C. pr. civ.: art. 335, art. 119.
Conform prevederilor art. 335 C. pr. civ., dacă o cerere necontencioasă, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.
Conform prevederilor art. 335 C. pr. civ., dacă o cerere necontencioasă, prin însuşi cuprinsul ei sau prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.
În speţă, cererea introductivă prin care s-a solicitat înregistrarea modificărilor aduse actului constitutiv al unei asociaţii constituie o cerere cu caracter necontencios, însă ca urmare a formulării cererii de intervenţie în interes propriu şi a cererii reconvenţionale, cererea de înregistrare a dobândit caracter contencios.
Cererea reconvenţională, reglementată de art. 119 C. pr. civ., este actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului, aceasta fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată.
Cererea reconvenţională, reglementată de art. 119 C. pr. civ., este actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii împotriva reclamantului, aceasta fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată.
Totodată, trebuie avut în vedere faptul că cererea reconvenţională este o cerere incidentală, distinctă de cea principală, neavând caracter accesoriu faţă de aceasta şi ca atare inadmisibilitatea cererii principale nu se răsfrânge asupra cererii reconvenţionale.
Condiţiile de admisibilitate ale cererii reconvenţionale formulate în cauză trebuie apreciate prin prisma obiectului ei, iar nu prin prisma admisibilităţii cererii de chemare în judecată.
În raport de caracterul contencios al litigiului şi în raport de obiectul acestui litigiu determinat de cererile cu care a fost învestită instanţa, tribunalul a calificat în mod corect calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătoriei ca fiind apel.
Prin sentinţa civilă nr. 9762 din 09.07.2013, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. xxx s-au dispus următoarele:
– s-a admis cererea formulată de petenta Asociaţia „U.T.”, cu sediul în Timişoara, având ca obiect modificare acte constitutive;
– s-a respins cererea reconvenţională formulată de petentele Uniunea „F.A.” Timişoara, prin preşedinte profesor A.A. şi Asociaţia „U.T.” Timişoara, prin Consiliul Director, reprezentat prin preşedinte A.A.;
– s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de petentele Uniunea „F.A.” Timişoara, prin preşedinte profesor A.A. şi Asociaţia „U.T.” Timişoara, prin Consiliul Director, reprezentat prin preşedinte A.A.;
– s-a încuviinţat modificarea actelor constitutive ale asociaţiei conform Hotărârii nr. 1 din 19.09.2012, actului adiţional la Statutul Asociaţiei „U.T.” din data de 19.09.2012, legalizat sub nr. 339/25.05.2013 de notar public B. P., act adiţional la contractul de asociere al Asociaţiei „U.T.” legalizat sub nr. 3352/25.05.2013 de notar public B. P. astfel: preşedintele asociaţiei este prof. univ. dr. D. I., componenţa Consiliului de administraţie este următoarea: prof. univ. dr. R.A. – membru, prof. univ. dr. M.A. – membru, lector univ. dr. B.M. – membru, jurist Z.L. – membru; prof. univ. dr. S.D. – membru; având ca membri supleanţi ai Consiliului de administraţie pe prof. A.A. şi econ. B. V., iar controlul activităţii economico – financiare se va efectua de cenzorii econ. L.L., conf. univ. dr. T.C. şi psiholog M.C.;
– s-a dispus înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special – Asociaţii, aflat la grefa Judecătoriei Timişoara;
– fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria a reţinut că petenta Asociaţia U.T. a dobândit personalitate juridică în baza sentinţei civile nr. 557/16.06.1995, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. xxx.
Din Registrul special Asociaţii şi fundaţii din cadrul Judecătoriei Timişoara reiese că la constituirea asociaţiei, conform sentinţei civile sus – menţionate, componenţa Comitetului director şi de administraţie a fost următoarea: preşedinte al asociaţiei, d-na A.V.A.; preşedinte al consiliului de administraţie, A.F.A.; vicepreşedinte, C.L.V.V.; membrii: P.T.V., P.M.L.; secretar: Z.I.L., iar controlul activităţii financiare şi economice a asociaţiei a fost efectuat de următoarea comisie de cenzori: preşedinte R.I.I.; secretar B. V.; membru A.A.D.F..
În perioada 2000-2012 nu s-a înregistrat nicio modificare cu privire la componenţa organelor de conducere ale asociaţiei, în Registrul Special – Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara.
