La primirea propunerii de arestare preventivă privind mai mulţi inculpaţi, instanţa este datoare să verifice existenţa şi îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru fiecare dintre aceştia, nefiind permis transferul existenţei indiciilor temeinice – în sensul art.681cod procedură penală – de la un inculpat la altul. În lumina dispoz.art.23 din Constituţie, măsura arestării preventive reprezintă o excepţie de la exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale, astfel încât, în lipsa unei presupuneri rezonabile, în lipsa percepţiilor ce semnalizează în mod serios, cu solidă corespondenţă în realitatea obiectivă reprezentată în actele de urmărire penală că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, este necesar a se evita orice abuz de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului, în afara limitărilor expres prevăzute de lege şi de CEDO.
Prin încheierea nr.11 din 12 aprilie 2007, Tribunalul Mehedinţi, a admis propunerea formulată de Ministerul Public DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, privind arestarea preventivă a inculpaţilor V. (U.) I. şi S.I.L. şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor . pe o durată de 29 zile, începând cu 12 aprilie 2007, până la 10 mai 2007.
Pentru a admite propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut că prin ordonanţele din 11 aprilie 2007, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale fată de cei doi inculpaţi, în ce priveşte săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate şi în temeiul dispoziţiilor art. 136 raportat. la art. 143 c. p. p. s-a dispus reţinerea pe timp de 24 de ore a inculpaţilor iar probele administrate în cauză până la această dată conturează existenţa unor indicii temeinice în sensul că, cei doi inculpaţi s-au organizat cu scopul de a racola tinere, dintre care unele minore, ce erau transportate cu ajutorul microbuzelor ce aparţineau firmei administrată de inculpatul S.pe care cei doi le induceau în eroare că le vor asigura locuri de munca în Germania sau Italia, însă în realitate, odată ajunse acolo, victimele erau obligate să practice prostituţia ori să cerşească, iar banii obţinuţi de pe urma acestor activităţi ilicite, erau silite să-i dea inculpaţilor ori celorlalţi complici ai acestora.
Declaraţiile incriminatoare ale victimelor audiate se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor ce au susţinut că au transportat mai multe tinere in Germania ori Italia, iar inculpatul V. I. a arătat ca, apela la coinculpat pentru ai transporta rudele in Germania ori Italia, fapt ce conturează ca, aceştia acţionau in scopul racolării şi traficări de persoane, fiind ne credibila apărarea acestora, cum că, părţile vătămate ar fi fast rude ori cunoştinţe apropiate ale acestora, elocvente in acest sens fiind şi notele privind interceptările telefonice efectuate in cauza, din care rezulta şi complicitatea inculpaţilor in scoaterea ilegala din tara a celor doi cetăţeni indieni, fratele inculpatului S., fiind reţinut in acest sens de către autorităţile ungare, drept pentru care a luat legătura telefonica cu inculpatul, iar discuţiile telefonice dintre cei doi conturează complicitatea acestora la săvârşirea acestei fapte.
De altfel, inculpatul V. (U.) I., şi-a schimbat şi numele, ori acest lucru demonstrează că a încercat să mascheze activitatea sa infracţională, dobândind prin căsătorie numele soţiei, deşi în realitate pretinde că concomitent este şi prieten cu o altă femeie, I. J. C., care în realitate a fost victima inculpaţilor, racolată de inculpatul V., iar notele informative date de autorităţile italiene, confirmă că această victimă a practicat prostituţia in Italia, făcând obiectul unor cercetări penale şi in aceasta tara.
În acelaşi timp, inculpatul S. a luat procura în numele său pentru victimele minore G. G. A. şi I. D. pe care le-a transportat din tară în Italia, unde le-a abandonat şi au fost preluate de inculpatul V., fiind obligate sa practice prostituţia.
De asemenea, acest inculpat, deşi pretinde la interogatoriu că a discutat doar cinci minute cu victima P. R., cu celelalte susţineri pe care le face la interogatoriu demonstrează că a racolat-o şi pe aceasta victima, in aceleaşi scopuri.
Şi la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului S. s-au găsit 20 de paşapoarte, precum şi 7 cărţi de identitate, probe care coroborate demonstrează existenta in cauza a indiciilor temeinice în ce priveşte săvârşirea de către inculpaţi a faptelor, în legătură cu care s-a pus in mişcare acţiunea penală şi pentru care se solicită arestarea preventivă a celor doi inculpaţi.
Din cuprinsul notelor ce redau interceptările efectuate legal în cauză, rezultă şi faptul că inculpaţii încearcă prin diferite mijloace să zădărnicească aflarea adevărului.
Investită cu soluţionarea recursurilor celor doi inculpaţi, Curtea a constatat că potrivit dispoziţiilor art.1491 şi art.148 alin.1 cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpaţilor poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.143 cod procedură penală – respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că aceştia au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală – şi există vreunul dintre cazurile prevăzute la lit. a – f ale acestui articol.
