăgubiri au fost în aşa fel prevăzute a fi calculate ca să acopere, pentru cel nedreptăţit de regimul comunist, toată privaţiunea suferită.
Reclamanţii au primit despăgubiri băneşti pentru că, fără titlu valabil, statul le-a preluat două imobile cu destinaţia case de locuit.
Ori prin cererea de faţă reclamanţii solicită lipsa de folosinţă, anume chiria neîncasată de la momentul preluării abuzive şi până în prezent.
Dar câtă vreme imobilele preluate erau casele de locuit ale autorilor reclamanţilor ce presupuneri poate să facă instanţa că aceste bunuri erau producătoare de chirii.
Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi fost preluate în mod abuziv cum se poate presupune că ele ar fi fost date spre închiriere şi ar fi produs asemenea fructe civile.
Reclamanţii nu au făcut dovada că preluarea s-a făcut pentru că autorii lor au fost încadraţi în categoria persoanelor care deţineau imobile ce le exploatau prin darea în chirie.
Pe de altă parte Legea nr. 10/2001, prin conţinutul ei, nu face nici o referire la alte despăgubiri, cum ar fi fructele civile şi aceasta deoarece legiuitorul reglementând actul normativ în scop reparator a avut în vedere, prin compensaţia care se va acorda, a despăgubi integral pe cel de care statul a abuzat fără drept.
Pentru toate aceste motive instanţa a considerat acţiunea principală ca nefondată şi a respins-o ca atare, precum şi cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanţii care au apreciat că în virtutea disp.art.482 şi 485 cod civil, posesorul de rea credinţă trebuie să restituie fructele culese de la momentul culegerii lor, până la momentul când au redevenit proprietari.
Prin decizia civilă nr.343/2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul declarat de reclamanţi, a fost schimbată în parte sentinţa civilă şi în rejudecare s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor sumele de 1.866.975,67 lei, 38.494,31 şi 43.855,55 lei, reprezentând fructele civile şi dobânzi legale aferente acestora.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Reclamanţii din prezenta cauză sunt beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti prin care Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la plata contravalorii actualizate a imobilelor situate în Tecuci, formate din construcţii (case de locuit şi anexe gospodăreşti) şi suprafaţa de 1261 mp teren. Este vorba de sentinţa civilă nr.153/2002 pronunţată de Tribunalul Galaţi, irevocabilă prin respingerea căilor de atac.
Acţiunea promovată a avut drept temei juridic dispoziţiile art. 480 Cod civil şi art. 6 alin 2 din Legea nr.213/1998.
Instanţele judecătoreşti au reţinut cu putere de lucru judecat că Statul Român prin Ministerul Finanţelor a fost de rea-credinţă, întrucât preluarea proprietăţii s-a făcut fără nici un titlu, în mod abuziv.
Acţiunea de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii fructelor civile aferente imobilelor situate în Tecuci, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 482-485 Cod civil, art. 1088-1090 Cod civil.
În cazul admiterii acţiunii în revendicare, pe lângă restituirea bunului sau contravaloarea lui, în cazul în care a pierit, se mai produce şi un alt efect, referitor la restituirea fructelor. Ele se cuvin proprietarului în virtutea dreptului său de proprietate, cu condiţia ca pârâtul să fi fost de rea-credinţă. El va fi obligat la restituire din momentul în care a intrat în posesia bunului.
În speţa dedusă judecăţii, s-a reţinut cu putere de lucru judecat reaua-credinţă a pârâtului care a intrat în posesia bunurilor în mod abuziv.
Nu are nici o importanţă faptul că imobilele au avut destinaţia de casă de locuit. Reclamanţii au fost lipsiţi de proprietatea asupra acestor bunuri, fiind în imposibilitate de a-şi exercita prerogativele conferite de acest drept(de a folosi şi dispune de imobile conform voinţei acestora).
Legea 10/2001 nu-şi găseşte aplicarea în cazul de faţă. Acţiunea în revendicare a fost promovată cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ iar reclamanţii nu au înţeles să urmeze procedura prevăzută de aceasta.
Pe de altă parte, restituirea fructelor civile este prevăzută în mod expres de disp.art.483 şi următoarele Cod civil fiind unul dintre efectele admiterii acţiunii în revendicare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul Local şi Statul Român.
A)Statul Român a criticat decizia pronunţată în apel, în principal, sub
următoarele aspecte :
următoarele aspecte :
1. Chiriile nu pot fi restituite decât de la momentul introducerii cererii în revendicare, moment de la care statul devine posesor de rea-credinţă;
2. Chiriile pot fi acordate doar pentru perioada 10.01.2003-25.05.2004, când a fost efectuată plata despăgubirilor, pentru celelalte sume pretinse intervenind prescripţia dreptului material la acţiune.