Prin cererea de sesizare a instanţei, petenta a solicitat modificarea actelor constitutive ale asociaţiei, conform procesului-verbal din data de 19.09.2013, încheiat cu ocazia întrunirii Adunării generale a membrilor Asociaţiei „U.T.”, printre modificările vizate fiind menţionate şi desemnarea unei noi structuri a Consiliului de Administraţie, desemnarea noului preşedinte, desemnarea unei noi comisii de cenzori, precum şi reducerea membrilor asociaţiei de la 32 la 25, urmare a intervenirii decesului a şase membri ai asociaţiei şi a renunţării la calitatea de membru a numitului P.C.C..
La termenul de judecată din 22.01.2013, faţă de motivele arătate în cererea de intervenţie în interes propriu formulată de formulată de petentele Uniunea „F.A.” Timişoara, prin preşedinte profesor A.A. şi Asociaţia „U.T.” Timişoara, prin Consiliul Director, reprezentat prin preşedinte A.A., văzând actele şi lucrările dosarului, instanţa a apreciat că „excepţia lipsei calităţii procesuale active a celor care au promovat acţiunea” şi „excepţia nelegalităţii” Adunării Generale şi a actelor, nu reprezintă excepţii în temeiul art. 137 C. pr. civ., ci apărări de fond prin care petentele urmăresc respingerea demersului judiciar promovat de reclamanta Asociaţia U.T..
Având în vedere prevederile din Statutul Asociaţiei referitoare la Adunarea Generală şi verificând conţinutul procesului-verbal din data de 19.09.2012, în care este evidenţiată procedura de desfăşurare a Adunării Generale, precum şi conţinutul înscrisului existent la fila 4 dosar, constând în convocator, înscrisuri care au fost coroborate cu răspunsul la interogatoriu al numitului D. I., instanţa de fond a constatat că Adunarea Generală a fost convocată prin anunţ public de către 2/3 din membrii în viaţă, (iniţiatorii au fost „membrii săi”), fiind prezenţi 17 membri fondatori, din care 3 prin reprezentanţi, din 25 persoane active, ocazie cu care au fost puse în discuţia membrilor participanţi la adunare şi supuse aprobării toate modificările statutare a căror validare a fost solicitată pe această cale şi la care s-a făcut referire mai sus, respectiv desemnarea unei noi structuri a Consiliului de Administraţie, desemnarea noului preşedinte, desemnarea unei noi comisii de cenzori, precum şi reducerea membrilor asociaţiei de la 32 la 25, urmare a intervenirii decesului a şase membrii ai asociaţiei şi renunţării la activitate în cadrul asociaţiei şi la calitatea de membru fondator a dl. P.C.C..
Prin urmare, Adunarea Generală, ca organ colectiv de conducere şi organ deliberativ, reprezintă voinţa membrilor săi, respectiv a fondatorilor activi la data de 19.09.2012.
În ceea ce priveşte excluderea din asociaţie în perioada 2008-2012 a 23 de membrii fondatori, potrivit Adunării generale din data de 16.02.2012, respectiv Adunării Generale din data de 15.09.2012 instanţa de fond a reţinut că procedura de desfăşurare a Adunării Generale din 16.02.2013 a fost supusă controlului instanţei de judecată, materializată însă prin respingerea cererii, potrivit deciziei civile nr. 36/R/04.12.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 8022/325/2008.
Prin urmare, în condiţiile neoperării în Registrul special a modificărilor intervenite în actul constitutiv şi statutul persoanei juridice, s-a prezumat de către instanţă faptul că persoanele propuse spre excludere şi-au păstrat calitatea de membri în asociaţie.
S-a mai reţinut că din conţinutul procesului-verbal din data de 15.09.2012 reiese că în acest act încheiat cu ocazia Adunării Generale, de care se prevalează intimatele, nu este prezentat în concret motivul excluderii celor 7 membri şi mai mult Hotărârea Adunării Generale din data de 15.09.2012 nu este opozabilă terţilor decât după îndeplinirea formalităţilor de înscriere în registrul asociaţiilor, prin încheierea judecătoriei. Modificările cu privire la propunerea de excludere a membrilor fondatori şi de primire de noi membri nu face obiectul unei cereri de validare a acestei hotărâri.
Cererea de constatare a faptului că Asociaţia „ U.T.” din Timişoara, ca persoană juridică, este membră a Uniunii „F.A.” din Timişoara, care este fondator unic al Universităţii „T.” din Timişoara nu a fost primită, instanţa reţinând că Asociaţia „U.T.” Timişoara şi Uniunea „F.A.” Timisoara sunt persoane juridice distincte, iar forma juridică a acestora este diferită. În plus, cererea în sensul mai sus arătat nu a fost motivată în fapt şi în drept.
Totodată instanţa de fond a reţinut că cererea de intervenţie în interes nu are un obiect determinat, astfel cum prevede art.132 pct. 3 C. pr. civ..