În speţă, au fost identificate de organul de urmărire penală şi confirmate corect de instanţa de fond, temeiurile arestării preventive prevăzute de art.148 lit. b) – încercarea zădărnicirii aflării adevărului, e) – există date că inculpatul încearcă presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă înţelegeri frauduloase cu aceasta şi f) – inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Condiţia de legalitate impusă de dispoziţiile art.148 lit. f cod procedură penală, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul, se constată a fi îndeplinită în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunile prevăzute de art.7 din Legea 39/2003, art.12 alin.1 şi 2 şi art.13 din Legea 678/2001 şi art.71 din OUG nr.105/2001.
În ceea ce priveşte aprecierea asupra probelor existente până în prezent în dosarul de urmărire penală cu privire la inculpatul V.(U.) I., Curtea constată că, în mod corect şi justificat s-a admis faţă de acest inculpat propunerea de arestare preventivă, în raport cu dispoziţiile art.681 cod procedură penală şi art.5 par.1 lit. c CEDO.
Se constată că faţă de acest inculpat operează presupunerea rezonabilă că a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, elocvente fiind în acest sens declaraţiile părţii vătămate T. A., M. M. C. I şi ale martorilor F. D. O. şi T. G.. Aceste declaraţii îl plasează pe inculpat în zona săvârşirii infracţiunilor pentru care este cercetat şi în modalităţi de tipul celor descrise în propunerea de arestare, inculpatul fiind văzut de mai multe ori, de aceste persoane, percepând zilnic sume de bani de la fetele care se prostituau în Italia.
Legăturile de rudenie foarte apropiate ale acestui inculpat cu învinuitul U.Ş. zis D.(frate) faţă de care, la dosar, există mărturii despre ameninţări cu incendieri ale caselor victimelor dacă vor da declaraţii împotriva familiei U. , categoria socială din care fac parte victimele – persoane în general tinere, uşor influenţabile prin orice mijloace-bani sau ameninţări ale membrilor familiilor acestora – , relevă că – în raport şi cu transcrierile convorbirilor telefonice prin care învinuitul ameninţă familiile unora dintre victime, le sfătuieşte cum să deturneze aflarea adevărului prin declaraţii nereale la poliţie (a se vedea convorbiri telefonice cu victimele L. L.A. şi S. A.)-, lăsarea în libertate a acestui inculpat prezintă pericol pentru ordinea publică. Această măsură se impune întrucât, infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul – constituire într-un grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori – prezintă chiar prin ele însele un sporit grad de pericol social raportat la valorile sociale ocrotite de lege prin normele incriminatoare.
Lăsarea în libertate a inculpatului V. (U.) I. pentru care, aşa cum s-a arătat, există indicii temeinice că a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, creează o stare de insecuritate socială pentru beneficiarii legii penale şi care, în mod onest se supun raporturilor de putere impuse de legea penală.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul S. I. L., Curtea constată că, în mod nepermis, instanţa de fond a transferat indiciile temeinice reţinute corect în sarcina inculpatului V. (U.) I. şi în sarcina inculpatului S. I. L., fără însă a exista o acoperire legală în probele culese până în acest moment de organul de urmărire penală.
Datele dosarului de urmărire penală relevă că acest inculpat este directorul unei societăţi comerciale înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J.25/162/ 15 martie 2005, ce are ca activitate principală – transporturi terestre de călători pe bază de grafic.
Cu o singură excepţie (victima P. R.), nici una din persoanele ale căror declaraţii există în dosarul de urmărire penală nu face referire la săvârşirea de către inculpatul S. I.L.. a infracţiunilor pentru care este cercetat.
Transcrierile convorbirilor telefonice – ca material probator ce conţine în mod specific date obiective despre activitatea inculpaţilor – licită sau/şi nelicită – îl relevă pe acest inculpat ca fiind permanent contactat telefonic de persoanele care doreau să călătorească în afara graniţelor ţării prin intermediul acestei firme şi, de asemenea, permanent preocupat să nu aibă dificultăţi cu autorităţile şi organele de frontieră, solicitându-le clienţilor săi să aibă în posesie actele necesare trecerii frontierei – acte de identitate, paşapoarte, inclusiv procuri speciale pentru pasagerii minori.
Întocmirea procurilor speciale pe numele transportatorului – chiar dacă este o procedură neconformă cu dispoziţiile legale în materie – este o practică obişnuită în cazul transportului de minori fără însoţitor , ele fiind semnate, de altfel, de părinţii minorilor, în faţa unui notar.
Faptul că inculpatul S. era interesat doar de încasarea sumelor de bani ce reprezentau contravaloarea transportului pentru fiecare persoană în parte, iar nu şi de ce urmează să facă aceste persoane în ţara de destinaţie, rezultă şi din faptul că, după ce le-a transportat în Italia, acesta le-a abandonat pe victimele minore .Totodată victima minoră G. G. arată că a fost, într-adevăr, transportată de acest inculpat în Italia, în baza unei procuri speciale date de părinţii acesteia ,până la Roma (portul Civita Veche) după care, singură a călătorit până în oraşul Cagliari –deci o distanţă apreciabilă – întâlnindu-se apoi cu învinuitul V. C .
