Sechestru asigurător. Dovada proprietăţii unui bun mobil.
C.proc.pen., art.163
C. civil art.1909
Atunci când sechestrul asigurator are ca obiect un bun mobil, dovada proprietăţii inculpatului asupra acestuia poate fi făcută prin orice mijloace de probă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1909 c. civil potrivit cărora posesia valorează titlu de proprietate .
Decizia penală nr. 125 din 10.02.2010
Prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. 3410/105/2009, în baza art.168 C.proc.pen. a fost respinsă cererea formulată de SC S.C. SRL Bucureşti de ridicare a sechestrului asigurator dispus prin Ordonanţa din 14.07.2008, asupra autoturismului marca Mercedes CL AMG seria şasiu WDDEJ77X78A008378, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că petenta SC S.C. SRL Bucureşti, a formulat cerere de ridicare a sechestrului asigurator dispus asupra autoturismului marca Mercedes CL 63 AMG cu număr serie saşiu WDDEJ77X78A008378, aplicat de către organele de urmărire penală, prin Ordonanţa din 15.07.2008 a D.I.I.C.O.T. Structura Centrală.
Motivul pentru care petenta a formulat această cerere este acela că este adevăratul proprietar al bunului, susţinându-se că autoturismul aparţine de drept societăţii care nu l-a înstrăinat şi nu a primit nici un fel de sumă de bani de pe urma acestui autoturism, în mod greşit reţinându-se că, autoturismul ar aparţine inculpatului R.C. şi că ar fi un bun dobândit în urma săvârşirii infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Examinând solicitarea formulată de petentă, prima instanţă a constatat că la data de 15.07.2008 conform procesului verbal încheiat de organul de urmărire penală, bunul a fost indisponibilizat şi conform adresei nr.1624809 / 24.12.2009 de la DGPMB Sector 2 – Secţia 6 Poliţie, rezultă că în acest moment, autoturismul indisponibilizat se află la sediul I.G.P.R.- D.C.C.O. Bucureşti.
Din aceeaşi adresă rezultă că la data de 12.02.2009, a mai fost înregistrată o plângere la Secţia 6 Poliţie Bucureşti, efectuându-se cercetări în dosarul nr.2288/P/2009 în legătură cu acelaşi autoturism, sub aspectul altor infracţiuni constatându-se din verificările efectuate că documentele vamale prezentate la înmatricularea autoturismului sunt false.
S-a mai observat că din transcrierea convorbirilor telefonice efectuate la data de 12.03.2008 de către fratele inculpatului R.C., a rezultat că acesta a încercat prin intermediul altei persoane să înregistreze autoturismul indisponibilizat pe numele altei persoane, despre cumpărarea acestui autoturism inculpatul R.C. discutând de altfel şi cu inculpatul P.M.
În acelaşi sens, din convorbirile efectuate în data de 12.01.2008, între inculpatul R.C. şi o altă persoană se menţionează că inculpatul R.C. a cumpărat autoturismul asupra căruia s-a dispus sechestrul judiciar de către organele de urmărire penală.
În raport de cele menţionate, tribunalul a reţinut că singurul act care nu a fost perfectat încă este practic înmatricularea autoturismului marca Mercedes CL 63 AMG cu număr serie saşiu WDDEJ77X78A008378, pe numele inculpatului R.C., acesta achitând în fapt contravaloarea autoturismului, astfel încât inculpatul este proprietarul bunului şi nu petenta, aşa cum aceasta susţine.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului asigurător, această soluţie contravenind disp. art.163 alin.2 şi alin.3 C.proc.pen., potrivit cărora măsurile asigurătorii se pot lua doar asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.
A susţinut recurenta că bunul în cauză este proprietatea sa şi nu a inculpatului R.C., aşa cum a reţinut în mod greşit prima instanţă, deoarece în realitate inculpatul nu a achitat preţul bunului, neexistând nici un fel de dovadă în acest sens.
De asemenea, transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice nu poate face dovada împotriva înscrisului prezentat în faţa instanţei de recurs şi anume, certificatul constatator 133026/26.03.2008 emis de Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, din care rezultă acţionariatul acestei societăţi la data comiterii faptelor, din care nu face parte inculpatul R. C.
Petenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi pe fond, admiterea cererii de ridicare a sechestrului asigurător dispus asupra autoturismului având datele de identificare de mai sus.
Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Inculpatul R.C. a fost trimis în judecată, alături de alţi participanţi, prin rechizitoriul nr.175/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, pentru săvârşirea unui concurs infracţional având următoarele componente:
– iniţiere şi constituire a unui grup de criminalitate organizată, în formă continuată, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;
– instigare la săvârşirea infracţiunii de tipărire şi punere în circulaţie cu ştiinţă, de timbre şi banderole utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 25 C.pen. Rap. la art. 7 alin. 2 din Legeanr. 241/2005;
– marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 lit. h din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul Fiscal);
– producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul Fiscal);
– folosire a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant, şi respectiv punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului, prev. de art. 5 lit. a şi b din Legea nr. 11/1991 modificată şi republicată;
– contrafacere a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor la care se referă marca şi respectiv,
– punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prev. de art. 83 lit. a şi b din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată,
– înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. şi
spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656/2002, toate în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., în concurs real şi ideal, prev. de art. 33 lit. a şi b C.pen., toate cu aplicarea art. 13 C.pen.
În cursul urmăririi penale, a fost luată măsura asiguratorie a indisponibilizării prin instituirea unui sechestru asupra autoturismului de mai sus, reţinându-se că acesta aparţine inculpatului R.C.
Curtea a constatat că încheierea primei instanţe este legală şi temeinică şi că, cel puţin până la acest moment, în cauză sunt aplicabile disp. art.1909 C.civil, potrivit cărora posesia valorează proprietatea în cazul bunurilor mobile.
În speţă, este vorba despre un bun mobil, iar remiterea sa către inculpatul R.C., dublată de exercitarea posesiei asupra bunului, de către acesta, sub toate elementele sale, animus şi corpus, reprezintă aspecte care conduc la concluzia că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile legale mai sus invocate. Acest inculpat a arătat şi în faţa instanţei de recurs că, din punctul său de vedere, a achitat în întregime preţul bunului, parte în numerar, parte prin echivalent sub formă de ţigări şi apoi utilaje pentru fabricarea ţigărilor,
Este adevărat că, potrivit certificatului depus în faţa instanţei de recurs de către recurentă, inculpatul R.C. nu figura printre asociaţii societăţii comerciale recurente la data de 26.03.2008, însă acest aspect este lipsit de relevanţă câtă vreme în cauză sunt aplicabile, aşa cum am arătat mai sus, dispoziţiile Codului civil în privinţa posesorului asupra unui bun mobil, cu atât mai mult cu cât asupra acestui bun mobil se efectuează cercetări în legătură cu săvârşirea altor infracţiuni, aşa cum a fost reţinut de altfel şi de către prima instanţă.
Ca atare, Curtea constată că, instituirea sechestrului asigurător s-a făcut cu respectarea disp. art.163 alin.2 C.proc.pen., deoarece, potrivit dovezilor administrate până în acest moment şi în raport de textele de lege la care s-a făcut referire mai sus, bunul în cauză aparţine inculpatului R.C., dedus judecăţii pentru săvârşirea unor infracţiuni, în raport de care acest bun apare ca fiind produs al acestora.