Pentru considerentele de fapt şi de drept menţionate, întrucât modificările statutare reprezintă voinţa Adunării Generale din data de 19.09.2012, în temeiul art. 23, art. 33 alin. 1 coroborat cu art. 8 din OG nr. 26/2000, instanţa a apreciat că se impune respingerea cererii de nulitate a procesului-verbal din data de 19.09.2012 şi, în consecinţă validarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţiei „Universitatea T.” din data de 19.09.2012.
În consecinţă, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul celor consemnate în dispozitiv.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Uniunea „F.A.” din Timişoara şi Asociaţia „U.T.” din Timişoara, ambele reprezentate de A.A., recursul fiind înregistrat la Judecătoria Timişoara la data de 17.07.2013.
Prin încheierea civilă nr. 470 din 12.02.2014 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, s-a dispus strămutarea judecării procesului la Tribunalul Harghita, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat, sub acelaşi număr, la data de 10.04.2014.
La primul termen de judecată, respectiv la termenul din 28.05.2014, Tribunalul a recalificat calea de atac dedusă judecăţii, stabilind că aceasta este apelul.
Prin decizia civilă nr. 278 din 15 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. 28943/325/2012, Tribunalul Harghita a admis apelul declarat de apelantele Asociaţia „U.T.” Timişoara, prin reprezentant A.A. şi Uniunea „F.A.” Timişoara, prin reprezentant A.A. împotriva încheierii civile nr. 9762 din 09.07.2013, pronunţată de Judecătoria Timişoara, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins cererea de modificare a actelor constitutive ale asociaţiei, formulată de petenta Asociaţia „U.T.”, prin reprezentant D. I..
Totodată instanţa de apel a respins cererea de intervenţie formulată de Asociaţia „U.T.” Timişoara, prin preşedinte A.A. şi Uniunea „F.A.”, prin reprezentant A.A., ca rămasă fără obiect.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a admis în parte cererea reconvenţională formulată de Asociaţia „U.T.” Timişoara, prin preşedinte A.A. şi de Uniunea „F.A.”, prin reprezentant A.A. în contradictoriu cu Asociaţia „U.T.”, prin reprezentant D. I. şi pe cale de consecinţă a dispus următoarele:
– a constatat nulitatea absolută a Hotărârii nr.1 din 19.09.2012 a Asociaţiei „U.T.”;
– a respins petitul privind constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal din 19.09.2012 al Asociaţiei „U.T.”;
– a obligat intimata Asociaţia „U.T.”, prin reprezentant D. I. să plătească apelantei Uniunea „F.A.” cheltuieli de judecată în apel în sumă de 5499,03 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin cererea introductivă de instanţă, Asociaţia U.T., prin D. I., a solicitat instanţei ca, în cadrul procedurii necontencioase, să constate că, în temeiul Hotărârii nr.1 din 19.09.2012 a Adunării Generale şi-a ales o nouă conducere şi, de asemenea, să se constate că s-a redus numărul membrilor asociaţiei de la 32 la 25, ca urmare a decesului a şase membri şi să se ia act de renunţarea la calitatea de membru a numitului P.C.C..
În cursul judecăţii, Uniunea F.A. din Timişoara şi Asociaţia U.T. din Timişoara, ambele reprezentate de A.A., au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin aceasta din urmă solicitând anularea actelor în baza cărora s-a cerut înregistrarea modificărilor cu privire la Asociaţia U.T..
Tribunalul a constatat că prima instanţă a judecat cererea introductivă de instanţă conform procedurii contencioase, de drept comun, deşi, potrivit art. 335 C. pr. civ., aceasta trebuia respinsă în contextul în care atât prin întâmpinare, cât şi prin cererea reconvenţională, Uniunea F.A. din Timişoara şi Asociaţia U.T. din Timişoara, ambele reprezentate de A.A., care au intervenit în proces, au ridicat obiecţii în privinţa cererii de înregistrare a modificărilor.
Instanţa de apel a reţinut că este unanim admis că procedura necontencioasă se caracterizează prin absenţa unui diferend şi a unui adversar, or, în cauză, există aceste elemente, astfel că, neputând instanţa să ia act de modificările intervenite în actul constitutiv al asociaţiei, cererea se impune a fi respinsă, astfel cum prevede în mod expres legea.
Ca urmare a respingerii acestei cererii, instanţa de apel a reţinut că se impune respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de intervenţie formulată de Uniunea F.A. din Timişoara şi Asociaţia U.T. din Timişoara, ambele reprezentate de A.A..
Referitor la cererea reconvenţională, s-a apreciat că aceasta rămâne în competenţa instanţei sesizate, urmând a fi analizată ca orice cerere de chemare în judecată. Împrejurarea că nu s-a dispus mai întâi disjungerea ei de cererea introductivă de instanţă şi că aceasta din urmă a fost respinsă nu are drept consecinţă respingerea cererii reconvenţionale ca inadmisibilă.
