Amenda civila intemeiata pe dispozitiile art. 580 ind.3 alin. 5 C.p.c. – recurs in interesul legii vizând dispozitii care au fost ulterior abrogate


Sentinta civila nr. 19331/11.12.2009 – Dosar nr. 12201/215/2009

Amenda civila intemeiata pe dispozitiile art. 5803 alin. 5 C.p.c. – recurs in interesul legii vizând dispozitii care au fost ulterior abrogate

Solutia: 

Respinge actiunea precizata.

Motivarea:

Prin decizia nr. 289/22.09.2008 pronuntata de Sectia Civila a Curtii de Apel Craiova in dosarul nr. 187.3/63/2005, pârâta Statiunea de Cercetare Legumicola si Pomicultura a fost obligata sa emita dispozitie motivata cu privire la  cererea  reclamantei de restituire  a  suprafetei de  1  ha teren. Aceasta decizie a  ramas irevocabila prin nerecurare.

Instanta  constata ca pârâta  nu  a indeplinit obligatia ce  i –a  fost impusa prin decizia mai sus aratata, aspect ce reiese si din adresa  nr. 277/11.12.2009 a  S.D.P. Craiova.

In ceea ce  priveste cererea reclamantei de obligare a  pârâtei la plata de daune  cominatorii in cuantum de 50 lei pe  zi de intârziere pâna la executarea  deciziei nr. 289/22.09.2008, instanta  apreciaza ca aceasta este  neintemeiata si o va respinge  cu urmatoarea motivare:

Potrivit  art. 580 indice  3 alin. 1 C.pr.civ., daca obligatia de a face  nu poate  fi indeplinita de o alta persoana decât  debitorul, acesta poate  fi constrâns la indeplinirea  ei, prin aplicarea unei amenzi civile, in alineatul 5  al aceluiasi articol, aratând-se  ca pentru  neexecutarea obligatiilor prevazute de prezentul articol nu se pot  acorda daune  cominatorii.

In acelasi timp exista decizia  in interesul legii pronuntata de ICCJ nr. XX/2005, conform careia „ Cererea privind obligarea la daune  cominatorii este admisibila si in conditiile reglementarii obligarii debitorului la plata amenzii civile, conform 583  indice 3 C.pr.civ.” fiind vorba evident  de prevederile acestui articol introdus prin OUG nr. 138/2000.

Cu toate acestea  asa  cum s-a aratat  in jurisprudenta, forta obligatorie  a oricarei dezlegari oferite  printr-o decizie in interesul legii se  pastreaza numai atâta vreme  cât  insasi prevederea legala care a generat solutii diferite  ale instantelor judecatoresti se afla in vigoare.

Când respectiva prevedere a  fost abrogata expres sau tacit dezlegarea oferita in interesul legii devine caduca, pierzându-se efectele  specifice, intrucât existenta ei este conditionata de insasi existenta legii pe care o interpreteaza.

In consecinta,  din momentul intrarii in vigoare a  legii nr. 459/2006 care a  modificat si completat art. 5803 C.pr.civ., in sensul statuarii prevazuta la alin. 5, Decizia  in interesul legii nr. XX/12.12.2005 inceteaza a  mai produce  efecte  in ce  priveste dezlegarea  amintita mai sus.

In consecinta, având  in vedere dispozitiile art. 5803 alin. 5 C.pr.civ, instanta va respinge actiunea  precizata.

1

1