Prin admiterea cererii de suspendare, nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autoritătilor administrative, deoarece societatea petentă nu refuză executarea, ci solicită autorităţii jurisdicţionale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece, în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
C.A. Craiova, secţia administrativ şi fiscal, decizia nr. 235/02.02.2010
Prin sentinţa nr. 1783 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis ccrerea formulată de reclamanta G.T., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-Direcţia Generală a Finanţelor Publice D.
S-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7543/
30.10.2009 emisă de D.G.F.P. D., până la pronunţarea instanţei de fond.
S-a reţinut că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară
instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Cu privire la condiţia cazului bine justificat, instanţa de judecată a reţinut faptul că reclamanta invocă faptul că, prin actele de control fiscale, se cumulează activitatea biroului notarial care este înregistrat ca atare cu veniturile obţinute ca persoană fizică ceea ce creează o confuzie, iar reclamanta este obligată să plătească TVA, pentru că în anul 2007 a înstrăinat un teren primit ca , iar în aprilie 2008 a vândut un alt teren, primit tot ca donaţie, situaţie ce nu reprezintă o activitate economică cu caracter de continuitate.
Fără a intra în cercetarea fondului litigiului, instanţa de judecată a constatat faptul că problema privind caractcrizarea ca fiind o activitate comercială a vânzării de terenuri şi construcţii sau o activitate esen-ţialmente dc drept civil constituie un element ce constituie un caz bine justificat, în condiţiile în care această activitate nu este de continuitate pentru reclamantă, activitatea profesională cu caracter de continuitate fiind cea notarială.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa de judecată a reţinut faptul că, în urma emiterii deciziei de impunere, a fost emisă şi decizia prin care s-a dispus blocarea conturilor ce sunt deschise pentru titularul Biroul Notarial G.T., situaţie ce a condus la blocarea activităţii, imposibilitatea plăţii obligaţiilor către salariaţi, fondul de asigurări sociale şi asigurări de sănătate, existând astfel un prejudiciu material, viitor şi previzibil.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. D., care a criticat-o pentru nelegalitate.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, curtea îl apreciază neîntemeiat.
Proccdura suspendării actclor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestaţie este reglementată în cuprinsul art. 215
C. proc. fisc., ce prevede că introducerea contestaţiei pe calca administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în alineatul 2 se prccizcază că dispoziţiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administraţiv-fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiţia depunerii unei cauţiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o facc în cuprinsul art. 215
C. proc. fisc. la prevederile Legii nr. 554/2004, curtea constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din Legea contenciosului
administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorităţii publice care a emis actul.
Cele două condiţii prevăzute în art. 14, respcctiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pcricolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituţia suspendării unui act administrativ reprezintă creaţia legislativă, în baza căreia judecătorul învestit cu soluţionarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cclc două condiţii şi vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunţarea instanţei, dată la care este consfinţită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
In speţa de faţă, reclamanta a plătit cauţiunea prevăzută de art. 215
C. proc. fisc.
Curtea apreciază că blocarea contului reclamantei conduce la blocarea activităţii biroului notarial, la imposibilitatea plăţii salariilor către angajaţi, a obligaţiilor la buget, creându-se astfel posibilitatea producerii unui prejudiciu material.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, Curtea reţine că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.
Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri care cheamă autoritatea jurisdic-ţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţiona-lă, fară ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Ţinând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proc. fisc., pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, şi nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, care se înscric la biroul de carte funciară.
Prin admiterea ccrerii de suspendare nu se aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităţilor administrative, deoarece societatea petentă nu refuză executarea, ci solicită autorităţii jurisdicţionale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Curtea reaminteşte că introducerea căilor administrative de atac, a acţiunii împotriva actelor administrative, precum şi suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunţate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situaţia în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecinţele
în sensul că va plăti majorări asupra obligaţiilor fiscale principale şi pentru perioadele respective.
Pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. D.