Analizând cererea reconvenţională, Tribunalul a constatat că prin aceasta s-a solicitat constatarea nulităţii procesului-verbal al Adunării Generale din 19.09.2012 şi a tuturor actelor în legătură cu acesta şi raportat la motivele invocate în susţinerea cererii, Tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, s-a constatat că, potrivit art. 11 lit. c din Statutul asociaţiei, Adunarea Generală poate fi convocată de Preşedintele asociaţiei sau de Consiliul de administraţie, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Chiar dacă s-ar admite că se poate realiza convocarea şi de către 2/3 din membrii, s-a observat că respectivul convocator a fost semnat doar de 17 persoane din totalul de 32 de membri, ceea ce nu reprezintă numărul necesar impus de statut pentru iniţierea convocării.
De asemenea, s-a constatat că din cei 17 membri care au semnat convocatorul, şapte au fost excluşi din Asociaţie, prin procesul-verbal al Adunării Generale din 15.09.2012, deci cu patru zile înainte de convocarea supusă analizei instanţei. Cei şapte excluşi sunt D. I., D.S., P.L., R.A., M.C., A.M., B.D.. S-a observat astfel că şase dintre aceştia (excepţia fiind B.D.) au fost aleşi în organele de conducere ale asociaţiei, în cadrul Adunării Generale din 19.09.2012, a cărei legalitate se contestă.
În acest context, al existenţei unei Adunări Generale convocate în mod nestatutar şi de persoane excluse din asociaţie, instanţa de apel a apreciat că se impune anularea actelor generate cu ocazia respectivei adunări.
Faptul neînregistrării, în registrul special al asociaţiilor, a procesului verbal al Adunării Generale din 15.09.2012, prin care a fost hotărâtă excluderea din asociaţie a persoanelor menţionate anterior, nu afectează valabilitatea actului de excludere, formalitatea înregistrării fiind doar pentru opozabilitate faţă de terţi.
Având în vedere prevederile art. 212 alin. 1 din C. civ., s-a reţinut că hotărârea de excludere din asociaţie le este opozabilă celor excluşi, fără a fi necesară formalitatea înregistrării.
Ca urmare a excluderii din asociaţie a celor şapte membri, pentru şedinţa din 19.09.2012 nu a putut fi realizat cvorumul de 2/3 din membri, ceea ce imprimă actelor adoptate în cadrul şedinţei un caracter de nelegalitate.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a admis în parte cererea reconvenţională şi a constatat nulitatea Hotărârii nr.1 din 19.09.2012 a Asociaţiei U.T..
În privinţa procesului-verbal al Adunării Generale din 19.09.2012, Tribunalul a respins cererea de constatare a nulităţii întrucât, fiind adoptată o hotărâre a adunării, care produce efecte juridice, procesul-verbal nu are decât rolul de consemnare a împrejurărilor de fapt constatate cu ocazia adunării, el neavând forţă juridică în privinţa celor hotărâte.
Referitor la solicitarea din cadrul cererii reconvenţionale, de a se constata că Asociaţia U.T. este membră a Uniunii F.A., care este fondator unic al Universităţii T., şi că, în această calitate, Fundaţia susţine cererea de intervenţie şi cererea reconvenţională, Tribunalul a apreciat că aceasta nu este un petit distinct al cererii, ci doar un aspect invocat în susţinerea interesului Fundaţiei de a figura în prezenta cauză, aspect care de altfel nici nu a fost contestat.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., Tribunalul a obligat intimata să plătească apelantei Uniunea F.A. cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 5499,03 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petenta Asociaţia „U.T.”, prin reprezentant D. I. şi a solicitat, în principal, admiterea recursului şi, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. pr. civ., casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii reconvenţionale, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ..
În motivarea recursului s-a arătat că în speţă, instanţa de apel, în mod nelegal, a inversat rolurile părţilor în proces şi a dat un alt sens actelor de procedură efectuate în cauză, prin aceasta aducând o vătămare petentei.
S-a mai invocat faptul că reţinerile instanţei de apel sunt în vădită contradicţie cu prevederile legale în materie şi sub acest aspect s-a relevat că instanţa de apel a observat faptul că cererea cu care recurenta a investit instanţa este o cerere necontencioasă, iar prima instanţă în mod nelegal, la termenul de judecată din data de 22.11.2012, ca urmare a intervenţiei şi a cererii reconvenţionale, a dispus trecerea spre judecare a acestei cereri din procedura necontencioasă în cea contencioasă, fără a avea temei legal.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod judicios a apreciat că se impune respingerea cererii introductive ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce priveşte aspectele reţinute de prin decizia atacată în legătură cu judecarea cererii reconvenţionale, s-a invocat faptul că instanţa de apel, în mod nelegal, a transformat în calea de atac a apelului, o cerere reconvenţională, care prin natura ei juridică este o cerere incidentală, într-o cerere principală.