Ulterior, recurentul a completat motivele de recurs cu alte excepţii de ordine
publică :
3. Autoritatea de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr.153/F/15.03.2002 a Tribunalului prin care s-a respins capătul de cerere privind plata lipsei de folosinţă şi plata dobânzii aferente ca nefondat.
4. Prescripţia dreptului material la acţiune (reiterată şi dezvoltată de recurentă
5. Lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
B. Recurentul pârât Consiliul Local Tecuci a criticat decizia din apel sub
1. Instanţa nu a luat în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra apărărilor de fond formulate de către intimaţi.
2. Reclamanţilor le-au fost acordate deja despăgubiri reprezentând valoarea actualizată a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român.
3. Reclamanţii nu au prezentat nici un element de probă privind realizarea în vreun mod a fructelor civile de natura chiriilor.
Reclamanţii au formulat întâmpinare prin care au invocat :
1. excepţia nulităţii recursului pe motiv că nu este indicat nici un motiv de nelegalitate de cele prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, iar instanţa nu se poate substitui părţii în ceea ce priveşte încadrarea argumentelor în motivele prevăzut de art. 304 cod procedură civilă.
2. Au solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că dreptul de uzufruct ca drept real imobiliare a stat la baza acestei acţiuni şi acesta este imprescriptibil extinctiv. Au apreciat că statul a fost de rea credinţă de la momentul preluării abuzive a imobilului şi de atunci datorează restituirea fructelor civile.
3. Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat au considerat că nu este întemeiată, deoarece prin decizia civilă nr.216/2003 s-a reţinut că reclamanţii nu au avut un astfel de capăt de cerere cu ocazia judecării în fond a cauzei.
4. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului, au considerat că atâta timp cât în acţiunea principală în revendicare acesta a avut calitate procesuală activă şi în cererea accesorie de acordare a fructelor civile are o astfel de realitate.
5. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune au susţinut că dreptul de uzufruct ca drept real imobiliar este imprescriptibil.
Cu privire la recursul declarat de Consiliul Local au solicitat ca acesta să fie anulat ca netimbrat, iar în subsidiar respins ca lipsit de interes.
Analizând decizia prin prisma motivelor invocate instanţa a reţinut următoarele
Cu privire la excepţiile invocate de recurentul Statul Român instanţa a reţinut că acestea sunt excepţii absolute care pot fi invocate şi după împlinirea termenului de motivare a recursului.
In ceea ce priveşte ordinea de soluţionare a acestor excepţii de fond instanţa a apreciat că aceasta este următoarele :
1)excepţia autorităţii de lucru judecat
2)excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune
3)excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Statul Român.
Instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 cod civil
privind autoritatea de lucru judecat raportat la cauza ce a făcut obiectul dosarului 534/1999.
Astfel, prin sentinţa civilă nr.262/1999 a Tribunalului Galaţi s-a admis acţiunea şi a fost obligat Statul Român la plata sumei de 1.521.883.813 lei reprezentând valoarea a două imobile şi teren aferent. A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 68.809.793 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă.
Prin decizia civilă nr.69/A/2000 a Curţii de Apel Galaţi s-au admis apelurile declarate de părţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Unul dintre motivele de apel găsite întemeiate viza faptul că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, deşi fructele imobilului nu au fost solicitate de reclamanţi, instanţa le-a acordat.
In rejudecarea cauzei, s-a pronunţat sentinţa civilă nr.153/15.03.2002 a
Tribunalului Galaţi, prin care a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat Statul Român să plătească contravaloarea actualizată a imobilelor.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata lipsei de folosinţă cu motivarea că reclamanţii ce au formulat acţiunea în baza dreptului comun nu pot beneficia de drepturi mai largi decât foştii proprietari ce au uzat de calea Legea nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.58/2002 Curtea de Apel Galaţi a fost desfiinţată sentinţa civilă cu trimitere spre rejudecare, motivat de faptul că din minută lipseşte menţiunea obligatorie potrivit căreia sentinţa s-a pronunţat în şedinţă publică.
Prin decizia civilă nr.2112/2003 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamanţi şi s-a casat decizia civilă cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, apreciindu-se că lipsa acelei menţiuni nu e motiv de nulitate absolută.
In rejudecarea apelurilor, prin decizia civilă nr.216/2003 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul, dar s-a reţinut în considerente că nu se pot acorda fructe civile deoarece acestea nu au fost solicitate la fond şi că acest aspect a fost lămurit irevocabil prin decizia civilă nr.60/2000 a Curţii de Apel Galaţi.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat.
In concluzie, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat e necesar ca instanţa să se fi pronunţat pe fondul cauzei. In speţă, această condiţie e doar aparent îndeplinită.