Aspectele din activitatea inculpatului evidenţiate de organul de urmărire penală ca fiind de natură infracţională, nu pot fi reţinute de instanţă ca temeiuri ale arestării preventive , în sensul impus de art.681 cod procedură penală şi art.5 paragraful I lit.c CEDO.
Datele existente la dosar, supuse cenzurii impuse de dispoziţiile legale referitoare la inviolabilitatea libertăţilor individuale consacrate de art.23 din Constituţie, nu conduc, în cazul acestui inculpat, la admiterea în mod prealabil, ca posibil şi real ca inculpatul S. I. L., faţă de care se efectuează urmărirea penală să fi săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, pe de o parte şi, mai ales că, lăsarea în libertate a acestuia, în acest moment, prezintă pericol pentru ordinea publică, de altă parte.
Cu privire la infracţiunea de trafic de emigranţi se are în vedere ,în raport de declaraţiile existente la dosar, de transcrierile convorbirilor telefonice dar şi de înscrisurile de la dosar(depuse cu ocazia judecării recursului şi de apărătorul inculpatului S.)că cei doi cetăţeni de origine indiană – J. S. şi V. S. S. – care şi-au atribuit în mod nelegal cetăţenii române ,circulând sub numele de R. i. şi P. V. – au fost transportaţi de fratele inculpatului, care are ,de altfel, calitate de învinuit în prezenta cauză. În sarcina acestuia autorităţile judiciare ungare au reţinut că acesta, în mod intenţionat a ajutat pe cei doi cetăţeni indieni, cu alte false, asemănătoare celor originale româneşti, la trecerea graniţei ungar-austriece fiind deja condamnat la 22 februarie 2007 la 1 an închisoare cu suspendare pe o perioadă de 2 ani fără a i se pune nici o interdicţie sau restricţie cu privire la tranzitarea acestei ţări .
Privitor la declaraţia victimei P. R., în mod nefondat, s-a reţinut că declaraţia acesteia demonstrează prin coroborare şi cu alte probe din dosar că inculpatul S. I.L. a racolat-o pe aceasta în scopul practicării prostituţiei.
Dincolo de faptul că declaraţia acestei persoane este evident dubitabilă ”cred că eu am fost vândută de către S. I. L., altor persoane în scopul de a fi exploatată”, faţă de celelalte declaraţii, ce nu se rezumă la simple presupuneri când relatează date şi informaţii despre activitatea licită sau nelicită a inculpaţilor, instanţa de fond nu explică concluzia la care a ajuns şi nu dezvăluie în nici un fel raţionamentul prin care a ajuns la această concluzie, în raport de unele date obiective furnizate de declaraţia aceleiaşi persoane şi care,de această dată, nu mai au caracter dubitabil: a ajuns la destinaţie, în Germania cu microbuzul condus de numitul O. A., a cunoscut doi cetăţeni de origine sârbă, că, deşi a avut permanent paşaportul la ea şi a putut lua legătura telefonic cu copiii săi, spunându-le despre situaţia în care se află, totuşi a fost obligată să practice prostituţia mai multe zile la rând pentru ca în final, cu numai 50 de euro, daţi de cetăţeanul sârb, în folosul căruia se prostitua (şi deci, căreia victima îi dădea banii rezultaţi din infracţiune), să se întoarcă în ţară.
Curtea reţine că, faptul material al descoperirii cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului S. a unui număr de 20 de paşapoarte şi 7 cărţi de identitate prin el însuşi, nu constituie un temei necesar şi suficient pentru luarea faţă de acest inculpat a măsurii arestării preventive. Acest fapt este şi trebuie să fie analizat prin coroborare cu specificul activităţii desfăşurate de inculpat, cu declaraţiile inculpatului însuşi şi prin prisma dispoziţiilor art.52 cod procedură penală, în condiţiile în care, nici o declaraţie – până în acest moment, nu îl incriminează ca fiind autor al infracţiunilor pentru care este cercetat sau complice,şi chiar diagrama întocmită de organul de urmărire penală plasându-l pe acest inculpat într-o latură secundară, dovedirea activităţii infracţionale a acestuia cu probe fiind cel puţin deficitară până în acest moment.
În lumina dispoz.art.23 din Constituţie, măsura arestării preventive reprezintă o excepţie de la exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale, astfel încât, în lipsa unei presupuneri rezonabile, în lipsa percepţiilor ce semnalizează în mod serios, cu solidă corespondenţă în realitatea obiectivă reprezentată în actele de urmărire penală că acest inculpat a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, este necesar a se evita orice abuz de natură a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului ,în absenţa cazurilor expres prevăzute de lege şi de CEDO.
Drept consecinţă a considerentelor prezentate, Curtea a respins recursul inculpatului V.(U.) I. şi a admis recursul inculpatului S.I.L. pe fond respingând propunerea de arestare preventivă a acestui din urmă inculpat.