Recurenta a invocat faptul că judecarea unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri necontencioase este nelegală şi inadmisibilă, întrucât o asemenea judecată ar face ca prevederile art. 338 alin. 1 C. pr. civ. să fie încălcate. Procedura necontencioasă se defineşte prin lipsa conflictului, lipsa unei contradictorialităţi a două părţi litigante, fără evocarea unor drepturi şi apărări contrare, or instanţa de apel a nesocotit acest aspect legal şi a judecat cererea reconvenţională în cadrul unei proceduri necontencioase şi „anexată” unei cereri principale necontencioase.
Prin introducerea cererii reconvenţionale de către intervenienţi, părţile dobândesc calitatea de reclamanţi şi pârâţi, aspect care conduce la încălcarea normei imperative instituite la art. 338 alin. 1 C. pr. civ. şi este sancţionată potrivit art. 335 C. pr. civ. cu respingerea cererii ca fiind inadmisibilă.
Recurenta a arătat că ea a fost cea care a investit instanţa cu judecarea unei cereri necontencioase, iar nu intervenienţii reconvenţionali, aşa cum a lăsat instanţa de apel să se înţeleagă şi astfel, în opinia recurentei, interpretarea dată de instanţa de apel răstoarnă dispoziţiile legale menţionate anterior, prin judecarea cererii reconvenţionale în cadrul unei proceduri necontencioase.
Recurenta a invocat, de asemenea, că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că iniţial cererea sa a fost înregistrată la un complet specializat în judecarea cererilor necontencioase şi că trecerea nelegală a dosarului din procedura necontencioasă în cea contencioasă s-a realizat la data de 22.11.2012 după depunerea cererii de intervenţie şi a cererii reconvenţionale de către intervenienţii reconvenţionali. În opinia recurentei, trecerea nelegală, spre judecare, a cererii sale din procedura necontencioasă în procedura contencioasă a făcut ca toate actele efectuate în cauză să fie lovite de nulitate absolută, aspect care se răsfrânge asupra întregii procedurii din faţa primei instanţe, inclusiv asupra hotărârii pronunţate.
Prin memoriul de recurs s-a mai susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat prin decizia recurată asupra „încheierii” civile nr. 9762 din 09.07.2013 a Judecătoriei Timişoara, cu toate că prima instanţă s-a pronunţat printr-o sentinţă civilă, care este un act jurisdicţional specific procedurii contencioase.
S-a apreciat de către recurentă că atâta timp cât nu există temei juridic pentru transpunerea unei cauze din procedura necontencioasă în procedura contencioasă, soluţia juridică în cazul în care intervenienţii depun întâmpinare şi cerere reconvenţională este aceea de respingere atât a cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale ca inadmisibile.
În ceea ce priveşte recalificarea de către Tribunal a căii de atac, s-a susţinut că instanţa de apel în mod netemeinic şi nelegal a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel, făcând astfel ca decizia atacată să fie pronunţată de către o instanţă greşit alcătuită.
În acest sens s-a relevat că în cazul încheierilor prevăzute de art. 336 C. pr. civ. calea de atac este recursul, iar nu apelul. Sub acest aspect recurenta a arătat că trebuie avut în vedere faptul că procedura aplicabilă în speţă este procedura necontencioasă, care datorită intervenţiilor a devenit contencioasă, fapt care determină respingerea cererii introductive şi a cererii reconvenţionale ca inadmisibile, respingere care trebuia să se facă printr-o încheiere, aşa cum prevede art. 336 C. pr. civ. şi drept consecinţă calea de atac nu poate fi decât recursul. Instanţa de apel nu poate modifica cadrul procesual anterior stabilit de recurenta petentă prin cererea introductivă de instanţă, calitatea părţilor şi nici procedura de judecată prevăzută în speţă şi sub acest aspect s-a apreciat că instanţa de apel s-a pronunţat în mod eronat şi nelegal asupra căii de atac admisibile în cauză, ca urmare a interpretării eronate şi nelegale a actelor de procedură efectuate de prima instanţă.
Ca atare, recurenta a apreciat că instanţa era legal compusă iniţial, ca instanţă de recurs şi avea obligaţia să sesizeze nelegalitatea săvârşită cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, să caseze hotărârea primei instanţe şi să respingă cererile ca inadmisibile, ca urmare a faptului că s-au încălcat prevederile imperative ale legii procedurale.