Intr-adevăr prin sentinţa civilă nr.153/2002 a Tribunalului Galaţi instanţa a respins ca nefondată cererea de acordare a fructelor civile.
Dar pentru a respecta dreptul la un proces echitabil, garantat de disp.art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului e necesar ca reclamanţii să beneficieze de analiza cererii lor în gradele de jurisdicţie stabilite de legislaţia internă. Ori, este evident că hotărârea tribunalului (prin care instanţa a analizat, într-adevăr, fondul pretenţiilor) nu a fost supusă controlului judecătoresc în apel şi recurs, aceste instanţe apreciind că nu s-au solicitat fructe civile. In aceste condiţii, a respinge o nouă acţiune cu acelaşi obiect în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, echivalează cu negarea dreptului reclamanţilor de acces la justiţie şi de analizare a cererii lor cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale şi remediilor oferite de legislaţia românească în cadrul căilor de atac prevăzute de codul de procedură civilă. Din aceste considerente, excepţia autorităţii de lucru judecat nu este întemeiată.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa
reţine că aceasta este întemeiată.
Dreptul proprietarului de a obţine odată cu restituirea bunului şi toate accesoriile sale (fructe şi producte) este un drept de creanţă. Potrivit disp.art.3 din Decretul 167/1958, termenul de prescripţie a acţiunilor referitoare la un obiect patrimonial este de 3 ani.
Raportat la momentul introducerii prezentei acţiuni ianuarie 2006 rezultă că perioada pentru care puteau fi solicitate fructele civile fără a se putea opune prescripţia este ianuarie 2003-ianuarie 2006. Cum din actele dosarului rezultă că hotărârea prin care s-au acordat despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilelor a fost executată la data de 25.05.2004, ulterior acestei date nu se pot acorda fructe civile. De altfel, reclamanţii au fost de bună credinţă şi au recunoscut acest aspect. In concluzie, fructele civile pot fi acordate doar pentru perioada ianuarie 2003 – mai 2004.
1.Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român
urmează a fi analizată deoarece prescripţia de material la acţiune vizează doar o parte din fructele civile solicitate pentru perioada 1957-2002.
In condiţiile în care prin sentinţa civilă nr.1253/2002 a Tribunalului Galaţi
s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Statul Român este cel ce datorează despăgubiri pentru bunurile preluate abuziv, e evident că acesta are calitate procesuală activă şi în acţiunea prin care se solicita accesoriile bunului (fructele civile).
2.Pe fondul cauzei instanţa reţine că potrivit disp.art.485 cod civil
„posesorul dobândeşte fructele numai dacă e de bună credinţă, iar potrivit disp.art.487 cod civil el încetează să fie de bună-credinţă la momentul în care viciile îi sunt cunoscute.
In consecinţă, la momentul introducerii acţiunii în justiţie contra
posesorului 02.02.1999, pârâtul a încetat să mai fie de bună credinţă şi de la acel moment se datorează fructele civile. Numai ca aşa cum s-a reţinut la punctul 2 datorită prescripţiei dreptului material la acţiune în prezent pot fi acordate doar pentru perioada ianuarie 2003-mai 2004.
Conform raportului de expertiză instrumentat în cauză – suma datorată cu titlu de chirie pentru teren în perioada 01.01.2003-31.12.2003 este de 19.455,459 lei sumă actualizată cu rata inflaţiei pentru anii 2004, 2005, iar pentru perioada ianuarie – mai 2004 este de 8602,7323 lei – în total 28.058,1913 (f.99-100 dosar fond).
-suma pe care ar fi folosit-o reclamanţii pentru închirierea a 2 imobile
identice au locuinţele demolate ar fi fost de 1038,196 pentru anul 2003 şi de 25,1617 pentru perioada ianuarie – mai 2004 – în total 1063,357 lei (f.123-124 dosar fond). Sumele sunt actualizate cu rata inflaţiei până la 1 ianuarie 2006.
Posesorul de rea credinţă, odată cu restituirea fructelor este obligat să plătească şi dobânzi conform art. 1088 şi 1090 cod civil de la data cererii de chemare în judecată.
Din aceste considerente, având în vedere disp.art.312 alin.3 în referire la art.304 pct.9 cod procedură civilă prin decizia civilă nr. 329/21 mai 2009 Curtea de apel Gl. a admis recursul declarat de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a modificat decizia de apel în parte in sensul că a obligat pârâtul la plata sumelor de 28.058,191 lei şi 1063,35 lei reprezentând fructe civile calculate la data de 31.12.2005 precum şi plata dobânzilor aferente acestor sume.
S-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei de apel şi s-a anulat ca netimbrat recursul Consiliului local Tecuci.