Referitor la modul în care instanţa de apel a interpretat actele efectuate de părţi în cadrul asociaţiei, ignorând faptul că nu se putea judeca cererea reconvenţională în cadrul procedurii necontencioase, s-a arătat că instanţa de apel a interpretat în mod eronat temeiurile de drept material aplicabile în speţă.
Astfel instanţa de apel s-a pronunţat şi a validat excluderea membrilor indicaţi în cuprinsul procesului-verbal din data de 15.09.2012, apreciind netemeinic că aceasta îşi produce efectele, invocând prevederile art. 212 din C. civ.. Recurenta a susţinut că chiar dacă un asemenea act, vizat de prevederile legale menţionate, ar fi opozabil şi celor care nu au participat, cât şi celor care au votat împotrivă, el tot trebuie să fie comunicat celor interesaţi. Instanţa de apel a interpretat greşit textul legal menţionat, confundând noţiunea de opozabilitate cu aceea de publicitate. În opinia recurentei, comunicarea unor asemenea acte către persoanele interesate, membri ai asociaţiei nu este echivalentă cu înregistrarea modificărilor în registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, iar în speţă procesul-verbal la care se face referire în decizia atacată nu a fost comunicat niciunuia dintre membrii excluşi şi nici celor care au rămas în asociaţie, dintre cei iniţiali, semnatari ai actului constitutiv.
Recurenta a mai invocat faptul că textul legal indicat de către instanţa de apel arată în mod expres condiţiile de aplicabilitate ale normei instituite. Astfel, este necesar ca actele să fi fost întocmite de organele de conducere, or în speţă că acestea nu au fost întocmite de către conducerea asociaţiei, recurenta susţinând că asociaţia nu are preşedinte şi consiliu director întrucât, potrivit statutului, primele organe de conducere au avut un mandat de 4 ani, care nu a mai fost reînnoit. Cu privire la membrii care au votat excluderea s-a solicitat a se avea în vedere că numiţii P.D.T., N.B., F.I., A.R., M.M., A.D., H.T., A.C. şi T.C. nu sunt membri ai asociaţiei, având în vedere că aceştia nu au făcut parte din membrii fondatori ai asociaţiei şi nici nu au fost admişi ulterior în asociaţie.
S-a solicitat a se observa şi împrejurarea că la dosarul cauzei nu există dovada faptului că această Adunare Generală din data de 15.09.2012 ar fi fost convocată printr-un convocator, ceea ce face ca acest înscris să fie unul lovit de nulitate absolută, el fiind ulterior constituit. De asemenea, procesul-verbal nu cuprinde locaţia unde s-a ţinut această Adunare Generală, cine a participat şi cine a fost secretarul acestei şedinţe.
Recurenta a precizat că din probatoriul administrat de către prima instanţă în cauză reiese nelegalitatea înscrisului menţionat anterior, însă instanţa de apel nu a luat în considerare acest aspect şi astfel fără temei a admis apelul.
În drept s-au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 7 şi 9 C. pr. civ..
Intimata Uniunea „F.A.” din Timişoara, reprezentată prin A.A. s-a opus admiterii recursului, prin „notele scrise” depuse la dosar la termenul din 08 octombrie 2015 invocând faptul că motivele de recurs indicate de recurentă în memoriul de recurs nu sunt incidente în cauză.
Ulterior declarării recursului, prin notele de şedinţă depuse la data de 07 octombrie 2015, recurenta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Târgu-Mureş în soluţionarea recursului, susţinând că în speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Timiş la Tribunalul Harghita, însă în opinia recurentei prorogarea de competenţă determinată de admiterea cererii de strămutare poate să opereze doar în favoarea instanţei la care s-a dispus strămutarea cauzei, iar nu şi în favoarea instanţei care soluţionează calea de atac de care este susceptibilă hotărârea ce a fost pronunţată de instanţa la care s-a dispus strămutarea. În consecinţă s-a invocat faptul că în speţă prorogarea judecătorească de competenţă nu operează şi în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş şi ca atare s-a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, invocată de recurentă a fost respinsă la termenul de judecată din 08.10.2015, înainte de a se acorda cuvântul în fond.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 C. pr. civ. şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea introductivă, adresată Judecătoriei Timişoara, petenta Asociaţia U.T., cu sediul în Timişoara, prin D. I. a solicitat instanţei înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a modificărilor aduse actelor constitutive ale asociaţiei prin Hotărârea nr. 1/19.09.2012.
Cererea cu care a fost investită instanţa a fost formulată în temeiul prevederilor OG nr. 26/2000, cererea respectivă având un caracter necontencios.
După înregistrarea cererii sus-menţionate, la dosar s-au depus de către intimatele Uniunea „F.A.” din Timişoara, prin preşedinte profesor A.A. şi Asociaţia „U.T.” din Timişoara, prin Consiliul Director, reprezentat prin preşedinte A.A. cerere de intervenţie în interes propriu şi cerere reconvenţională.
În urma analizării cererilor depuse instanţa a constatat că cererea introductivă având ca obiect modificarea actelor constitutive ale petentei şi-a pierdut caracterul contencios şi în aceste condiţii, la termenul de judecată din 22.11.2012, Judecătoria a dispus scoaterea cauzei de pe rolul completului specializat şi trimiterea cauzei la un alt complet competent să judece în procedură contencioasă.
În speţă, cererea introductivă prin care s-a solicitat înregistrarea modificărilor aduse actului constitutiv al Asociaţiei U.T. constituie o cerere cu caracter necontencios, însă ca urmare a formulării cererii de intervenţie în interes propriu şi a cererii reconvenţionale formulate de Uniunea F.A. şi Asociaţia U.T. prin A.A., cererea de înregistrare a dobândit caracter contencios.
În acest context, în mod justificat a reţinut instanţa de apel că prima instanţă trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 335 C. pr. civ. şi să dispună respingerea cererii introductive.
Ca atare, în raport de prevederile legale menţionate, Curtea a reţinut că dispoziţia din decizia instanţei de apel prin care, în urma admiterii apelului declarat de Uniunea F.A. din Timişoara şi Asociaţia U.T. din Timişoara, ambele reprezentate de A.A. şi a schimbării hotărârii pronunţate de Judecătorie, s-a dispus respingerea cererii de modificare a actelor constitutive ale asociaţiei, formulată de petenta Asociaţia U.T., prin reprezentant D. I. este legală.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată în cauză, recurenta petentă a invocat faptul că în condiţiile în care cererea principală este inadmisibilă şi cererea reconvenţională trebuia respinsă ca inadmisibilă, aceasta neputând fi judecată în procedură contencioasă.
Faţă de aspectele invocate de recurentă în legătură cu inadmisibilitatea cererii reconvenţionale, trebuie avut în vedere faptul că cererea reconvenţională este o cerere incidentală, distinctă de cea principală, neavând caracter accesoriu faţă de aceasta şi ca atare inadmisibilitatea cererii principale nu se răsfrânge asupra cererii reconvenţionale.
Prin urmare, condiţiile de admisibilitate ale cererii reconvenţionale formulate în cauză trebuie apreciate prin prisma obiectului ei, iar nu prin prisma admisibilităţii cererii de chemare în judecată.
În atare situaţie, instanţa de recurs apreciază că şi în ipoteza în care prima instanţă ar fi respins cererea introductivă ca inadmisibilă, cererea reconvenţională trebuia judecată, neexistând niciun motiv de inadmisibilitate a acesteia.
Recurenta nu a contestat faptul că cererea principală, care este o cerere necontencioasă, a dobândit caracter contencios ca urmare a obiecţiilor ridicate de intimate şi a formulării cererii de intervenţie şi a cererii reconvenţionale, situaţie în care trebuia să fie respinsă. Instanţa de recurs apreciază că această situaţie nu poate să atragă şi respingerea cererii reconvenţionale ca inadmisibilă, atâta timp cât cererea reconvenţională este o veritabilă cerere de chemare în judecată, care are o existenţă de sine-stătătoare şi care trebuie judecată, chiar dacă cererea principală nu este analizată pe fond.
Pe de altă parte trebuie avut în vedere faptul că la termenul de judecată din 22.11.2012, pricina a fost transpusă de către prima instanţă din procedura necontencioasă în procedura contencioasă şi la acel termen, reprezentantul recurentei, care a fost prezent, nu s-a opus şi nu a formulat nicio obiecţie legată de măsura dispusă de instanţă, invocându-se doar în recurs faptul că această măsură este nelegală şi că petenta a fost vătămată prin măsura respectivă.
În condiţiile în care cererea reconvenţională are o existenţă de sine-stătătoare şi trebuie soluţionată independent de soluţia dată cererii principale, recurenta petentă nu poate justifica o vătămare determinată de soluţionarea acestei cereri în procedură contencioasă, iar susţinerile recurentei în sensul că judecarea acestei cereri s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 335 şi ale art. 338 alin. 1 C. pr. civ. nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte indicarea în dispozitivul deciziei pronunţate de instanţa de apel a faptului că se admite apelul declarat împotriva unei încheieri, deşi prima instanţă s-a pronunţat printr-o sentinţă, acesta nu poate constitui un motiv de nelegalitate a deciziei atacate, fiind vorba de eroare materială, care poate fi îndreptată pe calea procedurii de îndreptate a erorilor material, reglementată de C. pr. civ.
Prin urmare, Curtea a reţinut că instanţa de apel a apreciat în mod corect că cererea reconvenţională dedusă judecăţii nu se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, ci trebuie analizată şi judecată ca orice cerere de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte recalificarea căii de atac cu care a fost investit Tribunalul din recurs în apel, trebuie avut în vedere faptul că deşi art. 336 alin. 1 C. pr. civ. prevede că încheierile pronunţate în materie necontencioasă sunt supuse recursului, în speţă instanţa de apel s-a raportat la caracterul contencios al litigiului reţinut de prima instanţă, precum şi la obiectul cauzei stabilit prin cererea reconvenţională.
Instanţa de apel a reţinut prin decizia pronunţată că judecarea de către prima instanţă a cererii principale în procedura necontencioasă este nelegală, însă din moment ce prima instanţă a fost investită şi cu o cerere reconvenţională, care a fost judecată în fond nu putea să procedeze la calificarea căii de atac în raport nelegalitatea măsurii dispuse de prima instanţă, stabilirea căii de atac făcându-se la momentul exercitării acesteia şi nu după analizarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.
Prin urmare, în raport de caracterul contencios al litigiului şi în raport de obiectul acestui litigiu determinat de cererile cu care a fost investită instanţa, Tribunalul a calificat în mod corect calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătoriei ca fiind apel.
Referitor la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 212 alin.1 din C. civ., care prevede că hotărârile şi deciziile adoptate de organele de conducere şi administrare în condiţiile legii şi ale actului constitutiv sunt obligatorii chiar şi pentru cei care nu au luat parte sau au votat împotrivă, aceeaşi regulă fiind prevăzută şi de art. 23 alin. 1 din OG nr. 26/2000.
Trebuie precizat că prin textele de lege menţionate nu este impusă nicio formalitate pentru a determina caracterul obligatoriu al acestor hotărâri faţă de membrii asociaţiei şi ca atare hotărârile în discuţie produc efecte de la data adoptării lor şi nu de la data înregistrării lor.
Prin urmare, se impune a se reţine că la data de 19.09.2012, membrii asociaţiei erau doar cele 17 persoane menţionate în procesul-verbal din 15.09.2012, în condiţiile în care în raport de textele de lege sus-menţionate hotărârea de excludere din asociaţie le este opozabilă celor excluşi, fără a fi necesară formalitatea comunicării şi înregistrării.
În privinţa Hotărârii Adunării Generale din 15.09.2012 trebuie precizat că valabilitatea acesteia nu formează obiectul prezentului litigiu, instanţa nefiind investită cu o astfel de cerere şi prin urmare hotărârea respectivă, nefiind desfiinţată, este obligatorie conform legii pentru toţi membrii asociaţiei.
Având în vedere că la data de 19.09.2012 era în vigoare hotărârea din 15.09.2012, în raport de care trebuie stabiliţi membrii asociaţiei, în mod justificat a reţinut instanţa de apel că în condiţiile în care această hotărâre nu a fost luată în considerare, hotărârea ulterioară adoptată la data de 19.09.2012 este nelegală, astfel că în mod justificat s-a constatat nulitatea acesteia.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Curtea a reţinut că motivele de recurs invocate de recurentă nu sunt incidente în cauză.
Astfel în condiţiile în care Tribunalul în mod corect a recalificat calea de atac din recurs în apel şi a judecat ca instanţă de apel nu se poate susţine că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. pr. civ..
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ., Curtea a reţinut că decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi acestea nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii, astfel că nu se poate reţine incidenţa acestuia în cauză.
De asemenea, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor legale la care s-a făcut trimitere prin memoriul de recurs, respectiv a prevederilor aplicabile în materia procedurii necontencioase şi a prevederilor legale aplicabile în materia asociaţiilor şi fundaţiilor, nefiind incident astfel nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ..
Faţă de cele ce preced, constatând că decizia atacată este legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs invocate de recurentă, temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimata Asociaţia „U.T.” din Timişoara, prin reprezentant A.A., constând în onorariu avocaţial în cuantum de 10.951,43 lei, Curtea a apreciat că în raport de obiectul cauzei şi de particularităţile şi complexitatea acesteia, precum şi de munca prestată de avocat, suma de 5.000 lei îndeplineşte condiţia unui cuantum rezonabil şi, în consecinţă, în temeiul art. 274 alin. 1 şi 3 C. pr. civ. recurenta a fost obligată să-i plătească intimatei suma de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.
